ICCJ. Decizia nr. 310/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 310/A/2015

Dosar nr. 755/46/2014

Şedinţa publică din 17 septembrie 2015

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40/F din data de 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.I.B.

A fost condamnat inculpatul M.I.B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., urmând ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.

În baza art. 67 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi alin. (3) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi s-a dispus, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., ca executarea pedepsei complementare să se realizeze după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza disp. art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi alin. (3) C. pen. pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 26 iunie 2014 şi până la 6 ianuarie 2015 şi a măsurii arestului la domiciliu începând cu data de 6 ianuarie 2015 şi până la data pronunţării.

În baza disp. art. 399 alin. (1) rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţa de inculpat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizotoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova din 17 iulie 2014, emis în Dosarul nr. 161/P/2014, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.I.B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În cuprinsul actului de trimitere în judecată s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea, în cursul lunii iunie 2014, inculpatul a pretins de la martorul denunţător A.V. suma de 20.000 de euro, pentru a determina atât personal, cât şi prin intermediul fratelui său M.A.C., judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, pe judecătorii din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu soluţionarea apelului declarat în Dosarul nr. 3814/215/2013, să pronunţe o decizie favorabilă denunţătorului, fiului său, A.l. şi concubinei sus-numitului, S.E.

În depoziţia sa, dată în faţa instanţei de judecată la termenul din 11 noiembrie 2014, inculpatul M.I.B. a fost audiat de către instanţă şi, prin declaraţia pe care a dat-o, a recunoscut învinuirea aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca prezenta cauză să fie soluţionată în faţa instanţei de judecată, conform procedurii simplificate, numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin încheierea pronunţată la data de 11 noiembrie 2014, Curtea constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 375 C. proc. pen., a admis cererea inculpatului potrivit căreia acesta a solicitat soluţionarea cauzei, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi.

Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare este în sensul că inculpatul M.I.B., avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea, a pretins, în cursul lunii iunie 2014, de la martorul denunţător A.V. suma de 20.000 de euro, primind efectiv în două tranşe suma de 10.000 de euro.

Totodată, în actul de inculpare s-a reţinut că, scopul pentru care a solicitat suma respectivă era de a determina atât prin propriile sale intervenţii, cât şi prin intermediul fratelui său M.A.C., judecător la Curtea de Apel Craiova, pe judecătorii din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu soluţionarea apelului declarat în Dosarul nr. 3814/215/2013, să pronunţe o decizie favorabilă pentru A.V. - A.l. şi concubina acestuia - S.E., sus-numiţii fiind condamnaţi de către Judecătoria Craiova la pedepse rezultante de 5 ani şi, respectiv, 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, folosire de instrumente oficiale false în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Situaţia de fapt a fost probată, la urmărirea penală, prin următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de consemnare a denunţului formulat de A.V., declaraţia de martor a sus-numitului, procesul - verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate între inculpaţi şi martorul denunţător, la care se adaugă planşele foto, procesul - verbal de verificare a calităţii inculpatului, procesul - verbal de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 9.000 de euro pusă la dispoziţia martorului denunţător, procesul - verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul - verbal de redare a unor convorbiri telefonice, declaraţiile martorilor B.I., B.D.C., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului, declaraţia acestuia dată în faţa instanţei de judecată, precum şi înscrisurile depuse la dosar în faza de judecată, respectiv actele medicale şi actele în circumstanţiere în favoarea inculpatului.

S-a mai reţinut că în faţa instanţei, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea de înşelăciune, deoarece, prin întreaga activitate pe care a desfăşurat-o acesta, nu a traficat influenţa sa, ci a indus în eroare pe denunţător, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra fratelui său, magistrat la Curtea de Apel Craiova, pentru a obţine o soluţie favorabilă denunţătorului şi persoanelor care erau implicate alături de el în cauza penală aflată pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Curtea a constatat că cererea de schimbare a încadrării juridice nu este întemeiată nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 221 C. pen., deoarece inculpatul nu a promis că îl va determina pe fratele său să îndeplinească un act favorabil denunţătorului sau aparţinătorilor acestuia. De altfel, inculpatul a promis denunţătorului şi familiei sale că vor obţine pedepse cu suspendare sau o diminuare a pedepselor, însă acesta nu a făcut referire la magistraţii judecători care făceau parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului la Curtea de Apel Craiova, referirea inculpatului a fost strict la fratele acestuia, care nu era învestit cu soluţionarea respectivei cauze.

În aceeaşi măsură s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., deoarece inculpatul a primit sume de bani de la denunţător, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane care exercită o funcţie publică şi promiţând că îl va determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau contra acestor îndatoriri. Nu prezintă relevanţă în cauză faptul că inculpatul nu s-a referit în concret la magistraţii judecătorii de la Curtea de Apel Craiova

Învestiţi cu soluţionarea apelului în cauza în care era implicat denunţătorul şi aparţinătorii acestuia faptul că inculpatul s-a referit la fratele său, magistrat la aceeaşi instanţă, fiind apreciată ca suficientă împrejurarea de a lăsa să se înţeleagă că prin intermediul acestuia ar putea determina o soluţie favorabilă de la judecătorii învestiţi cu soluţionarea apelului la care s-a făcut referire mai sus.

Pentru argumentele mai sus expuse s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.I.B.

Curtea a mai reţinut că fapta inculpatului M.I.B., aşa cum a fost descrisă mai sus, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere, criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv starea de pericol creată prin fapta săvârşită de către inculpat, valoarea ocrotită, respectiv garantarea înfăptuirii justiţiei şi a respectării ordinii de drept, prin realizarea unor atribuţii specifice puterii judecătoreşti, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite şi, de asemenea, gravitatea rezultatului produs ori a posibilelor consecinţe ale acestei infracţiuni.

Este relevant şi motivul invocat de către inculpat pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv situaţia sa financiară precară datorită participării la jocuri de noroc şi necesitatea de a procura sume de bani pentru a acoperi datoriile mari pe care le avea ca urmare a practicării unor astfel de jocuri.

La dosar au fost depuse acte medicale cu referire la dependenţa sa psihică faţă de astfel de jocuri invocat de inculpat ca un motiv atenuant în aplicarea pedepsei.

În aceste împrejurări, Curtea a constatat că nu există probe certe medicale din care să se reţină că fapta săvârşită ar fi fost condiţionată şi de eventualele afecţiuni psihice ale inculpatului, respectiv dependenţa sa psihică faţă de asemenea jocuri. În plus, prin natura profesiei sale, inculpatul trebuia să se abţină de la orice acte contrare deontologiei profesionale şi, cu atât mai mult, de la săvârşirea unor fapte cu caracter infracţional cu scopul de a obţine sume de bani. În acest context, s-a avut în vedere scopul urmărit de inculpat ca fiind acela de a obţine sume de bani, neavând relevanţă juridică destinaţia pe care inculpatul dorea să o dea sumelor astfel obţinute şi nici împrejurările subiective care l-ar fi determinat să recurgă la săvârşirea unor fapte infracţionale.

Din probele în circumstanţiere depuse la dosar în favoarea inculpatului, inclusiv cele de evaluare a personalităţii acestuia, Curtea a reţinut conduita sa bună înainte de săvârşirea infracţiunii, situaţia sa familială stabilă şi atitudinea cooperantă, sinceră pe parcursul procesului penal.

În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, Curtea a mai reţinut că pregătirea universitară a inculpatului, calitatea sa profesională, ar fi trebuit să-l determine să se abţină de la săvârşirea oricăror acte infracţionale de natura celor comise. Prin urmare, nivelul superior de instrucţie şcolară şi universitară, precum şi calitatea profesională pe care a avut-o nu a fost avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un element favorabil acestuia.

Văzând şi cerinţele principiului proporţionalităţii la care se referă în mod constant jurisprudenţa internă şi internaţională, în sensul că pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie să fie adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de lege, Curtea a constatat că scopul pedepsei poate fi realizat dacă executarea acestuia se va realiza prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), şi g) şi alin. (3) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a dispus, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., ca executarea pedepsei complementare să se realizeze după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi alin. (3) C. pen., pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.

Prin încheierea nr. 110 din 17 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 27 iunie 2014. Durata arestării a fost prelungită în mod succesiv prin mai multe încheieri judecătoreşti.

Prin decizia penală nr. 13 din 6 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile.

Curtea de Apel Piteşti, prin încheierile ulterioare, a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, pe care a menţinut-o.

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., Curtea a dedus din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 iunie 2014 şi până la 6 ianuarie 2015 şi a măsurii arestului la domiciliu, începând cu data de 6 ianuarie 2015 şi până la data pronunţării.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. (1) raportat la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat.

În cauză nu s-au dispus măsuri asigurătorii, deoarece suma de 10.000 de euro primită efectiv de inculpat a fost recuperată cu ocazia constatării infracţiunii flagrante. Nu s-au aplicat dispoziţiile art. 292 alin. (3) C. pen., referitoare la confiscarea specială, întrucât sumele pe care martorul-denunţător i le-a dat inculpatului au provenit din fondul de flagrant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.I.B., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale apelate şi rejudecând în fond, reindividualizarea sancţiunii aplicate de prima instanţă sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, solicitând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin aplicarea art. 91 C. pen. De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime şi stabilirea unei pedepse al cărei cuantum să fie orientat spre minimul special astfel rezultat.

Critica adusă sentinţei primei instanţe vizează, totodată, greşita individualizare a cuantumului pedepsei aplicate, în raport de criteriile prev. de art. 74 C. pen., cu aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., orientat spre maximul special prevăzut de lege, în condiţiile în care datele personale, circumstanţele comiterii infracţiunii şi conduita adoptată demostrează o periculozitate scăzută a inculpatului.

În acelaşi context, al reţinerii de circumstanţe atenuante a invocat o tulburare în comportament determinată de adicţia către jocurile de noroc care i-au afectat capacitatea de a lua decizii raţionale şi l-au împins către săvârşirea infracţiunii pentru a-şi asigura venituri, apreciat de apărare ca fiind un comportament tipic de ludomanie.

În plus, la individualizarea sancţiunii s-a solicitat a se ţine seama de datele ce caracterizează persoana sa, prin prisma vârstei, a situaţiei familiale, având doi copii minori în întreţinere puternic ataşaţi de acesta, precum şi de datele care caracterizează comportamentul profesional, mediul din care provine, sprijinul familial de care dispune în vederea reintegrării sociale, atitudinea procesuală de sinceritate ce demonstrează înţelegerea pe deplin a consecinţelor faptei săvârşite.

O altă critică adusă sentinţei fondului a vizat înlăturarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. motivat de faptul că la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă nu s-a folosit de calitatea de avocat, ci a speculat relaţiile sale de rudenie cu un magistrat de la instanţa la care martorul denunţător era judecat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 408 şi urm. din C. proc. pen.

După reţinerea cauzei în pronunţare, inculpatul prin apărător ales, a solicitat, în esenţă, în scris, la data de 16 septembrie 2015 (fax), repunerea cauzei pe rol, fiind reiterată cererea de reunire a Dosarului nr. 957/46/2014 la prezenta cauză, ambele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, motivat de faptul că actele materiale reţinute în sarcina acestuia care se desprind din cele două dosare fac parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de trafic de influenţă (în formă continuată). De asemenea, a mai precizat că, în cel de-al doilea dosar beneficiază de tratamentul de reducere a pedepsei ca urmare a reţinerii disp. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Cu această ocazie, a reiterat solicitările reţinute în încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2015 referitor la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante, precum şi înlăturarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. motivat de faptul că la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă nu s-a folosit de calitatea de avocat.

Analizând apelul inculpatului M.I.B. în raport cu motivele invocate şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, se constată că Înalta Curte s-a pronunţat asupra cererii de conexare a dosarelor solicitate, prin încheierea din 11 septembrie 2015, motiv pentru care cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului M.I.B. pentru a pune în discuţie o cerere care a primit anterior rezolvarea de către instanţă, urmează a fi respinsă.

Înalta Curte, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (8) C. proc. pen., constată că, săvârşirea de către inculpatul M.I.B., cu vinovăţie, a infracţiunii dedusă judecăţii (trafic de influenţă) în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

La reţinerea situaţiei de fapt s-a ţinut seama de conţinutul probelor administrate în faza de urmărire penală şi anume de declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului care se coroborează cu cele ale martorilor A.V., B.I., B.D.C., procesele - verbale de consemnare a denunţului formulat de A.V., de redare a convorbirilor ambientale purtate între inculpaţi şi martorul denunţător, planşele foto, procesele - verbale de verificare a calităţii inculpatului, de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 9.000 de euro pusă la dispoziţia martorului denunţător, de constatare a infracţiunii flagrante şi de redare a convorbirilor telefonice.

În contextul acestui material probator, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză în faza de urmărire penală şi a reţinut o situaţie de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Astfel, pe baza analizei coroborate a întregului material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt dedusă judecăţii, constând în aceea că inculpatul, în calitate de avocat definitiv în cadrul Baroului Vâlcea, a pretins, în cursul lunii iunie 2014, de la martorul denunţător A.V. suma de 20.000 de euro, pentru a determina atât personal, cât şi prin intermediul fratelui său M.A.C., judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, pe judecătorii din cadrul aceleiaşi instanţe, învestiţi cu soluţionarea apelului declarat în Dosarul nr. 3814/215/2013, să pronunţe o decizie favorabilă denunţătorului A.V., A.l. şi concubinei sus-numitului, S.E.

Situaţiei de fapt anterior descrise, i s-a dat, în drept, o justă încadrare juridică reţinându-se că fapta astfel cum a fost descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia.

Judecarea cauzei în fond s-a realizat în procedura simplificată prevăzută de art. 375 cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul recunoscând săvârşirea infracţiunii în modalitatea faptică descrisă în actul de sesizare a instanţei.

Inculpatul nu a contestat, prin criticile formulate în apel, situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi încadrarea juridică dată faptei, ci a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin aplicarea art. 91 C. pen. De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante.

Sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei, Înalta Curte apreciază că argumentele instanţei de fond, referitoare la starea de pericol creată prin fapta săvârşită de către inculpat, valoarea ocrotită, modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite şi, de asemenea, gravitatea infracţiunii, sunt pertinente şi constată că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului reflectă preponderent criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, în procesul de stabilire a pedepsei anterior menţionate, instanţa de fond a realizat un echilibru între datele ce exprimă gravitatea faptei, prin raportare la conţinutul elementului material şi prin examinarea tuturor împrejurărilor anterioare ori concomitente comiterii ei, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului.

Totodată, instanţa de fond a stabilit pedeapsa în limitele speciale din normele de incriminare incidente, astfel cum au fost reduse ca efect al aplicării art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv închisoare de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Analizând cauza din perspectiva criticilor privind greşita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că atât cuantumul, cât şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, au aptitudinea de a asigura realizarea scopului pedepsei.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, Înalta Curte reţine că, s-a ţinut seama de gradul concret de pericol social rezultat din modul concret de comiterea a faptei, calitatea pe care inculpatul o avea la momentul comiterii faptei (aceea de avocat), consecinţele faptei, datele personale ale inculpatului (în vârstă de 37 de ani, absolvent de studii superioare, lipsit de antecedente penale) şi conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin atitudinea de recunoaştere a faptei) şi nu a identificat, în speţă, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanţe atenuante judiciare.

Datele ce ţin de persoana inculpatului, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, obiectivată prin lipsa antecedentelor penale sau atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului, starea de sănătate, vârsta, studiile superioare, pregătirea profesională, anturajul, spre deosebire de C. pen. anterior, au fost în mod just valorificate în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, potrivit art. 74 C. pen.

În raport cu natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările invocate de către inculpat, respectiv o tulburare recurentă în comportamentul inculpatului manifestată prin stări depresive şi gânduri suicidale determinată de adicţia către jocurile de noroc nu sunt de natură a diminua periculozitatea faptei comise, nu pot avea relevanţa şi nici consistenţa unor circumstanţe atenuante.

Totodată, Înalta Curte apreciază că având în vedere natura şi gravitatea faptei, dar şi datele privind persoana inculpatului care nu prezintă garanţii că pe viitor din acelaşi motiv care a condus la comiterea faptei ce face obiectul prezentei cauze nu şi-ar relua activitatea infracţională, nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că executarea sancţiunii în regim de detenţie este necesară pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi conştientizarea de către inculpat a consecinţelor faptei comise.

Totodată, modalitatea în care a acţionat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă denotă periculozitatea inculpatului.

Sub acest aspect, instanţa de apel are în vedere că prin fapta comisă, inculpatul M.I.B. a adus un grav prejudiciu instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, dar şi demnităţii profesiei de avocat, iar prin modalitatea concretă în care a acţionat mesajul transmis a fost de natură să compromită încrederea populaţiei în justiţie.

Înalta Curte apreciază că, în raport de standardele pe care inculpatul ar fi trebuit să le urmeze şi de aşteptările pe care societatea le avea faţă de acesta, maniera de executare a pedepsei stabilită de către prima instanţă este justă.

Referitor la aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., Înalta Curte constată că săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă constituie un argument pertinent şi suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul M.I.B. este nedemn să exercite funcţia de avocat, prin activitatea sa infracţională, întrucât a adus o atingere gravă demnităţii şi onoarei corpului de avocaţi, dar şi sistemului de justiţie, dat fiind rolul avocatului ca participant în administrarea justiţiei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.B. împotriva sentinţei penale nr. 40/F din data de 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul disp. art. 422 C. proc. pen. deduce din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 iunie 2014 şi până la 06 ianuarie 2015 şi a măsurii arestului la domiciliu începând cu data de 06 ianuarie 2015 şi până la zi.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat M.I.B. la plata sumei de 495 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat P.D. şi suma de 165 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.R.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere pe rol formulată de apelantul inculpat M.I.B.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I.B. împotriva sentinţei penale nr. 40/F din data de 17 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul inculpat M.I.B. la plata sumei de 495 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat P.D. şi suma de 165 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat M.R.M. se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 303/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 315/2015. SECŢIA PENALĂ →

ICCJ. Decizia nr. 310/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 310/2015. SECŢIA PENALĂ