ICCJ. Decizia nr. 315/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 315/2015
Dosar nr. 1322/2/2015
Şedinţa publică de la data de 11 martie 2015
Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată D.E.G., în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39/F din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 1322/2/2015 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 103 alin. (6) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 02 iunie 2014 de către autorităţile judiciare din Austria, faţă de persoana solicitată D.E.G..
A dispus predarea persoanei solicitate D.E.G. către autorităţile judiciare din Austria în vederea efectuării urmăririi penale, cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 115 din Legea nr. 302/2004, rep.
A dispus arestarea persoanei solicitate D.E.G., în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 04 martie 2015 şi până la data de 02 aprilie 2015 inclusiv.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore în data de 03 martie 2015, începând cu ora 21,20.
În temeiul art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată D.E.G. să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04 martie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat în conformitate cu art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., lucrarea ce are ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 02 iunie 2014, de către autorităţile judiciare din Austria, cu privire la persoana solicitată D.E.G., cercetat pentru săvârşirea în perioada 2003 - 2008 a mai multor infracţiuni de furt în formă consumată şi a mai multor infracţiuni de furt rămase în faza tentativei în localităţile Perchtoldsdorf, Munchendorf, Mannsdorf şi Fischamennd, prev. de art. 127, 129, ZI, 130, fraza 2,15 din C. pen. al Austriei.
La dosarul cauzei a fost depus în copie mandatul european de arestare, copie de pe CI a persoanei solicitate D.E.G., precum şi un set de acte privitoare la identitatea şi depistarea acesteia de către organele de poliţie.
Conform ordonanţei de reţinere împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, din data de 03 martie 2015, ora 21,20, până la data de 04 martie 2015, ora 21,20.
Din analiza mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că Procuratura Wiener Neustadt din Austria a solicitat ca persoana D.E.G. să fie arestată şi predată în vederea efectuării urmăririi penale şi sau a executării unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri obligatorii de siguranţă, privativă de libertate.
S-a reţinut că în perioada 2003 - 2008, persoana solicitată D.E.G. împreună cu complicii săi au sustras mai multe bunuri de valoare, în special bijuterii şi ceasuri, cât şi bani cash, în total aproximativ 1500 euro - în cazul a trei furturi prin spargere şi efracţie din locuinţele situate în localităţile Perchtoldsdorf, Munchendorf, Mannsdorf şi Fischamennd.
În drept, s-au reţinut prev. de art. 127, 129, ZI, 130, fraza 2,15 din C. pen. al Austriei.
În şedinţa de data de 04 martie 2015, Curtea a adus persoanei solicitate D.E.G. la cunoştinţă drepturile prev. de art. 104, din Legea nr. 302/2004 rep., efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, în deosebi caracterul irevocabil a acestuia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 103 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep.
Întrucât persoana solicitată D.E.G. nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Austria, Curtea a procedat la audierea acesteia.
În acest sens, persoana solicitată D.E.G. a arătat că este de acord să se prevaleze de regula specialităţii, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 rep. şi că nu are obiecţii în ceea ce priveşte identitatea sa.
A precizat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Austria, întrucât actele pe care le poate depune în dovedirea nevinovăţiei faptelor ce i se impută, se află în apartamentul în care locuieşte.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile de refuz al predării prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, Curtea a constatat că este neîntemeiată solicitarea apărării cu privire la intervenirea prescripţiei, conform art. 33 din Legea nr. 302/2004 rep., potrivit legislaţiei române.
În acord cu procurorul de şedinţă, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile legii penale vechi, dar nici a legii penale noi, cu privire la termenele de prescripţie pentru infracţiunile de furt, prev. de art. 228 - 229 C. pen. şi art. 48 rap. la art. 228 - 229 C. pen., ce au corespondent în legea penală română.
Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., prescripţia răspunderii penale se constată a fi îndeplinită atât potrivit legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant.
Or, conform ordonanţei de arestare emisă de Procuratura Wiener Neustadt din Austria la data de 16 iulie 2008 s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.E.G.
De asemenea, în ceea ce priveşte durata pedepsei în mandatul european de arestare s-a arătat că durata maximă a pedepsei privative de libertate sau a măsurii asigurătorii privative de libertate care poate fi dispusă pentru faptele penale este de 10 ani.
În atare situaţie, Curtea a constatat ca fiind nefondată cererea de constatare a intervenirii prescripţiei faptelor pentru care se cere punerea în executare a mandatului european emis de autorităţile judiciare din Austria, pe numele persoanei solicitate D.E.G.
Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România".
Împotriva sentinţei penale nr. 39/F a declarat contestaţie persoana solicitată D.E.G. solicitând admiterea contestaţiei întrucât nu a mai fost pe teritoriul Austriei din anul 2003.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru dispune executarea mandatului european de arestare, judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă. Atunci când a fost transmisă de autoritatea emitentă, judecătorul îi înmânează persoanei solicitate hotărârea de condamnare dată în lipsă.
(3) După primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetăţean român, în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, judecătorul întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător şi persoana solicitată. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii.
În cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 98, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.
Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Înalta Curte constată identitatea persoanei solicitate, că aceasta s-a prevalat de regula specialităţii, iar în cauză nu este incident nicunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
În acelaşi timp, instanţa reţine că persoana solicitată D.E.G. a arătat prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că nu se opune predării către autorităţile austriece, însă a precizat că nu s-a mai aflat pe teritoriul Austriei din anul 2003 şi nu avea cum să comită infracţiunile ce i se impută.
Înalta Curte constată că aspectele învederate de către persoana solicitată constituie apărări ce ating fondul cauzei, iar în acest cadru procesual instanţa nu poate face o cercetare a fondului cauzei pentru a verifica împrejurările antamate. Ceea ce se verifică este îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate.
Constatând că sunt îndeplinite cerinţele art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va resinge contestaţia formulată de persoana solicitată D.E.G. împotriva sentinţei penale nr. 39/F din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată contestaţia declarată de persoana solicitată D.E.G. împotriva sentinţei penale nr. 39/F din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 330/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
