ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP). Recurs in casaţie



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 32/RC/2015

Dosar nr. 4105/1/2014

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2015

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 842 din data de 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii S.I.S., I.L.R., P.I.A., B.A.M. şi C. pen. din infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru inculpaţii S.I.S., I.L.R., B.A.M.) şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru inculpaţii P.I.A. şi C. pen.) în infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, ca nefondată.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii S.I.S., I.L.R., P.I.A. din infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (pentru inculpaţii S.I.S., I.L.R.) şi art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din legea nr. 39/2003 (pentru inculpatul P.I.A.) într-o singură infracţiune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ca nefondată.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii S.I.S., Î.L.R., P.I.A. din infracţiunea prev. de art. 29 lit. a) (fost art. 23 lit. a) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prev. de art. 29 lit. c) (fost art. 23 lit. c) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din Legea nr. 656/2002,, ca nefondată.

De asemenea, prin sentinţa penală s-a dispus, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.anterior, încetarea procesului penal împotriva inculpatului C.P., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior şi art. 292 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, a fost condamnat inculpatul C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul C. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 29 lit. a) (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul C. pen. la pedeapsa de 4 închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.anterior rap. la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.anterior s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen.anterior s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen.anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 09 martie 2006 la 29 septembrie 2006 inclusiv.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.anterior, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului P.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 292 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, a fost condamnat inculpatul P.I.A., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul P.I.A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 29 lit. a) (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat inculpatul P.I.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.anterior au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen.anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 09 martie 2006 la 29 septembrie 2006 inclusiv.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, a fost condamnată inculpata D.F.L., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (5) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnată inculpata D.F.L. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 29 lit. a) (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior a fost condamnată inculpata D.F.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.anterior au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.anterior, s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.anterior, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen.anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, din data de 09 martie 2006 la 08 iulie 2006 inclusiv.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. (exclusiv sub aspectul laturii civile a cauzei) şi inculpaţii S.S.I., B.A.M., I.L.R., P.I.A., B.F., C.P, D.F.L., P.M.L. şi M.A.

Prin Decizia penală nr. 842 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 8719/3/2006, s-au admis, printre altele, apelurile declarate de inculpaţii D.F.L., C. pen. şi P.I.A., împotriva sentinţei penale nr. 61 din 11 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8719/3/2006.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi, printre alte dispoziţii, s-a dispus descontopirea pedepselor aplicate inculpaţilor D.F.L., C. pen. şi P.I.A., fiind repuse în individualitatea lor.

S-a constatat că pentru inculpaţii D.F.L., C. pen. şi P.I.A., legea mai favorabilă este C. pen. în vigoare.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:

Pentru inculpaţii C. pen. şi P.I.A.:

Dintr-o infracţiune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 într-o infracţiune prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev.de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev.de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994) cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Pentru inculpata D.F.L.:

Dintr-o infracţiune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 într-o infracţiune prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev.de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 290 C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

Dintr-o infracţiune prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, într-o infracţiune prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se execută potrivit disp. art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se execută potrivit disp. art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp. art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., 45 C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 ani şi 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 4 ani şi 6 luni), urmând ca inculpatul să execute în total 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se execută potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., art. 45 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 09 martie 2006 la 29 septembrie 2006 inclusiv.

În baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.I.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit disp. art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994) cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp.art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., 45 C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 ani şi 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 4 ani şi 6 luni), urmând ca inculpatul să execute în total 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se execută potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., art. 45 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp. art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 09 martie 2006 la 29 septembrie 2006 inclusiv.

În baza art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata D.F.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se execută potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit disp. art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit disp. art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic.art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic.art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, ca reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 4 ani), urmând ca inculpata să execute, în total, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă complementară ce se va executa potrivit disp.art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., art. 45 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. ca pedeapsă accesorie ce se execută potrivit disp. art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive de la 09 martie 2006 la 08 iulie 2006 inclusiv.

Împotriva Deciziei penale nr. 842 din 19 iunie 2014 a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu privire la inculpaţii P.I.A., C. pen. şi D.F.L. şi inculpatul I.R.L.

Prin Încheierea nr. 334/RC din 21 noiembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 8719/3/2006, în temeiul art. 440 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 842 din data de 19 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 8719/3/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A fost trimisă cauza completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

S-a fixat termen de judecată la data de 9 ianuarie 2015, cu citarea inculpaţilor D.F.L., C. pen. şi P.I.A.

S-a dispus emiterea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru asigurarea asistenţei juridice din oficiu.

Totodată, în baza art. 440 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Î.L.R. împotriva aceleiaşi decizii penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat I.L.R. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea cererii de recurs în casaţie formulată de Parchet au rămas în sarcina statului.

Prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat incidenţa cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 şi pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, s-a învederat că hotărârea instanţei de apel este nelegală cu privire la inculpata D.F.L., întrucât pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată acesteia se situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind aplicabil cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a indicat că, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., trebuia ca la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare să se aplice un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

Cum totalul celorlalte pedepse aplicate inculpatei prin decizia instanţei de apel este de 4 ani, iar o treime din 4 ani reprezintă 1 an şi 4 luni, instanţa de apel trebuia să adauge 1 an şi 4 luni la pedeapsa cea mai grea de 3 ani (iar nu un an, aşa cum greşit s-a procedat), urmând ca inculpata să execute 4 ani şi 4 luni închisoare.

Totodată, s-a susţinut că hotărârea prin care instanţa de apel a menţinut dispoziţiile de încetare a procesului penal faţă de inculpaţii C. pen. şi P.I.A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale este nelegală, în cauză fiind incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

S-a susţinut că, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi, legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, aceeaşi instanţă ţinând seama şi de cele statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, trebuia să aplice dispoziţiile Codului penal în vigoare şi cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, săvârşite în formă continuată, reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.

Astfel, s-a arătat că infracţiunile menţionate sunt prevăzute în C. pen. la art. 322 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată - pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă), art. 323 (uzul de fals - pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă) şi art. 326 (falsul în declaraţii - pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă).

S-a mai precizat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru aceste infracţiuni se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., şi art. 155 alin. (4) C. pen.

Cum, în cauză, instanţa de fond (a cărei soluţie de încetare a procesului penal a fost menţinută de instanţa de apel) a reţinut că ultima acţiune specifică infracţiunilor de fals comise de inculpatul C. pen. a avut loc la data de 20 august 2004, s-a susţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 155 alin. (4) C. pen., se împlinea la 24 iulie 2015, adăugându-se şi perioada cât cursul prescripţiei a fost suspendat, de 10 luni şi 16 de zile.

Pe de altă parte, s-a evidenţiat că ultima acţiune de fals realizată de inculpatul P.I.A. a avut loc la data de 25 iunie 2004, astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar fi împlinit la data de 21 mai 2015, reţinându-se perioada cât cursul prescripţiei a fost suspendat.

Prin urmare, s-a menţionat că instanţa de apel trebuia să pronunţe o hotărâre de condamnare a inculpaţilor C. pen. şi P.I.A. şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 322, art. 323 şi art. 326 C. pen., săvârşite în formă continuată.

Examinând recursul în casaţie promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 842 din data de 19 iunie 2014 pronunţata în Dosarul nr. 8719/3/2006 de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

În cauză, instanţa de apel a considerat că inculpata D.F.L. a săvârşit un concurs de infracţiuni, aplicând acesteia pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. cu aplic.art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplic.art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen.

Curtea de apel a constatat corect că pedeapsa cea mai grea este cea de 3 ani închisoare aplicată pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.

Însă, sporul prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., care trebuia adăugat acestei pedepse, de 3 ani închisoare, este de 1 an şi 4 luni, întrucât atât reprezintă o treime din 4 ani, adică din totalul celorlalte pedepse aplicate inculpatei, rezultatul calculului pentru concursul de infracţiuni fiind, aşadar, de 4 ani şi 4 luni închisoare.

Prin urmare, stabilind ca inculpata D.F.L. să execute o pedeapsă în cuantum de 4 ani închisoare, curtea de apel a hotărât executarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Apărarea formulată de avocatul ales al inculpatei D.F.L., că situaţia se circumscrie unei erori materiale, datorată unui calcul aritmetic greşit, care se poate îndrepta de Curtea de Apel Craiova urmare unei cereri formulate în acest sens, este neîntemeiată.

Este real că, prin eroare materială se înţelege menţiunea greşită cuprinsă într-un act procedural (încheiere, hotărâre etc), dacă inexactitatea este evidentă în sensul că rezultă în mod cert din însăşi actele dosarului nefiind nevoie, pentru a o constata, de administrarea sau reaprecierea unor probe.

Dar, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care prevăd că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu fac distincţie între cauzele care au condus la stabilirea unei pedepse nelegale (nefiind reglementată, în mod distinct, calculul aritmetic greşit), iar cum pedeapsa aplicată constituie una din dispoziţiile esenţiale, în caz de condamnare, a unei hotărâri penale, conform art. 404 C. proc. pen., este nejustificat a se considera că se poate stabili cuantumul pedepsei ce se execută de către un inculpat, pe calea unei îndreptări de eroare materială.

Dintr-o altă perspectivă, raportat la concluziile scrise formulate de inculpata D.F.L., prin avocat ales, Înalta Curte constată că, în această fază procesuală, legea nu permite respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casare, admisibilitatea în principiu fiind o etapă premergătoare judecării recursului în casare, care a fost parcursă, iar potrivit art. 448 C. proc. pen., soluţiile care pot fi dispuse la judecata recursului în casaţie sunt, exclusiv, fie de admitere, fie de respingere a căii extraordinare de atac.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 433 C. proc. pen., recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 447 C. proc. pen., instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, verificând legalitatea deciziei atacate, se constată că, împotriva sentinţei penale nr. 61 din 11 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8719/3/2006, au formulat apel partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., exclusiv sub aspectul laturii civile a cauzei, şi unii dintre inculpaţi, printre care inculpaţii P.I.A. şi C. pen.

Sentinţa penală, pronunţată înainte de 1 februarie 2014, a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 292 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, precum şi a inculpatului P.I.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 292 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în mod legal, în conformitate cu dispoziţiile C. pen. anterior şi a C. proc. pen. anterior.

Prin Decizia nr. 265 a Curţii Constituţionale, în vigoare din 20 mai 2014, adică dinainte de judecarea apelului, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Dar, în cauză, dând eficienţă principiului non reformatio in pejus, instanţa de apel a aplicat legea penală nouă, mai favorabilă, în raport de infracţiunile pentru care prima instanţă a dispus condamnarea inculpaţilor, nefiind legal, cum susţine parchetul, a introduce în concursul de infracţiuni stabilit potrivit Noului C. pen., infracţiunile pentru care, conform legii noi nu se împlinise la momentul judecării apelului termenul de prescripţie a răspunderii penale, dar se împlinise potrivit C. pen. anterior, după cum s-a constatat prin sentinţă.

Înalta Curte precizează că regula aplicării legii penale mai favorabile în mod global, stabilită prin Decizia nr. 265 a Curţii Constituţionale, nu poate aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, principiu care ar fi fost afectat dacă soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpaţii C. pen. şi P.I.A., ar fi fost schimbată cu soluţia de condamnare, pentru infracţiunile de fals.

De altfel, în realitate, ceea ce se critică în baza cazului de casare prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., nu este greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În consecinţă, este neîntemeiată cererea procurorului, de casare a hotărârii atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 842 din data de 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 8719/3/2006.

Va casa, în parte, decizia recurată numai cu privire la inculpata D.F.L. şi, rejudecând:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica inculpatei D.F.L. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 4 ani), urmând ca inculpata să execute în total 4 ani şi 4 luni închisoare.

Va dispune anularea mandatului de executare emis pe numele inculpatei D.F.L. în baza sentinţei penale nr. 61 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Dolj pronunţată în Dosarul nr. 8719/3/2006 şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimata inculpată D.F.L. în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru intimaţii inculpaţi C. pen. şi P.I.A. în sumă de câte 200 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 842 din data de 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 8719/3/2006.

Casează, în parte, decizia recurată numai cu privire la inculpata D.F.L. şi, rejudecând:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatei D.F.L. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an si 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1/3 din 4 ani), urmând ca inculpata să execute în total 4 ani şi 4 luni închisoare.

Dispune anularea mandatului de executare emis pe numele inculpatei D.F.L. în baza sentinţei penale nr. 61 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Dolj pronunţată în Dosarul nr. 8719/3/2006 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimata inculpată D.F.L. în sumă de 50 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru intimaţii inculpaţi C. pen. şi P.I.A. în sumă de câte 200 lei se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2015.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP). Recurs in casaţie