ICCJ. Decizia nr. 358/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 358/2015
Dosar nr. 3570/109/2014
Şedinţa publică din 19 martie 2015
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art 598 alin. (1) Iit. d) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul C.R. privind deducerea perioadei de 450 de zile din pedeapsa de 22 ani şi 6 luni închisoare stabilită de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa penală nr. 253/F din 11 iunie 2012 în Dosarul nr. 2087/2/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a VI-a penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 22 de ani şi 6 luni închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18486/10, pronunţată la data de 2 decembrie 2010 de Curtea de Casaţie, secţia a IIl-a penală, din Republica Italiană.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 10 din 11 septembrie 2007, contestatorul împreună cu alte 3 persoane, de cetăţenie română, au spart geamurile autoturismului în care se aflau, părţile vătămate M.S. şi L.A., parcat într-un loc public din Roma, l-au forţat pe aceştia să deschidă portierele ameninţându-le cu o şurubelniţă, după care le-a privat de libertate, le-au smuls bijuteriile din aur pe care aceştia le purtau, întreţinând raporturi sexuale cu prima parte vătămată.
Tot astfel, în noaptea de 19 din 20 septembrie 2007, contestatorul împreună cu alţi 3 conaţionali au spart geamurile autoturismului în care se aflau părţile vătămate C.C. şi R.G., parcat tot într-un loc public din Roma, le-au lovit cu pumnii şi picioarele, le-au sustras bunurile pe care le aveau asupra lor, le-au privat de libertate, întreţinând,, prin violenţă, raporturi sexuale cu prima parte vătămată, cauzându-i şi leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.
În fine, la data de 22 septembrie 2007, într-un loc public din Rima, contestatorul împreună cu alţi cetăţeni români, au tâlhărit o tânără nigeriana, căreia i-au smuls geanta, aplicându-i în acelaşi timp lovituri.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată în arest preventiv, începând cu 23 septembrie 2007.
Prin sentinţa penală nr. 253/F din 11 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus ca executarea pedepsei de 22 de ani şi 6 luni închisoare să se facă în penitenciarele din România, contestatorul fiind transferat în acest sens în România. Din pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare, s-a dedus perioada executată începând cu data de 22 septembrie 2007.
S-a reţinut că solicitarea contestatoruîui de a i se deduce din perioada de 22 de ani şi 6 luni închisoare o perioadă de 450 zile este neîntemeiată întrucât nu rezultă că ar fi executat pe teritoriul statului italian o altă perioadă decât cea începând cu data de 23 septembrie 2007, când a fost arestat preventiv.
Într-adevăr, în actul intitulat „certificat de statul al executării" întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma şi la data de 25 septembrie 2013, s-a menţionat, că „Sfârşitul pedepsei anticipate este la data de 27 decembrie 2028 şi poate beneficia de liberare anticipată cu 450 zile”.
Menţiunea respectivă, însă, nu echivalează cu deducere din pedeapsă a perioadei de 450 zile, întrucât aceasta nu a fost executată în vreun fel pe teritoriul statulul italian ci reprezenta numai o vocaţie a contestatoruîui la o eventuală „eliberare anticipată” instituţie ce îşi are corespondent în legea penală română, în cea a liberării condiţionată prevăzute de art. 99 C. pen. român.
În măsura în care instanţa română, care va soluţiona cererea de liberare condiţionată, făcând aplicaţiunea textului anterior menţionat, va aprecia ca la perioada executată potrivit fracţiei prevăzută în art. 100 C. pen., trebuie să aibă în vedere şi pe cea de 450 zile, poate proceda în consecinţă. Însă, în această fază procesuală nu se poate deduce perioada respectivă, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în sensul existenţei unei „cauze de strângere ori de micşorare a pedepsei".
În concluzie, Curtea a apreciat că este nefondată contestaţia formulată şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă, în conformitate cu textul de lege precitat (art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.).
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul C.R., arătând că, în mod nelegal, prin sentinţa penală nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu s-a dispus deducerea unei perioade de 450 zile, considerată de statul italian ca fiind executată, din pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită de către Curtea de Apel Bucureşti, pin sentinţa penală nr. 253 din 11 iunie 2012.
În dezvoltarea motivelor, contestatorul a precizat că a fost condamnat la pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare de către statul italian, care i-a recunoscut ca fiind executată o perioadă de 450 zile, invocând actul intitulat "certificat de statut al executării" aflat la fila 41 din Dosarul nr: 3570/109/2014 al Tribunalului Argeş.
Examinând contestaţia formulată, prin raportare la criticile condamnatului şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a VI-a penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 22 de ani şi 6 luni închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18486/10, pronunţată la data de 2 decembrie 2010 de Curtea de Casaţie, secţia a IIl-a penală din Republica Italiană, pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestrare de persoane, violenţă sexuală în grup şi tâlhărie, astfel cum sunt incriminate în C. pen. italian. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată în arest preventiv, începând cu 23 septembrie 2007.
Prin sentinţa penală nr. 253/F din 11 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunţată de Tribunalul din Roma, secţia a VI-a penală, faptele având corespondent în legea penală română şi întrunind infracţiunile concurente de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi tâlhărie, şi s-a dispus ca executarea pedepsei de 22 de ani şi 6 luni închisoare să se facă în penitenciarele din România, contestatorul fiind transferat în acest sens în România. Din pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare, s-a dedus perioada executată în Italia, începând cu data de 23 septembrie 2007.
Contestatorul a solicitat deducerea unei perioade de 450 de zile din pedepsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare motivând că statul italian i-a recunoscut ca fiind executată o perioadă de 450 zile, invocând în acest sens actul intitulat "certificat de statut al executării" aflat la fila 41 din Dosarul nr. 3570/109/2014 al Tribunalului Argeş.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu rezultă că s-a executat pe teritoriul statului italian nici, o altă perioadă decât cea începând cu data de 23 septembrie 2007, când a fost arestat preventiv, perioadă care a fost deja dedusă din pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare.
Deşi în actul intitulat „certificat de statut al executării" întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma la data de 25 septembrie 2013, s-a menţionat, că „Sfărşitul pedepsei anticipate este la data de 27 decembrie 2028 şî poate beneficia de liberare anticipată cu 450 zile", această menţiune nu echivalează cu o executare efectivă a perioadei de 450 de zile pe teritoriul statului italian, ci reprezenta numai o vocaţie a contestatorului la o eventuală „eliberare anticipată", instituţie ce are corespondent în legea penală română, în cea a liberării condiţionată prevăzute de art. 99 C. pen. român.
Nefiind incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., şi anume cerinţa existenţei unei „cauze de strângere ori de micşorare a pedepsei" Înalta Curte constata, ca nefondată, contestaţia formulată, neexistând nici o astfel de cauză care să determine deducerea unei perioade de 450 zile solicitate de contestator din pedeapsa de 22 de ani şi 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită de către Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 253 din 11 iunie 2012.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respingând contestaţia la executare formulată.de acesta.
Faţă de cele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul C.R. împotriva sentinţei penale nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul condamnat C.R. împotriva sentinţei penale nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Mnisterului lustiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 420/2015. Penal → |
|---|
