ICCJ. Decizia nr. 39/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 39/A/2015

Dosar nr. 689/33/2011

Şedinţa publică din 06 februarie 2015

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele,

Prin sentinţa penală nr. 39 din data de 5 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 689/33/2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a dispus condamnarea inculpatului S.A.C., domiciliat în mun. Satu Mare, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea-nr. 78/2000 şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu executare în regim de detenţie.

A făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02 mai 2011 şi până la data de 23 martie 2012.

A menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat prin Decizia penală nr. 918/23 martie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție până la rămânerea definitivă a cauzei.

În baza art. 189 C. proc. pen. a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 50 de lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu av. T.E.C.

În baza art. 191 C. proc. pen a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma totală de 15.000 lei din care suma de 50 de lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu şi suma de 4.182,25 de lei reprezentând onorariu pentru interpret.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj din data de 23 mai 2011 în Dosar nr. 33/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.A.C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ce constă, în esenţă, în aceea că în perioada februarie-aprilie 2011 a pretins de la denunţătoarele M.D.C. şi D.E. suma totală de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină soţilor denunţătoarelor pronunţarea unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceştia erau cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de crimă organizată, astfel că la data de 2 mai 2011, inculpatul S.A.C., a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la numitele M.C.D. şi D.E. (care s-au autodenunţat) suma totală de 10.000 de euro.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus faţă de numitele M.C.D. şi D.E. neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 în contextul în care cele acestea au formulat denunţ penal la dosarul cauzei, mai înainte ca organul de urmărire penală să se fi sesizat cu această faptă, fiind incidente dispoziţiile speciale ale Legii nr. 78/2000 reglementate în art. 61 alin. (2).

Inculpatul S.A.C. nu a dorit să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi nu a recunoscut săvârşirea faptei.

În prealabil, s-a precizat de către instanţa de fond că s-a solicitat de către apărători şi inculpat, cu ocazia dezbaterilor judiciare să se dispună în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în vederea refacerii urmăririi aducându-se o gravă atingere dreptului la apărare al inculpatului, pentru următoarele motive :

- înregistrarea ambientală care se pretinde a fi din data de 17 martie 2011, poartă o altă dată - 24 ianuarie 2009 şi este incompletă, procesul-verbal consemnat în urmărire penală redând discuţii care nu se regăsesc fizic pe suportul optic ce conţine înregistrarea;

- audierea denunţătoarelor, a martorilor asistenţi şi a martorului C. s-a efectuat de un organ necompetent, respectiv ofiţerii de poliţie judiciară;

- audierea inculpatului la sediul D.N.A. Cluj după organizarea flagrantului s-a efectuat cu eludarea prevederilor art. 172 C. proc. pen.;

- procesul-verbal de consemnare a bancnotelor înmânate denunţătoarelor nu s-a efectuat în Seini, probă stând chiar D.V.D.-ul care reţine această filmare şi filmarea procedurii flagrantului;

- toate interceptările ambientale au fost transcrise în procesele-verbale cu încălcarea prevederilor art. 913 alin. (2) C. proc. pen, astfel că organul de cercetare penală care.a redat interceptările nu a folosit un interpret autorizat, iar el nu poate îndeplini acest rol, motiv pentru care aceste interceptări. sunt redate în mod nelegal.

S-a procedat, în cursul cercetării judecătoreşti, la vizionarea ambientală şi la audierea tuturor convorbirilor telefonice (vol. II, III, dos. inst. de fond), întocmindu-se procese - verbale aferente, tocmai pentru că s-a invocat că traducerea unor pasaje din limba maghiară în limba română nu s-a efectuat de către un traducător autorizat de către D.N.A. în faza de urmărire penală şi mai mult că nu au fost depuse toate înregistrările efectuate.

Referitor la înregistrarea ambientală care datează din 17 martie 2011, iar pe înregistrare există o altă dată - 24 ianuarie 2009 şi că este incompletă, s-a arătat că este evident că nu a fost setat la zi aparatul cu care s-a efectuat înregistrarea, fiind o simplă eroare materială, iar susţinerea că procesul-verbal întocmit în faza de urmărire penală redă discuţii care nu se regăsesc fizic pe suportul optic ce conţine înregistrarea a fost verificată şi clarificată în faţa instanţei de fond. Opinia expertală depusă de către apărătorii inculpaţilor întocmită de către expertul C.G. concluzionează că nu se poate stabili cu certitudine data la care au fost efectuate înregistrările de pe suportul optic inscripţionat cu înregistrarea ambientală din 17 martie 2011 şi că înregistrările audio -video în litigiu conţin urme de editări repetate, inserări de contoare de cadre/dată/ timp/etichetă, ştergeri de cadre, ştergeri de pasaje video, pe lângă faptul că nu este confirmată de către o expertiză dispusă în concordanţă cu disp. art. 116 şi urm. C. proc. pen. este infirmată şi de celelalte probe administrate în mod oral, nemijlocit şi contradictoriu în faţa instanţei de fond, inclusiv audierea şi vizionarea tuturor interceptările ambientale, inclusiv din 17 martie 2011, dar şi audierea interceptărilor telefonice. Chiar şi inculpatul, în declaraţia sa de la fila 49, vol. I, dos. inst. de fond a indicat că s-a întâlnit cu cele două denunţătoare la data de 17 martie 2011 la restaurantul C. din loc. Seini (locaţia unde s-a efectuat înregistrarea ambientală video şi audio), jud. Maramureş, după ce în prealabil a precizat că în data de 07 februarie 2011 a fost contactat telefonic de denunţătoarea M.C.D. - pentru a angaja cauza în care soţul acesteia era arestat. Totodată s-a remarcat, din conţinutul declaraţiei inculpatului, că acesta a expus cronologic datele şi locaţiile unde s-a întâlnit cu cele două denunţătoare.

Chiar dacă în cauză urmărirea penală se efectuează de procuror, nu exclude situaţia când efectuarea oricăror acte de către alte organe decât procurorul se poate face şi în baza unei delegări, astfel că audierea denunţătoarelor, a martorilor asistenţi şi a martorului Coţi s-a efectuat de către ofiţerii de poliţie judiciară în baza ordonanţelor de delegare întocmite de către procuror în concordanţă cu disp. art. 217 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2000. De asemene, este irelevantă împrejurarea că delegaţiile au fost redactate pe calculator (sau laptop) şi se menţionează doar data nu şi ora la care au fost emise, de unde se deduce că- aceste delegaţii s-au emis după realizarea flagrantului, astfel că în mod logic se cunoşteau şi numele martorilor asistenţi şi a martorilor care trebuiau audiaţi.

S-a mai arătat că este evident că procedura flagrantului constituie un element surpriză şi nu poate fi anunţat un apărător anterior acestei proceduri, astfel că atunci când a fost ridicat de organul de urmărire penală inculpatului i s-au adus la cunoştinţă că are dreptul de a fi asistat de un apărător şi acesta chiar a luat legătura cu d-l avocat M.Ş.

Împrejurarea că inculpatul nu a solicitat ca avocatul să fie prezent la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală nu este imputabilă procurorului, cu atât mai mult cu cât însuşi inculpatul avea calitatea de avocat deci cunoştea dispoziţiile legale în acest sens şi putea să se prevaleze oricând de acestea.

Conform art. 172 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, apărătorul are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, însă textul legal conferă un drept şi nu instituie o obligaţie, ori disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se referă la situaţiile în care apărarea este obligatorie.

Este irelevantă locaţia unde s-a întocmit procesul-verbal de consemnare a bancnotelor înmânate denunţătoarelor, ci important este faptul că s-a realizat efectiv această operaţiune de organele abilitate şi mai mult a fost înregistrată tocmai pentru a se evita contestaţiile ulterioare.

S-a menţionat că s-a procedat de către Curte la vizionarea ambientală şi la audierea tuturor convorbirilor telefonice (vol. II, III, dos. inst. de fond) tocmai pentru că s-a invocat că traducerea unor pasaje din limba maghiară în limba română nu s-a efectuat de către un traducător autorizat de către D.N.A. în faza de urmărire penală şi mai mult că nu au fost depuse toate înregistrările efectuate.

Omisiunea organului de urmărire penală de a asigura în mod gratuit folosirea unui interpret, în cazurile prevăzute în art. 128 C. proc. pen., atrage nulitatea relativă a actelor efectuate în cursul urmăririi penale, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) din acelaşi cod. Potrivit acestor prevederi, încălcarea dispoziţiilor legale atrage nulitatea actului numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Ca atare Curtea a constatat că nu se impune refacerea urmăririi penale pentru motivul invocat de inculpat - care este avocat şi a beneficiat în cursul urmăririi penale de asistenţă juridică a înţeles să invoce această nulitate numai în faţa instanţei de fond - care nici cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală nu a înţeles să invoce această încălcare a dispoziţiilor legale care ar fi putut atrage nulitatea relativă, iar declaraţiile date în faza de urmărire penală de către inculpat, inclusiv cele olografe, concordă cu declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti.

Inculpatul a beneficiat de un proces echitabil în înţelesul art 6 parag. 3 din C.E.D.O., în condiţiile în care Curtea a depus toate diligentele legale pentru audierea în şedinţă publică a tuturor înregistrărilor ambientale şi telefonice în prezenţa unui traducător autorizat de limba maghiară şi, ca atare, nu se poate concluziona că i s-a adus atingere dreptului la apărare al acestuia.

Pe de altă parte, după audierea înregistrărilor, Curtea a constatat că discuţiile purtate în limba maghiară de către inculpat cu diverse persoane de pe suportul optic depus în instanţă de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj nu au avut relevanţă sub aspect juridic în prezenta cauză, iar celelalte discuţii care au fost traduse din limba maghiară în limba română în cursul urmăriri penale sunt similare cu cele traduse la termenele de judecată stabilite de către traducătorul autorizat desemnat de Curte.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea a constatat că nu se impune restituirea cauzei la parchet nefiind îndeplinite condiţiile în acest sens.

Analizând probele dosarului, atât cele din faza de urmărire penală, cât şi din faza de judecată, Curtea a reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 10 martie 2011, numitele M.C.D. şi D.E. au depus la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj un denunţ penal împotriva inculpatului S.A.C., prin care se menţiona comiterea de către acesta a unei infracţiuni de trafic de influenţă, fiind demarate cercetări penale în acest sens.

Prin sentinţa penală nr. 5/PI/2011 din data de 26 ianuarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 611/35/2009 al Curţii de Apel Oradea, inculpaţii M.V. (soţul numitei M.C.D.) şi D.F. (soţul numitei D.E.) au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi aderare la un grup infracţional organizat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie faţă de cei doi inculpaţi a fost luată măsura arestării preventive încă din faza de urmărire penală.

Deoarece au fost declarate mai multe recursuri, cauza a fost trimisă şi înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 1945/1/2011, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 14 martie 2011 (filele 135-165, dos. u.p., vol. l).

După pronunţarea hotărârii de către Curtea de Apel Oradea, denunţătoarele M.D. şi D.E. au luat legătura cu inculpatul S.A.C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, dar care îşi desfăşura activitatea în ^municipiul Satu Mare în vederea angajării acestuia pentru soluţionarea la Înalta Curte de Casație și Justiție a recursurilor declarate de către inculpaţii M.V. şi D.F.

Inculpatul S.A.C., a fost de acord cu angajarea cauzei, spunându-le celor două denunţătoare că au procedat bine că au apelat la serviciile sale deoarece se bucură de influenţă asupra magistraţilor din Bucureşti şi s-a oferit să intervină la judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru obţinerea unei hotărâri favorabile inculpaţilor (ce viza reducerea pedepselor) care erau soţii celor două denunţătoare.

Ca atare, inculpatul S.A.C. le-a spus acestora că pentru a se putea obţine reducerea pedepselor aplicate de către Curtea de Apel Oradea vor trebui să plătească câte 2.000 de euro pentru fiecare an ce va fi redus din acele pedepse, adică din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul M.V. şi, respectiv, din pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru inculpatul D.F.

Conform procesului verbal de redarea convorbirilor purtate în mediul ambiental, dar şi din înregistrările audio video ambientale din datele de 17 martie 2011, 26 martie 2011 şi 18 aprilie 2011 (care de altfel au fost vizionate în şedinţă publică la mai multe termene de judecată aşa cum s-a menţionat mai sus) inculpatul S.A.C. a promis celor două denunţătoare că va interveni la judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistraţi pe care-i cunoaşte prevalându-se de influenţă asupra acestora, pentru a obţine soluţii favorabile pentru soţii denunţătoarelor.

Astfel inculpatul S.A.C. a afirmat că în baza experienţei sale profesionale, pronunţarea unei soluţii favorabile (concretizată prin reducerea pedepsei) la Înalta Curte de Casație și Justiție „costă" 2.000 de euro pentru fiecare an redus, spre deosebire la alte instanţe, unde aceeaşi reducere „costă" numai 1.000 de euro.

S-a apreciat ca relevantă în acest sens înregistrarea următoare: (fila 204, vol. l, dos. u.p., inserată în procesul verbal de redarea convorbirilor purtate în mediul ambiental (inc. S.A.C. - La Oradea, aga cum sunt anii, pentru fiecare an pe care îl scade, acolo 1.000 trebuie daţi. pe care îi scade, Ia Oradea. La Bucureşti sunt două pentru fiecare an pe care îl scad. A. iese.)

În vederea stabilirii cu exactitate a sumei ce urma a fi primită de la denunţătoare, cu prilejul discuţiei cu acestea în data de 17 martie 2011 în localul „C." din localitatea Seini, jud. Maramureş, inculpatul S.A.C. a arătat că este necesar să se deplaseze la Bucureşti pentru a studia dosarul „a vedea care este instanţa şi a vorbi acolo cu cine trebuie".

După efectuarea acestui demers, inculpatul urma să le comunice celor două denunţătoare ce a rezolvat şi cât trebuie plătit, fiind edificatoare următoarea discuţie (inc.S.A.C. - . mai departe, după care o să vedem deci cum facem, da până nu văd eu dosarul eu nu pot să spun. După aia vă spun eu cât îi. Cum îi cu onorariul care este instanţa) (fila 196).

La data de 17 martie 2011, cu ocazia discuţiei purtată în localul C. din Seini, Maramureş, inculpatul S.A.C. le spune celor două denunţătoare că este necesar să se deplaseze la Bucureşti pentru a studia dosarul, că fiecare an de reducere din pedeapsă costă 2.000 de euro şi că acest,pref nu este mare deoarece el are intrare direct la judecător şi nu foloseşte intermediari.

De asemenea, inculpatul le-a spus denunţătoarelor că nu are importanţă ce a decis instanţa fondului, pentru că soluţia pronunţată nu este definitivă şi că întotdeauna banii trebuie daţi la ultimul nivel. Inculpatul le-a mai asigurat că va vorbi şi le va anunţa el când vor trebui aduşi banii (S.A.C., Nu trebuie înainte, aduşi înainte. Am să spun eu doar când o să trebuiască. Nu trebuie dat înainte.banii, ca să-i duc (fila 206, 222 dosar).

Totodată inculpatul le-a spus denunţătoarelor că îi cunoaşte foarte bine pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție din perioada când lucra în Bucureşti, că unii îi sunt chiar foşti colegi de facultate şi că „se înţelege foarte bine (filele 227-228). În finalul discuţiei inculpatul le-a mai spus celor două denunţătoare că va vorbi cu magistraţii şi despre introducerea unor cereri de liberare sub control judiciar, cereri care vor fi introduse ca să ajungă exact la judecătorul care trebuie.

Din procesului verbal de certificare a înregistrărilor din data de 17 martie 2011, filele 234-235, instanţa de fond a reţinut următoarele:

S.A.C. - No. Aşa o să fac. Acum mă duc acolo prima dată. Mă duc eu. Mă uit Ia dosar, o să discut ce trebuie cu toată lumea,. Şi atunci o să vedem când putem să depunem controlul judiciar, ca să pice aşa. Că la Bucureşti să zicem că îl depunem acum şi doar săptămâna viitoare, sau peste două săptămâni.dar cazul exact aşa trebuie să pice, ca să fie la acela la care trebuie.

- M.C.D. - La judecător?

- S.A.C. - (încuviinţează gesticulând cu capul). Nu, nu, nu-i tot una când le depunem. Controlul ăla judiciar. Aia trebuie calculată în aşa fel, încât, exact atunci să, când.

- M.C.D. - Dar o să spună ei când trebuie depus, ca să pice la ei, nu?

- S.A.C. - Da. După aceea eu o să vin acasă, că, că mă duc la Bucureşti, şi o să discutăm şi despre asta. Despre controlul judiciar, când Că până nu mă duc şi nu vorbesc, eu nu ştiu nimica, că ce e acolo.

Tot cu ocazia acelei discuţii, inculpatul S.A.C. a pretins plata unui onorariu de câte 1.000 euro pentru fiecare inculpat, onorariu pe care l-a primit de la denunţătoare la întâlnirea ce a avut loc în data de 26 martie 2011, în acelaşi local, împrejurare în care inculpatul a redactat o delegaţie avocaţială care a fost semnată de către denunţătoarea D.E., act prin care inculpatul era împuternicit să studieze Dosarul nr. 1945/1/2011 al Înaltei Curții de Casație și Justiție şi să redacteze motivele de recurs.

Totodată, inculpatul a convenit cu cele două denunţătoare că va încerca să obţină punerea în libertate a soţilor lor în baza unor cereri de liberare sub control judiciar.

În perioada imediat următoare inculpatul a efectuat o deplasare la Bucureşti unde a studiat şi cauza penală nr. 1945/1/2011 şi a efectuat copii din dosar.

După ce a revenit din Bucureşti, inculpatul S.A.C. s-a întâlnit din nou cu cele două denunţătoare la data de 18 aprilie 2011, prilej cu care le-a comunicat că a vorbit cu judecătorii care i-au spus că „prea forţează cu punerea în libertate", însă aceiaşi judecători l-au asigurat pe inculpatul S.A.C. că totul va fi în regulă, şi că vor fi reduse pedepsele celor doi inculpaţi M.V. şi D.F. fiecare an redus, din pedeapsă presupunând remiterea sumei de câte 2.000 de euro.

Pentru a stabili în concret suma ce urma fi plătită de cele două denunţătoare, inculpatul S.A.C. a efectuat câteva calcule pe marginea unei file de hârtie pe care erau redactate motivele de recurs ale parchetului, motive pe care le copiase din dosarul instanţei supreme, ajungând la concluzia că va obţine reducerea pedepsei pentru condamnatul M.V. cu 3 ani, iar pentru condamnatul D.F. cu 2 ani.

Din calculul matematic efectuat de către inculpat a rezultat că denunţătoarea M.D. urma să-i remită suma de 6.000 de euro pentru intervenţia sa la magistraţii Înaltei Curții de Casație și Justiție, iar denunţătoarea D.E. suma de 4.000 de euro pentru aceeaşi intervenţie, pentru ca, în final, pedepsele aplicate soţilor lor să fie reduse aşa cum au stabilit de comun acord.

S-a apreciat ca r relevate notiţele existente la (fila 116 dos.u.p. vol. I) pe care inculpatul le-a realizat efectiv cu pixul pe marginea hârtiei care conţinea motivele de recurs ale parchetului ce le avea asupra sa, notiţe din care rezultă în mod clar şi neechivoc numărul de ani ce urma a fi redus fiecărui condamnat (pentru M.V. 3 ani de închisoare, iar pentru condamnatul D.F. 2 ani de închisoare), documente au fost ridicate cu prilejul prinderii în flagrant, aşa cum rezultă şi din procesul verbal încheiat în acest sens.

Cu aceeaşi ocazie inculpatul S.A.C.-a pretins şi plata unui onorariu avocaţial în sumă totală de 4.000 de euro pentru susţinerea cauzei în recurs, menţionând că cele două sume stabilite în euro sunt distincte, onorariul este separat, iar pentru acesta va elibera chitanţă.

Din procesul verbal de certificare a înregistrărilor din data de 18 aprilie 2011, (filele 291-299) cu prilejul discuţiei purtate la acea dată cu cele două denunţătoare, inculpatul a precizat acestora că suma ce urma să-i fie remisă este de 2.000 de euro pentru fiecare an ce va fi redus din pedeapsă, în total 10.000 de euro, iar onorariul său, 4.000 de euro va fi separat şi pentru el va emite chitanţă.

- M.C.D. - Îhî, îhî. Şi cât costă, v-aţi interesat?

- S.A.C. - Păi am spus atunci, două (arată cu două degete.), pe an, da. La unu 2.000 iar aia v-am zis că, ca să se să scadă, 2.000 1 an (arată şi cu degetele, 2 şi 1).

- M.C.D.-Deci 10.000 da?

- S.A.C. - Păi ăsta, ăsta îi.

- M.C.D. - Îmi spuneţi cât îi onorariu separat și cât îi treaba aia, mergeţi, vorbiţi să fie rezolvat sigur.

- S.A.C. - Deci nu, deci onorariu, deci îi 2.000 pe unu. La unu 2.000.

- M.C.D. - 10.000 asta anii şi 2.000 pentru dumneavoastră onorariu.

- S.A.C. - Doi ani ce trebuie scăzuţi. Un an e două .aăă.două mii., ăăă. două mii e un an, doi ani sunt patru,.

- M.C.D. - Atunci 4.000 tu (se adresează lui D.E.) şi pentru mine 6.000. Da.

- S.A.C. - Și onorariu ăla îi separat. Deci ăla, ăla vă dau, nu umblu cu şmecherii.

- M.C.D. - Nu-mi trebuie mie nicio chitanţă.

La finalul întâlnirii, inculpatul şi cele două denunţătoare au stabilit să se întâlnească pentru remiterea banilor, după trecerea Sărbătorii Paştelui (urmând a fi organizat un flagrant pentru prinderea inculpatului).

Aşa cum rezultă din procesul verbal de la filele 45-46, planşa foto (filele 47-49, dos. u.p. vol. I) în vederea organizării flagrantului a fost solicitată punerea la dispoziţie a sumei de 10.000 de euro din fondurile speciale ale D.N.A. constituite în acest scop. Asupra sumei de 10.000 de euro, compusă din 17 bancnote a câte 500 de euro, 1 bancnotă de 200 de euro, 8 bancnote a câte 100 euro şi 10 bancnote a câte 50 de euro, s-a realizat activitatea de consemnare a seriilor, activitate ce a fost filmată şi consemnată într-un proces verbal în prezenţa denunţătoarelor, suma care a fost apoi înmânată acestora pentru a fi remisă inculpatului S.A.C. potrivit înţelegerii anterioare.

Primirea efectivă a acestei sume de 10.000 de euro de către inculpat a avut loc în data de 2 mai 2011, în jurul orei 1240, în localul „C." din oraşul Seini, judeţul Maramureş şi a fost înregistrată în baza prelungirii autorizaţiei de interceptare şi înregistrare audio video ambientală din 15 aprilie 2011 emisă de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1/2011.

Din înregistrarea ambientală realizată la data de 2 mai 2011 în oraşul Seini, jud. Maramureş, când inculpatul S.A.C. a fost prins în flagrant după primirea de la denunţătoare a celor 10.000 de euro anterior pretinşi pentru comiterea infracţiunii de corupţie rezultă că remiţându-i suma de 10.000 de euro, denunţătoarea M.D. a precizat acestuia că a adus acei bani pentru instanţă, iar la întrebarea inculpatului dacă numai despre atât a fost vorba, denunţătoarea îl asigură că, a doua zi va aduce şi onorariul în sumă de 4.000 de euro.

Astfel, după cum a rezultat din convorbirea ambientală, inculpatul S.A.C. le asigură din nou pe denunţătoare că va obţine reducerea pedepselor în cuantumurile stabilite (de 3 ani închisoare şi de 2 ani închisoare) şi au convenit ca în următoarea zi să fie căutat de acestea pentru plata onorariului avocaţial.

La un interval scurt timp după primirea banilor, în local a intervenit echipa D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj care a realizat activitatea de prindere în flagrant, consemnată în procesul verbal încheiat în acest sens, iar după compararea celor 36 de bancnote găsite asupra inculpatului S.A.C. a rezultat că ele sunt aceleaşi cu cele anterior consemnate de organele de urmărire penală (filele 50-75, dos. u.p., vol. I).

Cu prilejul audierii sale atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, inculpatul S.A.C. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa, arătând că singurele discuţii pe care le-a avut cu denunţătoarele M.D. şi D.E. au vizat angajarea sa şi susţinerea cauzei în limita dispoziţiilor legale, fără vreo referire la eventuale influenţe la magistraţi.

Apărătorii inculpatului au depus în circumstanţiere la dosarul instanţei de fond mai multe hotărâri prin care unor inculpaţi care au fost asistaţi de către inculpatul S.A.C. li s-au redus pedepsele, pentru a justifica susţinerile inculpatului raportat la experienţa sa profesională pe care le-a expus-o denunţătoarelor pentru a oferi credibilitate.

Pe de o parte, aceste hotărâri nu au anexate şi încheierile de amânare a pronunţării pentru a se verifica dacă într-adevăr acei inculpaţi au fost asistaţi de către inculpatul S.A.C. şi nici nu au fost depuse delegaţii avocaţiale în acest sens, iar pe de altă parte, nu prezintă relevanţă juridică pentru că practica judiciară este neunitară într-un context legislativ fluctuant şi, mi în ultimul rând, individualizarea pedepsei este un atribut exclusiv al judecătorului raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de dispoziţiile C. pen.

Totodată la dosarul cauzei au fost depuse împuternicirea avocaţială din 28 martie 2011, semnată de denunţătoarea D. şi contractul de asistenţă juridică aferent, cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată, având ca obiect „studiu dosar, redactare motive de recurs şi vorbitor", iar în calitate de clienţi erau soţii denunţătoarelor, M.V. şi D.F.

S-a arătat că aceste aspecte au confirmat faptul că inculpatul tocmai pentru a crea o aparenţă, că deşi depune toate diligentele legale - respectiv că urma să pregătească o strategie de apărare care evident că putea să debuteze numai după studiul dosarului, a emis împuternicirea avocaţială care se limita doar la studiu dosar, redactare motive de recurs şi vorbitor, nicidecum la susţinerea cauzei în faţa instanţei de recurs, însă acest lucru nu a fost suficient ci trebuia achitată o sumă de bani care excedea onorariului avocaţial şi care era destinată judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea reducerii pedepselor soţilor denunţătoarelor.

De asemenea, inculpatul a negat orice pretindere a sumei de 10.000 de euro ca obiect al traficului de influenţă, arătând că suma reprezenta, în realitate, o parte din onorariul de 14.000 de euro convenit cu cele două denunţătoare pentru serviciile sale avocaţiale. În argumentarea poziţiei sale inculpatul a arătat că, de altfel, chiar în momentele următoare primirii banilor urma să procedeze la încheierea contractului de asistenţă juridică, chiar în acel local, aşa cum convenise cu cele două, însă nu a mai fost posibil să încheie acel contract deoarece denunţătoarea M.D. s-a ridicat de masă ca să achite nota de plată a consumaţiei şi în acel moment a intervenit echipa D.N.A. şi ca atare a fost întrerupt din finalizarea intenţiei sale.

S-a apreciat că este superfluă apărarea formulată de inculpatul S.A.C. deoarece a fost infirmată de probele administrate în cauză care atestă cu certitudine că inculpatul a pretins de la denunţătoare suma totală de 10.000 de euro, pe care a şi primit-o efectiv, pentru a determina magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunţarea unei hotărâri favorabile soţilor acestora, respectiv pentru a determina la reducerea pedepselor cu 3 ani în cazul lui M.V. şi cu 2 ani în cazul lui D.F.

Nu se poate face abstracţie, în opinia instanţei de fond, nici de faptul că din înregistrarea ambientală din ziua de 2 mai 2011 rezultă că, niciun moment, între inculpat şi cele două denunţătoare nu s-a discutat despre încheierea vreunui contract de asistenţă juridică.

S-a apreciat că raportat la probaţiunea administrată în cauză care confirmă vinovăţia inculpatului, o soluţie de achitare a acestuia în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., adică nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, este exclusă.

În consecinţă, s-a arătat că fapta inculpatului S.A.C. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti care, în perioada februarie - aprilie 2011 a pretins de la denunţătoarele M.D.C. şi D.E. suma totală de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină soţilor denunţătoarelor pronunţarea unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de crimă organizată, întruneşte elementele constituitive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat prezenţa unei singure infracţiuni de trafic de influenţă, în contextul în care pretinderea şi primirea banilor, chiar dacă a avut loc de la două persoane, a avut loc concomitent faţă de ambele denunţătoare, iar „problema ce urma a fi rezolvată" vizează aceeaşi cauză penală, intervenţiile fiind promise ambelor denunţătoare la membrii aceluiaşi complet de judecată, fiind incidenţă situaţia existenţei unei unităţi naturale de infracţiune.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute fn vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., adică gradul de pericol social al faptei comise - traficarea influenţei la judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, modul concret de comitere a acesteia, profitând de vulnerabilitatea psihică a celor două denunţătoare, ale căror soţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare în detenţie şi evident ca ar fi fost dispuse să îşi ajute soţii prin orice modalitate, iar modalitatea indicată de către inculpat - care se baza pe o supoziţie personală, respectiv o posibilă reducere a pedepselor, le-a fost prezentată denunţătoarelor ca o modalitate obişnuită prin inducerea în conştiinţa acestora că actul de justiţie funcţionează contra cost. Astfel modalitatea în care inculpatul a conceput şi realizat fapta denotă gradul ridicat de pericol social al acesteia.

Astfel inculpatul, aşa cum rezultă din procesul - verbal de redarere a înregistrărilor (filele 309-310, vol. I, dos. u.p.) a afirmat următoarele „Eu mi-am dat seama, din păcate asta e justiţia, noi suntem doar intermediari, nu ca avocaţi, aia îi zero ca avocaţi, nu suntem. Poţi să fii şi să faci şi să orice. dacă te duci şi baţi la uşă şi te duci şi dom "le hai că uite să facem cumva, să o rezolvăm, luaţi şi voi ceva, iau şi eu ceva, dar măcar ceva acolo faceţi, ce puteţi, în limitele legii, nu trebuie să achitaţi sau.

De asemenea, Curtea a avut în vedere şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are un copil minor în întreţinere şi părinţii bolnavi, însă a adoptat o poziţie de nerecunoaştere a faptei comise, iar stabilirea pedepsei cu perioada egală cu cea arestului preventiv este insuficientă pentru atingerea scopului pedepsei în accepţiunea art. 52 C. pen.

Numai absenţa antecedentelor penale şi conduita anterioară bună în societate a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de individualizare reţinute de către Curte, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., care constituie o facultate pentru instanţă şi nu o obligaţie în procesul de individualizare a pedepsei.

Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii comise, astfel că executarea pedepsei în regim de detenţie este oportună, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 lit. a) şi c) C. pen., adică pedeapsa aplicată să fie cea a închisorii de 4 ani, respectiv că ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni, pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aşa cum au solicitat apărătorii inculpaţilor şi inculpatul. De asemenea, s-a mai arătat că nu se poate dispune nici suspendarea condiţionată a executării pedepsei deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 81 lit. a) şi c) C. pen., adică pedeapsa aplicată să fie cea a închisorii de 3 ani, respectiv că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

Conform art. 71 alin. (1) C. pen., condamnările la pedeapsa închisorii atrag de drept pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Având în vedere şi jurisprudenţa C.E.D.O. (reflectată în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord, precum şi în cauza Sabău şi Pârcălab contra României) care relevă că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie dispusă in funcţie de natura faptei sau de gravitatea acesteia.

Ca atare, Curtea a constatat că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii de trafic de influenţă comise de către inculpat, raportat şi la circumstanţele personale ale acestuia - existenta unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. art. 64 alin. l lit. a) teza a Ii-a C. pen., iar dreptul de fi ales prev. de art. 64 lit. b) C. pen. se impune a fi interzis deoarece inculpatul nu poate reprezenta un model de conduita morală şi socială adecvat exercitării unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care C.E.D.O. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, Curtea a apreciat că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i s-a interzis exerciţiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracţiunea comisă este independentă de exercitarea autorităţii părinteşti, Curtea a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. d) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive îacepând cu data de 02 mai 2011 şi până la data de 23 martie 2012.

Curtea a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat prin Decizia penală nr. 918 din 23 martie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție până la rămânerea definitivă a cauzei, deoarece temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri nu s-au modificat şi mei nu au intervenit temeiuri noi pentru înlocuirea sau revocarea acesteia, mai mult deja s-a pronunţat faţă de inculpat o hotărâre de condamnare ceea ce confirmă vinovăţia sa în baza probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, însă această împrejurare nu afectează prezumţia de nevinovăţia de care beneficiază până la finalul procesului penal.

În baza art 189 C. proc. pen. a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 50 de lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu av. T.E.C.

În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma totală de 15.000 lei, din care suma de 50 de lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu şi suma de 4.182,25 de lei reprezentând onorariu pentru interpret.

Împotriva sentinţei penale a declarat recurs inculpatul S.A.C. care a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri, în sensul achitării potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar în subsidiar, aplicarea legii mai favorabile, şi anume art. 5 din Noul C. pen., prin reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate şi coborârea acestuia sub rmnimul special prevăzut de lege.

În justificarea soluţiei de achitare, inculpatul a arătat că pentru a comite infracţiunea de trafic de influenţă este suficientă pretinderea existenţei unei influenţe pe care agentul o are asupra unui funcţionar, fiind suficient doar ca inculpatul să pretindă că îi cunoaşte pe judecătorii completului şi că poate să îi influenţeze în pronunţarea unei soluţii favorabile.

Ori, inclusiv rechizitoriul indică faptul că: „Inculpatul a efectuat o deplasare la Bucureşti unde a studiat cauza penală nr. 1945/1/2011 şi a efectuat copii din dosar". Din interceptările ambientale reiese că inculpatul pregătea o strategie de apărare, recurgând la modalitatea clasică de abordare a unui dosar din perspectiva unui avocat ce prestează o activitate de consultanţă juridică. A mai subliniat şi faptul că inculpatul le-a explicat denunţătoarelor că „pe recunoaştere, pe aia, s-ar putea" (fila 299 d.u.p.), arătând modul în care s-ar putea scădea pedeapsa, respectiv dacă cei doi inculpaţi ar recunoaşte faptele.

Prin urmare, modalitatea de scădere este una ce ţine de circumstanţe atenuante, nu de vreo exercitare a influenţei asupra judecătorilor. Acelaşi aspect îl reţine şi fila 320 d.u.p. unde inculpatul a afirmat: „Eu o să cer redozarea pedepsei, că mi se pare că anii ăştia îs prea mulţi, prea, având pe circumstanţe atenuante."

De altfel, după cum reiese şi din extrasul de pe site-ul Înaltei Curții de Casație și Justiție, la momentul soluţionării definitive a recursului în dosar, inculpaţilor M. şi D. li s-au redus pedepsele cu câte 1 an.

Din toate aceste dialoguri, reiese că inculpatul s-a comportat ca un avocat în faţa unui client căruia îi explică, în mod repetat şi la solicitarea acestuia, care sunt paşii de urmat. Niciun moment nu s-a afirmat că denunţătoarele ar trebui să plătească vreo sumă în euro pentru ca inculpatul să intervină pe lângă judecătorii cauzei.

În acest sens, inculpatul a invocat faptul că, în cauză, este vorba de o prestare de servicii avocaţiale licite, la dosarul cauzei fiind depusă împuternicirea avocaţială din data de 28 martie 2011, semnată de denunţătoarea D. şi contractul de asistenţă juridică aferent, cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată, având ca obiect „studiu dosar, redactare motive de recurs şi vorbitor", iar în calitate de clienţi erau soţii denunţătoarelor, M.V. şi D.F.. Prin urmare, comportamentul inculpatului faţă de denunţătoare a fost acela al unui avocat care angajează o cauză în vederea reprezentării, respectiv a prestării unor servicii avocaţiale, nu acela al unei persoane care comite sau se pregăteşte să comită infracţiunea de trafic de influenţă.

În susţinerea soluţiei de achitare, inculpatul a mai arătat că există contradicţii esenţiale între declaraţiile celor două denunţătoare, atât cele din urmărire penală, cât şi cele din faza de judecată, precum şi cu denunţul din data de 10 martie 2011, aşa încât nu se confirmă starea de fapt reţinută de rechizitoriu.

Astfel, apelantul inculpat a arătat că există contradicţii cuprinse în denunţurile celor două martore, declaraţiile de la urmărirea penală a martorei M. precum şi declaraţiile de la urmărire penală şi instanţă ale martorei D., cu privire la sursa informării martorei D., privind pretinderea sumei de bani de către inculpat - de la martora M., respectiv, personal de la inculpat.

În denunţul semnat de ambele denunţătoare la data de 10 martie 2011, în faţa D.N.A. Cluj, reiese că ulterior acestei aşa - zisei discuţii dintre denunţătoarea M. şi inculpat, în care acesta i-a pretins o sumă de bani în euro pentru a interveni la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru reducerea pedepselor, denunţătoarea D. l-ar fi contactat telefonic pe inculpat, iar acesta ar fi reiterat acelaşi reproş acesteia şi i-ar fi spus că va face tot posibilul să-i reducă pedeapsa cu 2 ani.

S-a subliniat că denunţul şi înţelesul conţinutului său a fost însuşit de denunţătoarea D. prin semnătură şi prin confirmarea faptului că i-a fost tradus în limba maghiară de denunţătoarea M.

În schimb, denunţătoarea M. a arătat, în declaraţia din urmărire penală (fila 173 d.u.p.) că doar la data de 5 martie 2011, când s-a deplasat împreună cu denunţătoarea D. la Penitenciarul Oradea, în vizită la soţii acestora, a informat-o pe aceasta despre ceea ce i-ar fi spus inculpatul cu referire la rezolvarea cauzei.

Acest aspect esenţial este confirmat atât de declaraţia de la urmărire penală a denunţătoarei D. (fila 166-167 d.u.p.) care a arătat că denunţătoarea M. i-ar fi povestit ce a discutat cu inculpatul şi ce ar fi promis acesta, cât şi de declaraţia denunţătoarei D. din faza de judecată (pag. 2) care reia afirmaţia legată de sursa informaţiei (respectiv denunţătoarea M.), dar şi completează, afirmând că până la acel moment nu s-a întâlnit cu inculpatul şi nici nu i-a telefonat, primul telefon dat inculpatului fiind efectuat pentru a stabili întâlnirea din Seini, de la restaurantul C.

A doua contradicţie priveşte denunţul celor două martore şi declaraţiile date de către acestea la urmărire penală, respectiv în faţa instanţei de fond.

Astfel, denunţătoarea M. a arătat că atunci când a mers cu denunţătoarea D. în vizită la soţi, la penitenciar, le-ar fi spus acestora despre varianta oferită de inculpat, respectiv ca acesta să intervină pe lângă judecători, iar aceştia le-ar fi sfătuit să nu accepte o astfel de variantă şi să formuleze un denunţ împotriva inculpatului.

Mai mult, denunţătoarea D., în declaraţia de. faza de judecată, a arătat că ei i-a spus denunţătoarea M. că inculpatul le-ar putea ajuta cu reducerea pedepselor şi că pentru asta ar trebui să dea bani, dar nu a specificat unde şi la cine.

Cu toate acestea, niciun moment afirmaţia că soţii lor le-au îndemnat să facă denunţul nu este cuprinsă în denunţ. Ea apare pentru prima dată în declaraţiile din urmărire penală, din data de 02 mai 2011 ale lui M. în mod logic, dacă afirmaţia soţilor ar fi fost adevărată, fiind la data denunţului foarte recentă ar fi trebuit să apară scrisă în denunţ, nu într-o declaraţie dată după două luni.

De asemenea, în denunţul semnat şi însuşit de ambele denunţătoare se specifică faptul că suma de bani în euro s-a cerut pentru a fi daţi la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv 2.000 euro pentru fiecare an scăzut. Cu toate acestea, denunţătoarea D. a arătat în declaraţia din fond că la acel moment inculpatul nu le precizase unde şi la cine trebuie daţi banii.

Faţă de cele menţionate, apelantul inculpat a apreciat că declaraţiile denunţătoarelor devin necredibile.

Apelantul inculpat a mai solicitat să se ţină cont şi de faptul că, la dosarul cauzei, s-au depus delegaţiile şi contractele pe care inculpatul le-a completat anterior, în vederea semnării, respectiv din 2 mai 2011, având ca obiect „vorbitor -Penitenciarul Rahova" şi „redactare acte şi asistenţă juridică în faţa Înaltei Curții de Casație și Justiție Bucureşti Dosar nr. 1945/1/2011 iar clienţi fiind M.V. şi D.F.

Mai mult, din declaraţia martorei Domide, audiată în faza de judecată, rezultă că aceasta a mai discutat cu inculpatul despre dosar şi despre mtâlnirile avute - de inculpat cu cele două denunţătoare, iar acesta i-a relatat că a stabilit un onorariu de 10.000 euro pentru participarea efectivă la recurs şi de 2.000 euro/persoană pentru fiecare cerere de control judiciar.

Prin urmare, denunţătoarea a susţinut că a dedus faptul ca inculpatul ar putea-o ajuta prin traficarea influenţei la judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu că inculpatul i-ar fi spus expres acest lucru sau că ar fi insinuat acest aspect.

Un alt motiv de apel vizează nelegalitatea probei cu înregistrările ambientale care au fost redate, în opinia apelantului, cu încălcarea art. 91 alin. (2) C. proc. pen. care reţin următoarele: „Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română prin intermediul unui interpret."

S-a arătat că organul de cercetare penală care a redat interceptările nu a folosit un interpret autorizat iar el nu poate îndeplini acest rol, motiv pentru care aceste interceptări sunt redate în mod nelegal. Prin urmare, ele nu pot constitui probe în procesul penal.

Mai mult, interceptările nu pot fi defalcate, respectiv să aibă caracter legal cele redate din limba română şi respectiv nelegal,, cele redate din limba maghiară printr-o traducere efectuată de organul de cercetare. Ele au o existenţă unitară, instanţa trebuind să le analizeze astfel.

Prin urmare, ar trebui să existe un singur proces-verbal de redare a convorbirii ambientale, în care să fie consemnate atât dialogurile în limba română, cât şi dialogurile purtate în limba maghiară, traduse prin interpretul autorizat. Or, nu se poate face un colaj între ceea ce s-a tradus în instanţă din maghiară şi ceea ce s-a consemnat în urmărire penală, din limba română, neexistând o astfel de instituţie probatorie în procedura penală română. în consecinţă, aceste procese-verbale nu pot fi folosite ca probe în prezentul proces penal, fiind incomplete, celor din urmărire penală lipsindu-le traducerea legală din limba maghiară în limba română, iar celor din faza de judecată lipsindu-le redarea porţiunilor de dialog purtate în limba română. Instanţa de apel nu ar trebui să ţină cont de aceste procese-verbale în analiza vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.

De asemenea, procesul-verbal de redare a interceptării ambientale pretins a fi înregistrată în data de 17 martie 2011, redă discuţii care nu există fizic pe suportul optic transmis de parchet odată cu actul de sesizare al instanţei, motiv pentru care instanţa de apel nu poate ţine cont de acesta, având în vedere că discuţiile redate se regăsesc incomplet pe înregistrare.

Totodată, inculpatul a invocat concluziile opiniei expertale depuse la dosarul cauzei, întocmită de dl. dr. ing. C.G., din care rezultă că interceptarea pretins a fi înregistrată în data de 17 martie 2011, prezintă mai multe probleme:

a) Deoarece contoarele au fost adăugate ulterior în imagini, prin post-procesare şi cu ştergeri de cadre şi de sunet, nu se poate stabili cu certitudine data la care au fost efectuate înregistrările. Fişierele au fost create la data de 18 martie 2011, ora 07,28, la data de 23 ianuarie 2009, ora 23,44, la data de 24 ianuarie 2009, ora 00,13 şi la data de 24 ianuarie 2009, ora 00,41.

b) Contoarele de imagini, inclusiv cele de dată şi oră, au fost inserate ulterior prin post-procesarea altor imagini editate.

c) Timerul, respectiv contorul din partea stânga sus a imaginilor cronometrează cadre din înregistrări. Faptul că acesta nu porneşte, de la valoarea zero ci de la valoarea 28.030 indică o ştergere a precedentelor. 28.029 cadre.

d) înregistrările audio - video în litigiu nu sunt originale şi nici nu prezintă copii sau duplicate ale unor înregistrări originale. După cum este prezentat în opinie, înregistrările audio - video în litigiu conţin urme.de:

- editări audio-video repetate;

- inserări de contoare de cadre/dată/timp/etichetă;

- ştergeri de cadre;

- ştergeri de pasaje audio.

S-a arătat că opinia expertală dovedeşte lipsa de autenticitate a interceptărilor ambientale, acest aspect extinzându-se şi asupra celorlalte interceptări, din 26 martie 2011. 18 aprilie 2011 şi 02 mai 2011, având în vedere că acestea au fost post-procesate prin inserare de contoare, mtervenindu-se astfel asupra acestora.

Discuţia ambientală presupus a fi înregistrată în 17 martie 2011, a avut, .în realitate, fişierele create în 18 martie 2011, 23 ianuarie 2009 şi 24 ianuarie 2009, niciuna dintre date nereţinând data şi ora la care se pretinde în procesul-verbal întocmit în urmărire penală că acestea au fost înregistrate (fila 184 d.u.p. menţionează data de 17 martie 2011, orele 12,00 -14,30).

Având în vedere că nici până la momentul închiderii cercetării judecătoreşti D.N.A. - S.T. Cluj nu a făcut vreo precizare asupra motivului acestor neconcordanţe, inculpatul a concluzionat că există o puternică suspiciune asupra autenticităţii acestor interceptări.

În concluzie, s-a considerat de către inculpat că nu se află în situaţia reţinută de textul de mcriminare al art. 257 C. pen. anterior, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost de acord cu reprezentarea soţilor denunţătoarelor în faţa Înaltei Curții de Casație și Justiție, în recurs, ca urmare a faptului că denunţătoarea M. l-a contactat în acest sens.

Pe toată perioada februarie 2011 - 2 mai 2011, inculpatul a discutat despre cauză strict probleme legate de soluţionarea legală a recursului.

Chiar dacă s-a pus problema reducerii pedepselor celor doi inculpaţi, aceasta nu putea să fie decât firesc, având în vedere că altfel recursul acestora nu s-ar mai fi justificat. Reducerea însă urma să se facă prin intermediul unei strategii de apărare, inculpatul arătând periodic şi insistent că trebuie depuse motive de recurs, ulterior studierii dosarului, nu ca urmare a unui trafic de influenţă.

Suma 10.000 euro, pe care denunţătoarea M. i-a înmânat inculpatului la data de 02 mai 2011, reprezenta contravaloarea onorariului avocaţial, nu valoarea totală a sumei care urma să fie remisă vreunui magistrat, în vederea reducerii pedepselor. Contractele de asistenţă fuseseră redactate anterior de inculpat, însă nu au mai fost semnate de denunţătoare având în vedere că acestea au plecat ca urmare a intrării lucrătorilor D.N.A. Cluj.

Denunţătoarele au dat declaraţii contradictorii, necredibile, iar interceptările ambientale sunt în mod nelegal redate în procese-verbale. Chiar dacă ar fi legal redate, acestea reţin dialoguri care denotă o relaţie avocat -client desfăşurată în limitele legale. Din aceste motive, instanţa nu are nicio probă pe care şi-ar putea fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului.

Cu privire la cel de al doilea palier al apărării expuse de inculpat în motivele de apel, s-a arătat că chiar dacă ne-am fi aflat în situaţia comiterii unei infracţiuni de trafic de influenţă, conform pieselor dosarului ar exista puternice suspiciuni că o astfel de înscenare faţă de inculpat a comiterii infracţiunii sta sub semnul „agentului provocator". În opinia apelantului, acest lucru este relevat de declaraţia dată la data de 22 martie 2012, de martorul cu identitate protejată, la sediul Societăţii de avocatură care îl reprezintă pe inculpat în prezenta cauză şi care a fost respins în probaţiune de instanţa de fond, spre a fi audiat, declaraţie ce a relevat faptul că soţilor denunţătoarelor, aflaţi în arest preventiv în Penitenciarul Oradea, li s-a propus reducerea pedepselor primite în primă instanţă dacă îl denunţă pe inculpat, respectiv dacă soţiile lor îi vor oferi o sumă de bani, pentru care inculpatul să fie acuzat că îi foloseşte banii pentru a reduce soţilor acestora pedeapsa. Declaraţia martorului apare plauzibilă şi pentru că acesta nu a refuzat să o susţină în faţa instanţei, cerând doar să îi fie protejată identitatea, procedură reglementată de C. proc. pen.

Totodată s-a mai invocat şi înscrisul depus de denunţătoarea M. la dosarul de urmărire penală, fila 404, prin care a solicitat să se aplice prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (cauză de reducere a limitelor de pedeapsă) soţului său şi soţului denunţătoarei D.E., având în vedere că denunţul a fost făcut în acest scop şi a fost formulat la iniţiativa acestora.

De asemenea, prin ordonanţa din data de 05 martie 2010 a D.N.A. - structura centrală, dată în. Dosarul de urmăririi penale nr. 209/P/2009 (dos. fond, vol. I) prin care s-a reţinut că, printre alţii, numitul M.V., adică soţul denunţătoarei M., fiind arestat preventiv, a formulat un denunţ împotriva inculpatului, denunţ care s-a finalizat cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, pe temeiul reţinut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, simplele susţineri ale denunţătorului necoroborându-se cu alte probe. Ori, nu este pentru prima dată când M.V. încearcă să îşi uşureze situaţia într-un dosar, prin denunţarea unor fapte, care, conform ordonanţei, nici măcar nu existau, încercând să beneficieze de limite de pedeapsă reduse.

Avându-se în vedere toate cele de mai sus, apelantul a considerat că există o suspiciune puternică care indică faptul că denunţătoarele ar fi putut mdeplini rolul de agenţi provocatori ai statului.

O asemenea concluzie duce la obligaţia instanţei de apel de a considera probele dosarului ca fiind obţinute nelegal (declaraţiile denunţătoarelor, procedura flagrantului, interceptările ambientale), iar actul de sesizare al organului de urmărire penală, denunţul, viciat fundamental din acest motiv.

S-a adus în argumentarea motivului de apel jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat într-un mod cât se poate de clar faptul că identificarea unei instigări din partea statului face ca procedura să devină una inechitabilă încă de la început (hol Ramanauskas c. Lituania - parag. 53; Khudobin c. Rusia - parag. 128). Ca o posibilă sancţiune, Curtea a apreciat că probele obţinute ca urmare a instigării trebuie excluse din materialul probator (hot. Ramanauskas c. Lituania - parag. 60).

S-a precizat de asemenea, în acelaşi context, faptul că niciun interes public nu poate justifica utilizarea probelor obţinute ca urmare a unei provocări poliţieneşti (hot. Vanyan c. Rusia, parag. 46; hot. Teixeira de Castro c. Portugalia, parag. 35-36). Rolul statului este acela de a preveni comiterea de infracţiuni şi nu de a insista până în acel punct în care cel vizat cedează insistenţelor şi se iniţiază într-un comportament infracţional în care nu s-ar fi iniţiat în lipsa acestor insistenţe.

În concluzie, s-a considerat de către inculpat că nu se află în situaţia reţinută de textul de incriminare al art. 257 C. pen. anterior, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost de acord cu reprezentarea soţilor denunţătoarelor în faţa Înaltei Curții de Casație și Justiție, în recurs, ca urmare a faptului că denunţătoarea M. 1-a contactat în acest sens.

Pe toată perioada februarie 2011 - 2 mai 2011, inculpatul a discutat despre cauză strict probleme legate de soluţionarea legală a recursului.

Denunţătoarele au dat declaraţii contradictorii, necredibile, iar interceptările ambientale sunt în mod nelegal redate în procese-verbale. Chiar dacă ar fi legal redate, acestea reţin dialoguri care denotă o relaţie avocat - client desfăşurată în limitele legale. Din aceste motive, instanţa nu are nicio probă pe care şi-ar putea fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului.

Pe teza subsidiară, s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul aplicării art. 5 din Noul C. pen.

În circumstanţiere s-au invocat concluziile referatului de evaluare psiho-socială în sensul reţinerii implicării constante a inculpatului în muncă ulterior absolvirii studiilor medii, perseverenţa în construirea unei cariere şi absenţa antecedentelor penale, ca factori care favorizează reintegrarea socială a inculpatului. Aceste aspecte, coroborate cu sprijinul de care acesta beneficiază din partea familiei şi apropiaţilor săi, alături de studiile deţinute sunt de natură a preveni reiterarea conduitelor ilicite. De asemenea, inculpatul are o imagine pozitivă în comunitatea de apartenenţă.

Aceste aspecte subliniate mai sus, ar recomanda inculpatul pentru o sancţiune a cărei executare să fie suspendată.

Tot în cadrul circumstanţelor personale, s-a mai invocat împrejurarea că inculpatul are un copil minor (o fetiţă) care i-a simţit lipsa acut, pe toată perioada arestului. Aceasta, fiind la o vârstă la care nu ar fi înţeles pe deplin situaţia în care se află inculpatul, nu a fost informată asupra faptului că tatăl ei este încarcerat. Reîncarcerarea inculpatului, în cazul pronunţării unei sancţiuni executate în regim de detenţie, o va afecta negativ fiica acestuia, prin lipsa pe care o va resimţi din nou şi pentru motivul că, foarte probabil, nici de această dată nu i se va putea comunica motivul real al lipsei tatălui, nefiind la o vârstă la care ar putea să înţeleagă pe deplin motivul încarcerării acestuia.

Mai mult, în măsura în care aceasta ar afla de încarcerarea inculpatului foarte probabil ar fi afectată într-un mod profund, care îşi va pune amprenta asupra psihicului său. Nu în ultimul rând, o nouă încarcerare ar afecta posibilitatea inculpatului de a contribui efectiv la îngrijirea şi creşterea minorei.

De asemenea, inculpatul are ambii părinţi bolnavi, fiind singurul fiu aflat în ţară (fratele inculpatului fiind stabilit în S.U.A.) este şi singurul care are grijă de aceştia. El trebuie să îi transporte pe aceştia la controalele medicale periodice, având în vedere că aceştia sunt prea în vârstă pentru a mai putea să facă acest lucru singuri.

Apare important astfel, în opinia inculpatului, ca acesta să fie cercetat în stare de libertate şi pentru acest motiv, atâta timp cât se acceptă că la individualizarea sancţiunii şi a modului de executare a acesteia instanţa trebuie să aibă în vedere toate aspectele personale ale inculpatului, aduse în vederea acesteia.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, s-a considerat că instanţa, în determinarea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, e necesar să se aplece şi asupra situaţiilor jurisprudenţiale, având în vedere că apare echitabil ca pentru situaţii juridice similare să se aplice un regim sancţionator şi de executare similar. Dacă s-ar achiesa la o opinie contrară nu s-ar face decât să se afirme că justiţia poate fi inechitabilă, ceea ce ar însemna că definiţia acesteia este fundamental eronată.

Prin urmare, este echitabil ca instanţa să ia în considerare şi jurisprudenţă invocată. în acest sens, s-a invocat situaţia unui condamnat, avocat din Baroul Bucureşti care ar fi pretins suma de 20.000 euro pentru a-şi trafica influenţa asupraunui magistrat din cadrul Tribunalului Bucureşti, iar sancţiunea definitivă a fost de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani.

S-a mai arătat că inculpatul a fost în arest preventiv peste 10 luni şi, chiar dacă în mod formal arestul preventiv nu este o sancţiune, anticipată, ci o măsură preventivă, s-a considerat că instanţa de apel poate să ţină cont de faptul că inculpatul a putut constata nemijlocit ce presupune executarea unei pedepse cu închisoarea în regim de detenţie pe o perioadă extinsă (aproape un an de zile), conştientizând toate neajunsurile şi privaţiunile acesteia. Mai mult, inculpatul a constatat cât de mult contează a avea posibilitatea exercitării depline a dreptului la libertate, drept care, dacă ar fi îngrădit, ar afecta nu doar inculpatul, ci şi familia acestuia. Perioada pe care acesta a petrecut-o în arest preventiv echivalează cu jumătate din executarea, zi la zi, a unei sancţiuni cu închisoarea de 1 an şi 8 luni, aceasta fiind condiţia minimă ca într-o astfel de situaţie acesta să poată solicita liberarea condiţionată.

Pentru toate motivele mai sus enumerate, s-a concluzionat că instanţa de apel, în cazul în care în cauză se impune condamnarea inculpatului deoarece ar exista probe certe de vinovăţie, poate aplica o sancţiune orientată sub minimul special prevăzut de noul C. pen.

Dosarul a fost înregistrat la data de 03 martie 2014, fixându-se termen la data de 27 iunie 2014.

La termenul din 27 iunie, cauza a fost amânată la solicitarea apelantului inculpat. Cu privire la măsura preventivă sub imperiul căreia se afla inculpatul s-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara dispusă prin Decizia penală nr. 918 din 23 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în baza art. 211 alin. (2) rap. la art. 214 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul S.A.C.

La termenul din data de 10 octombrie 2014, în lipsa inculpatului, care nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel, s-au formulat concluzii de către apărătorul din oficiu, cauza rămânând în pronunţare, pentru data de 24 octombrie 2014.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că inculpatul fusese încarcerat în vederea executării unei alte pedepse, motiv pentru care s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru termenul din 21 noiembrie 2014.

La termenul fixat, s-a încuviinţat o nouă amânare a cauzei, la cererea apărătorului ales al inculpatului, în vederea pregătirii apărării, dezbaterile fiind reluate la termenul din data de 23 ianuarie 2015.

De asemenea, la termenul din 10 octombrie 2014, calea de atac a inculpatului a fost recalificată apel, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013.

Ulterior încarcerării sale, inculpatul a fost citat la locul de detenţie, acesta transmiţând instanţei de apel, pentru termenele din data de 21 noiembrie 2014 şi 23 ianuarie 2015, cereri prin care a solicitat ca judecarea să se facă în lipsa sa, fiind reprezentat de apărător ales.

Analizând apelul declarat, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea căii de atac numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, celelalte motive invocate nefiind întemeiate.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat de achitare, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată, instanţa de fond stabilind în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, în urma interpretării materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, apărarea inculpatului în sensul că suma de 10.000 de euro reprezintă contravaloarea onorariului care i se cuvenea pentru prestaţiile sale în calitate de avocat pe care urma să le efectueze în Dosarul nr. 1945/1/2011, ce avea. ca obiect recursurile declarate, printre alţii, şi de soţii denunţătoarelor, M.V. şi D.F., este contrazisă flagrant de probele administrate în cauză.

Din declaraţiile date de cele două martore denunţătoare, M.C.D. şi D.E., atât în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti rezultă că inculpatul S.A.C., a pretins de la acestea suma de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină soţilor denunţătoarelor pronunţarea unei soluţii favorabile în Dosarul nr. 1945/1/2011 prin reducerea pedepselor ce le fuseseră aplicate acestora din urmă.

Denunţul şi declaraţiile celor două martore se coroborează cu conţinutul convorbirilor purtate de acestea cu inculpatul S.A.C. la datele de 17 şi 26 martie, 18 aprilie şi 2 mai 2011, precum şi cu procesul verbal de flagrant din data de 2 mai 2011, ocazie cu care asupra inculpatului s-a găsit suma de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

Din discuţiile purtate de inculpat cu martorele denunţătoare, discuţii interceptate de organele de urmărire penală, rezultă în mod cert, care era contravaloarea onorariului perceput de inculpat, respectiv contravaloarea sumei ce reprezenta obiectul traficului de influenţă, cele două sume de bani fiind distincte.

În acest sens, sunt edificatoare următoarele pasaje din discuţiile purtate de inculpat cu cele două denunţătoare la datele de 17 martie, 18 aprilie şi 02 mai 2011:

- M.C.D. - Am înţeles. Că de aceea vă întreb ca să ştiu cum să rezolvăm si cu banii, ştiţi? Cât ar fi onorariu, cât.

- S.A.C. - Deci eu vă spun. Eu o să trebuiască să merg la Bucureşti, până la 9 mai, cam de vreo trei ori.

- M.C.D. - Aşa. Bun deci, aia este studiu dosar cu motivele de apel şi cu drumurile, cam cum am socotit, cam o mie, o mie de euro. Bun, bun?

- S.A.C. -Atât!

- M.C.D. - Cam o mie de euro, trei drumuri de Bucureşti, cam astea ar fi onorariu" şi tot,, tot, tot.

- M.C.D. - Mă sunaţi. Da, pentru onorar, două mii pentru onorariu. Bun.

- S.A.C.- Pentru. da.

- M.C.D. - Bun.

- S.A.C. - Şi după aia vedem."

- M.C.D. - De aia zic, faceţi-vă un calcul, spuneţi onorariu, explic imediat şi lui E., cât îs ăsta.

- S.A.C. - Deci, v-am spus, deci onorariu îi pe, pe ăsta, îi 2.000.

- M.C.D. - 2.000.

- S.A.C. - Trei ani.

- M.C.D. - Trei, trei ani, trei ori doi.

- S.A.C. - Trei ani.

- M.C.D. - Trei ori doi îi 6.000, da? Bun și la D.?

- S.A.C. - La el îi cinci, cinci aşa îi?

- M.C.D. - Da.

- S.A.C. - Şi lui i-ar trebui, nu trei, doi.

- M.C.D. - Doi, doi ori doi îi patru, patru cu şase.

- M.C.D. - Deci 10.000 da?

- S.A.C. - Păi ăsta, ăsta îi.

- M.C.D. - 10.000 asta anii şi 2.000 pentru dumneavoastră onorariu. Să-i spun şi la E.

- S.A.C. - Doi ani ce trebuie scăzuţi, rămâne două. Ăăă. Două mii., ăăă. două mii e un an, doi ani sunt patru.

- M.C.D. - Atunci patru mii tu şi pentru mine şase mii. Da.

- S.A.C. - Și onorariu ăla îi separat.

- M.C.D. - Aia îi separat, două mii aţi zis. Bun. (continuă în limba maghiară) Două, două. Două mii este onorariul lui. Bine, bine."

- S.A.C. - Da acuma eu nu ştiu cum îi mai bine, că no. ca să dea trebuie vorbit numai acolo cu ăştia care îs. Numa" vorbit.

- M.C.D. - Si onorariul e atunci îi 2.000.

- S.A.C. - Ala da. deci Acela orice este. Acela nu-i, ăla nu-i mai mult. Onorariul meu."

- M.C.D. - Deci ar fi 2.000 yean, deci nu-i mult. Nu-i mult două mii, nu-i mult.

- S.A.C. - Cam atâta îi, bun. Onorariu, îi onorariu. Aia vedem.

- M.C.D. - Onorariu aia vedem separat. Sisur că da.

- S.A.C. - Asta înainte acuma o să trebuiască înainte de, de.

- M.C.D. - Da, da, da.

- S.A.C. -Acuma deci 2.000, că 1.000-1.000.

- M.C.D. - Îhî.

- S.A.C. - Să mă duc să fac copii Xerox după dosar, drumurile.

- M.C.D. - Deci acesta îi onorariu dumneavoastră, da?

- S.A.C. - Astea îs înainte de a începe care.,care.

- M.C.D. - Astea-s.Da.

- S.A.C. - Care, oricum îi.

- M.C.D. - Şi nu trebuie ca să aveţi la dumneavoastră ceva, când mergeţi la Bucureşti, să tot daţi bani.

- S.A.C. - Ce să dau?

- M.C.D. - Bani.

- S.A.C. - Nu, nu.

- M.C.D. - Nu vă trebe?

- S.A.C. - Nu, nu trebe nimic, aia numai când vreţi voi.

- M.C.D. - Bine.

- S.A.C. - Nu trebuie înainte nimic.

- M.C.D. - Am înţeles.

- S.A.C. - Si vă zic că nici în Oradea nu trebuia chiar înainte şi acolo totul se făcea atunci pe moment. Deci în momentul ăla, nu trebuia dinainte mers şi făcut si toate prostiile alea, nu aşa se face.

- M.C.D. - Spuneţi şi ungureşte că nu ştiu să-i explic aşa bine.

- S.A.C. - Nu trebuie înainte, aduşi înainte. Am să spun eu doar când o să trebuiască. Nu trebuie dat înainte. Banii, ca să-i duc."

- S.Y.C.-Da. Atunci o să mă duc şi la.

- M.C.D. - No, să ne spuneţi din timp cam, să putem să pregătim.

- S.A.C. - Asta în două săptămâni.

- M.C.D. - îhî.

- S.A.C. - Aia, aia 1.000, aia în două săptămâni pregătiţi.

- M.C.D. - Da?

- S.A.C. - Mă duc .Da.

- M.C.D.- Discutaţi.

- S.A.C. - Mă duc, mă duc şi la băieţi atunci le spun eu acolo, e mai bine aşa."

- M.C.D. - Şi asta cam cât costă, astea, atâţia ani?

- S.A.C. - Păi v-am spus că la Curte fiecare-iuna.

- M.C.D. - Deci fiecare an o mie?

- S.A.C. - Fiecare an, deci la Curte iar la Bucureşti deja-s două, două fiecare.

- M.C.D. - Da, da. No spuneţi-i şi ei că no, să-nţeleagă şi ea.

- S.A.C. - La Oradea, aşa cum sînt anii, pentru fiecare an pe care îl scade, acolo o mie trebuie daţi.pe care îi scade.şi la Oradea. La Bucureşti sunt două pentru fiecare an pe care îl scad. Aşa iese.

- M.C.D. - Mie mi se pare.

- S.A.C. - Deci asta îi.

- M.C.D. - Nu-i mult, nu-i mult deloc. Nu-i mult deloc.

- S.A.C. - Nu pentru că astea-s pe direct, deci dacă mersi cu intermedieri şi cu porcării se ajunge la sume.

- M.C.D. - Deci asta-i direct la judecător.

- S.A.C. - Deci direct îi, deci la.

- M.C.D. -Am înţeles.

- S.A.C. - Un om de încredere acolo."

- S.A.C. - Întotdeauna trebuie dat la ultimul nivel.

- M.C.D. - Chiar aşa.

- S.A.C. - Păi nu acolo jos. Păi da jos degeba.

- M.C.D. - Da. Da, vedeţi?

- S.A.C. - Sus la ultimul nivel."

- M.C.D. - Noi v-am adus banii domnul S. Aşa. Am adus 10.000 euro pentru. 6 pentru „D." (M.V.) şi 4 mii pentru „F." (D.F.). Puneţi-i acolo la dumneavoastră. Că n-am avut un plic, no, n-am avut un plic ca să îi pun.

- S.A.C. - Atâta ai pus, nu?

- M.C.D. - 10.000 şi o să vă mai aduc mâine eventual.

- S.A.C. - Păi nu.

- M.C.D. - Dacă sunteţi în Satu Mare, onorariul de 2.000.

- S.A.C. - A, 2.000!

- M.C.D. - Ce i-am stabilit. Ăştia-spentru.

- S.A.C. - Da, da.

- M.C.D. - .instanţă. Pentru cazul acesta cum ne-am înţeles.

- S.A.C. - Bine.

- M.C.D. - Bine?

- S.A.C. - Bine, bine."

Totodată, următoarele discuţii purtate de aceeaşi interlocutori la datele de 18 aprilie şi 02 mai 2011 exclud varianta de apărare a inculpatului în sensul că suma de 10.000 euro reprezenta contravaloarea onorariului de avocat:

- S.A.C. - Eu am vorbit acolo deci s-o discutat da o zis că nu că, zice prea forţaţi nota, mi-o zis mie ăştia.

- M.C.D. - Da.

- S.A.C. - Pentru că voi, deci voi ne impuneţi ca să-l punem în libertate si punăndu-l în libertate, automat trebuie să schimbăm tot, iot, tot, toată sentinţa, asta, decizia.

- M.C.D. - No, staţi că nu înţeleg. încă o dată, deci cum?

- S.A.C. - Deci prea forţezi cu ăsta. Deci bine se poate, deci control judiciar, da ei ăştia nu vor să dea aicea la tribunal.

- M.C.D. - Îhî.

- S.Y.C. - Adică la tribunal la Înalta Curte.

- M.C.D. - îhî. Şi cu cealaltă parte care am discutat data trecută, când am zis că pentru ani?

- S.Y.C. - Aia da.

- M.C.D. -Aia aţi discutat?

- S.Y.C. - Aia da, aia da. Deci aia îi posibil.

- M.C.D.-Aţi discutat?

- S.Y.C. - Da, da.

- M.C.D. - Totul îi ok?

- S.Y.C. - Da, da depinde da, acuma cât trebe, 1 an, 2, 3, acuma nu la fiecare îs alte.

- M.C.D. - Îhî, îht Şi cât costă, v-aţi interesat?

- S.A.C. - Păi am spus atunci, două (arată cu două degete).

- M.C.D. -Atunci, atât?

- S.Y.C. - La, pe an, da."

- S.A.C. - Da, dar, da, dar înţelegeţi ce zic, că-i forţez deci ei asta zic, că eu.

- M.C.D. - Poate că vor mai mult? Nu?

- S.Y.C. - Nu ştiu, nu ştiu ce vor ei, numai atâta mi-o zis. Domnule, da tu forţezi acuma nota, adică tu vrei ca să-l să-i pun sub control judiciar, zice, te gândeşti zice dacă eu îi pun acuma sub control judiciar, automat trebuie sale scot și anii.

- M.C.D. - îhî.

- S.A.C. - Nu pot să-l las aşa, că atunci iar merg înapoi. Deci automat şi acolo, acolo a fost numai singura neînţelegere, cu ei, că, cum facem, cu asta că acum sub control judiciar îi pune sau dacă nu, când îi gata ăsta. Deci asta o fost numai singura neînţelegere, alta n-am avut cu ei.

- M.C.D. - Deci.

- S.A.C. - Eu am vrut sub control judiciar. Domnule, noi depunem cerere să ne aprobaţi. Zice, noi aicea nu prea, că nu putem, pentru că şi dacă noi vă dăm drumul, face iară recurs parchetul.

- M.C.D. - Păi nu-iproblemă.

- S.Y.C. - Şi sus la ăia care îs.

- M.C.D. -Aşa, aşa, aşa.

- S.Y.C. - No, acolo s-ar putea. Zice-se ăsta. Numai că atuncea ei îs forţaţi."

- S.A.C. - No, şi la sfârşit aia se întâmplă, că dacă nu merge controlul acesta judiciar, atunci din ăştia care sunt, vor scade 2 ani şi 3. Că atâţia trebuie scăzuţi. 2 ani şi 3 ani.

- M.C.D. - Da.

- S.A.C. - Că de aia-iaşa cum am calculat. . M.C.D.-Da, da, da, da.

- S.A.C. - Trei îs şase şi doi.

- M.C.D. - Şase mii de euro D. şi

- S.A.C. - Da.

- M.C.D. - Patru mii tu. Deci de aia. Şi 4.000 tu. Da.

- S.A.C. - Ca să scadă anii. Că atunci când e gata la-Bucureşti, ei atunci vor ieşi. Că deja e gata chestia. S-o efectuat toate.

- M.C.D. - Pedeapsa. Pedeapsa.

- D.E. - Bine, dar eu de aceea mă tem că, de aceea m-am temut, că nu cumva să nu fie acolo, acesta.

- S.A.C. - Ioi, nu există. Nu.

- D.E. - Se poate întâmpla?

- S.A.C. - Da de unde. El e acolo. Şi acolo lucrează. Nu există să nu fie acolo. Aşa ceva nu există."

De asemenea, contextul discuţiilor purtate în legătură cu aceste sume de bani, cu referire expresă la magistraţii judecători, după cum se va arăta în continuare, exclude, în mod cert, varianta prezentată de apărare prin motivele de apel, conform cărora suma de 10.000 de euro găsită asupra inculpatului reprezenta contravaloarea onorariului de avocat.

În acest sens, se reţin ca fiind relevante discuţiile interceptate purtate de către inculpat cu denunţătoarele M. şi D. la datele de 17 martie, 26 martie şi 18 aprilie 2011:

- S.A.C. - Păi am făcut facultatea 4 ani plus după siagiatură 4 ani, 8 ani am stat în Bucureşti.

- M.C.D. - A păi deja îi cunoaşteţi.

- S.A.C. - Cam de 4 ani am venit aici, 4-5 cam aşa.

- M.C.D. - Da nu sunt oare ceva judecători noi, care îs acolo,pe care să.

- S.A.C. -Nu contează.

- M.C.D. - Nu contează?

- S.A.C. - Da sunt şi ăia vechi, păi nu contează, noi îs, ăia care îs colegi dacă îs mai noi îs cu mine.

- S.A.C. - Nu ştiu, cine a spus aşa ceva, ăla nu.nu.aia nu merge că să fie., mie nu-mi trebuie. Nu trebuie. Dar nu aşa merge. Aia o spune atunci. Că trebuie aşa. Aşa a fost şi cu B. La B. a fost atunci, vă spun, 3.000 fiecare an. Era chiar Înalta Curte cu 9 judecători. 3.000 fiecare, şi erau 8 ani. Şi 8 ani ca să îi ia, pe fiecare an, 3 ori 8, 24. Şi atunci când am ştiut, când a fost gata dosarul, gata tot, înainte de pronunţare telefon. Urcăte pe avion şi vino încoace. "

- S.A.C. - Şi atunci o să vedem când putem să depunem controlul judiciar, ca să pice aşa, că e tot că sa zicem îl depunem astăzi, să zicem la Satu Mare, a doua zi deja se judecă controlul. Poate că şi la Oradea. ÎI depui astăzi, şi mai este că poate azi îl judecă, dacă nu atunci ziua următoare. Cam aşa cumva. Dar la Bucureşti sunt foarte multe, şi nu o să fie aşa. Că la Bucureşti să zicem că îl depunem acum şi doar săptămâna viitoare, sau peste două săptămâni. Dar cazul exact aşa trebuie să pice, ca să fie la acela care trebuie.

- M.C.A. - La judecător?

- S.A.C. - (NL: încuviinţează gesticulând cu capul). Nu, nu, nu-I tot una când le depunem. Controlul ăla judiciar. Aia trebuie calculate în aşa fel, încât, exact atunci să, când.

- M. C.D. - Dar o să spună ei când trebuie depus, ca să pice la ei, nu?

- S.A.C. - Da. După aceea eu o să vin acasă, că, că mă duc la Bucureşti, şi o să discutăm şi despre asta. Despre controlul judiciar, când."

- D.E. - Se poate întâmpla ca ei să spună că nu?

- S.A.C. - Cine?

- D.E. -. neinteligibil.

- S.A.C. - Este probabil să fie judecător care să spună că nu. Ce vă zic, că acum nici când depunem cererea, orice cerere aici, la recurs vor fi 3 judecători. Dar acuma nu ăştia care l-au arestat, că aceştia nu le-au dat drumul, exact la cine suntem acum.

- M.C.D. - Dar E. nu asta v-a întrebat.

- S.A.C. - Dacă se poate. neinteligibil:. ?

- M.C.D. - Nu. Dacă judecătorul va spune că nu trebuie banii, şi nu vrea să.

- S.A.C. - E posibil. Asta spun că e posibil. D. pentru că din ăştia 3, 2 trebuie să spună că da, că trebuie. 2 din 3. Şi dacă 2 spun că e Ok, atunci sigures e Ok. Se poate. Dar dacă nici nu spune.

- S.Y.C. - Foarte, foarte rău îi.da" bine, nu-i chiar aşa rău că nu mai, că am văzut că nu mai.că nu prea i-au. Bine la Bucureşti mai iau şi să zicem.le iau astea de-aici care ajung numai la Curtea de Apel Oradea, care nu numai că nu mai are rost. Ăştia şi aşa îs bătuţi în cap, aici judecătorii.Ăştia nu mai fac nimic, ăştia îs. Acuma chiar m-am întâlnit cu foşti procurori astăzi cu dl. R.

Referitor la contradicţia sesizată de apărare dintre conţinutul denunţului din data de 10 martie 2011 şi declaraţiile date de martorele denunţătoare M.C.D. şi D.E., în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti - în sensul că martora D. ar fi aflat de faptul că inculpatul ar fi pretins bani pentru reducerea pedepselor soţilor acestora, inclusiv de la inculpat, contactându-l telefonic pe acesta din urmă şi nu numai de la martora M., instanţa de apel apreciază că nu conduce la înlăturarea din materialul probator a declaraţiilor celor două martore, după cum se va arăta în continuare.

Totodată, susţinerea apărării în sensul că afirmaţia din declaraţia martorei M., privind sfatul dat de către soţii denunţătoarelor de formulare a unui denunţ împotriva inculpatului, nu corespunde adevărului nefiind cuprinsă şi în denunţul din 10 martie 2011 este pur speculativă şi nu poate fi primită.

S-a mai invocat de către apărare contradicţia dintre denunţul din data de 10 martie 2011, în care martorele precizează că suma de bani s-ar fi cerut pentru a fi dată la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru ca martora D. să afirme în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul nu a specificat unde şi la cine ar trebui să dea banii respectivi.

Referitor la consideraţiile apelantului inculpat prezentate anterior, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate şi nu sunt de natură a conduce la finalitatea urmărită de apărare.

Din analiza declaraţiilor date de cele două martore rezultă că denunţul a fost redactat, în limba română, de martora M.C.D., iar martora D.E. doar l-a semnat. Aşa cum rezultă din actele dosarului, martora D. a fost audiată de organele judiciare prin intermediul unui interpret de limba maghiară. De asemenea, discuţiile cu inculpatul au fost purtate iniţial de martora M., aceasta având şi primele mtârniri cu inculpatul, pentru ca ulterior să participe la discuţii şi martora D. De altfel, şi din înregistrările discuţiilor ambientale rezultă că martora M. era cea care purta discuţiile cu inculpatul, martora D. având scurte intervenţii, în limba maghiară, pe parcursul dialogurilor.

Ori, dat fiind contextul circumstanţelor în care s-a derulat activitatea infracţională ce face obiectul cauzei rezultă, în mod clar, că martora M. era cea care ţinea legătura cu inculpatul şi care cunoştea toate detaliile factuale.

De asemenea, faptul că în denunţul formulat la data de 10 martie 2011, martorele nu au relatat o serie de împrejurări care apar consemnate în declaraţiile date ulterior de către acestea nu poate conduce la înlăturarea din cadrul probaţiunii a elementelor precizate ulterior de către acestea.

Datele precizate în denunţ reprezintă percepţia martorului la momentul formulării denunţului cu privire la elementele de fapt apreciate de acesta ca fiind relevante în cauză. Declaraţiile date şi consemnate de către organele judiciare conţin o prezentare mai detaliată a aspectelor de natură să servească la aflarea adevărului de care martorul a luat cunoştinţă personal. Ori, denunţul este un mod de sesizare a organelor judiciare, pe când declaraţiile martorului constituie mijloace de probă, acestea urmând a fi valorificate de instanţa de judecată în vederea stabilirii exacte a situaţiei de fapt. Pe de altă parte, nu prezintă relevanţă momentul la care martorul aduce la cunoştinţa organelor judiciare elemente ale situaţiei de fapt, relevant în cauză este ca acestea să reflecte adevărul.

În consecinţă, pretinsele contradicţii relevate de apărare nu sunt de natură a conduce la înlăturarea declaraţiilor date de martorele M. şi D. Acestea nu privesc elemente esenţiale ci chestiuni colaterale cauzei, interpretate subiectiv de către apărare.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate şi criticile privind interceptările convorbirilor înregistrate în prezenta cauză.

Astfel, convorbirile ambientale şi telefonice au fost ascultate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond făcând transcrierea în procesele verbale aferente încheierilor de şedinţă numai a discuţiilor purtate în limba maghiară, în condiţiile în care acest aspect a fost criticat de către inculpat.

Totodată, din procesele verbale încheiate în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că instanţa a cenzurat şi conţinutul transcrierilor efectuate în cursul urmăririi penale, făcând menţiunile corespunzătoare ori de câte ori a constatat o neconcordanţă între transcriere şi discuţiile purtate (filele 81 - 83, fila 9.1 - 92, fila 94 - 95 vol. 2 instanţă).

Mai mult, în urma vizionării/audierii convorbirilor purtate în limba maghiară, în prezenţa inculpatului, a apărătorului ales al acestuia şi a traducătorului autorizat, instanţa de fond a constatat, cu privire la discuţiile relevante, că discuţiile care au fost traduse în cursul urmăririi penale sunt similare cu cele traduse la termenele de judecată de către interpretul autorizat desemnat de curtea de apel.

Susţinerea apărării în sensul că ar trebui să existe un singur proces verbal de redare a convorbirilor ambientale, iar în caz contrar acestea neputând a fi folosite ca probe în procesul penal, fiind incomplete, celor de la urmărire penală lipsindu-le traducerea legală din limba maghiară în limba română, iar celor din faza de judecată lipsindu-le redarea porţiunilor de dialog purtate în limba română, sunt nefondate.

Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, omisiunea organelor de urmărire penală de a asigura folosirea unui interpret autorizat pentru traducerea pasajelor de discuţii purtate în limba maghiară se sancţionează cu nulitatea relativă, inculpatul neinvocând acest aspect în cursul urmăririi penale şi nici cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, termenul în care putea fi formulată o astfel de cerere fiind depăşit la acest moment procesual.

De asemenea, s-a procedat la vizionarea/audierea tuturor convorbirilor (ambientale şi telefonice) în cursul cercetării judecătoreşti de către curtea de apel, în şedinţă publică, instanţa de fond asigurând toate garanţiile dreptului la apărarea efectivă a inculpatului.

Mai mult, inculpatul nu a contestat conţinutul convorbirilor înregistrate, ci doar faptul că, în cursul urmăririi penale, traducerea nu a fost realizată de un traducător autorizat, aspect care s-a realizat în cursul judecăţii.

În aceste condiţii, solicitarea înlăturării mijloacelor de probă a înregistrărilor pe unicul considerent că procesele verbale de transcriere întocmite de către instanţa de fond cuprind doar traducerea pasajelor pe care chiar inculpatul le-a contestat (acesta nemaicontestând şi alte aspecte) apare ca vădit nefondată.

Referitor la înregistrarea discuţiilor purtate în mediu ambiental din data de 17 martie 2011, Înalta Curte constată că aceasta a fost vizionată/audiată în integralitate la datele de 5 octombrie, 2 şi 23 noiembrie 2011, conform încheierilor de şedinţă de la termenele respective.

Faptul că a fost înaintat, odată cu sesizarea instanţei de judecată, suportul optic ce conţinea o înregistrare parţială a respectivei convorbiri ambientale, ulterior, la solicitarea curţii de apel, fiind înaintat şi un alt suport optic ce conţinea continuarea înregistrării de la acea dată, nu poate conduce la înlăturarea mijlocului de probă, care a şi fost administrat nemijlocit, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului ales al acestuia, de către instanţa de judecată.

Cu privire la lipsa de autencitate a înregistrărilor, se constată că înregistrările din prezenta cauză sunt digitale şi nu analogice. Dacă în cazul înregistrărilor de tip analogic, înregistrarea pe suportul optic (bandă sau casetă magnetică) este simultană cu evenimente petrecute, pentru că numai într-un astfel de caz se poate vorbi de un suport original, la copierea ulterioară pe un alt suport înregistrarea suferind pierderi, şi calitatea ei având astfel de suferit, în cazul înregistrărilor digitale, noţiunea de „original" şi „copie" are o semnificaţie formală, cronologică pentru că între prima copiere efectuată pe un suport optic (clonă) şi toate celelalte ulterioare (copie) nu există nicio diferenţă de conţinut. Ori, spre deosebire de aparatele de înregistrat de tip analogic care datorită uzurii în timp înregistrările efectuate sunt din ce în ce mai slabe calitativ, înregistrările succesive cu aparatele digitale au aceeaşi calitate şi parametri în timp. De asemenea, în cazul înregistrărilor digitale fişierele create în mediile de stocare digitală sunt transferate din memoria aparatelor pe suporturi optice (C.D. sau D.V.D.), calitatea înregistrării fiind aceeaşi. In acest context, lipsa de autencitate a suportului pe care se află stocate înregistrările convorbirilor nu poate conduce la înlăturarea mijloacelor de probă.

Contestarea datei la care s-a efectuat înregistrarea discuţiei ambientale ce a avut loc la data de 17 martie 2011 - dată contestată de apărare prin raportare la data la care au fost create fişierele de pe suportul optic înaintat instanţei de judecată, nu are relevanţă juridică asupra legalităţii probei cu înregistrarea audio/video.

Mai mult, nici inculpatul, în declaraţiile date, inclusiv cea dată în cursul cercetării judecătoreşti, nu contestă întâlnirea avută la data de 17 martie 2011 cu cele două denunţătoare la restaurantul C. din loc. Seini jud. Maramureş şi nici mtâlnirile ulterioare din 26 martie, 18 aprilie şi 2 mai 2011.

Instanţa constată că inculpatul face unele consideraţii privind modalitatea tehnică de creare a fişierelor/folderelor aflate pe suportul optic ce conţine înregistrarea convorbirii din data de 17 martie 2011, fără a contesta, de fapt, în niciun moment, conţinutul acesteia, ci doar făcând afirmaţii formale în sensul existenţei unei intervenţii asupra înregistrării iniţiale.

Opinia expertală depusă în cursul cercetării judecătoreşti de la curtea de apel ce priveşte înregistrarea discuţiei din data de 17 martie 2011, în mod corect, nu a fost avută în vedere de instanţa de fond, în condiţiile în care aprecierile d-lui C.G. sunt de ordin general şi nu pot conduce la înlăturarea probei.

Instanţa de apel constată că inculpatul nu a contestat, în nici un moment, discuţiile transcrise în procesele verbale aflate la dosar, mai ales că avea această posibilitate în condiţiile în care, în faţa instanţei de fond s-a procedat la audierea şi vizionarea tuturor înregistrărilor dispune în cauză.

Solicitarea de achitare a inculpatului justificată de o pretinsă „înscenare" faţă de inculpat a comiterii faptei - în condiţiile în care se arată că M.V. ar fi beneficiat de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (denunţul din cauză fiind formulat în acest scop), mai ales că acesta ar mai fi formulat şi un alt denunţ împotriva inculpatului S.A.C. finalizat cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale - nu are corespondent în actele dosarului.

Critica apărării privind existenţa unei provocări din partea martorelor denunţătoare nu se încadrează în dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. pen. (art. 68 C. proc. pen. anterior, aplicabil la momentul efectuării urmăririi penale) care interzice organelor judiciare sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Textul precizat anterior are la bază justificarea înlăturării probelor obţinute în situaţia în care organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără aceasta intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu.scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Ori, în cauză se constată că nu sunt incidente împrejurările arătate anterior.

Chiar în condiţiile în care nu s-ar avea în vedere denunţul formulat şi declaraţiile martorelor M.C.D. şi D.E., nu există nicio justificare a conţinutului discuţiilor - purtate de inculpat cu acestea şi nici pentru primirea sumei de 10.000 de euro cu ocazia flagrantului din data de 2 mai 2011.

Pe de altă parte, deşi martora M. a fost cea care a luat legătura cu inculpatul, iniţiativa comiterii infracţiunii a aparţinut acestuia, el fiind cel care a solicitat martorelor suma de bani, a stabilit cuantumul acesteia şi care le-a şi comunicat pretinsa destinaţie a celor 10.000 de euro.

De altfel, din discuţiile interceptate rezultă cu puterea evidenţei că acest mod de a „practica" avocatura nu este singular, inculpatul oferindu-le martorelor M.C.D. şi D.E. mai multe exemple de „soluţionare" favorabilă şi în alte cauze, făcând aprecieri asupra unei „practici" de individualizare a pedepselor (1 an scăzut costă la Oradea 1.000 de euro, la Bucureşti 2.000 de euro), asupra pretinsei conivenţe a magistraţilor judecători în sensul precizat anterior şi, mai mult, a pretins că rezolvarea problemelor în justiţie se poate face prin plata unor sume de bani.

Solicitarea de reducere a pedepsei inculpatului, prin raportare la circumstanţele sale personale reliefate de raportul de evaluare şi cele de ordin familial, nu poate fi primită de instanţa de apel.

Profilul moral al inculpatului rezultă cu claritate din relatările făcute martorelor denunţătoare cu ocazia discuţiilor interceptate în data de 18 aprilie 2011:

- S.A.C. - Ala da, deci Acela orice este. Acela nu-i, ăla nu-i mai mult. Onorariul nu.

- S.A.C. - Nu, nu asta e. Nu, nu aşa merge. Eu mi-am dat seama, din păcate asta e justiţia, noi suntem doar intermediari, nu ca avocaţii aia îi zero ca avocaţi, nu suntem. Poţi să fii şi să faci şi să orice.

- S.A.C. - Ştiu, dar nu-i. Deci nu se vrea și eu de aia mi-am dat seama că nu merge aşa treaba. Deci aicea treaba merge cu ei numa", pentru că dacă te duci și baţi.

- M.C.D. - Cu ce anume, cu?

- S.A.C. - Deci cu avocatura și cu chestiile astea. De baţi la uşă și te duci și dom"le hai că uite să facem cumva, să o rezolvam, luați și voi ceva, iau și eu ceva, dar măcar ceva acolo faceţi, ce puteţi, în limitele legii, nu trebuie să achitaţi sau. da" s-o întâmplat şi din astea, l-o şi achitat. O avut o mica portiţă, o avut o chestie, gata. "

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici calitatea în care inculpatul a comis fapta dedusă judecăţii. In virtutea calităţii sale de avocat, inculpatul trebuia să se bucure de o probitate morală deosebită, prin rolul important pe care societatea i l-a acordat, încrederea în activitatea sa profesională fiind inerentă încrederii pe care justiţiabilii trebuie să o aibă în sistemul de justiţie.

Cinstea, probitatea, onestitatea, demnitatea, onoarea, conştiinţa, echitatea, corectitudinea şi spiritul de dreptate sunt principii esenţiale statutului profesiei de avocat. Misiunea avocatului nu se limitează doar la reprezentarea clientului său, acesta trebuie să vegheze la respectarea aplicării şi la protejarea supremaţiei legii.

Ori, inculpatul nu numai că a ignorat aceste principii de referinţă inerente statutului profesiei din care face parte, ci le-a încălcat grav prin comiterea de fapte de natură penală, din sfera infracţiunilor de corupţie.

Inculpatul a convertit rolul său de apărător al legii, într-unui de eludare a dispoziţiilor legale şi prin aceasta a compromis reputaţia profesiei şi încrederea publică în profesia de avocat.

Rolul avocatului într-o societate bazată pe respectul faţă de justiţie este esenţial, iar respectul pentru profesia de avocat constituie o condiţie esenţială pentru supremaţia legii şi a democraţiei în societate.

Prin activitatea sa infracţională pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză, inculpatul a adus o atingere gravă demnităţii şi onoarei corpului de avocaţi, dar şi sistemului de justiţie, dat fiind rolul avocatului ca participant în administrarea eficientă a justiţiei.

Mesajul transmis opiniei publice prin faptele reprobabile comise de inculpat este unul periculos, hi sensul că încălcarea dispoziţiilor legii este posibilă chiar de către un participant indispensabil la actul de justiţie, cum este avocatul.

În consecinţă, reacţia organelor judiciare trebuie să fie promptă şi fără echivoc, în sensul că astfel de fapte nu pot fi tolerate, mai ales când acestea sunt comise de persoane al cărui rol este de a participa activ la înfăptuhea justiţiei.

De asemenea, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, acesta mai fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 121 din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, definitivă, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În condiţiile în care inculpatul se află deja în executarea unei pedepse privative de libertate, solicitarea acestuia de suspendare a executării pedepsei ce urmează a i se aplica în prezenta cauză nu poate fi primită.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că ulterior pronunţării sentinţei penale atacate, a intrat în vigoare, la data de 1 februarie 2014, noul C. pen. care a adus schimbări în ceea ce priveşte limita maximă a pedepsei pentru infracţiunea de trafic de influenţă."

Ori, modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale impune soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condiţiile în care principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei ar impune ca infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi limitele de pedeapsă pentru acesta să fie cele prevăzute de legea de la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la data săvârşirii infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea penală mai favorabilă. Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea uneia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto.

Examinând cauza din perspectiva mdeplinirii condiţiilor de mcriminare, se constată că infracţiunea de trafic de influenţă continuă să fie incriminată în noul C. pen. în art. 291, având aşadar corespondent în noua reglementare.

Fapta prevăzută de art. 257 C. pen. anterior era pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani, iar, în prezent, este pedepsită, conform art. 291 C. pen., cu închisoare de la 2 la 7 ani, constatându-se o reducere a limitei maxime a pedepsei.

Având în vedere că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este orientată spre mediu, în prezent, raportat la noile limite, se impune aplicarea unei pedepse, în aceeaşi parametri stabiliţi la fond, în cuantum de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este noul C. pen., aşa încât urmează a dispune condamnarea acestuia pe dispoziţiile în vigoare prevăzute de art. 291 C. pen.

Totodată, va avea în vedere şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

De asemenea, faţă de dispoziţiile tranzitorii prev. de art. 12 din Legea nr. 187/2012, conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 65, 66 şi 68 C. pen. în vigoare, referitoare la aplicarea pedepselor accesorii şi complementare.

Pentru motivele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite apelul declarat de inculpat, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, şi, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.A.C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 am interzicerea exercităm drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului, conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 05 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 68 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 51/2015. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP)....		ICCJ. Decizia nr. 7/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 39/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 39/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel