ICCJ. Decizia nr. 4/2015. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Apel
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4/A/2015
Dosar nr. 13207/94/2011
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100 din data de 10 martie 2014 a Judecătoriei Buftea, în Dosarul nr. 13207/94/2011, inculpatul N.S.E. a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (2) raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) şi b) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatului i s-a impus ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Prob apune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei Pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare şi Primăria Comunei Baloteşti pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 25 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F.S.M. şi obligă pe inculpatul N.S.E. la plata către acesta a sumei de 70.000 euro - echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale, 20.000 lei reprezentând daune materiale şi o prestaţie periodică lunară în cuantum de 500 lei începând de la data săvârşirii accidentului respectiv 18 august 2008 şi până la sfârşitul vieţii.
În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 25 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de urgenţă Bucureşti, inculpatul N.S.E. fiind obligat la plata către acesta a sumei de 6.148,99 lei precum şi a dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a sentinţei şi data la care se va achita debitul, reprezentând daune materiale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat pe la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu a rămas în sarcina statului.
S-a hotărât ca despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare să fie plătite pentru inculpatul N.S.E. de către asigurătorul de răspundere civilă SC G.A. SA, în condiţiile Legii nr. 136/1995 şi în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2008. ”
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă pronunţată în Dosarul nr. 13207/94/2011 la data de 22 februarie 2012 instanţa în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petentul F.S.M.
A fost desfiinţată ordonanţa nr. 4182/P/2008 emisă la data de 14 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi ordonanţa prim-procurorului nr. 1809/11-2/2011 emisă la data de 14 noiembrie 2011 şi s-a reţinut cauza spre judecare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., de către N.S.E., domiciliat în comuna Baloteşti.”
În fapt, s-a reţinut că la data de 18 august 2008, organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că în comuna Baloteşti, judeţul Ilfov s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat rănirea unei persoane.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că accidentul de circulaţie s-a produs la data de 18 august 2008 în jurul orelor 19:25 în localitatea Baloteşti, satul Dumbrăveni, judeţul Ilfov, pe str. Ion Lahovari, în zona imobilului cu nr. 84.
În accident au fost implicate autoturismul R. înmatriculat sub nr. x, condus de intimatul N.S.E., care circula pe Str. Ion Lahovari din localitatea Dumbrăveni din direcţia DN 1 Bucureşti - Ploieşti către str. IC Brătianu-Baloteşti şi mopedul cu nr. de înmatriculare x, condus de petentul F.S.M., care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.
Din accident a rezultat vătămarea a petentul F.S.M. precum şi avarierea celor două autovehicule.
Conform certificatului medico-legal emis de S.M.L. Ilfov, petentul, F.S.M. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure în condiţiile unui accident rutier.
S-a arătat că leziunile medicale pot data din 18 august 2008 şi necesită 100-120 zile de îngrijiri medicale, şi i-au pus în primejdie viaţa, iar petentul prezintă amputaţie coapsă stângă de 1/3 inferioară ce constituie infirmitate fizică posttraumatică.
În cursul urmăririi penale au fost audiate părţile, martorii oculari şi au fost efectuate două expertize tehnice auto.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul şi partea vătămată declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei. Tot în cursul cercetării judecătoreşti au fost încuviinţate proba cu înscrisuri în circumstanţiere, audierea unui martor în circumstanţiere şi audierea martorilor din lucrări, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apei inculpatul, parte civilă F.S.M., asigurător SC G.A. SA şi petenţii T.S. şi L.N.
Inculpatul N.S.E. a solicitat în esenţă achitarea pentru săvârşirea infracţiunii ce a stat la baza condamnării sale în primă instanţă precum şi respingerea acţiunii civile formulate de către partea civilă. în esenţă s-a arătat că nu inculpatului îi aparţine culpa pentru producerea accidentului rutier ci părţii civile probatoriul administrat în cauză confirmând acest fapt. S-a mai arătat că prima instanţă a înlăturat în mod nejustificat din ansamblul probatoriu acele mijloace de probă care dovedesc nevinovăţia inculpatului.
Parte civilă F.S.M. a criticat faptul că instanţa de fond a procedat în mod greşit la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, fiind necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat şi aplicarea unei modalităţi de executare a pedepsei care să asigure îndeplinirea funcţiilor pedepsei. De asemenea, s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor care au fost acordate de către instanţa de fond.
Asigurătorul SC G.A. SA a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la latura civilă a cauzei, solicitând reducerea cuantumului despăgubirilor care au fost acordate de către instanţa de fond.
Apelanţii petenţi Trifu Stan şi apelanta martoră L.N. au contestat validitatea amenzilor judiciare pe care le-au primit pe parcursul derulării procesului penal.
Prin decizia penală nr, 1146/A din data de 03 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13207/94/2011, în baza art. 421 pct. I lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.S.E., de asigurătorul SC G.A. SA, de parte civilă F.S.M., de petentul T.S. şi de martora L.N. împotriva Sentinţei penale nr. 100 pronunţată la data de 10 martie 2014 de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. 13207/94/2011.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul N.S.E., asigurătorul SC G.A. SA, parte civilă F.S.M., au fost obligaţi la plata sumei de câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul T.S. şi apelanta martora L.N. au fost obligaţi la plata sumei de câte 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
A fost respinsă ca nefondată cererea apelantului parte civilă F.S.M. de obligare a apelantului inculpat N.S.E. la plata cheltuielilor de judecată.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică pentru inculpat s-a decis să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
S-a reţinut că, din procesele :verbale depuse la dosar rezultă că la data de 18 august 2008, în comuna Baloteşti, satul Dumbrăveni, judeţul Ilfov, pe str. Ion Lahovari, în zona imobilului cu nr. 84 s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat rănirea unei persoane. în accident au fost implicate autoturismul R. înmatriculat sub nr. x, condus de inculpatul N.S.E., care circula pe Str. Ion Lahovari din localitatea Dumbrăveni către DN 1 Bucureşti-Ploieşti către str. IC Brătianu-Baloteşti şi mopedul cu nr. de înmatriculare x, condus de partea civilă F.S.M., care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Conform certificatului medico-legal emis de S.M.L. Ilfov, partea civilă F.S.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure în condiţiile unui accident rutier, iar leziunile medicale pot data din 18 august 2008 şi necesită 100-120 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, se mai menţionează că leziunile traumatice i-au pus în primejdie viaţa" părţii civile, acesta prezentând amputaţie coapsă stângă de 1/3 inferioară ce constituie infirmitate fizică posttraumatică.
Fiind audiat în faţa primei instanţe de judecată, inculpatul a arătat, o anumită situaţie de fapt după care a revenit şi a arătat că pană la un moment al audierii a minţit, retractând cele declarate. Inculpatul a arătat că la data de 18 august 2008, se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Baloteşti, satul Dumbrăveni, judeţul Ilfov, pe str. Ion Lahovari. A mai arătat inculpatul faptul că în momentul anterior producerii accidentului autoturismul condus de către acesta se deplasa pe contrasens, iar locul producerii impactului se află poziţionat undeva către partea din mijloc a sensului de circulaţie dinspre DN 1 către comuna Baloteşti. A mai arătat inculpatul faptul că din sensul opus de circulaţie nu rula niciun autoturism. în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că în momentul producerii accidentului, pe sensul opus de circulaţie, rula un autoturism. Inculpatul a mai arătat că partea civilă nu a schiţat vreun gest din care să rezulte intenţia acestuia de a efectua viraj către stânga.
Instanţa de fond a procedat la audierea părţii civile care a arătat faptul că în data de 18 august 2008 se deplasa cu un moped pe Str. Ion Lahovari din localitatea Dumbrăveni, din direcţia DN 1 Bucureşti-Ploieşti către str. IC Brătianu-Baloteşti. A mai arătat faptul că în momentul în care a pătruns cu mopedul pe DJ 200B s-a asigurat, neobservând cu această ocazie autoturismul condus de către inculpat. A mai precizat parte civilă faptul că după ce s-a deplasat aproximativ 50-80 metri a fost lovit în partea stânga spate a mopedului de către autoturismul condus de inculpat, în urma coliziunii fiind proiectat pe capotă iar ulterior în partea stângă a autoturismului.
Martorul Filip Florin şi martora S.M. au arătat faptul că în luna august 2008 au observat cum mopedul condus de către partea civilă a fost lovit din spate de către autoturismul condus de inculpat. Au mai arătat martorii faptul că în urma impactului partea civilă a fost proiectată în partea stânga a autoturismului. Totodată martorii au mai arătat că în imediata apropierea a locului producerii accidentului se afla o trecere pentru pietoni.
Martorul M.A. a arătat faptul că la data producerii accidentului se afla într-un autoturism care rula în spatele autoturismului condus de către inculpat iar la un moment dat a observat cum autoturismul marca Renault a intrat cu partea dreaptă faţă în mopedul care circula în aceeaşi direcţie de deplasare cu autoturismul menţionat. De observat că acest martor a fost cel care a prezentat în mod constant o variantă a situaţiei de fapt care îi era favorabilă inculpatului. Totuşi, înainte de a reveni la o situaţie de fapt care este mai apropiată de cea prezentată de partea civilă şi de martori, acesta a înţeles să îşi recunoască vina de a fi minţit în faţa instanţei de judecată atunci când a relatat situaţia de fapt care îi era favorabilă inculpatului. Fără a îşi ascunde surprinderea pentru atitudinea instanţei de fond care nu a înţeles să sesizeze organele judiciare abilitate în urma declaraţiilor acestui martor care evident înţelege să respecte nespus de mult importanţa unui proces penal, Curtea se rezumă la constata că atât inculpatul cat şi martorul care îi atesta nevinovăţia au declarat la un moment dat că au minţit cu privire la situaţia de fapt pe care o prezentau.
Instanţa de fond a ales să înlăture concluziile expertizei tehnice auto judiciare efectuate de către expert F.M. precum şi punctul de vedere al expertului P.A., considerând în mod corect că acestea au la bază declaraţiile nesincere ale inculpatului şi ale altor martori audiaţi în faza de. urmărire penală. în acord cu instanţa de fond Curtea consideră că este normal ca situaţia de fapt să fie determinată în principal în baza declaraţiilor martorilor care au perceput nemijlocit momentul producerii impactului, raportate la declaraţiile inculpatului şi la declaraţiile părţii civile precum şi la concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert B.C.
De asemenea, din declaraţiile martorilor oculari şi din concluziile expertului N. pe care Curtea Ie-a considerat a fi cele mai pertinente şi cele mai bine argumentate din punct de vedere logic, având în vedere şi avariile pe care cele două autovehicule implicate în accident le prezentau. Curtea a constatat că accidentul de circulaţie s-a produs în urma efectuării unei manevre de depăşire efectuate de inculpatul S.N.E., care nu a fost executată cu respectarea dispoziţiilor legale având în vedere că a fost iniţiată cu puţin înaintea trecerii de pietoni, în condiţiile în care din sensul opus circula un alt vehicul, depăşirea realizându-se fără respectarea distanţei laterale de siguranţă tocmai pentru că inculpatul nu avea la dispoziţie întreaga bandă de circulaţie de sens opus ci a efectuat manevra de depăşire a mopedului în condiţiile în care nu beneficia de spaţiul şi timpul necesare efectuării manevrei în condiţii de deplină siguranţă.
Astfel, potrivit art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea trebuie să păstreze o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit.
Însă, în acord cu instanţa de fond, Curtea apreciază că la producerea accidentului de circulaţie au concurat culpele celor două părţi din prezenta cauză, conducătorul auto pentru că nu a respectat distanţa de siguranţă faţă de vehiculul depăşit iar partea civilă pentru că nu a circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii pe care se deplasa.
În drept, fapta inculpatului N.S.E., care în data 18 august 2008, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca R. pe raza localităţii Baloteşti, jud. Ilfov, s-a angajat în depăşirea mopedului condus de către partea civilă F.S.M., fără a păstra distanţă laterală suficientă faţă de acesta din urmă, în timpul efectuării manevrei de depăşire lovind mopedul, în urma accidentului cauzându-i părţii civile leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 100-120 zile, punându-i viaţa în primejdie şi cauzându-i amputaţie coapsă stângă de 1/3 inferioară ce constituie infirmitate fizică posttraumatica, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) raportat la art. 194 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei şi modalităţii de executare, Curtea procedând la reevaluarea aspectelor relative la fapte, dar mai ales la persoana inculpatului, relevante în procesul de individualizare a modalităţii de executare, a apreciat că pentru realizarea scopului educativ al pedepsei, în cauză se impune menţinerea pedepsei aplicate de prima instanţă şi executarea pedepsei rezultante în modalitatea suspendării sub supraveghere având în vedere consecinţele faptei inculpatului, gradul său de vină, conduita inculpatului după săvârşirea faptei, poziţia procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a considerat că aceasta este cea mai adecvată modalitate de reeducare a inculpatului care a avut pe perioada desfăşurării procesului penal o atitudine necorespunzătoare şi pe alocuri sfidătoare la adresa organelor judiciare. Însă, indiferent de aspectul menţionat anterior, fapta inculpatului reprezintă o simplă greşeală a acestuia, iar raportat la conduita sa anterioară Curtea apreciază că privarea de libertate a acestuia nu este necesară.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la cuantumul despăgubirilor civile, Curtea a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracţiunea săvârşita, prejudiciul suferit de natură materială şi morală, acesta este cert şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directa dintre fapta ilicite si prejudiciul produs, vinovăţia sub forma culpei.
De asemenea instanţa a mai reţinut că în ceea ce priveşte daunele materiale potrivit art. 62 C. proc. pen., este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte latura ei civilă, pe bază de probe. Spre deosebire de daunele morale, al căror cuantum se stabileşte de către instanţă pe bază de apreciere, existenţa daunelor materiale şi a întinderii acestora trebuie dovedite prin administrarea de probe. Instanţa ţine cont la acordarea daunelor materiale numai de acele prejudicii care au legătură de cauzalitate directă cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul.
Sub aspect material s-a avut în vedere în primul rând că partea civilă a depus la dosarul cauzei înscrisuri care indică sumele cheltuite de aceasta pe perioada necesară recuperării sale. în ceea ce priveşte problema dovedirii cuantumului daunelor materiale, Curtea a apreciat că în contextul unui accident auto precum cel din speţă, ale cărui consecinţe sunt de natură să afecteze grav starea victimei şi a celor apropiaţi lui, este excesiv a se cere acestora să păstreze acte doveditoare şi să contabilizeze fiecare cheltuială efectuată în mod urgent, mai ales că, la momentul plăţii efective a acestor sume, părţile civile nu au avut în vedere procesul penal ce se va desfăşura şi nici exigenţele de probaţiune specifice acestei materii. însă, în această speţă ceea ce invocă partea civilă ca fiind daune ce trebuie reparate sunt cheltuieli efectuate în procesul de recuperare, iar acestea sunt acţiuni ce puteau fi probate prin prezentarea unor înscrisuri. Luând în calcul aceste aspecte, Curtea a considerat că valoarea acordată de prima instanţă ca daune materiale este una corect stabilită în baza probelor administrate. De asemenea, în raport de modalitatea în care partea civilă a resimţit impactul accidentului în viaţa sa obişnuita sau de faptul ca partea vătămata a suferit o amputare a unui membru inferior obligarea inculpatului la o prestaţie periodică lunară în cuantum de 500 lei începând de la data săvârşirii accidentului respectiv 18 august 2008 şi până la sfârşitul vieţii părţii civile este o soluţie echitabilă.
Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă instanţa a considerat ca acestea reprezintă satisfacţii echitabile destinate a compensa material suferinţele fizice ale părţii civile, urmare a faptei ilicite a inculpatului, şi ca orice suferinţă fizică presupune şi o suferinţă psihică, ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial. Cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanţei în speţa de faţă nu există elemente de natură a contrazice această prezumţie. Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul şi aprecierea daunelor morale, prevede că „la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost: percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială; profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, nu îmbogăţirea fără just temei ” . De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă intr-o serie de decizii de speţă. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. în cazul infracţiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acestei. Dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit de partea civilă, cuantumul despăgubirilor solicitate de acesta este vădit exagerat având în vedere că scopul daunelor morale este în principiu acela de a oferi celor vătămaţi posibilitatea de a trece mai uşor peste evenimentul nefericit, iar Ia stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracţie de elemente precum nivelul general de trai al societăţii şi condiţiile concrete socio-economice de la momentul acordării. Totodată, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu are nici o importanţă starea materială a victimei, a inculpatului sau a părţii civile.
Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă Curtea a apreciat că nu se poate stabili un preţ pe suferinţa produsă acesteia ca urmare a vătămărilor suferite şi a zilelor de îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru vindecare în urma accidentului rutier. Instanţa a apreciat că leziunile traumatice nu pot fi cuantificate, orice sumă de bani neputând duce la refacerea integrală a integrităţii corporale a părţii vătămate. Nu în ultimul rând însă, cuantumul daunelor morale nu poate constitui un prilej de îmbogăţire fără just temei pentru partea vătămată în dauna inculpatului. în aprecierea daunelor morale instanţa a reţinut însă urmările produse integrităţii corporale a părţii vătămate sus-descrise, suferinţa fizică la care a fost supus atât în momentul producerii incidentului, cât şi ulterior prin îngrijirile medicale la care a fost supusă. Pe cale de consecinţă, instanţa a considerat că obligarea inculpatului la plata unei sume de 70.000 de euro reprezintă o justă şi meritată acoperire a prejudiciului moral suferit de partea civilă.
În ceea ce priveşte apelul exercitat de apelantul petent T.S., Curtea a constatat că acesta a acţionat în calitate de apărător ales al inculpatului pană la momentul la care delegaţia sa a fost încetată de către instanţă având în vedere că apelantul nu era membru al unui Barou legal constituit neputând efectua o apărare legitimă sau efectivă pentru inculpat. Ulterior, apelantul petent a continuat să participe la şedinţele de judecată astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor de şedinţă, iar la data de 31 octombrie 2012 a fost sancţionat cu amendă judiciară pentru că a avut un comportament necorespunzător în sala de judecată, încercând să ia legătura cu inculpatul deşi nu mai avea nici o calitate în cauză şi tulburând în mod repetat şedinţa de judecată. Din punctul de vedere al acestei Curţi, nu există nici un motiv a se pune sub semnul întrebării corectitudinea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond în încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2012. De asemenea, Curtea trebuie să menţioneze în mod cat se poate de clar importanţa deosebită a asigurării şi respectării solemnităţii unei şedinţe de judecată de către orice persoană care are acces în sala de judecată indiferent de calitatea acelei persoane şi indiferent de importanţa acesteia. De asemenea, este absolut necesar a se lua de către fiecare complet de judecată măsurile adecvate pentru a se asigura solemnitatea unei şedinţe de judecată, iar măsura dispusă în prezenta cauză pare cel puţin rezonabilă şi oportună. în egală măsură, aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce o priveşte pe apelanta martoră L.N. care a fost amendată pentru aceleaşi considerente care ţin de solemnitatea şedinţei de judecată.
Împotriva Deciziei penale nr. 1146/A din data de 3 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au formulat contestaţii inculpatul N.S.E. şi petenții T.S. şi L.N. împotriva deciziei.
Inculpatul N.S.E. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar petenții T.S. şi L.N. au solicitat admiterea contestaţiilor şi, pe fond, în rejudecare, anularea amenzilor judiciare aplicate de instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţiile formulate de inculpatul N.S.E. şi de petenții T.S. şi L.N. împotriva Deciziei penale nr. 1146/A din data de 03 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13207/94/2011, constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 35 alin. (1) C. proc. pen. Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Potrivit art. 38 alin. (2) C. proc. pen. Curtea de Apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, se constată că inculpatul N.S.E. şi petenţii T.S. şi L.N. au contestat decizia penală nr. 1146/A din data de 03 octombrie 2014 pronunţată de Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13207/94/2011, decizie definitivă în raport cu prevederile art. 551 pct. 4 C. proc. pen., care precizează că hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul, iar potrivit art. 4251 C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci legea o prevede un mod expres.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În consecinţă, în cauză a fost exercitată o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive; or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de aceste considerente, vor fi respinse, ca inadmisibile, apelurile formulate de inculpatul N.S.E. şi de petenţii T.S. şi L.N. împotriva Deciziei penale nr. 1146/A din data de 03 octombrie 2014 a Curtii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13207/94/2011.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanţii vor fi obligaţi la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de inculpatul N.S.E. şi de petenţii T.S. şi L.N. împotriva Deciziei penale nr. 1146/A din data de 03 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 13207/94/2011.
Obligă apelanţii la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 62/2015. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
