ICCJ. Decizia nr. 46/2015. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Apel



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 46/A/2015

Dosar nr. 1054/33/2014

Şedinţa publică din 12 februarie 2015

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 693 din 12 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 459 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenta G.M.M. privind revizuirea sentinţei penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj,

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea introdusă la Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, revizuenta G.M.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 134 pronunţată la data de 27 decembrie 2012 de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 101/A din 17 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins apelul formulat de aceasta.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, după soluţionarea definitivă a cauzei, au fost descoperite împrejurări noi care nu au fost cunoscute instanţei cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare şi care, în prezent, dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Revizuenta a invocat declaraţiile unui număr de trei persoane, care nu au fost audiate nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa primei instanţe ori a instanţei de apel, din care rezultă, fără dubiu, că s-a aflat în eroare de fapt cu privire la unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv producerea unui prejudiciu.

Această eroare de fapt decurge din aceea că şi-a format în mod obiectiv convingerea că preţul declarat de părţi (adică 25 . 200 RON + T.V.A.) corespunde valorii de piaţă a celor două imobile, pe baza raportului de evaluare din anul 2009, întocmit de către doamna B.L., expert evaluator pentru proprietăţi imobiliare acreditat de către A.N.E.V.A.R., raport de evaluare întocmit în perioada 27 februarie 2009-04 martie 2009, valorile obţinute fiind valabile la nivelul de preţuri al lunii martie 2009.

În concret, revizuenta a invocat declaraţiile numiţilor M.A.G., angajată pe postul de consilier juridic la Biroul Notarilor Publici Asociaţi F.G., G.M.M. şi G.M., S.A.A., angajată pe postul de secretară la Biroul Notarilor Publici Asociaţi F.G., G.M.M. şi G.M. şi L.P.L.N., un client, cu privire la care a arătat că au asistat la întreaga discuţie care a precedat încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, şi din care rezultă că, la momentul autentificării celor două contracte de vânzare-cumpărare, revizuienta nu a cunoscut faptul că preţul declarat de părţi cu ocazia vânzării celor două imobile era disproporţionat faţă de valoarea de piaţă a acestora, deoarece a fost indusă în eroare de concluziile expuse de expertul evaluator pentru proprietăţi imobiliare acreditat de către A.N.E.V.A.R. în cuprinsul raportului de evaluare prezentat de către părţi, întocmit cu doar 3 luni anterior încheierii contractelor, cu privire la aceleaşi imobile; urmare a necunoaşterii acestei împrejurări esenţiale, revizuenta nu a avut reprezentarea faptului că, prin autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare, ar fi urmat să se producă un prejudiciu în patrimoniul SC N. SRL.

Procedând la soluţionarea cererii de revizuire prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că toate aspectele invocate de condamnată în cererea sa de revizuire ca fiind elemente noi au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare.

Prima instanţă a constatat că din conţinutul sentinţei de condamnare rezultă că revizuenta a invocat faptul necunoaşterii preţului real al imobilelor, - iar la termenul de judecată din 12 iunie 2012, raportul de expertiză invocat în cererea de revizuire la fost depus la dosarul cauzei de către numitele B.D. şi B.F., ambele afirmând că acest act ce nu a fost prezentat spre vedere notarului, iar toate apărările legate de cunoaşterea sau necunoaşterea valorii reale a bunurilor au fost supuse analizei şi cenzurii instanţei care a soluţionat cauza.

Ca atare, s-a apreciat că ceea ce invocă revizuenta nu reprezintă fapte probatorii noi, astfel cum cer dispoziţiile art. 453 lit. a) C. proc. pen., fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară de atac a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuenta G.M.M., care a susţinut, atât în cuprinsul motivelor scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor că sentinţa atacată este nelegală, întrucât instanţa nu a analizat în nici un mod elementele de fapt descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii, şi netemeinică, deoarece argumentele de fond prezentate prin cererea de revizuire şi probele invocate în susţinerea acestora nu au fost luate în considerare.

Astfel, invocându-se declaraţiile a trei persoane care nu au fost audiate în calitate de martori nici în cursul urmăririi penale, dar nici cu ocazia judecării cauzei, şi din care rezultă că apelanta s-a aflat în eroare de fapt cu privire la unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv producerea unui prejudiciu, s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind descoperite împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu potrivit art. 421 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că în cauză, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de revizuire, deoarece în cadrul soluţionării acesteia este inadmisibil să se suplimenteze şi reevalueze probatoriul pentru fapte deja cunoscute, aşa cum solicită revizuenta.

Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desfiinţarea hotărârii pronunţate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situaţii de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilităţii cunoaşterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale; mărturii mincinoase, falsuri, corupţie, etc.

Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de art. 453 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanţa sau instanţele care, au pronunţat hotărârea de condamnare şi aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 454 alin. (4) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute şi neanalizate de către instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând consideraţiile teoretice mai sus arătate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat în hotărârea pronunţată apărarea revizuentei şi a arătat că aceasta vizează o prelungire a probatoriului administrat în cadrul procesului penal pe baza unor declaraţii date de trei martori, după rămânerea definitivă a sentinţei.

Se constată că, în speţă, revizuenta apelantă nu a invocat existenţa unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei întrucât raportul de expertiză invocat în cererea de revizuire a fost depus la dosar la data de 12 iunie 2012 de către numitele B.D. şi B.F., care au afirmat că acesta nu a fost prezentat spre vedere notarului.

Înalta Curte reţine că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatei, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă, apărările revizuentei legate de cunoaşterea sau necunoaşterea valorii reale a bunurilor fiind deja supuse analizei şi cenzurii instanţei care a soluţionat cauza.

În aceste condiţii, niciuna dintre împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanţă şi analizate, ca de altfel şi de către instanţa de control judiciar, astfel că în mod întemeiat s-a apreciat că audierea numiţilor M.A.G., angajată pe postul de consilier juridic la Biroul Notarilor Publici Asociaţi F.G., G.M.M. şi G.M., S.A.A., angajată pe postul de secretară la Biroul Notarilor Publici Asociaţi F.G., G.M.M. şi G.M. şi L.P.L.N., cu care să se dovedească împrejurările invocate de revizuenta nu se impune, probele propuse spre a fi administrate reprezentând doar, în raport de situaţia dată, o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuenta.

Totodată, ţinând seama de faptul că apelanta revizuentă este cea care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă G.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 693 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avana din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 februarie 2015.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 46/2015. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Revizuire - Apel