ICCJ. Decizia nr. 479/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 479/2015
Dosar nr. 229/36/2015
Şedinţa publică din 9 aprilie 2015
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare M.A.E. N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în Dosarul cu:nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia, pe numele persoanei solicitate S.M. - cetăţean italian, născut la data de 08 mai 1962 în Genova, Italia, sub rezerva principiului specialităţii predării, prevăzut de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată.
S-a dispus predarea persoanei solicitate S.M. către autorităţile judiciare din Italia, respectiv Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria.
În temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate S.M. - cetăţean italian, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06 aprilie 2015 şi până la data de 05 mai 2015, inclusiv, în vederea predării.
În baza art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus că predarea persoanei solicitate S.M. se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus comunicarea soluţiei autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În temeiul art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Constanţa pentru avocat M.T.
În temeiul art. 273 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca retribuţia interpretului T.B., traducător autorizat, în sumă de 200 RON, să fie plătită către doamna traducător din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 05 aprilie 2015, a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, cu cererea de predare a persoanei solicitate S.M. către autorităţile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare M.A.E.N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în Dosarul cu nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia.
S-a observat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.M. se referă la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de import, deţinere şi comercializare ilicită de substanţe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, împreună cu mai multe persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 73 pct. 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309 şi art. 110 - 112 nr. l C. pen. şi art. 81 pct. 2 C. pen. italian, infracţiune ce este încriminată şi de legea penală română, respectiv în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform mandatului european de arestare persoana solicitată S.M. este cercetată penal, reţinându-se că în februarie 2005 şi aprilie 2005, în complicitate cu C.A., soţia sa, a procurat ilegal din Spania şi a comercializat în mod ilegal în Regiunea Piemonte (Italia), stupefiante de tip cocaină, fapte care au fost dovedite prin interceptări telefonice.
Fiind audiată, persoana solicitată S.M. a declarat că nu este de acord cu predarea sa, către autorităţile judiciare italiene, în vederea clarificării situaţiei juridice. Drept urmare, instanţa de fond a urmat procedura reglementată de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, cerându-i persoanei solicitate, în cadrul audierii, să precizeze numai poziţia sa faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii în ce priveşte executarea.
Analizând actele dosarului şi observând că autoritatea judiciară solicitantă a înaintat, ca instrument de asistenţă şi cooperare judiciară, mandatul european de arestare mai sus menţionat, care conţine toate datele prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, acesta fiind tradus şi în limba română, Curtea a constatat întemeiată sesizarea.
S-a reţinut, de asemenea că, la termenul de judecată din 06 aprilie 2015, persoana solicitată S.M. nu a .consimţit la predare, arătând că mandatul european de arestare nu a fost/este valabil, întrucât avocatul său a depus la Curtea de Casaţie o cerere privind reluarea procesului şi aceasta a fost acceptată, iar un alt motiv pentru care nu doreşte să fie predat este acela că în România are soţia şi cei trei copii minori.
Analizând aspectele invocate de persoana solicitată S.M., instanţa de fond a observat că nu se poate reţine existenţa vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, ce pot conduce la refuzul predării persoanei-solicitate, motiv pentru care a admis cererea şi, în consecinţă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Totodată, având în vedere că prevalează regula prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul în care persoana solicitată va fi judecată exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele său, precum şi faptul că persoana solicitată nu a renunţat expres la aplicarea acestei reguli, instanţa de fond a dispus ca predarea să se facă în condiţiile respectării regulii specialităţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat contestaţie persoana solicitată S.M., arătând că decizia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare nu este definitivă, întrucât s-a admis o cerere de rejudecare a cauzei. Totodată, invocând circumstanţe personale, a solicitat să execute pedeapsa aplicată de autorităţile italiene în România, având în vedere că întreaga sa familie se află aici.
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru motivele arătate în continuare.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, din conţinutul mandatului european de arestare M.A.E. N. 177/14, emis la data de 29 decembrie 2014, în Dosarul cu nr. 10311/2011 R.S. de Curtea de Apel din Reggio Calabria, Italia rezultă că faţă de persoana solicitată S.M. a fost demarată o procedură de executare a restului de pedeapsă de 2 ani 2 luni şi 8 zile închisoare şi 6000 euro amendă, aplicată în dosarul anterior menţionat pentru comiterea infracţiunii de import, deţinere şi comercializare ilicită de substanţe stupefiante de tip cocaină, în formă continuată, împreună cu mai multe persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 73 pct. 1 din DPR 9.10.19900 nr. 309 şi art. 110 - 112 nr. l C. pen. şi art. 81 pct. 2 C. pen. italian, încadrată în categoria „trafic ilicit cu substanţe stupefiante şi substanţe psihotrope" şi care figurează în enumerarea faptelor penale pentru care nu este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că faptele imputate persoanei solicitate S.M. constau în aceea că, în lunile februarie şi aprilie 2005, în complicitate cu C.A., soţia sa, a procurat ilegal din Spania şi a comercializat în mod ilegal în Regiunea Piemonte (Italia) stupefiante de tip cocaină, fapte care au fost dovedite prin interceptări telefonice. Chiar dacă faptele menţionate fac parte din categoria celor care exclud verificarea condiţiei dublei mcriminări, se constată că în legea penală română activităţile imputate se regăsesc în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pe baza mandatului european de arestare astfel emis, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin Ordonanţa nr. 616/II/5/2015 din 5 aprilie 2015 a dispus, conform art. 101 cu referire la art. 100 şi art. 99 din Legea nr. 302/2004, reţinerea pentru 24 de ore începând cu 05 aprilie 2015 - ora 14:00, până la 06 aprilie 2015 — ora 14:00, după ce, fiind audiată de procuror, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene.
Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziţia acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel, precum şi la termenul din 9 aprilie 2015 persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene întrucât are cunoştinţă că, în urma demersurilor efectuate de apărătorul său din Italia, decizia în baza căruia s-a emis mandatul european de arestare nu mai este definitivă, dispunându-se rejudecarea. Totodată a învederat că în România se află soţia şi cei trei copii minori.
Pe de altă parte, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanţa română poate refuza executarea acestuia.
Or, persoana solicitată S.M. nu a făcut dovada rezidenţei legale şi continue pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, chiar acesta declarând că se află în ţară din luna noiembrie 2010, iar aspectele referitoare la familie nu se regăsesc în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată. Totodată, se constată că persoana solicitată este cetăţean italian şi, potrivit cărţii de identitate figurează cu domiciliul în Italia, Alessandria, str. C.A.L.
Mai mult, se observă că situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. În aceste condiţii, se constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare, aşa cum le-am detaliat anterior, nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării din această perspectivă nu pot fi primite.
Pe de altă parte, întrucât persoana solicitată nu a făcut dovada dispunerii rejudecării cauzei de către autorităţile italiene şi nici acestea nu au informat despre revocarea deciziei în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, Înalta Curte nu va putea primi aceste susţineri ale contestatorului pentru a le da eficienţă în sensul dispoziţiilor art. 1031 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt mdeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria cu privire la persoana solicitată S.M., întrucât acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment în executare, cu respectarea, desigur, a regulii specialităţii potrivit art. 115 alin. (2) acelaşi act normativ, astfel cum a precizat contestatorul în declaraţia dată în faţa procurorului.
Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată S.M. împotriva sentinţei penale nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată S.M. împotriva sentinţei penale nr. 39/P din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă italiană asigurat contestatorului persoană solicitată se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 09 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 452/2015. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
