ICCJ. Decizia nr. 709/2015. SECŢIA PENALĂ
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 709/2015
Dosar nr. 833/32/2014
Şedinţa publică din 20 mai 2015
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 583 alin. (2) C. pen.p rap. la art. 86 rap. la art. 84 C. pen. din 1969 a fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de petentul I.C., domiciliat în com. Goleşti, jud. Vrancea privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat L.A., domiciliat în mun. Focşani jud. Vrancea, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută la art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
- complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută la art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 161 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Appel Bacău în Dosarul nr. 115/44/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 03 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat petentul I.C. către condamnatul L.A. la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotîrîre, instanţa de fond a reţinut că, sub nr. 833/32/2014 a fst înregistrat cererea formulată de petentul I.C. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat L.A. prin sentinţa penală nr. 161 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Appel Bacău în Dosarul nr. 115/44/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 03 iulie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În motivarea contestaţiei s-a arătat următoarele:
L.A. a fost obligat în solidar cu T.A. să-i restituie suma de bani ce a reprezentat obiectul mitei şi al traficului de influenţă. Deşi prin intermediul executorului judecătoresc a făcut toate demersurile în ceea ce priveşte debitului, debitorul L.A. refuză restituirea acestuia, făcându-se vinovat de încălcarea prevederilor art. 86 alin. (4) C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Appel Bacău în Dosarul nr. 115/44/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 03 iulie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție L.A. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi C. pen. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni,
- complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută la art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
- complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută la art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută la art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 161 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 115/44/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 03 iulie 2014 a Înaltei Curte de Casație și Justiție.
În baza art 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev de art. 864 C. pen. În baza art. 86 alin. (1) C. pen.,pe durata termenului de încercare s-a impus inculpatului următoarele masuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea
- să anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu reşedinţa sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea -să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca - să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev de art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen. au fost obligaţi inculpaţii T.A. şi L.A. în solidar, să restituie denunţătorului I.C. sumele de 90.700 lei şi 4.500 euro, cu titlu de obiect al mitei şi traficului de influenţă, pretinse de inculpată.
Potrivit art. 864 rap. la art. 84 C. pen. anterior, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, în afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
De asemenea, s-a reţiut că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidenţieze intenţia condamnatului de a se sustrage de la executarea obligaţiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credinţă a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finala C. pen. reiese ca revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune daca persoana condamnată dovedeşte ca neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credinţe.
Este de observat faptul că dispoziţiile legale invocate prevăd că cererea de revocare a suspendării, ca urmare a neexecutării obligaţiilor civile, poate fi introdusă până la expirarea termenului de încercare.
În speţă, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data înregistrării cererii petentului a trecut aproximativ 6 luni deşi până la expirarea termenului de încercare mai sunt aproximativ 6 ani şi 6 luni.
Petentul a apelat la serviciile Executorului judecătoresc, care a întocmit Dosarul de executare nr. 452/CDC din 31 octombrie 2014, executarea silită a sentinţei fiind încuviinţată prin încheierea de la aceeaşi dată.
Prin dispoziţia nr. 64 din 23 aprilie 2012 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale condamnatului L.V.
Din adeverinţa din 29 ianuarie 205 rezultă că L.A. este în evidenţa A.O.F.M. Vrancea.
Imobilul în care locuieşte inculpatul şi autoturismul personal au format obiectul unui partaj voluntar încheiat la data de 29 aprilie 2014, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale emis la data de 03 februarie 2015 rezultă că L.A. nu figurează în evidenţele fiscale având bunuri impozabile Condamnatul achitat petentului suma de 5.000 lei.
În contextul celor reţinute, curtea apreciază că intimatul condamnat se află într-o situaţie obiectivă de a-şi îndeplini obligaţiile civile, în condiţiile în care, nu are mijloace materiale pentru a achita în întregime debitul.
Raportat la aceste considerente expuse curtea urmează să respingă ca nefondată cererea de revocare a suspendării executării pedepsei la care a fost condamnat L.A.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie petentul I.C. solicitând admiterea căii de atac exrcitate, desfiinţarea hotărîrii tacate şi în rejudecare, revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat L.A. prin sentinţa penală nr. 161 din 23 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 115/44/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 211 din 03 iulie 2014 a Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei s-a arătat următoarele:
L.A. a fost obligat în solidar cu T.A. să-i restituie suma de bani ce a reprezentat obiectul mitei şi al traficului de influenţă. Deşi prin intermediul executorului judecătoresc a făcut toate demersurile în ceea ce priveşte debitului, debitorul L.A. refuză restituirea acestuia, făcându-se vinovat de încălcarea prevederilor art. 86 alin. (4) C. pen.
Examinând contestaţia în raport de motivele invocate se constată că aceasat este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte reţine că potrivit dispziţiilor art. Conform art. 86 C. pen. dacă cel condamnat nu îndeplineşte,cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
Raportând cauzei acest text de lege, se consată din înscrisurile aflate la dosar rezultă că petentul contestator a apelat la serviciile Executorului judecătoresc, care a întocmit Dosarul de executare nr. 452/CDC din 31 octombrie 2014, executarea silita a sentinţei fiind încuviinţată prin încheierea de la aceeaşi dată.
Prin Dispoziţia din 23 aprilie 2012 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale condamnatului L.V.
Din adeverinţa din 29 ianuarie 205 rezultă că L.A. este în evidenţa A.O.F.M. Vrancea.
Imobilul în care locuieşte inculpatul şi autoturismul personal au format obiectul unui partaj voluntar încheiat la data de 29 aprilie 2014, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale emis la data de 03 februarie 2015 rezultă că L.A. nu figurează în evidenţele fiscale având bunuri impozabile, iar condamnatul a achitat petentului suma de 5.000 lei.
Aşa fiind, se constată că intimatul condamnat nu a dat dovadă de rea crdinţă prin neachitarea sumelor de bani la plata cărorar a fost obligat prin hotărîrile prin care s-a dispus condamnarea sa, în realitatea acesta aflându-se într-o situaţie obiectivă de a-şi îndeplini obligaţiile civile, în condiţiile în care, nu are mijloace materiale pentru a achita în întregime debitul.
Cum în cauză, reaua-credinţă a intimatului L.A. nu este dovedită, se consttaă că în mod justificat instanţa de fond a respins cererea formuşată de contestorul I.C.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestaţia declarată de petentul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 27 din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia declarată de petentul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 27 din 04 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă contestatoml petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 393/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 808/2015. SECŢIA PENALĂ → |
---|