ICCJ. Decizia nr. 92/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 92/A/2015
Dosar nr. 1554/59/2014
Şedinţa publică din 13 martie 2015
Asupra apelului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. 1554/59/2014, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de petentul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 1334/59/2014, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Ordonanţei din 29 iulie 2014 şi a Ordonanţei nr. 1433/11/2/2014 din 26 septembrie 2014, date în Dosar nr. 195/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. A fost obligat petentul la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 septembrie 2014, sub nr. 1334/59/2014, petentul A.P.G. a atacat Ordonanţa nr. 195/P/2014 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în data de 29 iulie 2014, menţinută prin Ordonanţa nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, dată de procurorul general adjunct al aceluiaşi parchet.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul a tergiversat soluţionarea plângerii sale, care se impunea a fi admisă.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin ordonanţa din 29 iulie 2014 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus clasarea cauzei privind plângerea petentului A.P.G. împotriva intimatului J.C.M., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că fapta reclamată de petent nu există.
Această rezoluţie a fost menţinută prin Ordonanţa nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Analizând plângerea formulată de petent pe baza lucrărilor premergătoare efectuate în cauză şi prin prisma motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este neîntemeiată, iar soluţia procurorului este legală şi temeinică.
La data de 03 martie 2014 petentul a formulat plângere împotriva intimatului J.C.M. -executor judecătoresc, arătând în fapt că acesta refuză în mod nejustificat să efectueze acte de executare silită în Dosarul nr. 508/2013.
Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 315 alin. (1) lit. b)C. proc. pen. în vigoare la data soluţionării plângerii, în sensul că, soluţia pronunţată de procuror fiind legală şi temeinică, în cauză existând o cauză a împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului s-a reţinut că la data de 12 iulie 2013 petentul s-a adresat B.E.J., J.C.M., solicitând executarea silită a sentinţei civile nr. 354 din 11 septembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Moldova Nouă, sens în care a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 508/Ex/2013. La data de 08 ianuarie 2014 executorul judecătoresc, intimat în cauză, a restituit petentului titlul executoriu în original, motivând refuzul de a continua executarea silită prin aceea că creditorul A.P.G. nu a fost de acord să avanseze sumele necesare efectuării actelor de executare silită.
Potrivit dispoziţiilor art. 646 C. proc. civ., creditorul este obligat să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire în bune condiţii a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop. Creditorul este obligat să avanseze cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispoziţiilor luate de executor.
În ciuda neavansării sumelor necesare executării, executorul a demarat executarea silită şi a efectuat acte de executare pe propria cheltuială, tocmai pentru a nu prejudicia intereselor creditorului până ar fi plătit cel puţin un avans al onorariului de executare.
În speţă, din actele dosarului s-a reţinut că creditorul A.P.G.-petent, nu a avansat cheltuielile necesare îndeplinirii actelor de executare silită, astfel că în mod corect s-a apreciat că fapta reclamată nu există.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva ordonanţei din 29 iulie 2014 şi a Ordonanţei nr. 1433/II/2/2014 din 26 septembrie 2014, date în Dosar nr. 195/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Având în vedere chitanţa din 08 octombrie 2014 depusă de apărătorul ales al intimatului, s-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 1.240 lei către intimatul J.C.M. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara a formulat contestaţie în anulare contestatorul A.P.G., solicitând admiterea acestei cereri.
Examinând contestaţia în anulare formulată, prin prisma disp. art. 431 C. proc. pen. care reglementează admisibilitatea în principiu, instanţa a constatat că contestaţia formulată de către petentul A.P.G. este inadmisibilă întrucât nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nu se indică motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare, practic cererea formulată fiind nemotivată, fiind enumerate doar nişte texte din C. proc. pen.
Astfel, în sprijinul contestaţiei nu s-au depus şi nici nu s-au invocat dovezi care ar fi la dosar, iar având în vedere că aceste elemente sunt obligatorii pentru a se putea verifica în principiu contestaţia în anulare, lipsa acestora atrage automat constatarea inadmisibilităţii contestaţiei în anulare în procedura admisibilităţii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de petentul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei încheieri, la data de 5 februarie 2015, a declarat apel contestatorul A.P.G., fără a menţiona motivele pe care se întemeiază cererea sa de apel.
Înalta Curie, analizând apelul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 408 C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar art. 432 alin. (4) prevede că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Prin Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins, în mod definitiv, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii penale nr. 459/CP/CC din 9 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 1334/59/2014.
De asemenea, în dispozitivul încheierii pronunţate se menţionează faptul că aceasta este definitivă.
În concret, contestatorul a declarat apel împotriva unei încheieri penale pronunţată într-o contestaţie în anulare (Încheierea penală nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală) formulată împotriva unei hotărâri pronunţată de instanţa de apel (Încheierea penală nr. 459/CP/CC din 09 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală).
Or, conform art. 432 lit. a) C. proc. pen., hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare de către instanţa de apel este definitivă.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru .toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse exarninării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă cxorciUirca unui ilrepl epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută ele legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva Încheierii nr. 584/CP/CC din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 94/2015. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 9/2015. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
