ICCJ. Decizia nr. 926/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 926/2015
Dosar nr. 3434/2/2015
Şedinţa publică din 24 iunie 2015
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100 din data de 19 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 3434/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşt şi a dispus predarea persoanei solicitate K.M., cetățean german, cu reşedinţa în Sibiu, judeţ Sibiu, posesor al cărţii de identitate germane către autorităţile judiciare din R.F.G., în vederea efectuării urmăririi penale. Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare germane, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2015 și până la data de 18 iulie 2015.
S-a constatat că persoana solicitată K.M. înţelege să se prevaleze de beneficiul regulii specialităţii prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu de la 05 iunie 2015 la 19 iunie 2015.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1068/11/5/2015 din data de 05 iunie 2015, a fost înaintată şi înregistrată sub nr. 3434/2/2015 cererea de arestare provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 ianuarie 2015 de Parchetul Mainz - Republica Federală Germania - privind pe persoana solicitată K.M., cetăţean german, cu reşedinţa în Sibiu, judeţ Sibiu, urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 263, I, III, V, 25 II C. pen. german.
În sesizare s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 101 alin. (5) lit. a) Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată fiind urmărită internaţional pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis la data de 20 ianuarie 2015 de către autorităDile judiciare germane pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, pedepsită cu închisoarea de până la 10 ani. S-a precizat că prin Ordonanţa nr. 42 din data de 05 iunie 2015 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus reţinerea persoanei solicitate K.M. pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 05 iunie 2015, ora 13:30 până la data de 06 iunie 2015, ora 13:30.
Prin sesizare se face referire la situaţia de fapt, reţinându-se că în toamna anului 2009, persoana de interes W. s-a prezentat martorului G. ca fiind un broker financiar şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a investi in societatea numita SC C.H. SRL, așa cum planificase anterior cu persoanele de interes B. şi K. Contrar adevărului, W. a făcut victima să creadă că va primi un profit de 20 la sută lunar, în baza unui contract încheiat pe o perioada de 6 luni; în plus, s-a stabilit în acest context că banii ce urmează să fie transferaţi pot fi mutaţi din contul în care G urma sa îi transfere, doar cu acordul victimei. Se precizează că la data de 14 septembrie 2009, G. a încheiat un contract cu societatea SC C.H. SRL pentru o investiţie de 110.000 euro şi ulterior, a transferat aceasta suma societăţii numită SC C.H. SRL din România. în cursul unei întâlniri in România dintre victimă şi persoanele de interes W. şi K. la sfârşitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat această eroare prin predarea un extras de cont lui G., care trebuia sa includă suma de bani plătită în cont. G. a fost plătit in schimbul investiţiei cu 10.500 de euro, în total, în 2 cazuri numai, a căror plată a fost dispusă de persoana de interes K. Plăţi suplimentare nu au mai fost făcute - așa cum planificaseră persoanele de interes chiar de la început, hi ciuda încetării contractului, acesta nu și-a primit banii investiţi de el. Așa cum a fost planificat chiar de la început, persoanele de interes s-au folosit de banii transferaţi de către victimă în scopuri proprii. Aceştia au ţinut legătura cu victima câteva luni si s-au folosit de pretexte şi scuze pentru a amâna plata banilor.
S-a mai reţinut că la începutul anului 2010, persoana de interes W. s-a prezentat ca 'fiind un intermediar al SC C.M. SRL şi, de asemenea, s-a prezentat victimei M. ca fiind un intermediar al societăţii SC C.H. SRL, oferind acestuia din urmă posibilitatea de a realiza o investiţie in scopuri umanitare, in schimbul deţinerii de acţiuni in aceasta societate. Se apreciază că persoanele de interes au realizat un câștig financiar ilegal pe cheltuiala victimei.
Totodată, conform planului infracţional stabilit cu B. și K. în prealabil, W. a făcut martorul să creadă că investiţia urma sa fie alocată unui proiect de reciclare a deşeurilor materiale; s-a stabilit că va exista o garanţie de stat de până la 100 la sută; s-a precizat că, după o perioadă de 6 luni, investiţia trebuia să producă un randament al investiţiilor de 100 la sută.
La data de 10 februarie 2010, M a încheiat un contract scris cu SC C.H. SRL societate reprezentată de către persoana de interes K. şi a transferat 530.000 de euro în contul "H.F.C." la Sibiu la data de 12 februarie 2010. În cadrul unei întâlniri între victimă şi persoanele de interes W. și K., din România, la sfârşitul lunii februarie 2010, persoanele de interes au confirmat aceasta neînțelegere prin predarea unui extras de cont lui M., care urma sa dovedească suma de bani plătită în cont. în realitate, banii nu au fost investiţi într-un proiect de reciclare a deşeurilor materiale in România, ci persoanele de interes au dispus de banii transferaţi de către M. pentru a-i folosi în scopuri proprii. Profitul investiţiei promise nu a fost achitat, banii investiţi nu au fost returnați investitorilor, în urma încetării contractului, nici până în octombrie 2011, astfel încât persoanele de interes au realizat ilegal un câștig financiar pe cheltuiala victimei M. S-a reţinut că persoana solicitată K.M. are calitatea de complice.
Fiind audiată de către procuror, persoana solicitată nu a invocat obiecții privind identitatea sa și a arătat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare germane pentru a lămuri acuzaţiile care îi sunt aduse, cu motivarea că are multe proiecte în România, care solicită prezenţa sa, aspectele învederate fiind consemnate în procesul-verbal din data de 05 iunie 2015.
Prin încheierea de la data de 05 iunie 2015 s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii cu privire la persoana solicitată și acordarea unui termen în vederea prezentării mandatului european de arestare, în raport de îndeplinirea cerințelor legale.
S-a apreciat că există un risc ca persoana solicitată să încerce să se sustragă urmăririi penale și să nu respecte măsurile și obligațiile stabilite de instanță, dacă va fi pus în libertate, deoarece persoana solicitată are reședința în altă localitate decât București, locuind efectiv la o altă adresă decât aceea de reședința, împreună cu numita B.P., cu privire la care, de asemenea, s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii prin încheierea de la data de 05 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală
Totodată, Curtea a apreciat ca nefiind incident niciun impediment legal.
Mandatul european de arestare a fost depus la data de 09 iunie 2015, atât în limba germană cât și în limba română.
La termenul din 09 iunie 2015, fiind audiat conform art. 103 alin. (3) C. proc. pen., persoana solicitată a arătat că înțelege să se prevaleze de regula specialității și nu consimte la predare.
S-a invocat împrejurarea că persoana solicitată va face o contestaţie în scris împotriva mandatului european de arestare, precum şi faptul că acesta nu conţine elementele justificative şi mijloacele de probă care să justifice încă 20 de zile de arest preventiv. Totodată, s-a solicitat completarea mandatului european de arestare cu precizări concrete legate de mijloacele de probă şi indiciile care atestă că persoana solicitată se poate face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
După deliberare și analiza mandatului european, Curtea a constatat că mandatul conține toate mențiunile necesare ce sunt impuse de lege pentru soluționarea cererii, fiind încorporat într-un formular valabil pe întreg teritoriul U.E., deci și în România și în Republica Federală Germania. S-a constatat că toate rubricile necesare au fost completate corespunzător, rezultând că dosarul privind pe persoana solicitată se află în faza de urmărire penală, iar autoritatea solicitantă este Procuratura Mainz. A fost precizată calitatea în care este cercetată persoana solicitată, respectiv aceea de co-autor, a fost descrisă fapta în mod detaliat, fiind precizat tipul infracțiunii în căsuța aferentă din formular, respectiv aceea de "fraudă", prev. de art. 263 alin. (1), (3), (5), art. 25 din C. pen. german, cu menționarea maximului special de pedeapsă din legea germană - 10 ani închisoare.
Din analiza situaDiei de fapt a reieşit că fapta pentru care este cercetată persoana solicitată are corespondent în legea română, fiind menționată la art. 96 din Legea nr. 302/2004 şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen. - înșelăciune, pedeapsa prev. de legea română fiind de 5 ani închisoare.
Solicitarea persoanei solicitate de a se completa mandatului cu "precizări concrete legate de mijloacele de probă şi indiciile care atestă că persoana solicitată se poate face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune" nu a putut fi primită de instanţă, deoarece o asemenea rubrică nu este prevăzută în formular, iar instanța română nu are în atribuțiile sale a se pronunța asupra existenței sau nu a probelor cu privire la faptele pentru care este cercetată persoana solicitată. S-a menţionat că rolul judecătorului în această procedură este acela de a verifica identitatea persoanei solicitate, de a stabili dacă aceasta consimte sau nu la predare și dacă înțelege a se prevala de regula specialității și, de asemenea, de a stabili dacă există impedimente legale la predare.
Chiar și în aceste condiții, Curtea de Apel a observat că probele pe care se bazează acuzaDia rezultă din chiar descrierea situației de fapt, respectiv declarațiile a două persoane vătămate, înscrisuri - contractele încheiate, extrase de cont, documente de plată. Nu în ultimul rând, instanţa de fond a considerat că în acest stadiu procesual nu poate fi avută în vedere afirmația că presupușii bani obținuți de persoana solicitată s-ar afla la dispoziţia clienţilor şi că va face dovada că sunt într-un cont în Spania, nefiind niciodată însuşiţi de către persoana solicitată M.K., deoarece care o asemenea afirmație constituie o apărare de fond, ce nu poate fi analizată în această procedură și excede obiectului cauzei.
În final, analizând cauza sub toate aspectele din perspectiva dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel a constatat că aceste texte nu sunt incidente, în cauză neexistând motive obligatorii de refuz al executării.
Împotriva sentinţei penale nr. 100 pronunţată la 19 iunie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie persoana solicitată K.M., în temeiul art. 425 alin. (5) C. proc. pen.
Contestaţia a fost înregistrată la 23 iunie 2015 sub nr. 3434/2/2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Contestatorul a criticat sentinţa atacată, considerând-o netemeinică şi nelegală, deoarece în cauză nu s-ar fi conturat o suspiciune rezonabilă că acesta ar fi săvârşit pe teritoriul Germaniei vreo faptă considerată infracţiune potrivit legilor penale germane.
Contestaţia este nefondată.
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 şi ale art. 4251 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al U.E. solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. (2) al art. 94 stabileşte că la baza executării mandatelor europene de arestare stă principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/5 84/JAI din 13 iunie 2002.
Prin sentinţa penală nr. 100 din 19 iunie 2015, prima instanţă a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare germane, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2015 și până la data de 18 iulie 2015 şi, respectiv, predarea persoanei solicitate K.M. către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, în vederea efectuării urmăririi penale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, urmând a le respinge.
Sub un prim aspect, se observă că mandatul european de arestare emis de autorităţile germane pe numele contestatorului conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004: identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate (necontestate de aceasta); datele de identificare şi contact ale autorităţii judiciare emitente, în speţă Procuratura Mainz; indicarea existenţei unui mandat de arestare preventivă şi, ulterior, transmiterea acestui mandat în atenţia instanţei de fond; natura şi încadrarea juridică a infracţiunii -în speţă "frauda, "prevăzută de art. 263 alin. (1), (3) şi (5) şi de art. 25 C. pen. german, cu corespondent în art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. român şi menţionată lapct. 8 al alin. (1) al art. 96 din Legea nr. 302/2004; descrierea circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate - aspecte îndeplinite în cauză potrivit menţiunilor detaliate conţinute de sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1068/II/5/2015 din data de 05 iunie 2015 referitoare la calitatea în care este cercetată persoana solicitată şi descrierea detaliată a faptei; pedeapsa prevăzută de legea germană pentru infracţiunea săvârşită -respectiv aceea de maximi 0 ani.
Totodată, se constată că mandatul european de arestare privind persoana solicitată K.M. este întocmit în limbile germană şi română, şi are forma prevăzută de anexa nr. 1 din Legea nr. 302/2004, îndeplinind şi restul cerinţelor impuse de art. 86 din legea menţionată.
Ca atare, în mod corect a constatat Curtea de Apel că în cauză nu există nici un temei pentru a se dispune amânarea cauzei și completarea mandatului european de arestare cu datele cerute de apărare, solicitarea fiind neîntemeiată.
Sub un al doilea aspect, se constată că prima instanţă a procedat corespunzător atunci când a apreciat că, în acest stadiu procesual, atribuţiile sale privesc, în mod exclusiv, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 3023/2004, stabilirea identităţii persoanei solicitate, stabilirea existenţei consimţământului acesteia sau, dimpotrivă, a opoziţiei la predare, consemnarea prevalării de regula specialităţii a persoanei solicitate şi verificarea existenţei sau inexistenţei impedimentelor legale la predare.
O analiză a aspectelor şi apărărilor de fond referitoare la împrejurările ce au determinat emiterea mandatului european de arestare nu este, aşadar, posibilă în această faza procesuală, instanţa neputând face verificări referitoare la existenţa, cuantumul sau contul unde se află presupușii bani obținuți de persoana solicitată sau la alte dovezi, pe care, însă, persoana solicitată le va putea produce în apărarea sa în cursul procedurii judiciare străine pentru care a fost emis mandatul de arestare.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză nu există nici un impediment legal la predarea contestatorului, nefiind incidente niciuna din dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în speţă nu se conturează existenţa niciunui motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului de arestare. Persoana solicitată nu a fost judecată definitiv sau condamnată de către un stat membru pentru faptele menţionate în cuprinsul mandatului european de arestare ci, dimpotrivă, faza procesuală în care a fost emis mandatul european de arestare este aceea a urmăririi penale, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004. De asemenea, cu privire la infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu a intervenit vreo lege de amnistie în România, nefiind aplicabil art. 98 alin. (1) lit. b) din legea menţionată, iar contestatorul este o persoană care răspunde penal, contrar situaţiei reglementate de art. 98 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
Înalta Curte reţine că, în raport de situaţia de fapt ce reiese atât din cuprinsul mandatului european de arestare, cât şi din informaţiile transmise de autoritatea judiciară străină, în speţă nu este aplicabil niciunui din cazurile de refuz opţional al executării mandatului, prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 3 02/2004.
Concret, mandatul european de arestare nu priveşte materia de taxelor şi impozitelor sau domeniul vamal şi de schimb valutar (art. 98 alin. (2) lit. a); contestatorul nu este supus unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare (art. 98 alin. (2) lit. b); scopul emiterii mandatului nu constă în executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate (art. 98 alin. (2) lit. c); contestatorul nu a fost judecat definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al U.E. (art. 98 alin. (2) lit. d); mandatul nu se referă la infracţiuni comise în afara teritoriului german şi pentru care legea română nu permite urmărirea dacă faptele s-au comis în afara teritoriului român (art. 98 alin. (2) lit. f); nicio autoritate judiciară română nu a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, neexistând vreo hotărâre definitivă de condamnare faţă de persoana solicitată, cu privire la aceleaşi fapte (art. 98 alin. (2) lit. h); contestatorul nu se află în situaţia unei personae condamnate, nefind incidente dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004.
Din verificarea situaţiei de fapt, astfel cum reiese din informaţiile transmise instanţei, se observă că presupusele activităţi de inducere în eroare și transferul sumelor de bani au fost comise pe teritoriul Germaniei de către contestatorul cetăţean german, persoanele vătămate sunt cetățeni germani, iar faptele sunt deja cercetate de autoritățile judiciare din Germania. Această situaţie nu se circumscrie textului art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile la care face referire mandatul European nefiind comise pe teritoriul României.
Nu în ultimul rând, din perspectiva dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. e din legea menţionată, se constată că potrivit menţiunilor din cuprinsul mandatului european de arestare și descrierii situației de fapt, fapta a fost comisă în intervalul toamna anului 2009 - octombrie 2011 şi are ca echivalent în legea română infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. Or, în conformitate cu textul art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de 5 ani de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune nu este încă împlinit, ci urmează a fi împlinit în octombrie 2016.
Prin urmare niciuna din dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă, neexistând vreun impediment legal la executarea mandatului european de arestare privindu-l pe contestator.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată K.M. împotriva sentinţei penale nr. 100 din data de 19 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba germană asigurat contestatorului-persoană solicitată se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată K.M. împotriva sentinţei penale nr. 100 din data de 19 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul traducătorului de limbă germană se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 904/2015. Penal | ICCJ. Decizia nr. 100/2015. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
