ICCJ. Decizia nr. 946/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 946/2015
Dosar nr. 1139/1/2015
Şedinţa publică din 25 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1928 din 05 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosar nr. 5850/91/2010) a respins ca nefondate recursurile declarate de partea civilă SC D.G.S.G.S. SRL şi inculpata Ş.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 265/A din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În recurs, Înalta Curte a reţinut că prin sentinţa penală nr. 176 din 16 iulie 2012, Tribunalul Vrancea a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., în infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a completat încadrarea juridică cu art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată şi de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
A fost condamnată inculpata Ş.M.E. (fostă M.), pentru infracţiunile de:
- uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 luni închisoare;
- folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 1 an închisoare;
- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator în cadrul societăţilor comerciale).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator în cadrul societăţilor comerciale).
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator în cadrul societăţilor comerciale).
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A fost desfiinţat contractul de prestări servicii fără număr din data de 1 mai 2009, cele 36 de facturi fiscale şi facturile fiscale din 2009.
A fost obligată inculpata Ş.M.E. la 27.665 lei impozit pe profit şi 117.229 lei T.V.A. către A.N.A.F. şi la majorările de întârziere aferente calculate de la data scadenţei până la plata efectivă.
A obligat inculpata Ş.M.E. la 398.590 lei despăgubiri civile către partea civilă SC D.G.S.G.S. SRL Focşani.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 republicată s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a extrasului dispozitivului sentinţei rămasă definitivă.
Prin Decizia penală nr. 265/A din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpata Ş.M.E.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 176 din 16 iulie 2012 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare a modificat dispoziţia privind obligarea inculpatei Ş.M.E. la despăgubiri civile către partea civilă SC D.G.S.G.S. SRL Focşani în sensul reducerii acestora de la suma de 398.590 lei la suma de 270.988 lei.
A înlăturat dispoziţia privind desfiinţarea facturilor fiscale din 2009. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva, Deciziei nr. 1928 din 05 iunie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosar nr. 5850/91/2010) condamnata Ş.M.E. a formulat contestaţie în anulare.
Prin motivele scrise, contestatoarea a arătat că sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen., menţionând în ceea ce priveşte cazul prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., că există probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cele două rezoluţii emise de Ministerul Public care confirmau încetarea procesului penal, precum şi achitarea sa, deoarece faptele pentru care a fost condamnată nu existau, argumentând, totodată, că există autoritate de lucru judecat în privinţa inexistenţei caracterului penal privind faptele pentru care a fost condamnată.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut la art. 426 lit. i) C. proc. pen. a menţionat că împotriva sa au fost date două rezoluţii ale Ministerului Public pronunţate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, rezoluţii care potrivit art. 50 din Carta D.F.U.E. şi jurisprudenţa C.J.U.E. au caracter de hotărâri penale definitive.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor legale, înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când deşi legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Prin încheierea din 28 mai 2015 a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnata contestatoare, instanţa constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. şi, fixând, totodată, termen pentru soluţionarea cauzei.
Pe fondul contestaţiei, Înalta Curte constată că a fost invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., situaţie în care contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând, iar acesta devine incident când inculpata a fost condamnată, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Potrivit art. 396 alin. (6) N.C.P.P., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)- j) N.C.P.P.: e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Contestatoarea a menţionat că a fost condamnată, deşi, existau la dosar probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 lit. a), c) şi i) C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, aceasta a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv că există o cauză de încetare a procesului penal.
Aspectele menţionate de contestatoare, care, în opinia sa, ar conduce la ideea că la dosar nu există probe din care să rezulte vinovăţia sa, invocând, în acest sens, art. 16 lit. a), c) C. proc. pen., nu se pot circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen., acestea neputând fi considerate o cauză de încetare a procesului penal, iar pentru cazurile indicate de contestatoare nu s-ar putea pronunţa decât achitarea.
De altfel, îndeplinirea formală a unei condiţii, ca de exemplu indicarea unui caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.
Referitor la cazul de contestaţie în anulare invocat de contestatoare prevăzut în art. 426 lit. i) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că este incident în situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă iar contestaţia în anulare poate fi introdusă în 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.
Înalta Curte observă că decizia nr. 1928 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 05 iunie 2013, iar contestatoare a formulat contestaţie în anulare la data de 19 martie 2015. Ca urmare, cazul prevăzut în art. 426 lit. i) C. proc. pen. nu mai poate fi luat în examinare, depăşindu-se termenul de 10 zile de la data când aceasta a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se cere.
Pe de altă parte, se constată că, contestatoarea a arătat că există două rezoluţii prin care s-au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale care nu au fost infirmate cu privire la aceleaşi fapte pentru care a fost condamnată, însă, cerinţa textului legal se referă la existenţa a două hotărâri judecătoreşti.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Ş.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 1928 din 05 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5850/91/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea Ş.M.E. împotriva Deciziei penale nr. 1928 din 05 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5850/91/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 752/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 949/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
