ICCJ. Decizia nr. 949/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 949/2015
Dosar nr. 5973/2/2014
Şedinţa publică din 26 iunie 2015
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1420/A din 18 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5973/2/2014, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 222/A din 04 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3134/3/2009*.
A fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reţinut că, la data de 30 septembrie 2014, a fost înregistrată sub nr. 5973/2/2014, cererea formulată de numitul C.G. privind executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 507.000 dolari SUA, conţinute în decizia penală nr. 222/A din 4 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 3134/3/2009*, prin care a solicitat lămurirea acestei hotărâri, în sensul că suma ce face obiectul confiscării speciale este de 7 dolari SUA şi nu 500.007 dolari SUA.
Instanţa a arătat că, prin apărătorul său ales, contestatorul a mai făcut precizarea că în prezenta contestaţie la executare se limitează exclusiv la a cere lămurirea unor dispoziţii ale deciziei de apel, nicio altă semnificaţie juridică neputând fi dată cererii sale. De asemenea, acesta a precizat că decizia de apel stabileşte faptele, pe baza probelor şi, în urma raţionamentului juridic, aplică legea şi stabileşte calificările juridice şi consecinţele penale, niciunul din aceste aspecte nefiind contestat prin contestaţia la executare.
Contestatoral a criticat faptul că, după ce a stabilit faptele, arătând motivat pe ce probe se întemeiază şi ce probe înlătură, instanţa, atunci când a procedat la adunarea lor (în vederea stabilirii sumelor ce trebuie confiscate), pentru a trage concluziile, a procedat în mod confuz, a făcut erori de calcul şi a avut omisiuni vădite, sumele finale fiind contradictorii.
Curtea de apel a mai notat precizarea contestatorului că, din interpretarea probelor, instanţa a reţinut în considerente aceeaşi situaţie de fapt care se regăseşte şi în concluzia procesului-verbal de constatare întocmit de Garda Financiară, ale. cărui concluzii au fost însuşite integral şi expres de instanţa de apel prin decizia sa, atunci când a stabilit situaţia de fapt.
Pe de altă parte, a arătat contestatorul, instanţa de apel, după ce a stabilit în mod clar faptele şi, respectiv, sumele, indicând şi probele pe care s-au întemeiat, atunci când a fost vorba să le adune, fie a făcut greşeli de calcul, fie a omis să includă între sumele adunate pe unele dintre ele, fie a calculat de două ori aceeaşi sumă, calculele fiind, astfel, vădit confuze, necesitând lămurire.
Mai mult, a subliniat că, în locuri diferite, instanţa a greşit în moduri diferite totalurile (toate eronate), nefiind concordante nici măcar între ele.
Astfel, s-a menţionat că, în primul rând, s-a reţinut că, din totalul sumei de transfer de 2.750.000 dolari SUA: s-a încasat de Clubul R. suma de 630.230 dolari SUA (de fapt, cu zecimale, suma de 630.230,18 dolari SUA); s-a încasat de Clubul T. Braşov suma de 19.762,82 dolari SUA; s-a încasat de inculpaţii G.P. şi I.B. suma totală de 1.500.000 dolari SUA; pe cale de consecinţă, contestatorul a beneficiat de restul sumei, de 510.007 dolari SUA.
Contestatoral a arătat că, adunate, sumele de 630.230,18 dolari SUA, 19.762,82 dolari SUA, 1.500.000 dolari SUA şi 510.007 dolari SUA nu dau totalul de 2.750.000 dolari SUA, ci de 2.660.000 dolari SUA, adică o diferenţă de 90.000 dolari SUA faţă de calculele confuze ale instanţei.
Astfel, contestatoral a susţinut că, distinct, se observă că, în mod confuz, instanţa a adunat sumele încasate de inculpaţii G.P. şi I.B., ajungând la totalul (confuz) de 1.500.000 dolari SUA. A precizat că totalul corect al sumelor stabilite clar şi lămurit de instanţă ca fiind încasate de cei doi inculpaţi este: 1.600.000 dolari SUA, ca sumă încasată de inculpatul G.P. (în două tranşe: 1.000.000 dolari SUA, sumă care a fost confiscată de la acesta, şi 600.000 dolari SUA, pentru care instanţa reţine că au fost ulterior depuşi în contul Clubului R., reprezentând acoperire parţială a prejudiciului, nefiind confiscată), plus 500.000 dolari SUA, ca sumă încasată de inculpatul I.B. (şi care a fost confiscată de la acesta). Prin urmare, s-a susţinut că totalul corect şi clar al sumelor încasate de inculpaţii G.P. şi I.B. este de 2.100.000 dolari SUA, iar nu de 1.500.000 dolari SUA, instanţa omiţând să adune suma de 600.000 dolari SUA (încasată distinct de inculpatul G.P. şi care a fost ulterior transferată de acesta în contul Clubului R., reprezentând acoperirea parţială a prejudiciului).
De altfel, a arătat contestatorul, suma de 510.007 dolari SUA este diferită de cea rezultând din celelalte calcule făcute tot de instanţă, unde suma este de 500.007 dolari SUA, diferenţa dintre cele două totaluri fiind de 10.000 dolari SUA. S-a susţinut că această diferenţă confuză de 100.000 dolari SUA şi suma omisă a fi luată în calcul de 600.000 dolari SUA (încasată de inculpatul G.P. şi pentru care a acoperit prejudiciul prin transferul ei în contul Clubului R.) duc, cu o diferenţă de 7 dolari SUA, exact la suma de 500.007 dolari SUA, calculată confuz ca sumă de confiscat de la contestator. Altfel spus, suma din calculele corecte şi clare nu este nici 510.007 dolari SUA, nici 500.007 dolari SUA, ci 7 dolari SUA.
În al doilea rând, contestatorul a arătat că sumele de 630.230,18 dolari SUA şi 100.000 dolari SUA au fost luate în calcul separat, ceea ce este confuz, deoarece instanţa a reţinut la situaţia de fapt, pe baza probelor, că suma de 100.000 dolari SUA este o parte (prima tranşă) din suma de 630.230,18 dolari SUA, iar nu o sumă distinctă de aceasta. Altfel spus, suma de 100.000 dolari SUA a fost în mod confuz calculată de două ori, ea fiind întâi inclusă în suma de 630.230,18 dolari SUA, iar apoi avută în vedere şi separat.
În al treilea rând, contestatorul a invocat că din suma de 2.750.000 dolari SUA, ca preţ total al transferului, a fost scăzută, ca sumă încasată de inculpatul G.P., în mod confuz, numai suma de 1.000.000 dolari SUA.
S-a arătat că instanţa a omis, însă, să scadă şi cea de-a doua sumă, încasată de acelaşi inculpat, de 600.000 dolari SUA (pe baza probelor, instanţa a reţinut că, în total, acest inculpat a încasat 1.600.000 dolari SUA, adică odată 1.000.000 dolari SUA şi a doua oară 600.000 dolari SUA), şi anume.suma pentru care instanţa a constatat că a fost ulterior transferată în contul Clubului R., semnificând acoperirea parţială a prejudiciului.
Prin urmare, contestatorul a susţinut că din suma de 2.750.000 dolari SUA suma corectă şi clară pe care instanţa trebuia să o scadă, ca fiind încasată de inculpatul G.P., este de 1.600.000 dolari SUA, iar nu de 1.000.000 dolari SUA.
S-a mai arătat că, dacă în calculul său, din suma de 2.750.000 dolari SUA (preţul transferului), instanţa ar fi scăzut corect şi clar nu doar sumele de 630.230,18 dolari SUA (încasată direct de Clubul R., prin transferuri bancare succesive, de la Clubul G. Istanbul), de 19.762,82 dolari SUA (încasată direct de Clubul T. Braşov, prin transfer bancar, de la Clubul G. Istanbul), de 500.000 dolari SUA (încasată de inculpatul I.B. şi confiscată de la acesta) şi 1.000.000 dolari SUA (încasată de inculpatul G.P. şi confiscată de la acesta), ci şi suma pe care în mod confuz a omis-o (deşi a stabilit-o în situaţia de fapt, pe baza probelor), de 600.000 dolari SUA (încasată separat tot de inculpatul G.P. şi transferată ulterior în contul Clubului R., aspect calificat de instanţă drept recuperare parţială a prejudiciului), atunci diferenţa care rămâne în mod corect şi clar este de doar 7 dolari SUA, iar nu în mod confuz de 500.007 dolari SUA.
În al patrulea rând, contestatorul a învederat că atunci când a calculat suma totală ce trebuie confiscată, ca reprezentând prejudiciu pentru Clubul R., în condiţiile în care acesta nu s-a constituit parte civilă, instanţa a omis în mod confuz să ia în calcul suma de 600.000 dolari SUA, pe care ea a calificat-o expres drept recuperare parţială a prejudiciului, în urma depunerii ei tardive de inculpatul G.P. în contul Clubului R.
Astfel, contestatorul a susţinut că au fost calculate ca sume ce nu reprezintă prejudiciu pentru Clubul R. doar suma de 630.230,18 dolari SUA (încasată direct de Clubul R., prin transferuri bancare succesive, de la Clubul G. Istanbul) şi suma de 19.762,82 dolari SUA (încasată direct de Clubul T. Braşov, prin transfer bancar, de la Clubul G. Istanbul), instanţa, în mod confuz, omiţând să adune la totalul sumelor ce nu reprezintă prejudiciu pentru Clubul R. suma de 600.000 dolari SUA, pentru care tot ea a constatat că, fiind depusă în contul clubului de inculpatul G.P., semnifică o acoperire parţială a prejudiciului.
S-a precizat că dacă nu ar fi omis în mod confuz să includă şi această sumă de 600.000 dolari SUA, instanţa ar fi calculat corect şi clar că, din suma de 2.750.000 dolari SUA, nu reprezintă prejudiciu suma totală de 1.249.993 dolari SUA (adică 630.230,18 dolari SUA + 19.762,82 dolari SUA + 600.000 dolari SUA). S-a susţinut că, fără a omite în mod confuz suma de 600.000 dolari SUA, prejudiciul corect şi clar al Clubului R. este de 2.750.000 dolari SUA - 1.249.993 dolari SUA = 1.500.007 dolari SUA. Cum sumele confiscate în total de la inculpaţii G.P. şi I.B. (corespunzând exact celor încasate direct de aceştia în numele Clubului R.) sunt de 1.000.000 dolari SUA + 500.000 dolari SUA = 1.500.000 dolari SUA, rezultă că prejudiciul ce rămâne de acoperit în urma calculelor corecte este de 1.500.007 dolari SUA - 1.500.000 dolari SUA = 7 dolari SUA, suma corectă şi clară ce trebuie confiscată de la contestator.
Astfel, contestatorul a arătat faptul că, în toate cazurile, dispoziţiile confuze din decizia de apel (fie calcule confuze, fie omisiune a includerii în calcul a unor sume, fie dublarea includerii în calcul a unor sume), dacă sunt lămurite, duc la acelaşi rezultat, şi anume la o sumă corectă de 7 dolari SUA, singura de confiscat în mod clar de la contestator.
În drept, contestatorul şi-a întemeiat prezenta contestaţie la executare pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., singur sau combinat cu dispoziţiile art. 600 alin. (1) C. proc. pen.
Cu privire la admisibilitatea prezentei contestaţii la executare, contestatorul a arătat şi faptul că, anterior, pentru aceeaşi problemă, a formulat o cerere de îndreptare a erorilor materiale, soluţionată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin încheierea din 12 septembri 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3134/3/2009*, iar prin această hotărâre judecătorească definitivă şi care se impune cu autoritate de lucru judecat, instanţa a statuat că, în cuprinsul deciziei de apel, există un calcul eronat al sumei de confiscat, dar că erorile de calcul nu reprezintă o eroare materială evidentă, ci o eroare de conţinut, ţinând de soluţionarea laturii civile a cauzei, care poate fi rectificată prin promovarea unei contestaţii la executare.
A mai subliniat că prin această hotărâre definitivă s-a statuat, deci, cu autoritate de lucru judecat existenţa unor erori de calcul în cuprinsul deciziei de apel, precum şi faptul că acestea pot fi rectificate pe calea contestaţiei la executare, care este deci admisibilă. Respingerea prezentei contestaţii la executare, a susţinut partea, ar semnifica o contradicţie cu această hotărâre penală definitivă, a cărei autoritate de lucru judecat ar fi nesocotită.
De asemenea, a susţinut că, tot prin hotărârea penală definitivă prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că problema măsurii de siguranţă a confiscării speciale ţine de soluţionarea laturii civile a cauzei, acesta fiind motivul pentru care prezenta contestaţie la executare se întemeiază nu numai pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci şi pe acelea ale art. 600 alin. (1).
În concluzie, contestatorul a învederat că decizia definitivă de apel, susceptibilă de executare silită sub aspectul măsurii de siguranţă a confiscării speciale, conţine dispoziţii confuze şi contradictorii, care se impun a fi lămurite pe calea contestaţiei la executare. Cum situaţia de fapt privind sumele de bani şi normele juridice aplicabile au fost stabilite în mod clar prin decizia de apel, iar confuz, neclar, este numai modul de adunare a acestor sume, contestatorul a solicitat lămurirea modului confuz de calcul, în sensul că, printr-un calcul clar, corect, în urma lămuririi, rezultă că suma ce trebuie confiscată este nu de 500.007 dolari SUA, ci de 7 dolari SUA.
Contestatorul a invocat în mod expres art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, care consacră dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea bunurilor.
Ca mijloace de probă în contestaţia la executare, contestatorul s-a folosit de mijloacele de probă, de decizia de apel pentru care se formulează prezenta contestaţie la executare şi de încheierea de respingere a cererii de îndreptare a erorilor materiale, aflate la dosarul indicat mai sus.
Subsecvent calificării cererii ca fiind o „contestaţie la executare" întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., Curtea a dispus ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat decizia contestată.
La termenul din data de 17 octombrie 2014, deşi s-a procedat la citarea autorului cererii la adresa indicată, acesta nu s-a prezentat în instanţă, iar dosarul de fond nu a fost ataşat, s-a amânat cauza pentru data de 31 octombrie 2014, când, prezent fiind, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei formulate, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciind că aceasta este admisibilă, întrucât din decizia de apel, definitivă şi executorie, rezultă o mare nelămurire privind cuantumul sumei care trebuie confiscată, astfel că se impune lămurirea executării, întrucât inclusiv chestiunea confiscării speciale face obiectul executării.
Cu privire la temeinicia cererii formulate, contestatorul a arătat că aceasta se întemeiază pe raţionamentele şi mijloacele de probă reţinute de instanţă în motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit în mod clar ce s-a întâmplat cu suma de 2.100.000 dolari SUA, reprezentând preţul transferului unui jucător.
De asemenea, contestatorul a mai arătat că, instanţa a constatat că, ulterior începerii procesului penal, coinculpatul a depus banii în contul Clubului R. şi a constat expres că acest lucru reprezintă acoperirea parţială a prejudiciului, şi pe cale de consecinţă, instanţa a stabilit ce s-a întâmplat cu fiecare sumă. Pentru că instanţa nu a constatat niciodată că, în mod direct contestatorul C.G. ar fi luat vreo sumă de bani, s-a stabilit că ce rămâne se confiscă de la contestatorul C.G. Însă, a menţionat că, făcând calculele strict pe raţionamentul instanţei, rezultă suma de 7 dolari SUA şi nu suma de 500.007 dolari SUA.
Examinând cererea formulată prin raportare la actele dosarului, precum şi din perspectiva exigenţelor art. 598 - art. 600 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este nefondată.
În acest sens, a reţinut că decizia penală a cărei lămurire se cere a fost pronunţată în Dosarul nr. 3134/3/2009*, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de părţile civile Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Liceul cu Program Sportiv „B." Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 238 din 03 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În primul rând, Curtea a constatat că interpretarea dată de contestator conţinutului încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2014 prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale este tendenţioasă şi nefondată în condiţiile în care considerentele făcute de instanţă sunt la modul general şi fără a concluziona cu privire la existenţa certă a vreunei erori de calcul. S-a precizat că simpla indicare a căilor de atac în care se poate invoca existenţa unor erori de judecată sau în care se pot soluţiona diferite aspecte legate de executarea hotărârilor judecătoreşti nu obligă instanţele în niciun fel şi nici nu garantează admiterea acestora dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Cu privire la natura juridică a confiscării speciale s-a arătat că măsurile de siguranţă, cum e şi confiscarea specială, sunt destinate să preîntâmpine săvârşirea altor fapte penale prin înlăturarea stărilor de pericol care au provocat luarea lor. Măsurile de siguranţă, între care se regăseşte şi măsura confiscării speciale, au caracterul de sancţiuni de drept penal, în conformitate cu prevederile art. 2 C. pen. deoarece pot fi dispuse numai faţă de persoanele care au săvârşit faptele penale, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă conform art. 107 alin. (2) şi (3) C. pen.
S-a notat că, mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, a inclus confiscarea în cadrul pedepselor penale la care se referă art. 7 din Convenţie (Hotărârea din 5 iulie 2001 pronunţată în Cauza Philips împotriva Regatului Unit, parag. 34, Hotărârea din 09 februarie 1995 pronunţată în Cauza Welch împotriva Regatului Unit parag. 32, precum şi hotărârea din 01 martie 2007 pronunţată în Cauza Geerings împotriva Olandei, parag. 44).
Prin urmare, instanţa a arătat că, deşi stabilirea cuantumului sumelor confiscate se află într-o oarecare legătură cu probatoriul administrat şi pe latura civilă a cauzei, totuşi acest aspect nu înlătură caracterul penal al confiscării speciale care a fost şi rămâne o măsură de siguranţă.
În al doilea rând, Curtea de apel a reţinut dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., „contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".
În raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea a constatat că motivele invocate de contestatoml condamnat, constând în aceea că ar fi fost în mod greşit calculată suma de 500.007 dolari SUA cu privire la care s-a dispus confiscarea specială de la condamnatul C.G. nu poate constitui un motiv pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât în lipsa unei neclarităţi care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu constituie un motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., ci reprezintă o critică de fond - referitoare la cuantumul sumelor de bani confiscate - adusă sentinţei penale de condamnare rămase definitive.
În aceste condiţii, instanţa a constatat că, în situaţia în care, pe calea contestaţiei la executare ar putea fi modificate hotărâri definitive s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. S-a arătat că, pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Aşadar, a precizat instanţa, a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
Mai mult decât atât, Curtea de apel a reţinut că criticile formulate de contestator apar ca fiind nefondate întrucât sumele de bani au fost în mod corect stabilite şi calculate pe baza probatoriului administrat în cauză iar modificarea cuantumului acestora ar implica modificarea stării de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat în decizia contestată, lucru care nu este admisibil pe calea exercitării unei contestaţii în executare. Susţinerile contestatorului în sensul existenţei unor calcule "vădit confuze, necesitând lămurire" au fost apreciate ca nefondate şi s-a constatat că nu sunt susţinute de conţinutul deciziei contestate din cuprinsul căreia se reţine că suma care se impune a fi confiscată de la condamnatul C.G. este de 500.007 dolari SUA, concluzie care este susţinută de considerentele deciziei contestate.
În acest sens, s-au reţinut în mod special următoarele paragrafe "acţiunea inculpatului C.G., de a ascunde, atât contractul de transfer, cât şi "împrumuturile " acordate de Clubul R. Bucureşti, arată, cu claritate, destinaţia sumelor cuvenite din transfer: 1.500.000 dolari SUA la SC B. Sport SRL, 19.762, 82 dolari SUA la T. Braşov, 100.000 dolari la R. Bucureşti şi restul sumei, de aproximativ 1.140.237 dolari SUA, urmând să fie la discreţia inculpatului C.G.".
"De altfel, în procedura de litigiu federativ se arată că inculpatul P.G. a afirmat (aspect necontestat de către inculpatul B.I.) că suma de 1.000.000 dolari SUA a fost împărţită cu ceilalţi doi inculpaţi ".
"Ascunderea sumei reale de transfer, aşa zisele împrumuturi acordate de Clubul R. persoanelor fizice P.G. şi B.I. (preşedintele clubului) şi situaţia plăţilor efectuate de G. evidenţiază destinaţia sumelor cuvenite Clubului R.: 1.500.000 dolari SUA la inculpaţii B.I. şi P.G., 19.762,82 dolari SUA la T. Braşov, 630.230 dolari SUA la R., inculpatul C.G. beneficiind de restul sumei, 510.007 dolari SUA sume care se impuneau a fi confiscate întrucât Clubul R. Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.
Curtea de apel a arătat că, într-un final s-a reţinut la fila din decizia contestată "Astfel, suma reală de transfer a fost de 2.750.000 dolari SUA din care se scad următoarele sume de: 630.230,18 dolari SUA, încasată de R., 100.000 dolari SUA, singura sumă declarată la FRF, 19.762,82 dolari SUA, încasată de la partea civilă A.S. T. Braşov, 1.000.000 dolari SUA, încasată de inculpatul P.G., 500.000 dolari SUA, încasată de inculpatul B.I., rămânând un rest de confiscat de la inculpatul C.G. 500.007 dolari SUA".
În acest condiţii, s-a observat, pe de o parte, că sunt nefondate criticile aduse de condamnat deciziei penale, iar pe de altă parte, că sumele cu privire la care s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul C.G. sunt evidenţiate în dispozitivul hotărârii, acestea au corespondent în considerentele deciziei contestate şi în starea de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat, nefiind necesare lămuriri suplimentare şi neexistând vreo piedică la punerea în executare a acestor dispoziţii care să impună intervenţia instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie, în temeiul art. 599 alin. (1) rap. la art. 597 alin. (7), precum şi în baza art. 4251 alin. (1) şi alin. (7) pct. 2 lit a) C. proc. pen., condamnatul C.G.
S-a susţinut că împrejurarea că pe portalul instanţelor şi în hotărârea contestată se face menţiunea că este „definitiv", nu împiedică declararea contestaţiei, calea de atac fiind dată de lege.
Or, a arătat apărătorul ales al contestatorului, potrivit art. 599 alin. (1) C. proc. pen., procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prev. de art. 597 C. proc. pen., iar textul art. 599 C. proc. pen. este de aplicabilitate generală, adică se referă la toate contestaţiile la executare, indiferent de temeiul acestora (oricare din lit. art. 598 alin. (1) C. proc. pen.) şi indiferent de instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă contestaţia la executare (instanţa de executare sau instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, conform distincţiilor din art. 598 alin. (2) C. proc. pen.). S-a indicat că, conform normei la care face trimitere, şi anume art. 597 alin. (7) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei la instanţa ierarhic superioară există pentru orice hotărâre pronunţată de prima instanţă în materia executării (indiferent că aceasta este instanţa de executare ori instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută.
În egală măsură, s-a susţinut că numai art. 597 alin. (8) C. proc. pen. care se referă la hotărârea prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârii primei instanţe care a statuat asupra contestaţiei la executare, dispune că această hotărâre este „definitivă". S-a subliniat că unde legea distinge, şi interpretul trebuie să o facă, deci a contrario hotărârea prin care s-a soluţionat doar în primă instanţă contestaţia la executare (indiferent că această instanţă este instanţa de executare ori instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută) nu este definitivă, ci este susceptibilă de contestaţie.
Prin motivele scrise, depuse ulterior declarării contestaţiei, cu privire la fondul contestaţiei, condamnatul C.G. a invocat, în esenţă, că instanţa a soluţionat nelegal contestaţia prin decizie, în loc să pronunţe o sentinţă; că există o contradicţie logică între considerentele şi dispozitivul hotărârii contestate; că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii definitive din 12 septembrie 2009 de îndreptare a erorii materiale prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că poate fi utilizată contestaţia la executare; că instanţa a analizat greşit contestaţia la executare din perspectiva împiedicării la executare, cât timp s-a invocat expres existenţa unei nelămuriri în cuprinsul hotărârii; că instanţa a reţinut greşit că se încearcă modificarea sumei confiscate prin hotărârea definitivă a instanţei de apel, în realitate, singurul aspect invocat de contestator fiind acela de a se face un simplu calcul matematic din care rezultă că „restul de confiscat" (de care se face vinovat), nu este de 500.007 dolari SUA, ci de 7 dolari SUA; hotărârea conţine o motivare pur formală, fiind complet nemotivată sub aspectul criticii existenţei nelămuririi grave din conţinutul deciziei de apel; în soluţionarea contestaţiei nu a avut parte de o judecată din partea unui judecător imparţial contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului deoarece unul dintre judecătorii care a compus completul a făcut parte şi din completul care a soluţionat pe fond cauza în apel; completul care a soluţionat contestaţia la executare trebuia compus dintr-un singur judecător, iar nu din doi judecători.
Examinând admisibilitatea contestaţiei formulate, excepţie invocată din oficiu, de către instanţă, se constată următoarele:
Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.
Î n cauză, titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestaţia la executare în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de decizia penală nr. 222/A din 04 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 3134/3/2009*, care constituie hotărârea pronunţată, în cauza de fond, de către instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară.
Potrivit art. 370 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii se numeşte decizie.
În mod adiacent, se subliniază că, în practica constantă a instanţelor, s-a statuat că în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost modificată în căile de atac, în speţă în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa sub aspectul la care se face referire prin contestaţia la executare, astfel că instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este instanţa de apel, competentă să soluţioneze contestaţia le executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.din 1968 (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).
Titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că contestaţia la executare se face la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., este definitivă.
De altfel, la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că judecarea contestaţiei (ca şi cale de atac) la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate, dar şi că alin. (5) al aceluiaşi art., care face trimitere la dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata, se aplică în mod corespunzător.
Or, hotărârea ce face obiectul acestei contestaţii nu este o hotărâre a primei instanţe, ci a instanţei de apel, iar conform titlului III al părţii speciale privind judecata, hotărârile pronunţate în apel sunt definitive.
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. în raport cu care hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, nu au incidenţă în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 1420/A din 18 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, în Dosarul nr. 5973/2/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 1420/A din 18 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, în Dosarul nr. 5973/2/2014.
Obligă condamnatul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 946/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
