ICCJ. Decizia nr. 752/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 752 /20 15
Dosar nr. 331/42/2015
Şedinţa publică din 28 mai 2015
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 18 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania, privind executarea mandatului european de arestare nr. 903 AR 31/15 emis la data de 06 februarie 2015 de către Procuratura Aachen, în vederea executării urmăririi penale, privind persoana solicitată B.F.l.
A autorizat predarea persoanei solicitate B.F.l., către autoritatea judiciară din Germania, conform art. 103 alin. (7) şi art. 115 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 republicată, combinat cu art. 27 parag. 2 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România, pentru executarea acesteia.
S-a constatat că în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 alin. (5) lit. b) teza II-a din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 republicată astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2012, combinat cu art. 214 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., s-a luat faţă de persoana solicitată B.F.I., măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 14 zile, cu începere de la data de 05 mai 2015, până la data de 18 mai 2015, inclusiv.
În baza art. 112 alin. (1) cu referire la disp. art. 58 pct. 2 lit. b) din aceeaşi lege, predarea persoanei solicitate s-a amânat până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă.
Conform art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate B.F.I. şi emiterea de îndată a mandatului de arestare, pe o durată de 30 de zile, de la data încarcerării şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Germania, cu respectarea termenelor prev. de art. 103 alin. (10) şi art. 111 din aceeaşi lege, referitoare la durata arestării şi a termenului de predare.
Potrivit art. 107 alin. (3) din Lege, mandatul de arestare a fost pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Administraţia locului de deţinere - Arestul I.P.J. Dâmboviţa a primit şi reţinut persoana solicitată B.F.I. de la data punerii în executare a mandatului de arestare, înaintând instanţei dovada de executare a acestei măsuri, iar în termenul prev. de art. 111 din lege, a procedat la predarea acesteia, către autorităţile judiciare germane.
Prezenta hotărâre s-a notificat persoanei solicitate, autorităţii judiciare din Germania, Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române - Biroul SIRENE, Ministerului Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară în Materie Penală şi Arestului I.J.P. Dâmboviţa.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus plata sumei de 320 RON, onorariu pentru apărător din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Împotriva sentinţei penale atacate a formulat contestaţie persoana solicitată B.F.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 331/42/2015.
Examinând motivele contestaţiei raportat la hotărârea atacată se constată că, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin adresa nr. 1504122/MLE din 28 aprilie 2015 M.A.I. - I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE a transmis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti că la data de 28 aprilie 2015, Biroul SIRENE Naţional din Germania a introdus o semnalare pe numele persoanei solicitate B.F.I., solicitându-se arestarea acesteia în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului semnalant, arătat, fiind ataşat la semnalarea respectivă mandatul de arestare în limba germană, ceea ce a stat la baza introducerii semnalării, înaintat odată cu adresa respectivă.
Rezultă din înscrisuri că persoana solicitată a fost cercetată pentru infracţiunea comisă în comun de trafic de persoane pentru exploatare sexuală şi proxenetism, trafic de persoane în formă continuată în localitatea Aachen, Stolberg, Wurselen (Germania).
Faţă de o asemenea situaţie, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunilor săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel, cum prevăd dispoziţiile art. 96-103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 1 februarie 2015 pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie, a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 96-103 şi urm. din Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată B.F.l. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată B.F.l. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 946/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
