ICCJ. Decizia nr. 20/2016. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 20/A/2016
Dosar nr. 1167/330/2015
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015), în baza art. 421 pct. l lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii revizuenţi M.M. şi M.S., împotriva sentinţei penale nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunţate de Judecătoria Urziceni, în Dosarul nr. 1167/330/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii revizuenţi la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Urziceni, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentii M.M. şi M.S.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi revizuenţii la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut că prin adresa din data de 13 mai 2015 a fost înaintată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă apreciere şi luare a măsurilor legale ce se impun, cererea de revizuire formulată de revizuenţii M.S. şi M.M. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 19 mai 2015 sub dosar nr. 1167/330/2015.
Prin cerere, s-a solicitat de către părţi revizuirea următoarelor hotărâri: sentinţa penală nr. 612 din 28 noiembrie 2012; motive de recurs ale Parchetului Urziceni din 08 ianuarie 2002; sentinţa penală nr. 319 din 22 iulie 2002 a Judecătoriei Urziceni; decizia civilă nr. 139/A din 21 august 2006 a Tribunalului Ialomiţa; încheierea din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Ialomiţa; decizia nr. 161/R din 13 mai 2008 a Tribunalului Ialomiţa; sentinţa civilă nr. 594/F din 12 iunie 2008 a Tribunalului Ialomiţa; decizia civilă nr. 2589 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a; sentinţa civilă nr. 64F din 02 februarie 2009 a Tribunalului Ialomiţa; decizia penală nr. 57/R din 17 martie 2009 a Tribunalului Ialomiţa; decizia civilă nr. 113/A din 01 aprilie 2002; decizia civilă nr. 105/A din data de 27 octombrie 2009 a Tribunalului Ialomiţa; decizia civilă nr. 25 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a; sentinţa nr. 78/A din 09 octombrie 2010 a Tribunalului Ialomiţa; decizia civilă nr. 344/R din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a; decizia civilă nr. 6/A din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului Ialomiţa; decizia civilă nr. 590/R din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a; sentinţa penală nr. 783 din 01 noiembrie 2006 a Judecătoriei Urziceni; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală; Dosar nr. 27/2004 penal, depus la CEDO.
În motivarea cererii, revizuenţii au arătat că se judecă de circa 14 ani cu numitul C.l., vecinul lor. Prin sentinţa penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Urziceni li s-a dat dreptate, însă, urmare a recursului formulat de Parchet, pe motiv că nu s-ar fi pronunţat instanţa şi cu privire la art. 193 C. pen. s-a dispus rejudecarea dosarului. Prin sentinţa civilă nr. 139/A din 21 august 2006 a Tribunalului Ialomiţa li s-a dat dreptate, însă în apel s-au depus schiţe false de către pârât, acesta minţind, spunând că sunt depuse de ei. Cu privire la schiţele false, s-au pronunţat decizia penală nr. 179 din 03 mai 2004 a Judecătoriei Urziceni, respectiv decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 a Tribunalului Ialomiţa. Au solicitat revizuenţii opisul cu actele de vânzare-cumpărare eliberate de notariat în perioada 1979-1980 de la Arhiva notarială de stat Slobozia pentru a se dovedi falsurile. Au mai învederat că nu au găsit actele la timp, iar instanţa de revizuire nu trebuia să aplice art. 322 alin. (5). Totodată, prin decizia nr. 161/R din 13 mai 2008 Parchetul nu a găsit actele, motiv pentru care i-a scos de sub urmărire penală pe numiţii M.A. şi Ş.G. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509-513 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 20 mai 2015, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat revizuirea atât a unor hotărâri civile, cât şi a unor hotărâri penale, s-a pus în vedere revizuenţilor să precizeze calea de urmat, respectiv revizuire întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ.; revizuire întemeiată pe dispoziţiile C. proc. pen. sau ambele; să se arate, în concret, cazurile de revizuire pe care se întemeiază cererea, precum şi mijloacele de probă în dovedirea acestora.
La data de 08 iunie 2015, revizuenţii au depus la dosar cereri precizatoare. Conform primei cereri, revizuenţii au învederat că solicită revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ., respectiv art. 509 pct. 1, 3, 5, 6, 8 - 513 C. proc. civ. (art. 322 C. proc. civ. anterior), a următoarelor hotărâri: decizia civilă nr. 113A din 01 aprilie 2002 pronunţată în Dosar nr. 333/2002; decizia civilă nr. 1680 din 18 iunie 2002 pronunţată în Dosar nr. 1766/2002; decizia civilă nr. 139/A din 21 august 2006 pronunţată în Dosar nr. 527/98/2006; decizia civilă nr. 105/A din 27 octombrie 2009 pronunţată în Dosar nr. 2758/98/2009; decizia civilă nr. 25 din 12 ianuarie 2010 pronunţată în Dosar nr. 2758/98/2009; decizia civilă nr. 455 din 07 aprilie 2010 pronunţată în Dosar nr. 1997/2/2010; decizia civilă nr. 78/A din 09 noiembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 3333/98/2010; decizia civilă nr. 344/R din 31 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 3333/98/2010; decizia civilă nr. 590/R din 18 martie 2013 pronunţată în Dosar nr. 2366/330/2012; decizia civilă nr. 6/A din 29 ianuarie 2013 pronunţată în Dosar nr. 2365/330/2012; decizia civilă nr. 2589 din 24 noiembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 1626/98/2008; decizia nr. 64/F din 02 februarie 2009 pronunţată în Dosar nr. 162/98/2009; sentinţa civilă nr. 1123 din 10 octombrie 2013 pronunţată în Dosar nr. 2012/3302013.
În motivare, au arătat că martorul care a fost la instanţă a minţit, iar avocata i-a înmânat revizuentului schiţe false, pe care le-a depus la dosar, în recurs, ca fiind depuse de el.
Potrivit celor cinci cereri precizatoare depuse la data de 08 iunie 2015 la dosar, revizuenţii au solicitat, revizuirea, conform dispoziţiilor C. proc. pen., respectiv art. 452-464 lit. a), b), c), e), f) C. proc. pen., a următoarelor hotărâri: sentinţa penală nr. 783 din 02 noiembrie 2006 pronunţată în Dosar nr. 1503/330/2006; rezoluţia nr. A1191/P/2005 din 09 mai 2006; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 2716/330/2012; decizia penală nr. 179 pronunţată în Dosar nr. 856/2004; decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 pronunţată în Dosar nr. 624/2004; rezoluţia nr. 2070/P/2004 din data de 22 martie 2005; decizia penală nr. 57/R din 17 martie 2009 pronunţată în Dosar nr. 106/330/2009; sentinţa penală nr. 68 din 12 martie 2008 pronunţată în Dosar nr. 74/330/2008; decizia penală nr. 161/R din 13 mai 2008 pronunţată în Dosar nr. 74/330/2008; Dosar nr. 119/III/6/2008 din 17 decembrie 2008; sentinţa penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 pronunţată în Dosar nr. 638/2001; rezoluţia nr. 2814/111/2/2001 din data de 18 ianuarie 2002; sentinţa penală nr. 319 din 22 iulie 2002 pronunţată în Dosar nr. 659/2002; decizia penală nr. 39/R pronunţată în Dosar nr. 90/2005 (27/2004); sentinţa penală nr. 557 din 28 octombrie 2004 pronunţată în Dosar nr. 27/2004; sentinţa penală nr. 306 din 07 noiembrie 2007 pronunţată în Dosar nr. 2011/330/2007; sentinţa penală nr. 248 din 04 noiembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. ' 1910/330/2008; sentinţa penală nr. 14/R din 03 februarie 2009 pronunţată în Dosar nr. 1910/330/2008.
În motivare, revizuenţii au arătat că martorul R.E. a minţit în ambele declaraţii atât la poliţie, cât şi în instanţă, declaraţiile fiind contradictorii.
Prin încheierea din data de 12 iunie 2015 s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuirea hotărârilor civile, formându-se un nou dosar. Totodată, prin aceeaşi încheiere, li s-a pus în vedere revizuenţilor să indice, în mod clar, pentru fiecare hotărâre în parte: numărul dosarului, numărul hotărârii a cărei revizuire se solicită, precum şi instanţa care a pronunţat-o, pentru a se putea ataşa dosarele; să indice pentru fiecare hotărâre a cărei revizuire se solicită, cazul de revizuire pe care se întemeiază şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia, sub sancţiunea inadmisibilităţii.
La data de 30 iunie 2015 revizuenţii au depus precizări, prin care au învederat că solicită revizuirea următoarelor hotărâri penale: decizia penală nr. 39R din 08 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosar nr. 90/2005 (27/2004); sentinţa penală nr. 557 din 28 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 27/2004; decizia penală nr. 155/R din 15 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosar nr. 624/2004; sentinţa penală nr. 179 din 03 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 856/2004; sentinţa penală nr. 612 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 638/2001; sentinţa penală nr. 319 din 22 iulie 2002 pronunţată de Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 659/2012; sentinţa penală nr. 783 din data de 02 noiembrie 2006 a Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 1503/330/2006; decizia penală nr. 2437/R din 17 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. 2716/330/2012; decizia penală nr. 161/R din 13 mai 2008 pronunţată în Dosar nr. 74/303/2008; rezoluţia din data de 09 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 1191/P/2009; rezoluţia nr. 119/111/6/2008 din data de 17 decembrie 2008; rezoluţia nr. 2236/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Urziceni în Dosar nr. 2236/P/2005 din data de 09 iulie 2007; rezoluţia nr. 2814/III/2/2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni în Dosar nr. 2814/III/2/2001.
În drept, revizuenţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 452-464 C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen. în dovedire, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţa a reţinut următoarele:
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen. respectiv, art. 456 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Din cuprinsul art. 452 C. proc. pen. a rezultat că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti definitive, astfel că instanţa de fond a considerat această cerere ca fiind inadmisibilă.
Cererea de revizuire trebuie redactată în scris şi trebuie să cuprindă indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, la cerere alăturându-se copii de pe înscrisurile de care cel care a formulat cererea de revizuire înţelege a se folosi în proces.
Judecata cererii de revizuire presupune două stadii: un filtru de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire şi rejudecarea după admiterea în principiu.
Prima etapă a soluţionării cererii de revizuire, admisibilitatea în principiu presupune efectuarea de verificări cu privire la următoarele: dacă cererea a fost formulată în termen şi de către o persoană din cele prevăzute de art. 455 C. proc. pen. dacă cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei.
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenţii M.M. şi M.S., astfel cum a fost precizată în repetate rânduri, s-a constatat că aceştia se rezumă în a enumera hotărârile penale a căror revizuire o solicită, şi pe care le ataşează cererii de revizuire, indicând temeiurile de drept, fără a prezenta însă, în concret, în ce constă motivul de revizuire pentru fiecare hotărâre în parte şi fără a indica mijloacele de probă în susţinerea cererii de revizuire.
Constatând că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, instanţa a pus în vedere revizuenţilor să o completeze într-un termen stabilit de instanţă, sub sancţiunea respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Întrucât revizuenţii nu s-au conformat în totalitate dispoziţiilor instanţei, neindicând în concret, motivul de revizuire pentru fiecare hotărâre în parte, mijloacele de probă pe care se întemeiază fiecare motiv de revizuire, instanţa, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri revizuenţii M.S. şi M.M.
Apelantul M.S., prezent la termenul de judecată, a declarat că solicitată admiterea apelului şi a depus la dosar un memoriu şi o adeverinţă medicală pentru revizuenta M.M.
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată, conform dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate de revizuenţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când sunt îndeplinite anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege. Apelanţii nu au indicat pentru fiecare hotărâre penală atacată motivele de revizuire, astfel încât prima instanţă a fost în imposibilitate de a verifica sentinţele respective întrucât această verificare nu se face din oficiu, ci in limitele indicate în cererea de revizuire.
Revizuenţii au arătat că martorul R.E. a minţit în ambele declaraţii atât la poliţie, cât şi în instanţă, declaraţiile fiind contradictorii, însă, revizuenţii nu au făcut dovada printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului constatând existenţa faptei de mărturie mincinoasă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. b) C. proc. pen., astfel încât, în mod corect, prima instanţă a respins cererea, ca inadmisibilă.
Curtea a apreciat că respingerea revizuirii ca inadmisibilă în cazul în care nu se regăsesc motivele prev. expres de art. 453 C. proc. pen. nu constituie o ingerinţa nejustificată cu privire la liberul acces la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele interne odată cu ratificarea Convenţiei de către România) cu privire la art. 6 din Convenţie, dreptul de acces la o instanţă (parte esenţială a dreptului la un proces echitabil) are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.
În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că: pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi de nevoile indivizilor. Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauza Guerin c. Franţei).
Liberul acces la justiţie nu se opune existenţei procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepţional atât în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate, cât şi motivele de admisibilitate.
Curtea a constatat că prin limitarea cazurilor în care pot fi desfiinţate hotărâri definitive şi obligatorii ale instanţelor judecătoreşti se urmăreşte un scop legitim: necesitatea siguranţei raporturilor juridice şi dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanţa însăşi a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanţa, ci doar cu respectarea anumitor condiţii) şi se respecta raportul rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii M.S. şi M.M. soluţie în raport de care au fost obligaţi la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii penale au formulat apel revizuenţii M.S. şi M.M.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 decembrie 2015, fiind acordat termen, aleatoriu, la data de 19 ianuarie 2016.
Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de revizuenţii M.S. şi M.M. ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, se reţine că împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, respectiv sentinţa penală nr. 131 din 14 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Urziceni, M.S. şi M.M. au exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluţionată prin decizia penală nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015), hotărârea fiind definitivă, potrivit dispoziţiilor legale în materie.
Împotriva deciziei penale nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, M.S. şi M.M. au formulat apel.
În privinţa deciziei penale atacate, pronunţată în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, revizuenţii M.S. şi M.M. au învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac ce nu întruneşte cerinţele textelor de lege menţionate mai sus şi, în consecinţă, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenţii M.M. şi M.S. împotriva deciziei nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015).
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 25 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuenţii M.M. şi M.S. împotriva deciziei nr. 1354/A din 15 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 1167/330/2015 (2966/2015).
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 25 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2016. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 3/2016. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
