ICCJ. Decizia nr. 158/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 158/2015
Dosar nr. 3525/1/2015
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2015
Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 137 din 28 septembrie 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2732/1/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelanta M.M. împotriva deciziei penale nr. 87 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, hotărârea fiind definitivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de judecători, a constatat că cererea de revizuire priveşte o hotărâre definitivă, prin care completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta M.M. împotriva sentinţei penale nr. 1029 din 28 noiembrie 2014, de asemenea definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3507/1/2014.
Împotriva acestei decizii, revizuenta M.M. a formulat apel, la data de 29 septembrie 2015, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători sub nr. 3525/1/2015.
Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că este inadmisibil, urmând a îl respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, dar şi exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de petenta M.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 28 septembrie 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2732/1/2015 , prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta M.M. împotriva deciziei penale nr. 87 din 29 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Instanţa constată că în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect ce încalcă coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacat, principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta M.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2732/1/2015 .
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta M.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2732/1/2015.
Obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 153/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 159/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|