ICCJ. Decizia nr. 166/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 166/2015
Dosar nr. 3694/1/2015
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2015
Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 129 din 28 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2404/1/2015, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva sentinței penale nr. 570 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei decizii a formulat apel revizuienta Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor la data de 12 octombrie 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 3694/1/2015.
Examinând apelul, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, urmînd a îl respinge, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declararea căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de petenta Asociația Pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei penale nr. 129 din 28 septembrie 2015, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2404/1/2015.
Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Instanţa constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei penale nr. 129 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2404/1/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei penale nr. 129 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2404/1/2015.
Obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 162/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 177/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|