ICCJ. Decizia nr. 160/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 160/2015
Dosar nr. 3620/1/2015
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2015
Asupra cererii de apel de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 297/A din 4 septembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 3302/2/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, între altele, a respins cererea formulată de apelanta R.M. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) şi alin. (4) şi ale art. 475 C. proc. pen.
A respins cererea aceleiaşi apelante de sesizarea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind stabilirea cazurilor în care hotărârile pronunţate în contestaţie în anulare pot fi atacate cu apel.
A fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea R.M. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2012 (1965/2015).
În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor invocate, s-a apreciat că în speţă, în cazul ambelor excepţii, sunt îndeplinite doar o parte din condiţiile impuse de textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: condiţia ca excepţiile de neconstituţionalitate invocate să privească texte cuprinse într-o lege aflată în vigoare, condiţia ca aceste excepţii să fie invocate în faţa unei instanţe, precum şi condiţia ca textele de lege a căror neconstituţionalitate se pune în discuţie să nu fi fost declarate ca atare, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
S-a apreciat, însă, ca nefiind îndeplinită, în cazul ambelor excepţii, condiţia ca textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.
Faţă de împrejurarea că instanţa era investită cu soluţionarea unui apel declarat împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015, ca urmare a admiterii unei contestaţii în anulare, instanţa a considerat că invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 432 alin. (1) C. proc. pen., ce se referă doar la tipul de hotărâre pe care instanţa o pronunţă în această situaţie, nu are legătură cu soluţionarea apelului, nefiind vizate dispoziţii ce privesc admisibilitatea căii de atac cu care Înalta Curte este sesizată.
Totodată, s-a apreciat că nici textul art. 432 alin. (4) C. proc. pen. (care reglementează căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunţată în rejudecare, după admiterea contestaţiei în anulare) nu are legătură cu soluţionarea apelului, cu toate că apelanta a unit acest text, în mod arbitrar, cu dispoziţiile art. 432 alin. (1) din acelaşi cod.
În ceea ce priveşte disp. art. 475 C. proc. pen., instanţa a apreciat că absenţa legăturii cu fondul cauzei este şi mai evidentă, fiind vorba de dispoziţii ce reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi cu soluţionarea unei chestiuni de drept prealabile şi nu de dispoziţii care să privească admisibilitatea sau nu a apelului.
Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatoarea R.M., care prin motivele scrise depuse la dosar a precizat în mod expres că apelul declarat în cauză vizează exclusiv numai primul capăt al excepţiei de neconstituționalitate, respectiv cel referitor la art. 432 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen.
În motivarea apelului s-a susţinut că prima instanţă a statuat în mod greşit că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu chestiunea admisibilităţii căii de atac declarate, în condiţiile în care tocmai calificarea hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare ca fiind sentinţă sau decizie deschide sau nu calea ordinară de atac împotriva respectivei hotărâri judecătoreşti.
Totodată, apelanta a susţinut că textele art. 432 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. pen. sunt confuze, nu satisfac exigenţa constituţională şi convenţională de claritate a legii, deoarece un text pare să interzică apelul, iar altul pare să îl permită.
Apelul este nefondat.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii:
i) excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi saun ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
ii) textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia şi;
iii) Curtea Constituţională să nu fi constatat, printr-o decizie anterioară, neconstituţionalitatea textului de lege criticat.
În privinţa textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, completul de 5 judecători, reţine că acestea se referă la:
- tipul de hotărâre prin care se soluţionează contestaţia în anulare, pe fondul ei (după ce a fost admisă în principiu): „La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare” (art. 432 alin. (1) C. proc. pen.);
- calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia: „Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” (art. 432 alin. (4) C. proc. pen.).
În speţă, apelanta R.M. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu apelul pe care l-a declarat împotriva unei decizii prin care Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat pe fond o contestaţie în anulare declarată de Parchet într-o cauză în care apelanta a avut calitatea de inculpat (decizia penală nr. 1006 din 17 august 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015/a1).
Invocând neconstituţionalitatea textelor de lege sus-arătate, apelanta a susţinut în esenţă că acestea ar fi neclare, confuze şi contradictorii, sub aspectul tipului de hotărâre judecătorească prin care se admite o contestaţie în anulare şi al susceptibilităţii acestei hotărâri de a fi sau nu atacată cu apel, legea fiind astfel lipsită de previzibilitate şi claritate.
În realitate, aspectele puse în discuţie de către apelantă dovedesc o neînţelegere de către aceasta a procedurii de judecare a contestaţiei în anulare, nefiind vorba despre o chestiune de neconstituţionalitate, asupra căreia nu s-ar putea pronunţa decât Curtea Constituţională, ci de interpretare şi aplicare a legii, care sunt de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea unei cauze.
Procedura de judecare a unei contestaţii în anulare presupune mai multe etape distincte:
- admiterea în principiu;
- soluţionarea pe fond a contestaţiei (numai dacă aceasta a fost anterior admisă în principiu;
- rejudecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii a cărei anulare se cere (numai dacă a fost admisă pe fond contestaţia), care se poate face de îndată (la acelaşi termen la care se soluţionează pe fond contestaţia) sau la un termen ulterior (printr-o hotărâre distinctă).
Spre deosebire de C. proc. pen. anterior, actuala reglementare a contestaţiei în anulare permite exercitarea acestei căi extraordinare de atac nu doar împotriva hotărârilor penale rămase definitive prin parcurgerea ambelor grade de jurisdicţie, ci şi împotriva celor rămase definitive prin neapelare.
De asemenea deosebit de vechea reglementare, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra fondului contestaţiei în anulare este o decizie, indiferent dacă instanţa competentă este cea de apel (când hotărârea atacată a rămas definitivă în urma exercitării şi soluţionării apelului) sau prima instanţă (când hotărârea atacată a rămas definitivă prin neapelare), deşi în acest din urmă caz soluţia aleasă de legiuitor este discutabilă (nu există o raţiune pentru care o sentinţă să fie desfiinţată printr-o decizie, în condiţiile în care ambele sunt pronunţate de aceeaşi instanţă).
În acest context este de observat că potrivit art. 370 alin. (2) teza a II-a, instanţa se pronunţă prin decizie şi în alte situaţii (prevăzute însă expres de lege) decât cele prin care se soluţionează o cale ordinară de atac (apel), extraordinară (recurs) sau recursul în interesul legii.
Din această perspectivă, textul art. 432 alin. (1) a cărui neconstituţionalitate se invocă este foarte clar, precizându-se explicit tipul hotărârii pe care o pronunţă instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a contestaţiei, respectiv decizie.
Când instanţa competentă să soluţioneze contestaţia este cea de apel (cum a fost cazul în speţă), hotărârea pronunţată în rejudecare în cazul în care contestaţia a fost admisă este tot o decizie, fie aceeaşi prin care s-a admis contestaţia (când judecarea contestaţiei şi rejudecarea apelului după desfiinţare au loc „de îndată”, la acelaşi termen), fie o decizie distinctă de cea prin care a fost admisă contestaţia (când rejudecarea apelului după desfiinţare are loc la un alt termen decât cel la care s-a admis pe fond contestaţia în anulare).
Prin urmare, în niciuna dintre aceste ipoteze instanţa de apel nu va pronunţa o sentinţă, care să poată fi supusă apelului, în condiţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.
În realitate, sentinţa la care face referire art. 432 alin. (4) C. proc. pen. este cea pronunţată în cazul de contestaţie prev. de art. 426 lit. i) (autoritatea de lucru judecat), situaţie reglementată explicit de art. 432 alin. (3) C. proc. pen.
În ce priveşte sentinţa pe care prima instanţă o pronunţă în rejudecarea cauzei după desfiinţare (atunci când aceasta a fost instanţa competentă să soluţioneze contestaţia în anulare, întrucât hotărârea iniţială a rămas definitivă prin neapelare), aceasta va putea fi apelată potrivit dreptului comun (art. 408 C. proc. pen.), iar nu potrivit reglementării speciale din art. 432 alin. (3) C. proc. pen., căci acest din urmă text de lege se referă la „sentinţa dată în contestaţia în anulare” (adică prin care se soluţionează pe fond calea extraordinară de atac), care este diferită de sentinţa dată în rejudecare (etapă distinctă şi ulterioară admiterii pe fond a contestaţiei).
Faţă de cele expuse anterior, rezultă cu evidenţă că aspectele a căror neconstituționalitate se invocă ţin în realitate de interpretarea şi aplicarea legii, chestiuni care nu au legătură cu demersul procesual al apelantei (acela de a ataca cu apel decizia Curţii de Apel prin care s-a soluţionat pe fond contestaţia în anulare) şi oricum nu sunt în competenţa Curţii Constituţionale, sens în care în mod corect a fost respinsă cererea apelantei de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Prin urmare, apelul declarat de contestatoarea R.M. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 297/A din 4 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015/a1 este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatoarea R.M. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (1) și alin. (4) C. pen. și art. 475 C. proc. pen., din cuprinsul deciziei nr. 297/A din 4 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015/a1.
Obligă apelanta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 159/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 162/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
