CSJ. Decizia nr. 110/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 110/2003
Dosar nr. 121/2003
Şedinţa de la 22 iulie 2003, în Camera de consiliu
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 17 august 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, au fost trimişi în judecată, între alţii, următorii inculpaţi:
- B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a două infracţiuni de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a 17 infracţiuni de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., precum şi a altor infracţiuni;
- C.A.C. pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) şi la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a altor infracţiuni;
- C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- Ci.C. pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a două infracţiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- plutonier de poliţie D.M. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., a instigării la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) şi la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3) C. pen. şi a altor infracţiuni;
- plutonier de poliţie E.I. pentru săvârşirea a 11 infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., a două complicităţi la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) şi la art. 209 alin. (1) lit. a) ,e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi a altor infracţiuni;
- I.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a altor infracţiuni;
- I.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a altor infracţiuni;
- M.I. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., a infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3) C. pen. şi a altor infracţiuni;
- P.I. pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) şi la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a altor infracţiuni;
- V.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi a altor infracţiuni;
- V.N.D. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a altor infracţiuni;
- plutonier de poliţie V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. şi a altor infracţiuni;
- V.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.
Cauza, aflându-se pe rolul Curţii de Apel Piteşti, ca urmare a declinării competenţei în favoarea acesteia, un număr de 31 inculpaţi, între care şi cei 16 inculpaţi sus-menţionaţi, au formulat cerere de recuzare a întregii instanţe.
Sesizată cu soluţionarea cererilor de recuzare, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 66 din 25 iunie 2003, a respins aceste cereri, ca nefondate, cu motivarea că împrejurările invocate de inculpaţi nu constituie cazuri de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 46 şi urm. C. proc. pen., pentru nici unul dintre judecătorii acelei instanţe.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I., Ci.C., D.M., E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I. şi V.V. În această privinţă, inculpaţii C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D. şi V.I., care au menţionat pe dovezile de comunicare a încheierii că nu au făcut cerere de recuzare şi nu sunt de acord cu obligarea la cheltuieli judiciare, au precizat în faţa instanţei că prin această menţiune au înţeles să declare recurs împotriva acelei încheieri.
În atare situaţie, din moment ce aceşti 7 inculpaţi au precizat că, prin menţiunile făcute pe dovezile de comunicare a încheierii, au înţeles să declare recurs, se impune a se examina situaţia tuturor celor 16 inculpaţi sus-arătaţi în raport cu calea de atac a recursului ce a fost exercitată.
În legătură cu susţinerea inculpaţilor C.E., P.I., Ci.C., D.M., V.A.I., V.N.D. şi V.I. că nu ar fi formulat cerere de recuzare, se constată că această susţinere nu poate fi primită întrucât este infirmată de constatările făcute de completul de judecată al Curţii de Apel Piteşti, prin încheierea din 20 iunie 2003, din care rezultă că, între inculpaţii care au recuzat pe judecătorii acelei instanţe, sunt şi cei 7 inculpaţi menţionaţi.
Ca urmare, examinându-se recursurile declarate cu privire la toţi inculpaţii menţionaţi, se constată că s-a susţinut că acestea ar fi admisibile pe motiv că modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 ar trebui să fie avute în vedere ţinându-se seama de data înaintării dosarului la instanţa de recurs, iar nu în raport cu aceea a pronunţării încheierii atacate. S-a susţinut, de asemenea, că s-ar impune trimiterea cauzei, pentru soluţionare, la o altă instanţă, egală în grad cu Curtea de Apel Piteşti, deoarece la această instanţă nu ar exista condiţii pentru desfăşurarea procesului cu garanţii de imparţialitate.
Recursurile nu sunt admisibile.
În conformitate cu art. II din OUG nr. 66/2003, alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., introdus în acest articol de Legea nr. 281/2003, în care s-a prevăzut că încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs, a intrat în vigoare la 11 iulie 2003, când ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial.
Cum la data de 25 iunie 2003, când s-a pronunţat încheierea prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate în cauză de 31 inculpaţi, între care şi cei 16 inculpaţi sus-menţionaţi, încă nu intrase în vigoare alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, este evident că recursul în materia recuzării era reglementat, în caz de admitere a cererii prin alin. (6) al art. 52, iar în caz de respingere prin acelaşi alineat cu referire la art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.
În această privinţă, este de observat că prin art. 52 alin. (6) C. proc. pen. se prevede că „încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse nici unei căi de atac", astfel că pentru cazul de respingere a recuzării, nereglementat în cadrul acestui alineat, se impunea să se recurgă la prevederile, cu caracter general, de la art. 3851 alin. (2) din acelaşi cod.
Or, prin art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. se prevede că „încheierile pot fi atacate separat cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Dar, pe lângă că, în raport cu această reglementare, o încheiere de respingere a cererii de recuzare nu putea fi atacată decât odată cu fondul, mai este de relevat că posibilitatea atacării cu recurs nici nu a fost extinsă la cazul când o atare încheiere era pronunţată de însăşi instanţa căreia îi revenea competenţa de a soluţiona recursul asupra fondului cauzei.
În adevăr, fiind de neconceput ca însăşi instanţa de recurs să-şi cenzureze, odată cu examinarea căii de atac a recursului exercitat asupra fondului cauzei, ca instanţă de control judiciar, propria încheiere de respingere a cererii de recuzare a întregii instanţe ierarhic inferioare, o astfel de încheiere nu mai putea fi susceptibilă de a fi atacată cu recurs nici în temeiul art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, se impune concluzia că, în speţă, toate recursurile sunt inadmisibile, devenind astfel inutilă examinarea motivului de casare invocat.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţi să fie respinse ca inadmisibile, cu obligarea acestora să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii B.G., C.E., C.C., C.A.C., C.M., P.I., Ci.C., D.M., E.I., I.I., I.V., M.I., V.A.I., V.N.D., V.I. şi V.V. împotriva încheierii nr. 66 din 25 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 217/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 218/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
