ICCJ. Decizia nr. 148/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 148/2005

Dosar nr. 99/2005

Şedinţa publică din 6 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La termenul de control din 23 martie 2005, fixat pentru verificarea legalităţii măsurii arestării preventive a inculpatului P.C., acesta a formulat cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea pronunţată în aceeaşi dată, în dosarul nr. 5100/2005, cererea de recuzare a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că motivele invocate de inculpat nu se regăsesc în nici unul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de legea procesual penală.

Împotriva acestei încheieri, petentul P.C. a declarat recurs.

Examinând cauza, prin prisma excepţiilor invocate, se constată următoarele:

Între alte atribuţii, conform art. 146 lit. d) din Constituţia României, revizuită, Curtea Constituţională „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (…)".

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Recurentul nu a indicat nici un text din legea fundamentală, în raport cu care ordonanţa menţionată să conţină dispoziţii contrare.

Drept urmare, cum în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar potrivit alin. (6) a aceluiaşi articol, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale", cererea recurentului P.C., privind sesizarea Curţii Constituţionale, urmează a fi respinsă.

Pe de altă parte, din economia dispoziţiilor Părţii Speciale, Titlul II Cap. III Secţiunile I şi II C. proc. pen., rezultă condiţionarea admisibilităţii căilor de atac, de exercitarea acestora potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petent împotriva unei încheieri prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, o cerere privind recuzarea completului care, potrivit repartizării aleatorii a cauzelor, ca instanţă de recurs, urma a verifica legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului P.C.

Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepţia atacării acesteia, separat, cu recurs.

Ca atare, în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de reformare pe această cale.

Or, recunoaşterea unei căi în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aşadar, excepţia pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.

Este de reţinut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituţia României, revizuită şi exigenţelor privind liberul acces la justiţie, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, a reglementat regula generală privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile nr. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii generale menţionate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi recursul declarat de inculpatul P.C., ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea OUG nr. 55/2004, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva încheierii din 23 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5100/2005.

Obligă pe recurentul P.C. să plătească statului, suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 148/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI