ICCJ. Decizia nr. 150/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 150/2005
Dosar nr. 315/2004
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 martie 1999, petenta Societatea Agricolă I., cu sediul în comuna Cogealac, prin D.M., în calitate de preşedinte, a formulat plângere împotriva lui T.M., preşedinte al secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În esenţă, petentul a arătat că în perioada 1998 - 1999 a depus la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, mai multe cereri, referitoare la dosarul civil nr. 1815/1997. În fine, acesta a mai depus şi o cerere prin care a solicitat învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti. Toate cererile i-au fost restituite prin poştă, sub semnătura preşedintelui secţiei.
Prin rezoluţia nr. 149/P/1999 din 1 aprilie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T. M., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 228 alin. (6) şi a art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut că cererile intitulate de petent, ca fiind „de recurs", în dosarul nr. 1815/1997, au primit calificarea corespunzătoare din partea conducerii secţiei, care le-a apreciat, ca fiind petiţii cu caracter administrativ, şi nu jurisdicţional.
Odată cu restituirea lor, conducerea secţiei a comunicat petentului, şi îndrumările necesare pentru ca viitoarele solicitări ale acestuia să capete şi eficienţă juridică.
Cererea de învestire cu formulă executorie a fost restituită petentului, cu menţiunea de a se adresa Curţii de Apel Ploieşti, pentru soluţionare.
Din situaţia de fapt reţinută, corespunzător probatoriului administrat în cauză, rezultă că şeful secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a acţionat cu bună credinţă, în limita atribuţiilor sale, nesăvârşind nici o faptă penală.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere, fără a formula critici concrete referitoare la rezoluţia atacată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 229 din 15 octombrie 2004, a respins plângerea, ca nefondată.
S-a reţinut că preşedintele secţiei de contencios administrativ a acţionat legal, în limita competenţelor ce-i reveneau, aşa cum rezultă din actele dosarului.
Prin urmare, în mod corect organul de urmărire penală a reţinut incidenţa în cauză a art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta Societatea Agricolă I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. sau a formula critici, cu referire la sentinţa atacată, susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În vederea realizării obiectului urmării penale, astfel cum acesta a fost definit în textul menţionat, legea procesuală penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile, reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
Pentru a respinge plângerea şi a menţine rezoluţia atacată, instanţa de judecată a constatat că în mod corect, corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reţinut că fapta nu există, preşedintele secţiei de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie îndeplinindu-şi legal atribuţiile, în limita competenţelor ce-i reveneau în această calitate.
Or, cazul privitor la inexistenţa faptei, ca temei al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, este susţinut de materialul probator administrat, a cărui concluzie logică incontestabilă o reprezintă.
Petenta, formulând plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., a reiterat acelaşi susţineri şi nu a propus alte mijloace de probă.
Ca atare, soluţia criticată de petentă, în condiţiile inexistenţei acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală, că poate începe urmărirea, este temeinică şi legală.
Aşa fiind, menţinând rezoluţia atacată, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petent împotriva acesteia, instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Societatea Agricolă I. care, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta Societatea Agricolă I. împotriva sentinţei nr. 229 din 15 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1676/2004.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 151/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
