ICCJ. Decizia nr. 149/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 149/2005
Dosar nr. 100/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 aprilie 2004, petentul R.A., aflat în Penitenciarul Rahova, în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, s-a plâns împotriva judecătorului Ş.F., de la Curtea de Apel Craiova. Petentul a susţinut că judecătorul menţionat se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu, constând în aceea că a soluţionat cauza, formând obiectul dosarului nr. 2297/2003, în care R.A. avea calitate de parte vătămată, cu lipsă de procedură în ceea ce-l priveşte.
În data de 17 mai 2004, petentul s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând să i se comunice modul de soluţionare a petiţiei din 7 aprilie 2004.Totodată, acesta a solicitat să i se comunice modul de soluţionare a plângerii formulate împotriva preşedintelui Curţii Militare de Apel, col. magistrat Ş.P., prin care a susţinut că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu, constând în acţiuni care au avut drept rezultat, lipsirea petentului de dreptul la un proces echitabil.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a comunicat petentului, sub nr. 13445/1415 din 27 iulie 2004, că dosarul penal menţionat în plângerea sa a fost soluţionat în limitele stabilite de lege şi că nu au fost confirmate susţinerile privitoare la săvârşirea unor fapte penale.
Împotriva acestei comunicări a parchetului, petentul R.. a formulat plângere, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 79 din 21 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că petiţiile primite de la R.A. nu întrunesc condiţiile art. 222 C. proc. pen., nu le-a soluţionat prin rezoluţie sau ordonanţă de netrimitere în judecată a magistratului reclamant, ci pe calea procedurii prevăzute de OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.
În consecinţă, plângerea adresată instanţei de judecată, formulată de petent, nu priveşte nici unul din actele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., cenzurabile de instanţa de judecată în condiţiile procedurii stabilite de acest text.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Acesta a susţinut că doi dintre membrii completului de judecată trebuiau să facă declaraţie de abţinere, aceştia aflându-se în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d) şi art. 47 C. proc. pen. Drept urmare, sentinţa este nulă de drept, conform art. 197 alin. (2) din acelaşi cod.
Petentul a mai susţinut că, deşi nedenumit ca atare, actul atacat reprezintă o rezoluţie, aşa încât instanţa de fond s-a pronunţat greşit sub acest aspect.
În concluzie, petentul a solicitat constatarea nulităţii de drept a sentinţei atacate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că acesta răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penal.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros, de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, ci de alte acte normative ce prevăd alte proceduri, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a fost sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. şi nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat printr-o petiţie, aceasta fiind soluţionată pe calea procedurii prevăzute de OG nr. 27/2002.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul celei de a doua critici formulate de petentul R.A.
Pe de altă parte, cu referire la critica privitoare la neobservarea condiţiilor formale prevăzute pentru desfăşurarea judecăţii, într-o altă cauză, invocată de petent în prezentul recurs, este de reţinut că legea procesuală civilă sau penală, după caz, a recunoscut părţilor, posibilitatea de a provoca un nou examen al procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.
Drept urmare, protecţia judiciară a dreptului subiectiv dedus judecăţii este extinsă şi la căile de atac care, împreună cu normele care reglementează judecata în fond a cauzei, formează sistemul procesului civil sau penal, după caz.
Acest sistem, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, determinat prin norme imperative şi având ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare adevărului şi legii, este de natură a răspunde exigenţelor noii perspective asupra protecţiei judiciare a drepturilor subiective determinată de dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Drept urmare, orice hotărâre este supusă unei căi de atac, corespunzător dispoziţiilor sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Sub acest aspect, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare, respectiv de urmărire penală, în condiţiile determinate de legea procesual penală.
Drept urmare, instanţa sesizată cu plângerea menţionată nu are temei legal de a se pronunţa ca instanţă de control judiciar în cauza civilă sau penală, după caz, la soluţionarea căreia, în fond sau căi de atac, într-un alt proces, se susţine că s-ar fi săvârşit erori jurisdicţionale sau nu ar fi fost respectate unele norme procedurale privind desfăşurarea judecăţii.
În consecinţă, chiar dacă petentul ar fi atacat unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., lipseşte plângerii prevăzute de acest text, aptitudinea declanşării unui control judiciar, în sensul complinirii căilor de atac legal prevăzute şi reformarea hotărârii incriminate, pe această cale mijlocită, în sensul vizat de petent.
Aşadar, cu referire la scopul vizat de petent prin recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a plângerii, de către secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu poate face obiectul examinării, în prezenta cauză, pretinsa nerespectare a normelor de procedură şi anularea, pe acest motiv, a hotărârii pronunţate într-un alt proces de către o altă instanţă, în limita competenţei legal şi exclusiv atribuită acesteia.
Ca atare, recursul declarat de petentul R.A. urmează a fi respins şi sub aspectul primei critici formulate de acesta.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275-278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească cale le-ar nesocoti.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.A.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinţei nr. 79 din 21 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4635/2004.
Obligă pe recurentul R.A. să plătească statului, suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 148/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 150/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
