ICCJ. Decizia nr. 15/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 15/2005
Dosar nr. 285/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 martie 2000, partea vătămată D.M. s-a adresat, cu plângere prealabilă, Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, susţinând că, în jurul datei de 12 ianuarie 2004, tatăl acesteia, D.S., i-ar fi sustras suma de 3.714 dolari SUA.
În concluzie, partea vătămată a cerut condamnarea făptuitorului D.S., pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 210 C. pen. şi obligarea acestuia, la restituirea sumei sustrase.
Prin succesive cereri, D.M. a recuzat pe toţi judecătorii de la Judecătoria sectorului 4 şi de la instanţele ierarhic superioare, sesizate cu judecarea acestor cereri, iar apoi a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în continuare, a judecătorilor altor secţii ale instanţei supreme, în măsura în care li s-a repartizat, spre soluţionare, cererea de recuzare a judecătorilor uneia dintre secţii.
În acest context, petiţionara D.M. a recuzat pe toţi judecătorii secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2004.
Fiind învestită cu soluţionarea, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 5023 din 16 august 2004, a respins cererea de recuzare privind pe judecătorii secţiei penale.
Ca urmare, examinând cererea privind recuzarea judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6826/2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins această cerere prin încheierea nr. 240 din 21 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3767/2004.
S-a motivat că recuzarea succesivă, de către petiţionară, a tuturor judecătorilor ce compun cele patru secţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără invocarea vreunuia dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46 şi 48 C. proc. pen., demonstrează vădita sa intenţie de a pune în imposibilitate instanţa supremă să se pronunţe asupra recursului pe care l-a declarat împotriva încheierii din 2 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a mai relevat că petiţionara nu s-a conformat cerinţelor imperative înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazurilor de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Împotriva acestei încheieri, petiţionara D.M. a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, prin alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., abrogat prin OUG nr. 55/2004 (M. Of. nr. 592/1.07.2004), se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţării".
În urma abrogării alineatului menţionat, faţă de reglementarea existentă în alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit căreia „încheierea prin care s-a admis sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac", se impune a se considera că încheierea prin care s-a respins recuzarea, la care nu se mai face referire în cadrul acelui text de lege, este supusă reglementării cu caracter general de la art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.
Or, în conformitate cu prevederile acestui din urmă text de lege, „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".
Aşa fiind şi cum prin nici o dispoziţie a legii nu se prevede că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare, ar putea fi atacată separat cu recurs, urmează ca recursul declarat în cauză de petiţionara D.M., să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara D.M. împotriva încheierii nr. 240 din 21 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3767/2004.
Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 16/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
