ICCJ. Decizia nr. 184/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 184/2011
Dosar nr.8866/1/2011
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 182 din 8 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9726/1/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul A.I., la data de 9 decembrie 2009, a formulat plângere împotriva magistratului procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând cercetarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 şi art. 26 raportat la art. 174 C. pen.
Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 182 din 8 februarie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu întruneşte cerinţele unei plângeri penale directe aşa cum prevăd dispoziţiile art. 222 din acelaşi cod.
Împotriva acestei sentinţe, petentul A.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (fila 10), admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu valorificarea actelor probatorii, susţinând „în esenţă" că : sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62, art. 277, art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 din Constituţia României.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Rezultă aşadar, din cuprinsul normelor legale enunţate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluţie sau ordonanţă a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu priveşte o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat acestuia o soluţie de netrimitere în judecată.
Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art.2781 C. proc. pen., este greşită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispoziţiile mai sus menţionate, deoarece petentului nu i s-a comunicat nicio soluţie de netrimitere în judecată.
Pe de altă parte, plângerea petentului nu conturează nici conţinutul unei plângeri ca act de sesizare al organelor de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în alin. (2) al acestui text legal, întrucât în conţinutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul şi împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârşite făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituţie".
Referitor la criticile petentului vizând încălcarea dispoziţiilor art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât cazurile de incompatibilitate pot fi invocate pe calea unei cereri de recuzare a magistraţilor investiţi cu soluţionarea în primă instanţă a cauzei, cerere neformulată de petent.
În ceea ce privesc susţinerile recurentului petent, în sensul nerespectării termenelor prevăzute de art. 277 C. proc. pen., sunt neîntemeiate, având în vedere caracterul de recomandare al termenelor cuprinse în conţinutul acestor dispoziţii legale.
Soluţia pronunţată de prima instanţă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 din Constituţia României, întrucât instanţa a procedat la o riguroasă interpretare a normelor arătate, limitarea dreptului de a acţiona în instanţă şi condiţionarea exercitării acestuia de îndeplinirea unor cerinţe legale neconstituind o îngrădire a accesului liber la justiţie.
Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 182 din 8 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9726/1/2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 182 din 8 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9726/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 185/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
