ICCJ. Decizia nr. 295/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.295/2011
Dosar nr.2573/1/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 216 din 12 februarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluţiei nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii I.M., V.L., S.E., Ş.A. şi D.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 9901/4827/II/2/2009 din 7 octombrie 2009.
Procurorii au reţinut că măsurile luate de conducerile unităţilor de penitenciar Jilava şi Rahova referitoare la interzicerea deţinerii anumitor bunuri şi obiecte sunt consecinţa respectării dispoziţiilor legale incidente şi că au fost luate toate măsurile pentru transportul deţinuţilor în condiţii normale.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 216 din 12 februarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că nu există indicii ale săvârşirii de către intimaţi a infracţiunilor de supunere la rele tratamente sau tortură, aşa cum susţine petentul.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul C.D. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi I.M., V.L., S.E., Ş.A. şi D.D., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de supunere la rele tratamente şi tortură.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susţinerile petentului, în sensul că i-a fost interzisă deţinerea unor bunuri de igienă personală şi aparatură electrocasnică, nu sunt reale, având în vedere că potrivit anexei II a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3131/2003 bunurile şi obiectele menţionate de petent nu se regăsesc expres în cele care puteau fi primite, păstrate şi folosite de deţinuţi.
În ceea ce priveşte susţinerea că în penitenciare nu au fost amenajate spaţii pentru fumători, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor legale, locurile destinate pentru fumat în penitenciare se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară iar accesul deţinuţilor în aceste locaţii este limitat la anumite intervale orare.
Referitor la susţinerea că transportul deţinuţilor la instanţele de judecată se făcea cu mijloace de transport improprii, Înalta Curte constată că, penitenciarul Rahova avea în dotare 9 autospeciale pentru transportul persoanelor private de libertate iar toate acestea erau în stare de funcţionare normală.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 790/P/2007 din 15 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei primei instanţe.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinţei nr. 216 din 12 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 8841/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 296/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
