ICCJ. Decizia nr. 282/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr.282/2011
Dosar nr.6539/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1306 din 12 martie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei nr. 344 din 16 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost casată Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 36 din 21 ianuarie 2000 a tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestui inculpat.
Conform art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 C. pen., art. 76 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 1 pct. 4 din Legea nr. 456/2001.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 C. pen., art. 76 C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.R. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut în esenţă că,
prin sentinţa penală nr. 182 din 29 noiembrie 1994 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus în baza art. 215 alin. (2) raportat la art. 229 alin. (3) C. pen., condamnarea inculpatului J.R. la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 229 C. pen. cu aplicarea art. 31 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 215 alin. (3) C. pen. raportat la art. 229 alin. (3) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare; în baza art. 291 C. pen. a fost condamnat la 1 an închisoare; în baza art. 215 alin. (3) C. pen. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare; în baza art. 215 alin. (3) C. pen. condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (3) C. pen. raportat la art. 229 alin. (3) C. pen. condamnă pe inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. a) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul va executa 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 13 aprilie 1993 la 29 noiembrie 1994.
S-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei 2. În baza art. 215 alin. (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.N. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 5 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 249 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.M. la 1 an închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
Au fost admise cererile de despăgubiri civile şi au fost obligaţi inculpaţii după cum urmează: pe inculpatul J.R. la plata sumei de 261.021 dolari S.U.A. Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, la plata sumei de 1.700.441.970 lei către partea civilă SC S. SA în solidar cu SC D.D.G. SRL şi la plata sumelor de 1.311.596 lei către SC G. SA; 58.327.600 lei către SC U. SA Petroşani şi 88.800.000 lei către SC N.C. SRL.
A fost obligat inculpatul J.R. în solidar cu părţile responsabile civilmente SC R.C.S. SA la plata sumei de 998.525 lei plus 100.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă SC G.I. SA şi la 820.726.732 lei către partea civilă SC R.K. SRL.
A fost obligat inculpatul P.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G. SA la plata sumei de 87.700.000 lei către partea civilă SC N.C. SRL şi în solidar cu B.D.C., acesta din urmă numai până la concurenţa sumei de 10.000.000 lei.
S-a menţinut sechestrul asigurator pe bunurile inculpatului J.R., asupra mijloacelor circulante şi a fondurilor băneşti aparţinând firmelor SC D.D.G. SRL şi SC R.C.S. SA şi echipamentele de circulaţie existente la firma SC D.D.G. SRL aparţinând firmei SC R.C.S. SA
S-a menţinut blocarea conturilor societăţilor SC D.D.G. SRL S.A. şi SC R.C.S. SA
Împotriva sentinţei penale nr. 182 din 29 noiembrie 1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva aceleiaşi sentinţe au formulat apel şi inculpaţii, părţile civile şi părţile responsabile civilmente.
Prin Decizia penală nr. 53 din 11 mai 1995, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a admis apelurile formulate de parchet, inculpaţi şi părţile civile, a desfiinţat sentinţa penală nr. 182/1994 şi a trimis cauza spre rejudecare întrucât tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la 5 dintre cele 10 infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului J.R., l-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., infracţiuni care nu au fost reţinute în actul de inculpare, a aplicat inculpatului pedepse nelegale, reducându-le sub minimul special în condiţiile nereţinerii circumstanţelor atenuate, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33-34 lit. a) C. pen., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 81-82 pentru inculpaţii P.N. şi B.M., greşita condamnare a inculpatului J.R. şi P.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. care nu conţine norme sancţionatorii, greşita rezolvare a laturii civile.
Prin sentinţa penală nr. 36 din 21 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune în paguba avutului public săvârşite de inculpatul J.R. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) raportat la art. 229 alin. (3) C. pen. (pct. 1/ R), art. 215 alin. (2) C. pen. raportat la art. 229 alin. (3) C. pen. (pct. 2/ R) şi art. 215 alin. (3) C. pen. raportat la art. 229 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune în dauna avutului privat din art. 215 alin. (3) C. pen. (pct. 3 R), art. 215 alin. (3) C. pen. (pct. 4/ R), art. 215 alin. (3) C. pen. (pct. 6/ R) şi art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. 7 R), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul J.R. la 3 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 31 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.R. la 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 5 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33-34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an, deci în final, va executa 4 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 13 aprilie 1993 la 29 noiembrie 1994.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea inculpatului, iar în baza art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului J.R. după executarea pedepsei.
În baza art. 344 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul P.N. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 249 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.M. la 1 an închisoare.
În baza art. 81-82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate.
Au fost respinse acţiunile civile ale părţilor civile Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi SC A. SA, ca nefondate.
În baza art. 13-346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ. a fost obligat inculpatul J.R. la plata sumei de 1.700.441.970 lei către partea civilă SC S. SA în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.D.G. SRL cu dobânda de referinţă a BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului; la plata sumei de 1.311.596.000 lei către SC G. SA în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.D.G. SRL; la plata sumei de 59.327.000 lei către partea civilă SC U. SRL Petroşani, cu dobânda de referinţă a BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului de 88.800.000 lei către SC N.C. SRL la plata sumei de 798.525.000 lei plus 100.000 lei cheltuieli judiciare către SC G.I. SRL în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.C.S. SA şi la plata sumei de 820.726.732 lei către partea civilă SC R.K. SRL
A fost obligat inculpatul P.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G. SA la plata sumei de 87.700.000 lei către partea civilă SC N.C. SRL şi în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D.C., acesta din urmă numai până la concurenţa sumei de 10.000.000 lei; care provin din sumele încasate de la partea civilă SC G. SA, SC U. SRL Petroşani şi SC N.C. SR.
A fost menţinut sechestrul asigurator pe bunurile inculpatului J.R. asupra mijloacelor circulante şi a fondurilor băneşti aparţinând firmelor patronate de inculpatul J.R. şi asupra echipamentelor de circulaţie existente la S.C. SC D.D.G. SRL aparţinând S.C. SC R.C.S. SA.
S-au menţinut blocarea conturilor societăţilor SC D.D.G. SRL şi SC R.C.S. S.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 544 pronunţată la data de 16 octombrie 2000, în Dosarul penal nr. 1658/2000 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de inculpatul P.N. şi SC S. SA şi a respins, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul J.R., B.M. şi partea responsabilă civilmente B.D.C.
S-a desfiinţat parţial sentinţa penală nr. 36 din 21 ianuarie 2000, pronunţată în Dosarul penal nr. 1965/1995 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d C. proc. pen. combinat cu art. 124 C. proc. pen., prin intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J.R. pentru cele 7 infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7/ R).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) combinat cu art. 124 C. pen., prin intervenirea prescripţiei speciale a răspunderii penale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P.N. pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
S-a majorat la 4.462.191.292 lei cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligaţi în solidar inculpatul J.R. şi partea responsabilă civilmente SC D.D.G. SRL, dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României fiind calculată de la data rămânerii definitive a prezentei decizii şi până la achitarea debitului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Recurenţii intimaţi au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul J.R. şi B.M., în termen legal, au declarat recurs.
Inculpatul recurent J.R. a invocat ca motive de recurs cazurile prevăzute de art. 9, art. 10 şi art. 171 C. proc. pen., în fond solicitând achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Verificând temeinicia motivelor de casare invocate de inculpatul J.R., instanţa de recurs a constatat că acestea nu sunt fondate.
S-a reţinut că, din probele administrate, toate pe care instanţa le-a apreciat ca pertinente şi concludente, a rezultat că inculpatul J.R. în calitate de acţionar al SC D.D.G. SRL şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, la un moment dat, sau al SC R.C.S. SA, a indus în eroare, prin folosirea unor documente financiar contabile false şi a obţinut pentru sine un folos material injust, producând pagube Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei, SC S. SA, SC G. SA, SC N.C. SRL, SC U. SRL S.A. Petroşani, SC G.I. SRL şi SC R.K. SRL Inculpatul a emis şi două file CEC fără a avea disponibil în cont.
În mod corect aceste fapte au fost încadrate în infracţiuni de înşelăciune, pentru care însă s-a încetat procesul penal deoarece s-a împlinit prescripţia specială.
Sentinţa a fost apreciată ca motivată, soluţia contrazicând dispozitivul şi aşa cum s-a arătat instanţa a pronunţat o hotărâre conform legii (fără a o aplica greşit) printr-o corectă aplicare a acesteia.
Examinând motivele de casare invocate oral de inculpatul B.M. respectiv prescripţia răspunderii penale, în baza căreia acesta a solicitat încetarea procesului penal, instanţa a constatat că recursul este fondat reţinându-se cazul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.(a intervenit o cauză exoneratorie de răspundere penală), în contextul în care se ia în discuţie şi motivul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege mai favorabilă inculpatului).
Inculpatul B.M. în calitate de director la SC S. SA, a angajat această societate în raport juridic cu SC D.D. SA, fără a solicita garanţii şi nu a consultat persoane de specialitate, astfel, producând o pagubă patrimoniului societăţii de 500.000.000 lei. Întinderea prejudiciului a atras la data judecării încadrarea juridică în alin. (2) art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), sume ce depăşeau 50.000.000 lei fiind la acea dată apreciate ca o consecinţă deosebit de gravă; cum prin OUG nr. 207/2000 şi ulterior prin Legea nr. 456/2001 s-a redefinit noţiunea de deosebit de grav la sume depăşind 2.000.000.000 lei, operând dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), rezultă că încadrarea corectă în prezent a infracţiunii este cea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. „prejudiciul fiind mai redus”.
Aşa fiind a fost admis recursul declarat de inculpatul B.M. şi au fost casate hotărârile anterioare în vederea schimbării încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. respectiv a înlăturării alin. (2) cu menţiunea art. 74-76 C. pen.
Faţă de existenţa infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la o lună la 2 ani sau amendă, s-a constatat că răspunderea penală a inculpatului s-a prescris, termenul prevăzut de art. 124 C. pen. împlinindu-se în aprilie 2000.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul, casată hotărârea şi, în fond, încetat procesul penal în ceea ce priveşte pe B.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Recursul inculpatului J.R. a fost respins ca nefondat, cu obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat.
Prin hotărârea pronunţată la 24 aprilie 2008 în cauza înregistrată sub nr. 70786/2001, urmare cererii reclamantului J.R., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în cauza R. împotriva României a avut loc încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenţie (în ceea ce priveşte durata procedurii, care, în opinia Curţii a fost excesivă şi nu a îndeplinit cerinţa de durată rezonabilă, erorile repetate ale instanţelor care au determinat parcurgerea a mai multe cicluri procesuale nefiind imputabile reclamantului) şi a art. 2 din Protocolul 4 la Convenţie (prin subzistenţa măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, luată la 19 decembrie 1995 faţă de reclamant până la 13 martie 2002, la sfârşitul procedurii, deşi „acuzaţiile aduse […] se prescriseseră la 16 octombrie 2002”, instanţele neoferind motive relevante pentru luarea sau prelungirea măsurii, fiind rupt echilibrul între interesul general şi drepturile reclamantului, durata măsurii putând să constituie prin sine o încălcare a art. 2 din Protocolul 4); s-a acordat suma de 3.000 euro cu titlu de daune morale.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători la 27 iulie 2009, revizuentul J.R. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Penală, având în vedere încălcările drepturilor sale, constatate prin hotărârea CEDO.
Analizând cererea sub aspectul admisibilităţii acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen., hotărârile pronunţate în cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Totodată, din reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 4081 C. proc. pen. cât şi din prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol rezultă că procedura specială prevăzută de art. 4081 C. proc. pen. nu vizează decât situaţiile în care Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre cu privire la partea care solicită revizuirea, admiţând în tot sau în parte cererea reclamantului.
Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părţii de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.
În cauza dedusă judecăţii cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, hotărârea CEDO ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei europene. Cea de-a patra condiţie impusă de lege nu este însă îndeplinită deoarece consecinţele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie, constatate de CEDO nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute de art. 4081 C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potenţiale efecte negative.
Din verificarea actelor dosarului se constată că în cauza R. împotriva României, Curtea Europeană a constatat că durata procedurii judiciare derulată în privinţa revizuentului J.R. a fost excesivă, din motive neimputabile acestuia şi de asemenea, că măsura obligării de a nu părăsi localitatea, impusă în sarcina revizuentului nu a fost suficient motivată, nefiind păstrat un just echilibru între cerinţele generate de interesul general şi drepturile reclamantului.
Rezultă aşadar că instanţa europeană nu a contestat caracterul echitabil al procedurii judiciare desfăşurată de instanţele române, ci doar durata acesteia şi, de asemenea, că a constatat încălcarea dreptului la libertatea de circulaţie prin măsura preventivă luată faţă de revizuent în cursul procedurii.
Se constată, aşadar, că, în prezent, consecinţele încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie şi Protocoalele la aceasta constatate de către Curtea Europeană nu se mai produc, măsura preventivă legal luată faţă de revizuent prin încheierea din 19 decembrie 1995 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II a penală, nemaiproducând efecte, iar procedura judiciară fiind finalizată, situaţie care nu justifică reformarea hotărârii definitive pronunţată pe fondul cauzei şi nici reluarea judecării fondului, aşa cum se solicită prin cererea de revizuire, neconstatându-se încălcarea unui drept care să impună desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 4081 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., sub aspectul nesubzistenţei consecinţelor grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie şi constatate de Curtea Europeană, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., va fi respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu, cuvenit până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., de revizuentul J.R. împotriva deciziei nr. 1306 din 12 martie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală în Dosarul nr. 4512/2000.
Obligă revizuentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 294/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
