CSJ. Decizia nr. 37/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 37
Dosar nr. 154/2002
Şedinţa publică din 10 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 94 din 29 noiembrie 1961 a Tribunalului militar de regiune militară Bucureşti au fost condamnaţi, între alţii, următorii inculpaţi:
- B.D. la 20 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior;
- D.V. la 18 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior;
- R.C. la 17 ani temniţă grea, 7 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1), cu aplicarea art. 31 din Codul penal anterior;
- I.I. la 17 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior;
- G.N. la 16 ani temniţă grea, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1), cu aplicarea art. 31 din Codul penal anterior;
- D.I, R.H. şi U.P. la câte 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior;
- G.Ni. la 15 ani temniţă grea, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1), cu aplicarea art. 31 din Codul penal anterior.
S-a reţinut că, în cursul anului 1946, inculpaţii B.D., D.V., R.C., I.I., G.N., D.I., R.H., U.P. şi G.Ni. s-au constituit, din iniţiativa primului inculpat, fost şef de garnizoană legionară, într-o organizaţie legionară subversivă, având ca scop răsturnarea prin violenţă a ordinii sociale existente atunci în România.
Desfăşurându-şi activitatea în zona localităţilor Isverna şi Nadanova, unde îşi aveau domiciliile, cei 9 inculpaţi sus-menţionaţi s-au întâlnit de mai multe ori, mai ales cu ocazia unor praznice şi sărbători, când au discutat diferite probleme privind organizaţia subversivă legionară, s-au informat reciproc asupra evoluţiei politice şi au făcut comentarii cu conţinut ostil la adresa regimului social-politic existent atunci în România.
S-a mai reţinut că, tot în cadrul acestor întâlniri, inculpaţii au purtat discuţii în legătură cu evenimentele politice interne şi internaţionale din acea perioadă, cu care prilej au preconizat ca, în cazul declanşării unui nou război mondial, ei să treacă la desfăşurarea de acţiuni, în cadrul organizaţiei legionare, pentru acapararea puterii politice în stat.
Cei 9 inculpaţi au continuat să participe la astfel de întâlniri clandestine şi să ţină legături între ei până în vara anului 1959, când a fost descoperită activitatea pe care o desfăşurau, trecându-se, ulterior, la arestarea lor, treptată, începând din decembrie 1960.
Împotriva sentinţei, inculpaţii B.D., D.V., R.C., I.I., G.N., D.I., R.H., U.P. şi G.Ni. au declarat recurs, aceste recursuri fiind respinse prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar.
Tot prin această decizie au mai fost respinse recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi B.N., condamnaţi prin aceeaşi sentinţă pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal anterior. Pentru aceşti doi inculpaţi, s-a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin Decizia nr. 70 din 17 noiembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie în complet format din 9 judecători, ca urmare a admiterii unui recurs în anulare declarat anterior.
Împotriva sentinţei nr. 94 din 29 noiembrie 1961 a Tribunalului militar de regiune militară Bucureşti şi deciziei nr. 14 din 19 ianuarie 1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat un nou recurs în anulare, vizând pe cei 9 inculpaţi rămaşi condamnaţi.
Prin acest recurs în anulare, invocându-se temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., se susţine că faptele celor 9 inculpaţi sus-menţionaţi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi şi nici ale altei infracţiuni, cerându-se să fie achitaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi să se dispună înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii.
S-a relevat, în acest sens, că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă, fără echivoc, lipsa oricărui element de natură a confirma existenţa unei activităţi de iniţiere sau constituire a unei organizaţii sau asociaţii având ca scop schimbarea ordinii sociale sau a formei de guvernământ.
S-a subliniat că discuţiile cu conţinut ostil şi critic la adresa regimului social politic existent atunci în România, ca şi nemulţumirile manifestate de inculpaţi faţă de acţiunile ce erau întreprinse de acel regim pentru colectivizarea agriculturii nu puteau constitui fapte din care să se contureze trăsăturile specifice laturii obiective a infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior, astfel că în mod greşit s-a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior, constituia infracţiune de uneltire contra ordinii sociale, pentru care era prevăzută pedeapsa muncii silnice de la 15 la 25 ani, degradare civică de la 5 la 10 ani şi confiscarea totală a averii, faptul de a iniţia sau constitui, în ţară sau în străinătate, organizaţii sau asociaţii având drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori de a activa în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii.
Or, din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că vreunul dintre cei 9 inculpaţi vizaţi prin recursul în anulare ar fi comis fapte susceptibile a fi considerate acte de iniţiere sau constituire a unei organizaţii sau asociaţii având ca scop schimbarea ordinii sociale sau a formei de guvernământ şi nici că ar fi activat în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii.
În această privinţă, este de observat că, prin declaraţiile date în faţa instanţei, inculpaţii I.I., G.N., D.I., R.H., U.P. şi G.Ni. au negat că au desfăşurat vreo activitate în cadrul unei organizaţii cu caracter legionar sau că ar fi acceptat să facă parte dintr-o astfel de organizaţie, iar inculpaţii B.D., D.V. şi R.C., care au declarat că, în anul 1946, ar fi purtat discuţii cu privire la eventualitatea reînfiinţării unei organizaţii legionare, nu au făcut nici o referire la vreo activitate concretă, desfăşurată în acest scop, în anii ce au urmat.
Mai mult, din declaraţiile martorilor rezultă că, în discuţiile la care au participat, inculpaţii au făcut comentarii critice la adresa măsurilor luate de guvernul şi autorităţile din acea perioadă, s-au arătat nemulţumiţi de acţiunile ce erau întreprinse pentru colectivizarea agriculturii şi şi-au exprimat speranţa că regimul social politic de atunci se va schimba, fără a face referiri la organizarea de acţiuni pentru înlăturarea prin forţă a ordinii sociale sau a formei de guvernământ.
Aşa fiind, se constată că inculpaţii la care se referă recursul în anulare s-au limitat, în cadrul discuţiilor purtate, la comentarii critice şi chiar ostile la adresa regimului social politic din perioada respectivă, preconizând totodată, în cadrul manifestărilor avute, schimbarea regimului respectiv, fără a iniţia sau constitui vreo organizaţie sau asociaţie de natura celor la care se referea art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior ori de a activa într-o astfel de organizaţie sau asociaţie, încât este evident că faptele lor nu au întrunit, sub aspectul laturii obiective şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de acel text de lege.
Cum criticile şi afirmaţiile inculpaţilor din cadrul discuţiilor la care s-a făcut referire, deşi susceptibile a fi considerate cu caracter pernicios pentru orânduirea social-politică din acea perioadă, constituie, în realitate, doar modalităţi de exprimare a libertăţii de opinie, permise în orice regim constituţional, inclusiv în cel de atunci, nu se poate reţine că activitatea lor ar prezenta trăsăturile laturii obiective a infracţiunii de uneltire prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal anterior sau ale unei alte fapte încriminată ca infracţiune în acea vreme.
În consecinţă, rezultând că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., corespunzând temeiului invocat prin recursul în anulare, urmează ca în baza art. 4141 alin. (1), cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. b) din acelaşi cod, să se dispună admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate cu privire la toţi cei 9 inculpaţi vizaţi, achitarea acestora conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii.
Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează sentinţa nr. 94 din 29 noiembrie 1961 a Tribunalului militar de regiune militară Bucureşti şi Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 1962 a Tribunalului Suprem, Colegiul militar numai cu privire la inculpaţii B.D., D.V., R.C., I.I., G.N., D.I., U.P., R.H. şi G.Ni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpaţii sus-menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 alin. (1) din Codul penal anterior.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării totale a averii, aplicată inculpaţilor.
Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a celor 9 inculpaţi menţionaţi, în sumă de câte 450.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 125/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 40/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
