ICCJ. Decizia nr. 422/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 9 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 422/2011

Dosar nr. 6863/1/2011

Şedinţa publică din 5 octombrie 2011

Prin sentința nr. 981 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpaţii:

- M.T.N. (fiul lui M.T. şi M.A.F., născut la data de 12 februarie 1943 în T., judeţul Dâmboviţa, cetăţean român, cu studii superioare, domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 3) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- I.I. (fiul lui I.A. şi I.L., născut la 8 august 1953 în Z., judeţul Alba, cetăţean român, absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri a Ministerului Apărării Naţionale, domiciliat în Bucureşti, sector 1, fără antecedente penale) pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzutăde art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- D.V.E. (fiul lui D.I. şi D.G., născut la 24 iunie 1968, în Constanţa, cetăţean român, căsătorit, inginer, domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 5) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- C.L. (fiul lui C.P. şi C.P.A., născut la 24 iunie 1966 în G., judeţul Galaţi, ofiţer a Ministerului Apărării Naţionale, cetăţean român, studii Academia Militară, domiciliat în B., jud.Prahova) pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- U.D. (fiul lui U.M. şi U.A., născut la 29 mai 1965 în comuna S., jud.Botoşani, cetăţean român, căsătorit, ofiţer a Ministerului Apărării Naţionale, domiciliat în Bucureşti, sector 3) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- P.F. (fiul lui P.G. şi P.A., născut la 2 ianuarie 1967 în P., jud.Prahova, cetăţean român, căsătorit, ofiţer a Ministerului Apărării Naţionale, domiciliat în Ploieşti, jud.Prahova) pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- P.C. (fiul lui P.D. şi P.E., născut la 30 septembrie 1953 în Bucureşti, cetăţean român, subofiţer, domiciliat în Bucureşti sector 5) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.V. (fiul lui M.N. şi M.E., născut la 7 decembrie 1952 în comuna D., judeţul Dolj, cetăţean român, absolvent al Academiei Militare, căsătorit, domiciliat în P., jud.Prahova) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.M. (fiul N.M.A., născut la 2 octombrie 1965 în Bucureşti, cetăţean român, căsătorit, inginer, domiciliat în Bucureşti, sector 3) pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. combinat cu art. 18¹ C. pen. a fost achitat inculpatul U.D. pentru două infracţiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. şi art. 13 C. pen. s-a aplicat inculpatului U.D. sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 20 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.D. suma de 40 RON.

II. În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligați în solidar inculpaţii la plata despăgubirilor către partea civilă Banca Internaţională a Religiilor prin lichidator judiciar RVA I.S. SPRL după cum urmează:

1. inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., D.V.E. şi N.M. la plata sumelor de 37.455,99 RON, reprezentând credite restante şi 27.007,69 RON dobândă;

2. inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., C.L., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 7.615,93 RON, reprezentând credite restante şi 4.463,88 RON dobândă;

3. inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., C.L., P.F., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 1.119,37 RON, reprezentând credite restante şi 480,67 RON dobândă;

4. inculpaţii C.L., M.V., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 5.321,05 RON, reprezentând credite restante şi 736,61 RON dobândă;

5. inculpaţii C.L., M.V., U.D. N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 249,56 RON reprezentând credite restante şi 5,27 RON dobândă;

6. inculpaţii C.L., P.F., M.V., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 330,42 RON reprezentând credite restante şi 43,81 lei RON dobândă;

7. inculpaţii C.L., P.F., U.D., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 1.643,87 RON, reprezentând credite restante şi 348,89 RON dobândă;

8. inculpaţii P.F., M.V., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 1.046,18 RON, reprezentând credite restante şi 294,47 RON dobândă;

9. inculpaţii C.L., U.D., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 8.676,40 RON, reprezentând credite restante şi 1.689,22 RON dobândă.

III. Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părţile civile formulate de A.G., A.I.M., A.A., A.G.S., A.C.C., A.C., B.E., B.S.C., B.O., B.G., B.I.S., B.M., B.S., B.C., C.N., C.M., C.G.V., C.E., C.I., C.V.M., C.G., C.M.A., C.V., C.V.M.A., C.A., C.M.D., C.G.A., D.L., D.M.F., D.E., D.D., D.D.A., D.M., D.F.C., D.A.L., D.F., D.V., E.C., E.C.G., E.A., E.Z., F.N., F.G.N., F.V., F.S.S., F.D., F.H., G.I.V., G.E., G.M., G.D.V., G.S., G.M.C., G.T., G.V., G.A., G.D.A., G.V.A., G.V.B., G.A.A., G.C., I.C., I.S., I.M.I., I.I.I., I.C.M., I.D., J.S.C., L.M.C., L.G.M., L.I., L.L.A., M.C., M.M., M.N.A., M.R., M.F., M.V.C., M.L.V., M.C.A, M.S., M.V.A., M.M.M., M.V.B., N.A., N.G., N.M.I., N.C.N., N.I., N.M.M., N.C., N.G.M., N.N.F., N.L., O.A.V., O.M.D., O.A.M., O.T., P.E.A., P.I., P.P.F., P.C.A., P.C.B., P.C.C, P.V., P.A., P.G., P.G.A., P.M., P.S., P.E.B., P.M.A., P.G.B., P.V.M., P.G.C., P.M.B., P.V.E., P.L., P.G.D., R.C., R.I., R.M., R.A., R.M.A., S.P.G., S.T., S.H.D., S.C.C., S.V.I., S.V., S.D., S.G., S.N., S.V.A., S.E., S.C., S.C.A., S.M., S.V.B., S.C.D., T.I.A., T.L., T.R.L., T.L.V., T.F., T.P.P., T.A.I., T.M.D., U.F.I., U.A.A., V.M., V.I., V.A., V.A.A., V.S., V.D., Z.A. şi Z.F.

Au fost obligați inculpaţii U.D., P.F. şi M.V. la plata sumei de câte 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 900 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligați inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., P.C. şi N.M. la plata sumei de câte 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 48/P/2006 din 20 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, a dispus:

I. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

Gen(r.)M.T.N., fost cadru al U.M. X Bucureşti, născut la 12 februarie 1943 în T., judeţul Dâmboviţa, cetăţean român, studii superioare, domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

D.V.E., fost asistent al preşedintelui Băncii Internaţionale a Religiilor, născut la 24 iunie 1968, în Constanţa, cetăţean român, căsătorit, studii superioare, inginer, domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 5, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

II. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

Lt.col.(r) I.I., fost cadru U.M. X Bucureşti, născut la 8 august 1953 în Z., judeţul Alba, cetăţean român, studii Şcoală Militară de Ofiţeri M.A.P.N, domiciliat în Bucureşti, sector 1, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

Mr.(r.) C.L., fost cadru U.M. Y Ploieşti, actualmente ofiţer activ în U.M. Z din P., jud.Braşov, născut la 24 iunie 1966 în G., judeţul Galaţi, cetăţean român, studii Academia Militară, ocupaţia ofiţer activ, pensionar, domiciliat în oraş B., jud.Prahova, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

Cpt.(r.) U.D., fost cadru U.M. Y din P., jud. Prahova, născut la 29 mai 1965 în comuna S., jud. Botoşani, cetăţean român, căsătorit, studii Şcoala Militară de Ofiţeri, ofiţer activ M.A.P.N, domiciliat în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. (două fapte) şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

Cpt.(r.) P.F., fost cadru U.M. Y din P., jud.Prahova, născut la 2 ianuarie 1967 în P., jud. Prahova, cetăţean român, căsătorit, studii Şcoala Militară de Ofiţeri, ocupaţia ofiţer activ M.A.P.N, domiciliat în P., jud. Prahova, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

Plt.adj.(r.) P.C., fost cadru U.M. X Bucureşti, născut la 30 septembrie 1953 în Bucureşti, cetăţean român, Şcoala Militară de Subofiţeri, căsătorit, 3 copii majori, domiciliat în Bucureşti sector 5, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

Lt.col.(r) M.V., fost cadru U.M. Y Ploieşti, născut la 7 decembrie 1952 în comuna D., judeţul Dolj, cetăţean român, studii Academia Militară, pensionar M.A.P.N, căsătorit, un copil minor, domiciliat în P., jud.Prahova, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

N.M., fost administrator al SC T.P. SRL Bucureşti, născut la 2 octombrie 1965 în Bucureşti, cetăţean român, căsătorit, studii Facultatea de Automatică, ocupaţia inginer, domiciliat în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

III. În baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b), d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. faţă de inculpaţii I.I., C.L., U.D., P.C., P.F., M.V., C.F.D., D.G.A., D.V.E., N.M., D.A. şi O.C.

IV. Încetarea urmăririi penale, în baza art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. şi art. 10 lit. f), g) C. proc. pen., art. 242-art. 243 C. proc. pen. şi art. 124 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie faţă de inculpaţii şi învinuiţii:

- inc.lt.col.(r) I.I., pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen.; fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- inc.mr.(r) C.L., pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. ;

- inc.mr.(r) U.D., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.plt.adj.(r) P.C., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.cpt.(r) P.F., pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.;

- inc.lt.col.(r) M.V., pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.;

- inc.civ. N.M., pentru infracţiunile de fals intelectual, prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen.; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.;

- înv. D.V.E., pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.;

- înv.gen.div.(r) B.G.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- plt.maj.(r) C.F.D. din cadrul U.M. W Bucureşti, născut la data de 1 aprilie 1963 în T., jud. Cluj, cetăţean român, studii Şcoala militară subofiţeri, căsătorit, trei copii minori, domiciliat în Bucureşti, sector 1, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.; înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen., aşa cum era în vigoare până la 14 noiembrie 1996;

- lt.col. D.G.A., din cadrul U.M. X Bucureşti, (fost cadrul U.M. Q Otopeni), născut la data de 8 iulie 1954 în comuna L., jud.Dolj, cetăţean român, studii Academia de Înalte Studii Militare, ofiţer activ, căsătorit, 2 copii, domiciliat în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute şi pedepsite de art. 288 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen.; înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen., aşa cum era în vigoare până la 14 noiembrie 1996;

- civilul O.C., fostă directoare a Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 30 aprilie 1937 în comuna S., jud. Braşov, cetăţean român, căsătorită, studii Facultatea de Drept, domiciliată în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. L.I.A., fost director al Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născut la data de 3 octombrie 1952 în Bucureşti, cetăţean român, studii Academia de Studii Economice, stagiul militar satisfăcut, economist la Trustul de Construcţii şi Instalaţii Bucureşti, căsătorit, 2 copii, domiciliat în Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.;

- civ. P.E.C., fost consilier juridic al Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 23 iulie 1960, în comuna D.V., jud. Călăraşi, cetăţean român, studii facultatea de Drept, consilier juridic la Banca Română de Dezvoltare, căsătorită, domiciliată în Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. S.E.A., fost inspector la Serviciul Credite al Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la 5 ianuarie 1947 în comuna B., jud. Satu Mare, cetăţean român, studii Academia de Studii Economice, pensionară, căsătorită, fără copii, cu domiciliul în Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. P.O., fost director financiar al Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 22 octombrie 1958 în Bucureşti, cetăţean român, studii Academia de Studii Economice, director adjunct la C.C.I.R.M. Bucureşti, căsătorită, 1 copil, domiciliată în Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. N.T.D., fostă şef serviciu credite la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 9 martie 1963 în Bucureşti, cetăţean român, studii Academia de Studii Economice, ofiţer de credite la Bancpost SA, căsătorită, un copil minor, domiciliată în Bucureşti, sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. L.M.A., inspector la serviciul de credite din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 29 august 1972 în oraşul M., jud. Prahova, cetăţean român, studii Academiade Studii Economice, căsătorită, un copil minor, domiciliată în Bucureşti, sector 4, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. J.R., fost referent Serviciul credite din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născut la data de 24 mai 1967 în B., jud. Bacău, cetăţean român, studii Facultatea de Drept, necăsătorit, fără copii, domiciliat în Bucureşti, sector 4, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. G.L.C., fost referent la Serviciul credite din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născut la data de 2 decembrie 1970 în P., jud. Prahova, cetăţean român, studii Academia de Studii Economice, căsătorit, fără copii, domiciliat în Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra interese lor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. T.G.L., fostă consilier juridic din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 16 octombrie 1967 în oraşul A., jud.Alba, cetăţean român, studii Facultatea de Drept, căsătorită, 1 copil, domiciliată în Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. A.V.G., fostă inspector Serviciul Credite din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., născută la data de 18 martie 1959 în Bucureşti, studii Academia de Studii Economice, căsătorită, domiciliată în Bucureşti, sector 4, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- civ. D.V.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.;

- civ. C.C., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.;

-civ. D.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.

V. Neînceperea urmăririi penale faţă de:

- inc. mr.(r) C.L. pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 C. pen. (două fapte), deoarece acesta a denunţat aceste fapte autorităţilor mai înainte ca aceştia să se fi sesizat pe orice cale;

- lt.col.(r) I.S.A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- lt.col.(r) S.I., pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- lt.col.(r) P.V.A., pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- gen. de dvz.(r) S.I.A. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- civ. P.I.A. şi Consiliul de administraţie al Băncii Internaţionale a Religiilor, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., deoarece din cercetări s-a stabilit că fapta nu există;

- col.(r) S.D.A. (decedat) pentru infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., deoarece a intervenit decesul făptuitorului.

În finalul dispozitivului rechizitoriului s-a menţionat că prejudiciul cauzat prin acţiunile infracţionale ale inculpaţilor şi învinuiţilor din cauză s-a calculat în baza datelor furnizate de lichidatorul Banca Internaţională a Religiilor, SC M.S. (R.V.A.) SA şi este cel reţinut în adresa din 21 iunie 2006, fiind stabilit în sarcina fiecăruia în funcţie de contribuţia la activitatea infracţională.

Pentru a dispune astfel procurorul a arătat că fapte şi persoane ce fac obiectul cauzei în care a întocmit rechizitoriul au mai fost cercetate în dosare penale întocmite de Secţia Parchetelor Militare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Militar Teritorial Bucureşti şi că prin sentinţa penală nr. 189 din 22 noiembrie 2004 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a restituit cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale şi că în final dosarul a intrat în competenţa D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din 2006.

În conţinutul expunerii rechizitoriului s-a arătat că Banca Internaţională a Religiilor a fost înfiinţată legal în baza Legii nr. 33/1991 şi a Legii nr. 31/1990.

S-a motivat că în activitatea ei banca trebuia să respecte normele obligatorii în materie bancară unele impuse chiar de regulamentul de organizare şi funcţionare, de norma metodologică şi circulare emise de bancă.

La rechizitoriu sunt înserate „Norme de creditare pentru persoane fizice” stabilite de Banca Internaţională a Religiilor în materia creditelor pentru nevoi personale şi procurării de bunuri de folosinţă îndelungată, de uz gospodăresc.

Acest ansamblu de norme se referă la modalitatea angajării de credite de către persoanele fizice, documentaţia necesară, garanţi, obligaţia inspectorilor de credite din cadrul băncii de a aprecia asupra oportunităţii acordării creditelor, a încheierii contractelor de credit, analiza cazurilor de creditare ce cade în sarcina şefului serviciului de credite şi decizia finală în privinţa contractului.

Ansamblul de norme mai cuprinde circulare ale Băncii Internaţionale a Religiilor privind modalităţi de calcul şi încasare a dobânzilor.

Rechizitoriul a mai reţinut că în luna noiembrie 1995 inculpatul D.V.E. având funcţia de asistent şef al preşedintelui Băncii Internaţionale a Religiilor, P.I.A., iniţiatorul programului de acordare a creditelor pentru nevoi personale a propus şi a obţinut acordul lui ca activitatea de creditare a băncii pentru persoane fizice în vederea achiziţiilor de bunuri de folosinţă îndelungată să se deruleze prin SC T.P. SRL, înfiinţată la iniţiativa sa.

Despre această societate comercială cu răspundere limitată se menţionează că avea 4 acţionari între care inculpatul D.V.B., că la 6 noiembrie 1995 acesta a devenit acţionar majoritar cu 15 părţi sociale, reprezentând 75% din beneficii şi pierderi, iar la 18 martie 1996 a fost transformată în societate comercială pe acţiuni.

În noiembrie 1995 inculpatul N.M. a fost numit director executiv al societăţii, iar din 18 martie 1996 este desemnat administrator al SC T.P. SRL cu funcţie de preşedinte.

S-a mai menţionat în rechizitoriu că sediul societăţii era situat într-un simplu apartament din Bucureşti, în 1996 avea un angajat, iar în 1997 doi.

În aceste condiţii şi-a desfăşurat activitatea prin persoane din afara ei ”numiţi împuterniciţi” care aveau stabilite atribuţii scrise potrivit cărora ridicau de la SC T.P. SRL documentaţia necesară acordării creditului de către Banca Internaţională a Religiilor, respectiv „factura proformă”, formular adeverinţă de salariu, formular adeverinţă giranţi şi formular contract de împrumut.

„Împuterniciţii” mai aveau sarcina de a primi un exemplar al facturii de livrare a bunului, certificatul de garanţie şi de a asigura prezenţa giranţilor şi cumpărătorului la perfectarea contractului de creditare în faţa inspectorului de credit al Băncii Internaţionale a Religiilor.

Se reţine în actul de sesizare că funcţia de asistent al preşedintelui Băncii Internaţionale a Religiilor era echivalentă funcţiei de director adjunct în centrala băncii şi că la 4 decembrie 1995 între Banca Internaţională a Religiilor şi SC T.P. SRL s-a încheiat „Convenţia” înregistrată din 23 decembrie 1995 (în evidenţele băncii) şi din 4 decembrie 1995 (în evidenţele societăţii comerciale).

Potrivit „Convenţiei” banca se obliga ca în baza facturii proformă emisă de SC T.P. SRL să întocmească conform normelor proprii şi să aprobe dosarul de creditare pentru fiecare client-cumpărător de bunuri de folosinţă îndelungată.

Rechizitoriul mai reţine că în baza ordinului General al Ministerului Apărării Naţionale din 14 septembrie 1948 care reglementa eliberarea dovezilor pentru încheierea de contracte pentru cumpărarea de către cadre militare a unor mărfuri cu plata în rate, între U.M. X Bucureşti , U.M. Y Ploieşti şi Banca Internaţională a Religiilor s-au încheiat Convenţia din 28 decembrie 2995 pentru creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X „care nu face derogări de la normele bancare ale Băncii Internaţionale a Religiilor pentru creditarea persoanelor fizice” şi respectiv Convenţia din 11 aprilie 1996 cu U.M. Y Ploieşti şi anexa la această convenţie care cuprinde 16 unităţi militare, obiectul fiind acela de creditare ale persoanelor fizice salariate din aceste unităţi.

Din partea U.M. X Bucureşti, Convenţia a fost semnată de inculpatul I.I., iar din partea U.M. Y Ploieşti Convenţia a fost semnată de comandantul acesteia, generalul B.G.A. şi contabilul şef lt.col. M.V.

Mai reţine rechizitoriul că după ce a devenit acţionar majoritar inculpatul D.V.E. i-a propus coinculpatului N.M., fost coleg de facultate, să preia conducerea executivă a SC T.P. SRL, l-a informat despre poziţia sa în bacă explicându-i că societatea urma să aibă o activitate profitabilă, de anvergură în Centrul Internaţional Economic, viitor centru de afaceri al Băncii Internaţionale a Religiilor.

Potrivit actului de sesizare după transformarea SC T.P. SRL în societate pe acţiuni, D.V.E. a rămas în fapt acţionar majoritar cu putere de decizie în gestiunea economică a societăţii şi împărţirea profitului.

Inculpatul N.M. trebuia să se intereseze de unităţi cu personal numeros din care să fie recrutaţi clienţi pentru achiziţionarea de bunuri de la SC T.P. SRL, ce urmau a fi plătite prin credite garantate, obţinute de la Banca Internaţională a Religiilor.

S-a estimat ca societatea să obţină un profit de 10-20% din valoarea fiecărei tranzacţii.

Bunurile ce urmau a face obiectul tranzacţiilor dintre societatea SC T.P. SRL şi clienţi erau produse electronice şi electrocasnice de uz îndelungat ce erau furnizate de SC D.E.R. SRL.

Cu această societate inculpatul N.M. a încheiat contractul cadru din 16 noiembrie 1995 prin care societatea se obliga să livreze chiar cu plata ulterioară produse electronice SC T.P. SRL.

Convenţia din 4 decembrie 1995 dintre Banca Internaţională a Religiilor şi SC T.P. SRL a fost semnată de preşedintele Băncii Internaţionale a Religiilor, P.I. şi inculpatul N.M.

Aşa cum s-a arătat în baza Convenţiei din 1995 banca trebuia să întocmească şi să aprobe dosarul de credit pentru fiecare cumpărător creditat în parte.

Societatea reprezentată de N.M. avea obligaţia să identifice clienţi pentru bancă ce urma să crediteze achiziţia de bunuri dorite de aceştia realizând profit din dobânzile de credite.

Se reţine că SC T.P. SRL se obligă să se ocupe de încheierea formalităţilor necesare ridicării efective a bunurilor.

Subliniază actul de sesizare al instanţei „caracteristica de bază” a Convenţiei constând în aceea că la acordarea împrumutului trebuiau respectate, în totalitate normele proprii ale băncii în materie de creditare pentru fiecare caz, neîndoielinică fiind împrejurarea că orice derogare de la acestea în materia creditării persoanelor fizice ar fi inadmisibilă.

Potrivit Convenţiei, banca avea obligaţia întocmirii şi urmăririi contractelor de împrumut şi de recuperare a datoriilor pe căile prevăzute de lege şi prin funcţionarii băncii.

Concomitent banca îşi asuma obligaţia de a plăti SC T.P. SRL în termen de 48 de ore suma reprezentând preţul bunului de folosinţă îndelungată achiziţionat de persoana fizică care încheiase cu banca contract de împrumut.

Plata preţului către SC T.P. SRL era executată de bancă în baza facturii proforma.

Împrumutul urma să fie restituit în rate lunare.

Rechizitoriul subliniază ca fiind semnificativă împrejurarea că societatea comercială ce preconiza să deruleze mii de contracte de creditare în valoare de miliarde de lei avea un sediu mărunt situat într-o cameră de apartament.

Se reţine că la SC T.P. SRL, lucra în calitate de contabil şef în 1995 S.D.A., fost ofiţer a Ministerului Apărării Naţionale care-l cunoştea pe inculpatul I.I. atunci ofiţer activ la U.M. X Bucureşti. În prezenţa inculpatului N.M. cei doi ofiţeri s-au înţeles ca inculpatul I.I. să lucreze pentru SC T.P. SRL, sarcina lui fiind identificarea unor clienţi, angajaţi ai unităţii militare care doresc să achiziţioneze produse electronice. S-a încheiat între inculpatul I.I. şi societate un contract de prestări servicii la 15 ianuarie 1996, inculpatul urmând să primească 400.000 ROL lunar pentru activitatea sa.

Potrivit actului de sesizare acest contract de prestări servicii a fost încheiat de inculpatul I.I. prin încălcarea art. 30 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare care interzicea cadrelor militare să îndeplinească alte funcţii decât cele în care sunt încadrate.

Inculpatul I.I. a fost apoi prezentat de S.D.A. şefului de cabinet al preşedintelui Băncii Internaţionale a Religiilor, inculpatul D.V.B., care la rândul său l-a prezentat inculpatelor O.C. şi D.A., director şi respectiv şef serviciu credite la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor.

Cu această ocazie, cele două inculpate din conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor i-au predat inculpatului I.I. formularul unei „Convenţii cadru” ce urma să se încheie între bancă şi U.M. X Bucureşti referitoare la creditarea salariaţilor unităţii către bancă.

De încheierea contractului de împrumut cu salariaţii unităţii militare urma să se ocupe învinuita S.E.A. în calitate de inspector în cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, ce urma să se deplaseze la unitatea militară pentru încheierea contractelor „ în faţa ei”, în prezenţa titularului de credit şi a doi giranţi ce trebuiau să-i prezinte adeverinţele de salariu şi actele de identitate. S.E.A. urma să colecteze ratele lunare ale împrumutului de la împrumutaţi.

Inculpatul I.I. şi salariaţi ai băncii s-au deplasat apoi la sediul unităţii militare cu formularul convenţiei cadru ce urma să se încheie între unitate şi Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor.

Potrivit convenţiei unitatea militară ar fi trebuit să reţină lunar de la salariaţii împrumutaţi ratele şi dobânzile aferente sau în caz de imposibilitate de plată a titularului împrumutului de la giranţi.

Comandantul unităţii, înv.gen.(r) S.I.A. şi şeful serviciului financiar au refuzat să semneze convenţia propusă de bancă, dar primul şi-a dat acordul verbal ca inculpatul lt.col.(r) I.I. să-şi asume obligaţiile din convenţie.

Se reţine că şeful unităţii militare contrar normelor militare a fost de acord cu depozitarea bunurilor ce urmau a fi achiziţionate de salariaţi în incinta unităţii şi cu transportul acestuia cu mijloacele auto ale unităţii.

Inculpatul I.I. ofiţer 2 la U.M. X, secţia informatică, în complicitate cu inculpatul lt.adj. P.C., şeful biroului documente secrete, şi generalul M.T.N., şeful artileriei au hotărât să folosească ştampila unităţii aflată în păstrare la inculpatul P.C.

Prin urmare inculpatul P.C. i-a dat ştampila inculpatului I.I. care a aplicat-o pe „convenţia cadru” căreia i-a dat numărul fictiv de înregistrare din 14 decembrie 1995.

Inculpaţii au convenit de asemenea ca ştampila unităţii să fie utilizată pe documentele ce serveau la contractele de împrumut ale salariaţilor unităţii cu Banca Internaţională a Religiilor .

În actul de sesizare se subliniază că rezoluţia celor trei inculpaţi era contrară Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ordinului general din 9 noiembrie 1978 privind eliberarea adeverinţelor de venit şi ordinului general al Ministerului Apărării Naţionale din 14 septembrie 1948 privind eliberarea dovezilor pentru încheierea de contracte, în vigoare în perioada 1995-1997.

Se reţine că inculpatul gen. M.T.N. a acceptat folosirea ilegală a ştampilei unităţii din interes propriu, inculpatul I.I. promiţându-i sponsorizarea unor mese festive cu ocazia unor aplicaţii organizate de arma „artilerie” condusă de general.

După semnarea şi ştampilarea „Convenţiei cadru” de către inculpatul I.I., din partea unităţii militare, în unitate au fost aduse televizoare, maşini de spălat, aspiratoare, etc. ce urmau a fi cumpărate de angajaţi cu bani împrumutaţi de la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. (S.M.B.)

Inculpata S.E.A., inspector de credite la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursla Municipiului B. s-a deplasat la sediul unităţii şi a început încheierea contractelor de împrumut cu angajaţii, cumpărători de bunuri de consum.

Se reţine că S.E.A. a reuşit să încheie puţine contracte de împrumut astfel că D.V.E. a hotărât impulsionarea activităţii de creditare, profitabilă lui prin dividendele încasate la SC T.P. SRL.

Prin urmare inculpatul D.V.E. a convocat o întâlnire în biroul conducerii Sucursalei municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, respectiv în biroul inculpatei O.C. la care au participat şi inculpaţii I.I. şi N.M.

În actul de sesizare se reţine că prin ascendentul funcţiei sale în bancă, de asistent al Preşedintelui Băncii Internaţionale a Religiilor, echivalentă cu directorul adjunct de centrală, inculpatul D.V.B. a impus conducerii sucursalei băncii şi serviciului credite să accepte ca în toate contractele de împrumut cu salariaţii unităţii militare banca să fie reprezentată de inculpatul I.I., care legal nu avea însă această calitate.

S-a convenit ca pe ultima pagină a formularelor contractului de împrumut să fie aplicată o viză sub semnătura lui I.I. care urma să fie interpretată ca o confirmare a împrejurării că „ titularul de contract şi cei doi giranţi au semnat documentele în faţa lui”.

Concomitent s-a mai convenit ca inculpatul I.I. să colecteze ratele lunare ale creditelor de la împrumutaţi şi să le predea la casieria băncii.

În acest sens rechizitoriul indică declaraţiile învinuiţilor P.E.C., S.E.A., P.O., N.T.D., L.M.A., N.M., O.C.

Acţiunile inculpatului D.V.B. au fost interpretate în actul de sesizare ca ilegalităţi în procedura de acordare şi recuperare a creditelor prin implicarea lui I.I., persoană străină de bancă în această procedură.

În aplicarea acestei „proceduri” inculpatul I.I. a primit de la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. formulare tipizate de contract de împrumut, formulare de adeverinţe de salariu pentru împrumutaţi şi giranţi şi formulare de „factură proformă” de la SC T.P. SRL, semnate şi ştampilate în alb.

Se reţine că inculpatul I.I. a început în aceste condiţii să livreze produse SC D.E.R. SRL fără o evidenţă exactă a produselor şi a cumpărătorilor împrumutaţi.

În actul de sesizare se afirmă că inculpatul I.I. a încălcat cu ştiinţa funcţionarilor Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B., inspectori credite, jurişti, şef de serviciu credite, directori şi a inculpaţilor D.V.B. şi N.M. obligaţia din convenţia băncii cu U.M. X de a nu se încheia contracte cu alte persoane decât salariaţii unităţii. Se impută inculpatului I.I. că a încheiat contracte de împrumut pentru achiziţii de bunuri şi cu salariaţi ai altor unităţi militare din Ministerul Apărării Naţionale şi M.I. şi că pentru aceştia s-au eliberat adeverinţe false de salariaţi ai U.M. X. În acelaşi timp pe adeverinţele împrumutaţilor şi giranţilor, pe contractele de împrumut şi facturile proforma inculpatul ar fi aplicat ştampila unităţii şi numere false de înregistrare.

Se reţine că inculpatul P.C. l-a ajutat efectiv pe inculpatul I.I. la distribuirea produselor SC D.E.R. SRL la colectarea ratelor de împrumut.

În cuprinsul rechizitoriului sunt descrise 563 contracte bancare de împrumut pentru cumpărare de bunuri încheiate cu contribuţia inculpatului I.I. despre care se afirmă că sunt rodul mai multor tipuri de practici infracţionale prin aceea că:

- la unele contracte a menţionat real tipul şi cantitatea de produse livrate cumpărătorului, dar a întocmit adeverinţe false de salariat pentru aceştia şi pentru giranţi;

- la alte contracte inculpatul I.I. a trecut „în plus obiectul contractului” şi la factura proformă produse nesolicitate de cumpărători pe care el le-a ridicat şi le-a dat altă destinaţie;

- inculpatul a redactat contracte în baza cărora a ridicat produsele specificate, persoanele înscrise în contracte există, fiind cadre militare în diferite unităţi, însă în realitate n-au făcut demersuri să cumpere produce în modalitatea ce face obiectul cauzei şi n-au semnat documente în acest sens.

Rechizitoriul evidenţiază că în activitatea infracţională a inculpatului I.I. s-a constatat o situaţie comună mai multor sute de contracte încheiate în numele unor persoane care i-au solicitat contractarea unor împrumuturi pentru cumpărarea de bunuri. Se reţine că la iniţiativa inculpatului I.I., persoanele contractante au completat parţial datele din formularele de contract sau adeverinţele de salariu ce atestau adevăratul loc de muncă, care însă era de multe ori altul decât U.M. X Bucureşti. Pe alte documente necesare achiziţionării de produse SC D.E.R. SRL, inculpatul a făcut menţiuni nereale în sensul că persoanele solicitante ar fi salariate ale U.M. X Bucureşti, deşi acest fapt era neadevărat.

Rechizitoriul mai relevă că în contractele de împrumut încheiate cu participarea inculpatului I.I. există erori vizibile şi că aceste contracte au fost predate la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., Serviciul de credite condus de D.A. sau inculpatului N.M. la reprezentantul SC T.P. SRL care le depunea la Banca Internaţională a Religiilor, Serviciul credite pentru derulare.

Se reţine că D.A. distribuia la întâmplare contractele ce le primea în maniera arătată, pentru a fi completate cu datele necesare şi înaintate conducerii sucursalei şi Oficiului Juridic pentru avizare.

Remarcă rechizitoriul, că aceste contracte au fost semnate şi avizate de factori responsabili ai băncii fără ca măcar să fi fost respectată obligaţia minimă de a fi lecturate, ocazie cu care s-ar fi descoperit uşor viciile de fond şi formă ce impuneau reaprobarea creditelor.

Se motivează că această manieră de lucru în cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. a fost impusă prin presiunea inculpatului D.V.E. care ar fi cerut salariaţilor băncii să aprobe toate contractele întocmite de inculpatul I.I., chiar cu încălcarea procedurilor bancare. Se argumentează că inculpatul avea interese în acest mod de a proceda, deoarece avea un procent de 75% din realizarea vânzărilor de produse, interese mai mici având şi inculpaţii I.I. şi N.M.

La Rechizitoriu se arată că salariaţii Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. au ignorat prevederile circularei din 1995 referitoare la încheierea unui contract de împrumut şi sunt citate pe larg reglementările circularei respective.

Se reţine că Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. a perceput un comision de 1% din valoarea fiecărui contract potrivit Convenţiei din 23 decembrie 1995 încheiată cu SC T.P. SRL, deşi în mod real banca nu s-a ocupat ea de încheierea contractelor şi recuperarea împrumutului.

Referitor la inculpatul I.I. se mai reţine că acesta a perceput de la împrumutaţi la restituirea împrumutului 13 rate în loc de 12 rate lunare cum era prevăzut în contracte şi că a 13-a rată era însuşită de acesta.

Faţă de maniera defectuoasă în care s-au încheiat contractele în a doua parte a anului 1996 s-au înregistrat la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. sute de restanţe la achitarea ratelor lunare a împrumutului. Actul de sesizare relevă că în pofida normelor bancare, banca nu a reacţionat prin serviciul credite şi oficiul juridic pentru recuperarea silită a restanţelor şi nu s-a procedat la somarea restanţierilor.

Se mai relevă că persoanele cu răspundere din cadrul Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor nu au informat în scris titularii de contract la termen de 10 zile de fiecare dată când s-a majorat dobânda băncii, condiţie obligatorie pentru a fi opozabilă debitorilor şi că deoarece nu şi-a îndeplinit formalităţile de executare silită inclusiv pe cale judecătorească, Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. nu a putut să-şi recupereze restanţele de la Societatea de Asigurare–Reasigurare P. cu care SC T.P. SRL avea încheiat contractul 14 decembrie 1995.

Actul de sesizare reţine că inculpatul I.I. a mai atras în activitatea de contractare a creditelor pentru cumpărare de produse prin intermediul SC T.P. SRL pe lt.col. D.G.A. şi plt.maj.C.F.D., primul de la U.M. Q Otopeni, al doilea de la U.M. A Bucureşti. Aceştia au fost instruiţi de I.I. să găsească clienţi pentru produse electrice şi electronice în unităţile lor, comisioanele ce ar fi urmat să le încaseze fiind proporţionale cu numărul cumpărătorilor.

Potrivit actului de sesizare inculpatul I.I. le-a spus celor doi că în documentele ce urmau a fi întocmite în scopul achiziţionării de produse, respectiv contracte, adeverinţe de salariat, adeverinţe de giranţi, să-i treacă pe cumpărători în mod mincinos ca făcând parte din U.M. X Bucureşti şi nu din U.M. Q Otopeni şi U.M. W Bucureşti.

D.G.A. şi C.F.D. trebuiau să colecteze şi ratele lunare de la titularii contractelor de creditare în 13 rate, banii urmând a fi predaţi lui I.I. care ar fi reţinut parte din sume în folos propriu.

Se reţine că în urma activităţii inculpatului I.I. şi a celorlalţi doi militari în evidenţe au apărut ca fiind debitoare către bancă persoane care în realitate n-au contractat împrumuturi şi n-au cumpărat produse.

Despre situaţia inculpaţilor C.F.D. şi D.G.A. se reţine că aceştia au încheiat contracte până la 2 septembrie 1996, respectiv 29 mai 1996, iar faţă de aceştia procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, întrucât potrivit art. 124 C. pen. a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Situaţia detaliată a celor 563 de contracte de credit pentru achiziţionarea de produce electrice şi electronice încheiate prin contribuţia lui I.I. în principal şi a inculpaţilor C.F.D. şi D.G.A. a fost expusă în rechizitoriu.

Separat de acestea rechizitoriul reţine că, având acordul inculpaţilor D.V.B. şi N.M., inculpatul I.I. a mai atras în activitatea infracţională pe inculpaţii mr. C.L. şi cpt. P.F., ofiţeri ai U.M. Y Ploieşti subordonată U.M. X Bucureşti.

Sunt descrise aceleaşi procedee, respectiv promisiuni de câştig făcute celor doi ofiţeri inculpaţi în funcţie de numărul de contracte de credit pentru cumpărare de produse, colectarea ratelor lunare de credit de către acesta cu perceperea unei rate în plus, înscrierea persoanelor creditate ca făcând parte din U.M. X în loc de U.M. Y Ploieşti.

Se subliniază că inculpaţii C.L. şi P.F. nu au eliberat documente justificative de plată a ratelor la credit, că aceştia au procedat ca şi inculpatul I.I. privind sumele de bani de la debitori şi ţinând o evidenţă precară, incompletă în caiete ridicate ulterior şi depuse la dosarul cauzei. Contractele încheiate de coinculpaţii C.L. şi P.F. sunt descrise la punctele din rechizitoriu.

Este remarcat faptul că produsele achiziţionate pentru salariaţii U.M. Y Ploieşti erau transportate cu mijloacele unităţii militare fără plata contravalorii curselor cu aprobarea comandantului unităţii general G.B., care şi-ar fi îndemnat subordonaţii să cumpere produse în acest sistem.

Se reţine că în acest context până în luna noiembrie 1996 inculpatul C.L. în urma activităţii infracţionale a încasat comisioane în echivalentul a 300 dolari S.U.A. de la SC T.P. SRL şi că, impulsionat de acest câştig, a iniţiat încheierea unei convenţii între U.M. Y Ploieşti şi Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B.

În acest scop l-a atras în dezvoltarea activităţii şi pe inculpatul lt.col. M.V., şeful serviciului financiar din U.M. Y Ploieşti căruia i-a explicat că nu se mai pot încheia contracte de creditare pentru salariaţii unităţii prin intermediul inculpatului I.I. şi a U.M. X Bucureşti, întrucât Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. se confruntă cu restanţe la rambursarea creditelor contractate prin intermediul celui din urmă.

Inculpatul M.V. s-a întâlnit cu contabilul S.D.A., contabil la SC T.P. SRL şi inculpatul N.M., administratorul societăţii, toţi hotărând să încheie Convenţia din 11 aprilie 1996 pentru achiziţionare de bunuri pentru salariaţii U.M. Y Ploieşti.

S-a stabilit ca inculpatul C.L. să reprezinte U.M. Y Ploieşti şi alte 16 unităţi militare de pe raza municipiului Ploieşti. Se reţine că inculpaţii M.V. şi C.L. au luat aprobarea generalului B.G.A., comandantul unităţii pentru a proceda astfel. Potrivit „Convenţiei”, U.M. Y se obliga ca pentru salariaţii care au contract cu banca cât şi pentru giranţi să li se reţină lunar sumele reprezentând ratele împrumutului şi dobânzile aferente derivate din contractele de credit.

„Convenţia” a fost înregistrată la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B. la 11 aprilie 1996, fiind semnată de conducerea Sucursalei Bucureşti a Băncii Internaţionale a Religiilor pe de-o parte şi de generalul B.G.A. şi M.V. din partea U.M., pe de altă parte.

În actul de sesizare se apreciază că inculpatul M.V. ar fi trebuit să „facă toate demersurile privind desfăşurarea activităţii” însă, în realitate, cei care s-au ocupat de încheierea şi derularea contractelor de creditare în vederea cumpărării de produse şi de colectarea ratelor lunare au fost inculpaţii C.L. şi P.F. ce nu aveau nicio împuternicire de la unitatea militară sau de la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., dar în fapt ei au fost cei care au primit din partea Băncii Internaţionale a Religiilor şi SC T.P. SRL toate formularele necesare contractării împrumuturilor în vederea cumpărării de produse.

Cu privire la activitatea inculpaţilor C.L. şi P.F. se reţine că aceştia au procedat întocmai ca şi inculpatul I.I. şi că ceea ce s-a schimbat în realitate a fost doar înscrierea în acte a indicatorului U.M. Y Ploieşti în loc de U.M. X Bucureşti, ştampila fiind aplicată pe acte de către inculpatul M.V., şeful Serviciului Financiar care a şi semnat contractele de împrumut analizate la punctele din rechizitoriu. Potrivit actului de sesizare niciun contract de creditare n-a fost în realitate semnat în faţa inculpatului M.V., după cum niciun document cum ar fi adeverinţele de salariat (titular de contract sau girant) nu a fost înregistrat sau datat în mod corespunzător de comandantul unităţii care era generalul B.G.A.

Se apreciază că inculpatul M.V. a încălcat dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi OG din 14 septembrie 1998 privind eliberarea dovezilor pentru încheierea unor contracte prin întreaga activitate desfăşurată în legătură cu Banca Internaţională a Religiilor şi cu SC T.P. SRL.

Referitor la inculpaţii U.D., şeful de cabinet al comandantului U.M. Y Ploieşti şi C.L. se mai reţine că primul avea în păstrare ştampila unităţii U.M. Y a primit de la al doilea 200.000 ROL pentru a-i permite să ştampileze un teanc de documente false în numele comandantului fapt demonstrat de inculpatul C.L.

Contractele de împrumut despre care rechizitoriul reţine că sunt falsificate de inculpatul C.L. şi P.F. sunt individualizate la punctele din actul de sesizare. Se reţine că cei doi inculpaţi şi-au însuşit bani din ratele colectate de la persoanele împrumutate care au cumpărat produse SC D.E.R. SRL.

Prin actul de sesizare al instanţei, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale faţă de inculpaţii L.I.A. director la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, S.E.A. inspector la serviciul credite al băncii şi faţă de învinuiţii B.G.A. general de divizie(r), D.A. şef serviciu credite la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, O.C. fostă director la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, P.E.C. fost consilier juridic la Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, P.O. fostă director financiar la Banca Internaţională a Religiilor, Sucursala Municipiului B., N.T.D. fostă şef serviciu credite la Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., L.M.A., J.R., G.L.C., T.G.L., A.V.G., D.V.A., C.C. funcţionari la Serviciul credite a Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., cercetaţi pentru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., cu motivarea că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen.

Referitor la învinuitul B.G.A. gen.div.(r) comandant al U.M. Y Ploieşti s-a motivat că acesta a încheiat „Convenţia” cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. în baza căreia s-au derulat contracte între bancă şi angajaţii unităţii ce a avut rezultat paguba băncii cu suma de 247.719.340 ROL.

S-a reţinut că fapta învinuitului constituie infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., pentru care răspunderea penală s-a prescris.

În privinţa celorlalte persoane, mai sus-arătate, toţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor s-a reţinut în rechizitoriu că aceștia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu prin ignorarea celor mai elementare norme de tehnică bancară semnând contractele de împrumut dintre bancă şi persoanele fizice împrumutate cunoscând că acesta sunt ilegal întocmite şi că aceste fapte constituie infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., pentru care de asemenea răspunderea penală s-a prescris.

Prin caracterizarea din rechizitoriu s-a apreciat că inculpaţii au dovedit în general sinceritate, recunoscând faptele cu excepţia inculpatului D.V.B. şi inculpatului P.F.

În rechizitoriu au fost examinate un nr. XX contracte de împrumut încheiate între persoane care au achiziţionat produse SC D.E.R. SRL (prin intermediul SC T.P. SRL) şi Banca Internaţională a Religiilor (B.I.R) Sucursala Municipiului B.

Descrierea contractelor a fost sistematizată pe puncte şi capitole.

Capitolul 1 denumit „Contracte Falsificate de I.I. ştampilate cu ştampila unităţii obţinută de la gen.(r) M.T.N. şi plt.adj. P.C.” cuprinde analiza pe scurt a contractelor de împrumut, încheiate prin contribuţia inculpaţilor I.I., M.T.N. şi P.C.;

Capitolul 2 denumit „Contracte Falsificate de I.I. şi D.G.A. ştampilate cu ştampila unităţii obţinută de la gen.(r) M.T.N. şi plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia inculpaţilor I.I., D.G.A. (până la data de 14 noiembrie 1996), M.T.N. şi plt.(r) P.C.;

Capitolul 3 denumit „Contracte Falsificate de I.I. şi plt.maj.(r) C.F.D. ştampilate cu ştampila unităţii obţinută de la gen.(r) M.T.N. şi plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia celor patru inculpaţi enumeraţi în titlul capitolului;

Capitolul 4 denumit „Contracte Falsificate de I.I. şi C.L. ştampilate cu ştampila unităţii obţinută de la gen.(r) M.T.N. şi plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia celor patru inculpaţi enumeraţi în titlul capitolului;

Capitolul 5 denumit „Contracte Falsificate de I.I., C.L. şi P.F. ştampilate cu ştampila unităţii obţinută de la gen.(r) M.T.N. şi plt.adj. P.C.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia celor cinci inculpaţi;

Capitolul 6 denumit „Contracte Falsificate de C.L. şi M.V. ştampilate cu ştampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia celor doi inculpaţi;

Capitolul 7 denumit „Contracte Falsificate de C.L., M.V. şi U.D. ştampilate cu ştampila U.M. Y din dotarea lui M.V. şi ştampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” face obiectul analizei contractului de împrumut încheiat prin contribuţia celor trei inculpaţi;

Capitolul 8 denumit „Contracte Falsificate de C.L., P.F. şi M.V. ştampilate cu ştampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut întocmite prin contribuţia celor trei inculpaţi;

Capitolul 9 denumit „Contracte Falsificate de C.L., P.F. şi U.D. ştampilate cu ştampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” cuprinde analiza contractului de împrumut încheiat prin contribuţia celor trei inculpaţi;

Capitolul 10 denumit „Contracte Falsificate de P.F. şi M.V. ştampilate cu ştampila U.M. Y din dotarea lui M.V.” cuprinde analiza contractelor de împrumut încheiate prin contribuţia celor doi inculpaţi;

Capitolul 11 denumit „Contracte Falsificate de C.L. şi U.D. ştampilate cu ştampila cu indicativul Siretul din dotarea lui U.D.” cuprinde analiza contractului de împrumut încheiat prin contribuţia acestora.

Aşa cum s-a arătat, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, inculpaţii au fost trimişi în judecată după cum urmează:

1) inc.gen(r.) M.T.N. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

2) inc. D.V.E. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

3) inc.lt.col.(r) I.I. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

4) inc.mr.(r.) C.L. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

5) inc.cpt.(rz.) U.D. pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. şi complicitate la înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

6) inc.cpt.(r.) P.F. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

7) inc.plt.adj.(r.) P.C. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportată la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

8) inc.lt.col.(r) M.V. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

9) inc. N.M. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

Prin urmare, prin actul de sesizare s-a cerut tragerea la răspundere penală a celor 9 inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune în forma autoratului sau complicităţii cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Inculpatul cpt(r) U.D. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.

În cauză, după sesizarea instanţei, primul termen de judecată a fost stabilit la 2 februarie 2007 până la care prin adresa din 8 ianuarie 2007 procurorul a mai trimis instanţei din rechizitoriu în care conform art. 263 alin. (2) C. proc. pen. au fost indicate numele persoanelor considerate a fi necesar citate în instanţă cu indicarea calităţii lor.

Până la termenul din 16 martie 2007 procurorul care a sesizat instanţa a trimis proces-verbal din 13 martie 2007 prin care a îndreptat eroarea materială din dispozitivul rechizitoriului stabilind că cifra reprezentând paguba cauzată Băncii Internaţionale a Religiilor este 1.415.200.960 ROL.

Au fost arătaţi în rechizitoriu martorii, persoanele vătămate şi părţile civile în număr de 163 care au fost citaţi în instanţă.

Parte din persoanele indicate în citativul rechizitoriului care s-au prezentat în instanţă au arătat că nu se constituie părţi civile.

Inculpaţii au ridicat excepţii de neconstituţionalitate a unor prevederi legale incidente în cauză, judecate în fond şi în recurs la Completul de 9 judecători, cereri de restituire a cauzei la procuror.

La 21 aprilie 2008 prin decizia nr. 288 Completul de 9 judecători a respins, ca nefondat un al doilea recurs al inculpaţilor împotriva celei de-a doua încheieri prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361, art. 385¹ alin. (1) lit. c), art. 385⁶ alin. (3) şi art. 385¹⁴ C. proc. pen.

La 27 februarie 2008 s-a început cercetarea judecătorească prin citirea actului de sesizare, iar la 22 aprilie 2008 s-a început ascultarea inculpaţilor şi a martorilor.

În şedinţa din 9 aprilie 2009 inculpaţii I.I., D.V.B., C.L., N.M. au ridicat obiecţiuni cu privire la expertizele contabile efectuate în cursul urmăririi penale. Inculpaţii D.V.B. şi N.M. au motivat în afară de criticile pe fond ale expertizelor efectuate în cursul urmăririi penale şi faptul că la data dispunerii şi întocmirii acestora, anul 1998, faţă de aceştia nu era începută urmărirea penală ce s-a dispus de procuror la datele de 13 decembrie 2001 şi respectiv 19 iulie 2001. Inculpaţii s-au apărat că în lipsa cadrului procesual adecvat expertizele din cursul urmăririi penale nu le sunt opozabile, întrucât n-au avut posibilitatea să opună în contradictoriu cu procurorul obiective şi în final obiecţiuni la concluziile acestora. În aceste condiţii, în vederea garantării dreptului la apărare al inculpaţilor în cadrul unui proces echitabil, prima instanță a admis prin încheierea din 9 aprilie 2009 cererile inculpaţilor de efectuarea unei noi expertize financiar-bancare cu obiective precise care să lămurească aspectele tehnice legate de contractarea, derularea şi volumul creditelor care fac obiectul cauzei şi întinderea prejudiciului.

După numirea expertului şi discutarea obiectivelor expertizei în şedinţa din 26 iunie 2009 s-a stabilit termen de efectuare a expertizei şi onorariul cuvenit cu care părţile, inclusiv inculpaţii care au solicitat administrarea acestei probe au fost de acord. Termenul de efectuare a expertizei a fost fixat iniţial pentru data de 1 septembrie 2009.

La termenele ulterioare, expertul a solicitat amânări succesive până la 11 ianuarie 2010 când a depus raportul de expertiză, motivând prin complexitatea şi volumul mare de date din dosarul ce face obiectul cauzei. Pe aceleaşi temeiuri şi-a întemeiat expertul nota de evaluare prin care a solicitat faţă de onorariul iniţial propus şi acceptat de inculpaţii care au cerut administrarea probei (7.500 RON) încă 6.000 RON.

La termenul din 5 februarie 2010 expertul a fost solicitat să dea lămuriri, cerute de procuror şi părţi, iar prin încheierea din aceeaşi zi s-a dispus de instanţă completarea raportului de expertiză cu răspunsurile la obiecţiunile ridicate în şedinţă publică.

Prin încheierea din 1 martie 2010 s-a repus în discuţia părţilor suplimentarea onorariului cuvenit expertului cu suma de 6.000 RON potrivit notei de evaluare .

Inculpaţii care au solicitat efectuarea expertizei, respectiv D.V.E., I.I. şi N.M. nu s-au opus cererii expertului B.M.A., iar în ce-i priveşte pe inculpaţii D.V.B. şi I.I. aceştia şi-au manifestat acordul expres de a plăti o cotă egală ce li s-ar cuveni din suplimentul de onorariu de 6.000 RON.

În şedinţa din 1 martie 2010 prima instanță s-a şi pronunţat în acest sens şi a dispus ca plata diferenţei de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpaţii care au solicitat noua expertiză.

Răspunsurile la obiecţiunile aduse raportului de expertiză au fost depuse.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii, martorii, părţile civile, s-a efectuat o expertiză contabilă, au fost depuse acte până la 1 aprilie 2010 când parte din inculpaţi au prezentat chitanţe bancare de depunere a unor sume rezultate din încasările de la cumpărătorii împrumutaţi pe care le-au găsit în evidenţele personale după efectuarea expertizei.

Cu privire la starea de fapt ce rezultă din probele administrate şi relevanţa juridică a faptelor deduse judecăţii, prima instanță a observat următoarele:

În cauză au fost identificate interese oneroase de realizare a profitului economic din partea Băncii Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi a SC T.P. SRL, prin creditarea, respectiv vânzarea unor produse de uz casnic nou apărute cu grad ridicat de absorbţie pe piaţa românească, către persoane fizice lipsite de posibilităţi materiale imediate, dar cu apetenţă accentuată în achiziţionarea unor astfel de bunuri.

În perioada anilor 1995-1997 când s-au derulat faptele, activitatea bancară era reglementată de dispoziţiile Legii nr. 33/1991 la care se adaugă legislaţia secundară ce cuprinde regulamente, norme, metodologii, circulare.

Din examinarea legii menţionate rezultă că în activitatea bancară, conflictul de interese nu primise o reglementare expresă.

Noţiunea, cu definirea concretă apare abia în capitolul VII al Legii nr. 58/1998, succesoarea primei legi bancare.

Mai mult, conflictul de interese este reglementat expres în C. pen. la art. 253¹ abia din anul 2006 (Legea nr. 278/2006).

Prima instanță a apreciat ca necesare aceste observaţii în legătură cu activitatea inculpatului D.V.E. cu funcţie de răspundere în cadrul B.I.R., dar şi acţionar al SC T.P. SRL, aflate în relaţii de afacere în perioada anilor 1995-1997.

Referitor la statutul cadrelor militare, Legea nr. 80/1995 în capitolul II secţiunea a 3-a privind restrângerea unor drepturi şi libertăţi, în referire la activităţi economice, interzice expres militarilor la art. 30 lit. b) „să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unei societăţi comerciale cu anumite excepţii”.

Prima instanță a mai constatat că militarii inculpaţi în prezenta cauză nu au desfăşurat activităţi de administrare sau conducere a unor societăţi comerciale, unii dintre ei desfăşurând însă acte legate de încheierea unor contracte de împrumut şi de fapte de comerţ.

În sfârşit, activitatea SC T.P. SRL, conduse şi reprezentate de inculpatul N.M. era reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Prima instanță a mai constatat că actul de sesizare al instanţei reţine că în derularea faptelor ce fac obiectul cauzei, procurorul a insistat asupra celor două convenţii încheiate între Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., pe de o parte şi U.M. X Bucureşti, respectiv U.M. Y Ploieşti, pe de altă parte, care în privinţa obligaţiilor au conţinut identic şi asupra Convenţiei din 23 decembrie 1995 dintre Banca Internaţionale a Religiilor şi SC T.P. SRL.

Cu privire la aceste convenţii s-a susţinut pe de-o parte că aduc atingere reglementărilor legale, iar pe de altă parte că prevederile lor au fost încălcare cu rea-credinţă în scopul păgubirii băncii.

Faptele inculpaţilor au fost examinate în raport cu prejudiciul pe care Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. l-a înregistrat în activitatea de creditare chiar dacă a citat în calitate de părţi civile şi persoanele creditate.

Sub aspectul încadrării juridice date faptelor pentru care a sesizat instanţa, rechizitoriul a reţinut că inculpaţii au comis infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în paguba Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în forma coautoratului sau complicităţii, în cazul inculpatului U.D. reţinând şi infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. după cum urmează:

S-a rezumat că în drept:

Faptele gen.(rz.) M.T.N., care în perioada decembrie 1995-decembrie 1996, a pus la dispoziţia inculpatului lt.col. (rz.) I.I., ştampila din dotarea cabinetului său, acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. lt. col. (rz) I.I., care în perioada 1995-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de peste 1.166.043.365 ROL şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul unităţii bancare să-l delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice şi să colecteze de la acestea ratele lunare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută şi pedepsită de art. 288 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- înşelăciune , prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului mr.(rz) C.L., care în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul unităţii bancare să-l delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute de contracte, împrumut cu persoane fizice şi să colecteze de la acestea ratele lunare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut şi pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- fals intelectual, prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită. de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. pedepsită de art. 248 C. pen., faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. mr.(rz) U.D., care în perioada decembrie 1996-1997, fiind şef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploieşti, având în păstrare ştampila comandantului la două date diferite şi în baza a două rezoluţii infracţionale separate a primit de la inc. mr. (rz.) C.L. suma totală de 200 de mii de ROL pentru care a aplicat ştampila unităţii militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând şi atribuind astfel un presupus caracter oficial conţinutului neadevărat al acelor acte şi totodată aplicând aceste ştampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care ştia că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL, săvârşirea unor fapte penale (aceste ultime fapte fiind săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. (2 fapte);

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- pentru toate făcându-se aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inc. plt. adj. (rz) P.C., fost şef de cabinet al şefului artileriei din cadrul U.M. X Bucureşti, care avea în păstrare ştampilele acestui comandant, care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 această ştampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi pe o serie de adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară cunoscând că acestea conţin date necorespunzătoare realităţii şi că semnătura comandantului este contrafăcută ajutându-i astfel pe alţi inculpaţi să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum şi Banca Internaţională a Religiilor ce a suferit un prejudiciu 1.166.043.365 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals intelectual, prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. cpt. (rz.) P.F. care în perioada 1996-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat singur şi împreună cu inculpatul mr.(rz.) C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară şi a mai multor adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realităţii şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice şi creând un prejudiciu cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Faptele inc. lt. col. (r) M.V., care în calitate de şef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploieşti, în perioada noiembrie 1996-decembrie 1996, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a inserat date necorespunzătoare realităţii în mai multe adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând şi o serie de semnături ale comandantului unităţii pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum şi unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut şi pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut şi pedepsit de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

Faptele inc. civ. N.M. care în calitate de administrator al SC T.P. SRL Bucureşti în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat în mod repetat evidenţele contabile ale societăţii comerciale prin încheierea unor state de plată fictive şi care a semnat şi ştampilat o serie de facturi ce conţineau date necorespunzătoare realităţii şi care tot în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din aceiaşi cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut, în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals intelectual, prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. se constată îndeplinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen.;

Faptele învinuitului D.V.E., care în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din aceiaşi cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL, întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor de:

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen. se constată îndeplinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen.;

Faptele învinuitului gen. div. (rz) S.I.A., care în perioada 1995-martie 1997 a fost comandant al U.M. X Bucureşti, iar în această calitate a permis lt.col.(rz.). I.I., care era în subordinea sa, să desfăşoare activităţi comerciale în incinta unităţii şi în spaţiile acesteia, având în vedere că acesta desfăşoară activitatea în sprijinul cadrelor U.M. X, nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Faptele învinuitului gen. div. (rz) B.G.A., care în perioada 1995-martie 1997, a fost comandant al U.M. Y Ploieşti şi în perioada aprilie 1997-noiembrie 2001, comandant al U.M. X Bucureşti, iar în noiembrie 1996, a încheiat Convenţia Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., în baza căreia s-au încheiat mai multe contracte între această bancă şi angajaţi ai unităţii, iar din derularea acestora a rezultat un prejudiciu de 247.719.340 ROL întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut şi pedepsit de art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Faptele inculpatului plt. maj. (rz) C.F.D. care în perioada decembrie 1995-septembrie 1996 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat o serie de contracte de împrumut cu unitatea bancară întocmite în numele unor persoane fizice, precum şi adeverinţele de salariat anexate acestora ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte prin atestarea în conţinutul acestor documente a unor date necorespunzătoare adevărului, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente participând prin aceasta la inducerea în eroare, atât a persoanelor fizice, cât şi a Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., care a suferit un prejudiciu de 110.215.129 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prevăzut şi pedepsit de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

- înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215, aşa cum a fost în vigoare până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.;

Faptele inc. lt. col. (rz) D.G.A., care în perioada decembrie 1995-mai 1996, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale a inserat date necorespunzătoare realităţii în mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu unitatea bancară, precum şi în mai multe adeverinţe de salariu ce trebuiau emise chiar de o altă unitate militară faţă de cea din care făcea parte, contrafăcând semnăturile de pe aceste documente, el sau celelalte persoane implicate în cauză inducând astfel în eroare persoanele fizice titulare de contract, precum şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a suferit un prejudiciu penal de 11.681.661 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen. a fost în vigoare până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială conform art. 124 C. pen.

Faptele inculpatei civ. O.C. fostă directoare a Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada 1995-iunie 1996, care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a semnat mai multe sute de contracte ale unităţii bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., aşa cum a fost prevăzut de lege penală până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.

Faptele inculpatei civ. D.V.A. fostă directoare a Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada iunie 1996-noiembrie 1996, care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a semnat mai multe sute de contracte ale unităţii bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., aşa cum a fost prevăzut de legea penală până la 14 noiembrie 1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. faptă pentru care se constată că a intervenit prescripţia specială, conform art. 124 C. pen.

Faptele învinuitei civ. D.A. fostă şefă a Serviciului Credite a Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în perioada iunie 1996-februarie 1997, care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a semnat mai multe sute de contracte ale unităţii bancare cu persoane fizice cunoscând că sunt ilegal întocmite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Faptele inculpaţilor civ. T.G.L., P.O., N.T.D., L.M.A., G.L.C., A.V.G., R.V., L.I.A., P.E.C., T.E., J.R. şi învinuitului C.C., care în calitate de foşti salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce au îndeplinit funcţiile de director de sucursală, director financiar sucursală, consilieri juridici şi inspectori sau referenţi la Serviciul de credite în cadrul aceleiaşi unităţi bancare şi care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împreună cu mai mult de trei persoane au semnat în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 peste 700 de contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu unitatea bancară cunoscând că aceste contracte sunt încheiate şi executate în mod ilegal, tot aceştia având fiecare în parte atribuţiuni de declanşare şi efectuare a procedurii de executare silită în contractele de împrumut cu restanţe ce acumulaseră mai mult de două luni de neplată, împrejurare în care niciunul dintre aceşti indivizi nu şi-au îndeplinit atribuţiunile legale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. se constată împlinirea termenului prescripţiei speciale prevăzut de art. 124 C. pen.

Făptuitor col. (rz.) S.D. (în prezent decedat), împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; instigarea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 75 lit. a) C. pen.; fals intelectual prevăzut şi pedepsit de art. 289 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., a decedat la 26 ianuarie 1998, certificat deces 4emis de primăria sector 1 Bucuresti (date obţinute în urma consultării evidenţelor M.I.).

Faptele lt. col. (rz) P.V.A. fost ofiţer în cadrul U.M. B Bucureşti, care a prezentat în unitatea sa posibilitatea de achiziţionare a unor bunuri în rate, cu credit de la Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi a distribuit formulare de contract şi adeverinţe în alb, fără a fi fost implicat în falsificarea documentelor şi prezentarea acestora la Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Faptele lt. col. (rz.) I.S.A., din cadrul U.M. Y Ploieşti, fost şef birou al inc. mr. (rz.) C.L., care a achiziţionat bunuri electrocasnice, prin intermediul inc. mai sus menţionat nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Faptele civ. P.I.A., fost preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor şi al Consiliului de administraţie al aceleiaşi unităţi bancare, care au aprobat colaborarea Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. cu unităţile militare şi SC T.P. SRL, fără a da dispoziţii în sensul nerespectării normativelor bancare, nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Faptele cdr. (r) S.I., fost comandant al U.M. Q Otopeni, care ar fi restituit o sumă de bani furaţi unei delegaţii N.A.T.O, în felul acesta favorizând infractorul, s-a constatat că nu există;

S-a menţionat în rechizitoriu că nu se va putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. faţă de inc. I.I., inc. C.L., inc. U.D., inc. P.C., inc. P.F., inc. M.V., inc. C.F.D., inc. D.G.A., inc. D.V.E., inc. N.M., inc. D.A. şi inc. O.C., întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceştia şi-au manifestat voinţa de a constitui o asociere sau de a fi membru al acesteia în sensul de a exista o înţelegere, de a acţiona potrivit unui plan în scopul săvârşirii infracţiunilor descrise mai mult.

Prima instanță a apreciat că față de niciunul dintre inculpați nu este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în convenții.

Prin Convenţia din 4 decembrie 1995 dintre Banca Internaţională a Religiilor şi SC T.P. SRL, semnată de preşedintele Băncii Internaţionale a Religiilor, P.I. şi inculpatul N.M., administratorul societăţii comerciale, banca s-a obligat să întocmească „conform normelor proprii şi să aprobe dosarul de credit pentru fiecare cumpărător în parte”.

Rechizitoriul subliniază că potrivit convenţiei obligaţiile de întocmirea, încheierea şi urmărirea contractului de împrumut inclusiv recuperarea sumelor datorate erau de atributul exclusiv al băncii care trebuia exercitat prin „proprii ei funcţionari” conform Normelor metodologice din 1994 şi Circularelor Băncii Internaţionale a Religiilor din 31 octombrie 1995.

De întocmirea contractelor de împrumut cu salariaţii U.M. X Bucureşti s-au ocupat doar o săptămână ofiţerii de credit ai băncii, aşa cum rezultă, atât din probele de la urmărirea penală, cât şi din declaraţiile persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv martorii O.C., L.I.A., S.E.A.

Prima instanță nu a reținut că sumele din adresa din 1998 a Băncii Internaționale a Religiilor au fost însușite de inculpatul I.I., aspect ce rezultă din declarația martorelor G.I. și P.E.D. (casiere), din care rezultă că formularele chitanțelor nu evidențiau separat rata de credit și dobânda, iar plăți la casierie de către I.I. s-ar fi putut face numai din ordinul serviciilor decontări sau credite.

Referitor la cumpărarea de bunuri prin contracte de creditare cu banca de către alte persoane decât cele din U.M. X Bucureşti dar cu privire la care inculpatul I.I. a creat aparenţa că provin din această unitate, martorul D.G.A. a declarat că au achiziţionat astfel de bunuri şi militari de la Baza Aeriană O., alta decât U.M. X Bucureşti, situată în aceeaşi curte, însă adeverinţele de salarizare pentru împrumutaţi şi giranţi pe care le-a completat nu proveneau de la unitatea militară la care erau angajaţi militarii de la Baza Aeriană O., ci de la U.M. X.

La cercetarea judecătorească au mai fost ascultate ca martori inspectorii de credite N.T.D., L.M.A., referenţi şi consilieri juridici, care au avut legătură cu contractele de creditare ce fac obiectul cauzei. Din declaraţiile lor rezultă, de asemenea, că în aceste contracte s-a derogat de la regulă în sensul că inculpaţii din cauză au preluat sarcini ce ţineau de atribuţiile salariaţilor băncii în ce priveşte întocmirea şi completarea datelor din contracte şi că ratele scadente la împrumut nu au fost depuse individual la casierie, ci în conturi colectoare.

Referitor la situaţia de fapt, relevantă este şi declaraţia martorului C.F.D., militar în cadrul U.M. C Bucureşti, situată în aceeaşi curte cu U.M. X Bucureşti, potrivit căreia, unii salariați s-au arătat interesaţi să cumpere astfel de bunuri, au completat formulare de împrumut cu banca, că a colectat de la colegii săi ratele la împrumut şi le-a predat inculpatului I.I. sau colegilor de birou ai celui din urmă, că sumele rezultate erau trecute în evidenţele personale ale inculpatului I.I., care le depunea la bancă, că banca nu a făcut somaţii cu privire la restanţieri, că rata dobânzilor a ajuns la un moment dat la 200%, fiind fluctuantă și că bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost distribuite uneori către cumpărători chiar înainte de încheierea contractelor.

Martorul a precizat că prin eliberarea adeverinţelor respective, nu s-au produs pagube, întrucât a colectat banii de la acele persoane ce figurau în adeverinţe cu numele lor real şi care au achitat ratele către bancă și că de aceeaşi manieră a procedat şi inculpatul I.I. trecându-i în adeverinţe pe militarii din U.M. W ca făcând parte din U.M. X, dar că acei militari şi-au achitat ratele prin intermediul lui I.I.

Din declaraţiile martorului J.R., referent la serviciul credite a rezultat că în calitate de salariat al băncii a avut contacte mai frecvente cu inculpatul C.L., care depunea ratele de împrumut strânse de la colegii săi. Cu ocazia discuţiilor cu inculpatul la a cărui solicitare scotea din calculator listele cu situaţia plăţilor a constatat că între liste şi sumele real colectate erau diferenţe. Martorul a mai precizat că urmărirea conturilor debitorilor era atribuţia inspectorilor de credite care nu au trecut la începerea executării silite.

Prima instanță a reținut că banca, parte vătămată în cauză, constituită în parte civilă, s-a dezinteresat total începând de la nivelul conducerii până la nivelul inspectorilor de credit de modul în care erau încheiate contractele de împrumut, preocupându-se în mod exclusiv de numărul şi volumul creditelor ce depindeau de volumul bunurilor vândute de SC T.P. SRL către clienţi. Banca a neglijat condiţiile de încheiere a contractelor şi a externalizat nelegal atributul esenţial de întocmire şi încheiere a contractelor, delegând acest atribut unor persoane din afara băncii, astfel încât aceasta nu poate opune propria culpă considerându-se amăgită, indusă în eroare, câtă vreme a derogat de la obligaţiile de minimă diligenţă legate de încheierea contractelor prin salariaţi proprii, pregătiţi profesional în acest tip de activităţi pentru care se cere maximă rigoare şi exigenţă.

De asemenea, prima instanță a mai constatat că cele două convenții încheiate de bancă cu unitățile militare au conținut identic, fiind redactate de bancă, că acestea aveau un caracter pur formal, că banca n-a luat în serios convenţiile cu unităţile militare, după cum a nesocotit în mod flagrant normele de încheiere a contractelor de credit cu salariaţii acestora şi normele de derulare a contractelor. Astfel, n-a avut un contact direct şi permanent cu debitorii, ci a acţionat prin intermediari, în cauză inculpaţii I.I. şi C.L., străini de activitatea bancară, sens în care este chiar poziţia părţii civile Banca Internaţională a Religiilor prin lichidator RVA I.S. SPRL.

Prima instanță a reținut că, în condițiile în care banca, persoană vătămată în cauză, a creat prin propria voinţă un sistem nelegal de încheiere a contractelor cu persoanele fizice, nu se poate reţine că a fost victima unor manopere de inducere în eroare din partea inculpaţilor care au procedat după propria lor pricepere în relaţiile cu „clienţii băncii”.

De asemenea, prima instanță nu a reținut nici existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune, nefiind dovedită intenţia inculpaţilor că ar fi acţionat în scopul obţinerii unui folos injust. Câştigurile inculpaţilor au fost modice, plătite de SC T.P. SRL care era interesată să vândă produse pe seama creditelor acordate de bancă, iar din actele dosarului nu rezultă că și-au însușit sume de bani ca să prejudicieze patrimoniul băncii.

Actul de sesizare nu relevă nicio împrejurare care să dovedească că inculpaţii au obţinut foloase injuste pentru ei sau pentru alţii, or aceasta este o cerinţă pentru întregirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. Nu s-au descoperit bunuri, conturi bancare, imobile care să fi fost dobândite de inculpaţi urmare a acţiunilor care fac obiectul cauzei.

Referitor la cauzele reale care au dus la crearea prejudiciului suferit de bancă, prima instanță a constatat că la scurt timp de la debutul „afacerii” banca a înregistrat restanţe la împrumuturi şi dobânzi, că banca nu s-a preocupat niciodată să verifice dacă SC T.P. SRL s-a asigurat în procentul de 2% din valoarea facturilor, aşa cum se prevede în obligaţia de la art. 7 din Convenție și nu a cerut niciodată SC T.P. SRL să suporte din contul său împrumuturile şi dobânzile nerambursate, aşa cum prevedea art. 8 din Convenţie.

În cursul cercetării judecătoreşti la cererea inculpaţilor, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare care să stabilească modul în care s-a desfăşurat activitatea de creditare a băncii, întinderea prejudiciului suferit de bancă, modul de calcul al acestuia în raport cu legislaţia secundară, de norme şi circulare în materie bancară şi contabilă, fixându-se un număr de 12 obiective la care expertul a formulat concluzii prin Raportul anexat la dosarul cauzei completat cu răspunsurile formulate în scris.

Pe parcursul derulării contractelor de împrumut au avut loc încălcări ale normelor bancare.

Mai multe persoane fizice se interpun între SC T.P. SRL, Banca Internaţională a Religiilor şi persoanele împrumutate, atât în momentul contractării creditului, al intrării în posesie a bunurilor, precum şi pe parcursul restituirii creditului.

Datorită mai multor cauze cum sunt: creşterea rapidă a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistenţa unui protocol al colectării şi depunerii la bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor iniţiale de dobândă fără transmiterea de noi fişe a creditului au apărut situaţii în care persoane care ştiau că au achitat integral şi la timp sumele din fişa creditului au fost încunoştinţate că mai au datorii la bancă.

Cercetând contractele de împrumut ale băncii încheiate cu persoanele fizice prin intermediul SC T.P. SRL, împreună cu anexele la contracte, fişa de calcul a creditelor, facturile proforma, adeverinţele de salariat ale împrumutaţilor şi giranţilor, expertul a concluzionat:

Cu privire la obiectivul nr. 1, în sensul care este volumul total al împrumuturilor acordate de Banca Internaţională a Religiilor persoanelor încadrate sau figurând ca încadrate la U.M. X Bucureşti în vederea achiziţionării de bunuri prin SC T.P. SRL şi separat persoanelor încadrate la U.M. Y Ploieşti, expertul a concluzionat că volumul total al împrumuturilor acordate de Banca Internaţională a Religiilor persoanelor încadrate sau figurând ca încadrate la U.M. X Bucureşti pentru achiziţionarea de bunuri este de 73.134,13 RON, iar pentru persoanele figurând la U.M. Y Ploieşti este de 46.639,88 RON.

Cu privire la obiectivul nr. 2, în sensul care este suma restantă la sfârşitul lunii decembrie 1997 la achitarea împrumuturilor expertul a concluzionat că totalul sumelor restante la U.M. X Bucureşti este de 25.154,98 RON la credit şi 22.154,98 RON la dobândă, ambele însumând 47.345,38 RON, iar totalul sumelor restante la U.M. Y Ploieşti este de 25.369,51 RON la credit şi 7.664,76 RON la dobândă, ambele însumând 33.034,27 RON.

Prima instanță a precizat că restanţele au fost calculate fixându-se limita la nivelul lunii decembrie, deoarece atunci s-a început urmărirea penală în cauză şi activitatea de colectare a restanţelor a încetat.

Cu privire la obiectivul nr. 3, în sensul care sunt sumele totale separat colectate de I.I., C.L. şi reprezentanţii băncii pe seama împrumutului şi care sunt sumele depuse de I.I. şi C.L. la bancă, expertul a concluzionat că suma colectată de inculpatul I.I. pe seama împrumuturilor este de 71.435,30 RON, iar suma colectată de inculpatul C.L. pe seama împrumuturilor este de 60.497,74 RON.

Separarea pe rate de credit şi dobânzi nu a putut fi făcută de expert din lipsa documentaţiei.

Suma depusă de I.I. la bancă inclusiv după 26 februarie 1996 se ridică la valoarea de 78.266,95 RON.

Suma depusă de C.L. la bancă se ridică la valoarea de 40.949,52 RON.

Referitor la acest obiectiv expertul a mai făcut următoarele constatări: C.L. a depus la bancă sumele în principal pe baza borderourilor întocmite în două exemplare, în contul central al U.M. Y Ploieşti (de unde acestea au fost descărcate pe beneficiari de către personalul Băncii Internaţionale a Religiilor pentru toată perioada pentru care a colectat. Acest fapt rezultă din baza de date pusă la dispoziţia expertului de reprezentanţii Băncii Internaţională a Religiilor.

În ce-l priveşte pe inculpatul I.I. acesta a început prin a depune sumele pe bază de borderou, direct în contul curent al persoanei împrumutate primind foaie de vărsământ pe numele persoanei împrumutate. După 26 februarie 1996 s-a trecut la depunerea sumei colectate în contul curent („colector”) al lui I.I. împreună cu borderourile întocmite de acesta pentru repartizare imediat ce era posibil de către personalul băncii, aceştia urmând să vireze sumele în baza destinaţiei din borderouri în conturile curente ale împrumutaţilor.

Expertul a reținut că procedând astfel, banca mai percepea un comision de operare, iar pe de altă parte a ajuns la concluzia că banca nu a urmat un protocol unic pentru încasarea sumelor pe care era în drept să le primească de la împrumutaţi în baza contractelor.

Cu privire la obiectivul 4, în sensul dacă ratele creditelor, dobânzilor şi penalităţile au fost corect calculate, comunicate şi încasate de bancă aritmetic şi din punct de vedere al normelor bancare, expertul a concluzionat că ratele creditelor au fost corect calculate, comunicate şi încasate ca şi dobânzile iniţiale.

S-a făcut observaţia că dobânzile cu procente diferite faţă de cele trecute în contractele semnate de împrumutaţi nu au fost comunicate de bancă, deşi exista această obligaţie înscrisă în art. 7 al contractului cadru: „Banca va anunţa în scris pe împrumutat despre majorarea dobânzii şi data de la care aceasta se aplică”.

S-a mai concluzionat că penalităţile nu au fost comunicate de bancă clienţilor şi nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare, fiind aplicate la suma restantă (formată din credit şi dobândă) iar pe de altă parte procentul penalizator nu s-a aplicat la dobânda contractului singura cunoscută de împrumutaţi. Concomitent expertul observă că banca nu a precizat după ce algoritm contabil a făcut calculele aritmetice.

Cu privire la obiectivul nr. 5 în sensul dacă banca a făcut notificări către contractanţii împrumuturilor cu privire la schimbarea procentelor ratelor dobânzilor şi dacă a făcut notificări cu privire la nivelul restanţelor celor care figurau cu astfel de situaţii, expertul a concluzionat că banca nu a făcut notificări către contractanţii împrumuturilor cu privire la schimbarea procentelor ratelor dobânzilor.

Cu privire la nivelul restanţelor celor care figurau cu astfel de situaţii, banca a făcut câteva notificări pentru aproximativ 2% din restanţieri.

Aceasta nu este o simplă constatare a expertului, întrucât potrivit observaţiei din raport chiar d-nul consilier al Băncii Internaţionale a Religiilor i-a comunicat că banca n-a făcut notificări nici pentru schimbarea procentelor dobânzilor şi nici cu privire la nivelul restanţelor.

Cu privire la obiectivul nr. 6, în sensul dacă există notificări adresate de bancă SC T.P. SRL în realizarea obligaţiilor asumate de acesta în baza pct. 8 din Convenţia din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor, reprezentând împrumuturi şi/sau dobânzi restante nerambursate, expertul a concluzionat că Banca Internaţională a Religiilor nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligaţiilor asumate de aceasta din urmă în baza art. 8 din Convenţie cu privire la plata către bancă a sumelor reprezentând împrumuturi sau dobânzi restante.

Cu privire la obiectivul nr. 7, în sensul care sunt persoanele împrumutate ce figurează a nu fi restituit nimic din valoarea împrumutului în vederea cumpărării de bunuri şi care este suma totală a acestor eventuale împrumuturi cu privire la care nu există dovezi că n-au început a fi achitate, expertul a concluzionat că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri.

Cu privire la obiectivul nr. 8, în sensul dacă la calculul pagubei stabilite în cursul urmăririi penale dobânzile considerate neplătite au fost capitalizate de bancă în sensul că la acestea s-au calculat noi dobânzi, expertul a concluzionat că la calculul pagubei stabilite în cursul urmăririi penale dobânzile considerate neplătite au fost capitalizate de bancă în sensul că la acestea s-au calculat noi dobânzi, concluzie ce se regăseşte şi în răspunsul la obiectivul nr. 4.

Cu privire la obiectivul nr. 9, în sensul dacă între bancă şi persoanele debitoare sau bancă şi persoanele care au colectat ratele la împrumut s-a încheiat în scris un act referitor la a 13-a rată, expertul a concluzionat că nu s-a încheiat în scris un act referitor la a 13-a rată nici între bancă şi împrumutaţi, nici între bancă şi persoanele care au colectat ratele.

În detalierea răspunsului la acest obiectiv prima instanță a constatat că expertul a precizat: „Toate valorile restituite în 13 rate, verificate de expert, stingeau suma din scadenţarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărţite sumele împrumutate în 13 rate egale”, afirmaţia expertului fiind dovedită cu exemplu.

Cu privire la obiectivul nr. 10, în sensul dacă pentru perioada 1 decembrie 1995-31 ianuarie 1996 în portofoliu Băncii Internaţionale a Religiilor au existat contracte de credit cu persoane din cele două unităţi militare, care este valoarea lor şi dacă sunt debite nerecuperate decurgând din acestea, expertul a concluzionat că în perioada 1 decembrie 1995-31 ianuarie 1996 în portofoliu Băncii Internaţionale a Religiilor au existat contracte de credit cu persoane din cele două unităţi militare. Valoarea lor este de 18.850,64 RON. Debitele nerecuperate decurgând din acestea sunt: credit restant în sumă de 997,05 RON şi dobânda restantă în sumă de 2.253,30 RON.

Cu privire la obiectivul nr. 11, în sensul dacă la calculul pagubei reţinute la urmărirea penală ca fiind cauzată Băncii Internaţionale a Religiilor s-au însumat şi penalităţi sau dobânzi determinate de trecerea timpului după decembrie 1997 când au început cercetările în cauză, expertul a concluzionat că la calculul pagubei reţinute la urmărirea penală ca fiind cauzată Băncii Internaţionale a Religiilor s-au însumat şi penalităţile sau dobânzile determinate de trecerea timpului după decembrie 1997 când a început cercetarea penală.

Cu privire la obiectivul nr. 12, în sensul dacă D.V.E. a ridicat de la SC T.P. SRL sume de bani reprezentând dividende sau alte venituri după 9 ianuarie 1996, expertul a concluzionat: că acesta, în baza drepturilor conferite de deţinerea a 15 părţi sociale, a ridicat la 22 ianuarie 1996 de la SC T.P. SRL dividende nete în valoare de 701,72 RON adică 7.017.220 ROL, fiind singurele venituri obţinute de la societăţi după 9 ianuarie 1996.

Examinând concluziile raportului de expertiză şi analizele expertului în cadrul obiectivelor stabilite, prima instanță a constatat că activitatea de creditare pentru persoanele din cele două unităţi militare sau figurând că fac parte din acestea s-a efectuat în afara normelor bancare în materia încheierii contractelor de împrumut, că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor contractate în vederea cumpărării de bunuri, că nu s-a dovedit în niciun mod că inculpaţii şi-ar fi însuşit din sumele împrumutaţilor, precum și faptul că banca a fost interesată să încheie cât mai multe contracte de credit, fiindu-i indiferent din ce unitate făceau parte împrumutaţii.

De altfel, banca n-a acţionat în mod legal, pe cale civilă, pentru a recupera debitele restante nici de la persoanele care cu adevărat făceau parte din aceste unităţi. Nu există dovezi că inculpaţii şi-au însuşit sumele restante în cea mai mare parte cauza pagubei fiind chiar procedeul de concepere a activităţii de creditare de către persoanele cu atribuţii de decizie în bancă şi de celelalte persoane ce făceau parte din personalul băncii cu sarcini reglementate de norme specifice în domeniul întocmirii, încheierii şi derulării contractelor de credit.

În raport cu starea de fapt ce a rezultat din probele administrate, prima instanţă a reţinut că:

Faptele inculpatului gen.(r) M.T.N. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1995-decembrie 1996 a pus la dispoziţia inc. lt.col(r) I.I., ştampila din dotarea cabinetului său, iar acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente” cu consecinţa păgubirii Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

Cu privire la inculpat nu există nicio probă că a desfăşurat acţiuni de inducere în eroare a băncii cu prilejul încheierii sau executării contractelor de împrumut ale băncii cu persoanele fizice.

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul gen(r) M.T.N. a avut cunoştinţă despre împrejurarea că în unitate se demarase activitatea de creditare a salariaţilor şi că generalul S.I.A. fusese de acord cu aceasta chiar dacă nu a semnat Convenţia cu Banca Internaţională a Religiilor .

A acceptat ca ştampila unităţii aflată în custodia inculpatului P.C. să fie aplicată pe actele necesare încheierii contractelor. Chiar inculpatul recunoaşte aceasta în finalul declaraţiilor sale, conştient că acţiunea sa se afla în afara cadrului regulamentar.

În cauză nu există niciun element de fapt din care să rezulte că inculpatul a ajutat efectiv pe ceilalţi inculpaţi la întocmirea contractelor de credit. Acţiunea sa de a pune la dispoziţie parafa unităţii este fără relevanţă în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune. Fiind străin de modul în care s-a derulat activitatea băncii, nu este probat în niciun fel că inculpatul a acţionat cu intenţia de a induce banca în eroare în scopul realizării unui fals material injust pentru el sau pentru alţii.

Prima instanţă a reţinut că fapta sa prezintă relevanţa unei condiţii care a favorizat producerea unui prejudiciu băncii, respectiv o faptă de natură să atragă exclusiv răspunderea civilă.

Faptele inculpatului lt.col.(r) I.I. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul unităţii bancare să-i delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice şi să colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

Inculpatul I.I. a semnat Convenţia din 28 decembrie 1995 cu Banca Internaţională a Religiilor care avea ca obiect creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X Bucureşti, prima instanţă reţinând că această convenţie a fost semnată în nume propriu şi că este dovedit că a existat acceptul comandantului unităţii gen. S.I.A., care a cunoscut că în unitate se desfăşoară activităţi comerciale.

Pe de altă parte, persoanele din conducerea băncii care au semnat Convenţia au cunoscut împrejurările în care inculpatul semna acest act. S-a stabilit, prin probe, inclusiv prin expertiza contabilă că întocmirea contractelor de împrumut ,încheierea şi executarea defectuoasă a acestora s-a făcut cu încălcarea normelor bancare prin voinţa expresă a personalului băncii, inclusiv a celor din conducere, în sarcina cărora urmărirea penală a reţinut că au comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. în formă continuată şi în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen.

Raportul de expertiză consemnează că deficitul înregistrat de bancă în urma creditării militarilor a apărut pe fondul încălcării Normelor Bancare şi a Circularelor Interne ale Băncii Internaţionale a Religiilor în condiţiile creşterii rapide a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistenţa unui protocol al colectării şi depunerii în bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor iniţiale de dobândă fără transmiterea de noi fişe ale creditului.

S-a stabilit prin obiectivele expertizei că banca nu a făcut comunicări cu privire la dobânzile cu procente diferite faţă de cele trecute în contractele semnate de părţi, deşi exista această obligaţie prescrisă de art. 7 al contractului cadru. Penalităţile nu au fost comunicate de bancă clienţilor şi nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare. Banca nu a făcut notificări către clienţi cu privire la restanţe, nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligaţiilor asumate de aceasta din urmă în baza pct. 8 din Convenţia din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor reprezentând împrumuturi şi dobânzi restante.

Toate acestea constituie motive care au cauzat producerea de prejudiciu în patrimoniul băncii în relaţia de afaceri ce face obiectul prezentei cauze.

Prima instanţă a reţinut că, întrucât nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri (răspunsul la obiectivul 7 al expertizei), aceasta demonstrează că inculpaţii I.I. şi C.L. care au fost împuterniciţi de bancă să întocmească contractele în numele băncii au evidenţiat în aceste acte persoanele contractante fie ele din interiorul sau din afara celor două unităţi militare (U.M. X Bucureşti şi U.M. Y Ploieşti). Prin urmare apare absurd ca înregistrând relaţia acestor persoane cu banca să-şi însuşească din sumele colectate de la acestea.

Deşi inculpaţii au făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în contractele cadru, în sensul că au consemnat neadevărat că unii contractanţi făceau parte din cele două unităţi , acest lucru fiind neadevărat, aceştia făcând parte din alte unităţi, unii în afara Ministerului Apărării Naţionale, persoanele respective şi-au plătit din ratele la credit şi dobânzi. Prin urmare contractele încheiate şi adeverinţele de salariu eliberate chiar prin consemnarea unor date neadevărate cu privire la apartenenţa reală la o anumită unitate nu au avut un caracter ocult, banca având posibilitatea să notifice sau să recupereze datoriile. În acelaşi sens sunt şi contractele încheiate pe numele unor persoane care au consimţit să încheie contracte de achiziţii de bunuri, având ca beneficiari alte persoane din afara unităţii.

Aceste situaţii nu sunt de natură să susţină afirmaţia din actul de sesizare, în sensul că prin aceasta banca a fost indusă în eroare, iar acţiunea de inducere în eroare a fost îndreptată împotriva băncii în scopul realizării unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Prima instanţă a reţinut că nu există probe din care să rezulte că inculpatul I.I. sau C.L., acuzat în aceiaşi termeni ar fi urmărit prin manopere amăgitoare faţă de bancă să realizeze foloase materiale prin însuşirea banilor din patrimoniul băncii în mod injust.

Deşi actul de sesizare a reţinut că şi practica încasării celei de-a 13 rate în cursul anului, pentru restituirea împrumuturilor, creată de inculpaţii I.I. şi C.L. ar demonstra o manoperă ocultă de inducere în eroare a băncii în scopul obţinerii unor foloase injuste de către aceştia, raportul de expertiză în răspunsul de la obiectivul 9 al expertizei a stabilit că într-adevăr între bancă şi împrumutaţi sau între bancă şi inculpaţii care au colectat ratele, I.I. şi C.L., nu s-a încheiat un act referitor la a 13-a rată. Expertul consemnează însă în detalierea răspunsului din raport că „Toate valorile restituite în 13 rate şi care au fost verificate de expert, stingeau suma din scadenţarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărţite sumele împrumutate în 13 rate egale”.

Aşa fiind iniţiativa inculpaţilor de a împărţi în 13 rate în loc de 12 restituirea împrumuturilor, iniţiativă care, de altfel a avut acordul împrumutaţilor nu poate fi interpretată ca o faptă mincinoasă, ca o manoperă de inducere în eroare a băncii.

Prima instanţă a reţinut că banca a externalizat în mod nepermis de normele bancare, servicii esenţiale în activitatea băncii, respectiv întocmirea, încheierea şi executarea contractelor de credit cu clienţii, banca fiind singura care prin suportul de suprastructură propriu, personal specializat şi evidenţe instituţionalizate putea să efectueze astfel de acte, în măsură să conducă la rezultate concrete şi pozitive în domeniu.

Transferul acestei activităţi prin decizia conducerii băncii, către inculpaţii I.I. şi C.L. reprezintă o renunţare conştientă la aplicarea normelor legale în materie şi nu o manoperă ocultă de inducere în eroare din partea inculpatului I.I., respectiv a lui C.L.

Aşa cum s-a arătat, prejudiciul suferit de bancă este rezultatul acţiunilor ilegale, abuzive ale băncii (cum de altfel reţine şi rechizitoriul) conjugate cu neputinţa inculpaţilor de a ţine sub control executarea contractelor.

Prin urmare, s-a concluzionat că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune nici cu privire la faptele inculpaţilor I.I.

Prima instanţă a reţinut că angajarea liber consimţită a inculpatului I.I. în acest tip de activităţi, fără o pregătire profesională în materie, fără mijloace specifice unei bănci, are însă relevanţa unei contribuţii la producerea prejudiciului, astfel că potrivit normelor legale de drept civil trebuie să răspundă pentru partea de prejudiciu cauzată în solidar cu ceilalţi coparticipanţi.

Faptele inculpatului C.L., cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul băncii să-l delege „de facto” pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut cu persoane fizice să-şi colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

Faţă de inculpatul C.L. sunt în întregime valabile argumentele expuse în legătură cu faptele inculpatului I.I.

Rezumând faptele acestui inculpat pe care le-a încadrat în drept, în infracţiunile fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu şi înşelăciune, actul de sesizare reţine că acesta a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul băncii să-l delege pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut şi să colecteze de la persoanele împrumutate ratele lunare.

Prima instanţă a constatat, pe de o parte că în cauză nu există elemente de fapt care să susţină că inculpatul a determinat, a instigat în sensul dreptului penal pe salariaţii din conducerea băncii să-l delege „de facto” la întocmirea contractelor, iar, pe de altă parte a rezultat că cei din conducerea băncii l-au delegat de drept („de jure”) atât pe C.L., cât şi pe I.I. să întocmească contractele şi să colecteze ratele, considerând legal acest fapt în considerarea convenţiilor cu banca; acest procedeu este în afara normelor şi reglementărilor bancare, aşa cum s-a motivat.

Faptele inculpatului însă nu reprezintă o inducere în eroare a conducerii băncii, o determinare amăgitoare exercitată asupra acesteia pentru a încheia şi executa contracte păgubitoare pentru a obţine foloase materiale injuste.

Acţiunile reprezentanţilor legali ai băncii sunt conştiente, exercitate din dorinţa de a capta cât mai mulţi clienţi şi a „fluidiza activitatea de creditare, evident în dauna legalităţii şi a siguranţei bancare.

Faptele inculpaţilor pot căpăta semnificaţia infracţiunilor de fals în ce priveşte înscrierea în contracte sau adeverinţele de salarizare a unor date neadevărate.

Falsurile în sine nu reprezintă însă o inducere în eroare a băncii care a cunoscut realitatea faptelor şi în orice caz i-a fost indiferentă . Aceste falsuri nu reprezintă o cauză în producerea rezultatului păgubitor în accepţiunea dispoziţiilor art. 215 C. pen., astfel că nu e realizată latura obiectivă a infracţiunii în ce priveşte legătura de cauzalitate.

Persoanele din conducerea băncii care au iniţiat procedeul de întocmirea contractelor prin inculpaţii interpuşi între bancă şi împrumutaţi au fost cercetate pentru infracţiuni de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., faţă de acestea dispunându-se încetarea urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.

Infracţiunea de abuz în serviciu se comite cu intenţie şi este o infracţiune de rezultat, în cauză având ca efect păgubirea băncii.

Aşa cum sunt descrise faptele inculpaţilor din cauză trimişi în judecată, acestea apar mai degrabă un ajutor dat celor care au comis abuzul în serviciu, ca o contribuţie la săvârşirea abuzului şi a rezultatului acestuia, deci ca o participaţie penală la această infracţiune.

Prin urmare şi din această perspectivă, construcţia juridică din rechizitoriu referitoare la încadrarea juridică dată faptelor inculpatului C.L. şi a celorlalţi inculpaţi având calitatea de militari este defectuoasă, nerezonabilă.

Ca şi în cazul inculpatului I.I., faptele inculpatului C.L. de a se angaja în activităţi specifice bancare, fără a avea competenţa legală şi profesională, contribuind astfel la prejudicierea băncii alături de personalul bancar şi ceilalţi coinculpaţi se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ. pentru care trebuie să răspundă în raport cu propria contribuţie la naşterea prejudiciului.

Faptele inculpatului U.D., cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1996-1997 fiind şef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploieşti, având în păstrare ştampila comandantului, la două date separate şi în baza a două rezoluţii infracţionale separate a primit de la inculpatul mr.(r) C.L. suma de 200.000 ROL pentru a aplica ştampila unităţii militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului Bucureşti, şi adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând şi atribuind astfel un presupus caracter oficial conţinutului neadevărat al acelor acte şi totodată aplicând aceste ştampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care ştia că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cum se reţine în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

În declaraţiile de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească inculpatul mr.(r) U.D. a recunoscut că a deţinut ştampila unităţii militare şi a aplicat-o pe adeverinţele de salariu întocmite de inculpatul C.L., dar nu-şi mai aduce aminte dacă a aplicat această ştampilă şi pe contractele prezentate de C.L.

Prima instanţă a reţinut însă că inculpatul a aplicat ştampila şi pe contractele cadru de împrumut, întrucât contractele întocmite de inculpatul C.L. sunt ştampilate cu parafa deţinută de el. Or, aceasta se afla în custodia lui.

Simpla parafare de către inculpatul U.D. a actelor ce i-au fost prezentate de C.L. nu întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune.

Nu există probe că inculpatul ar fi fost preocupat de a da ajutor la manipularea conştientă a bunei credinţe a conducerii băncii în scopul de a o induce în eroare cu prilejul întocmirii şi executării contractelor de credit în scopul de a realiza un folos material injust. Prin urmare în referire la această infracţiune sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prima instanţă a apreciat că inculpatul va fi obligat la repararea prejudiciului băncii în proporţie cu contribuţia lui la cauzarea acestuia în condiţiile art. 998 şi urm. C. civ.

Prima instanţă a apreciat că, în cauză, este dovedit că inculpatul U.D. a dobândit suma de 200.000 ROL echivalentul a 20 RON de la inculpatul C.L., acesta din urmă susţinând că „i-a făcut cinste cu bere”.

Inculpatul U.D. a recunoscut la urmărirea penală că a primit în două rânduri câte 100.000 ROL de la C.L. şi nu există motive pentru a aprecia că această declaraţie este nesinceră.

Prima instanţă a apreciat că aceste fapte nu prezintă pericolul social al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. pentru care inculpatul U.D. este trimis în judecată, întrucât prin conţinutul lor concret, respectiv valoarea mică a folosului egală cu 20 RON a adus o atingere minimă valorii apărate de lege, fiind lipsită de importanţă.

Nu în ultimul rând, prima instanţă a constatat că faptele au fost comise în urmă cu 13-14 ani.

Aşa fiind în cauză sunt aplicabile prevederile art. 18¹ C. pen. şi art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (referitor la legea penală mai favorabilă), urmând ca inculpatul să fie achitat în baza art. 10 lit. b¹) şi să i se aplice o amendă de 20 RON, urmând ca suma de 20 RON primită din infracţiune să fie confiscată conform art. 254 alin. (3) C. pen.

Faptele inculpatului P.C. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de fost şef de cabinet al inculpatului M.T.N., având în păstrare ştampila comandantului, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 acesta ştampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi pe o serie de adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară, cunoscând că acestea conţin date necorespunzătoare realităţii şi că semnătura comandantului este contrafăcută, ajutându-i astfel pe alţi inculpaţi să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce a suferit un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

Din declaraţiile inculpatului M.T.N. comandantul inculpatului P.C. a rezultat că primul a fost de acord ca inculpatul P.C. să ştampileze adeverinţele de salariu şi contractele întocmite de inculpatul I.I.

Inculpatul P.C. s-a apărat în sensul că nu doar comandantul M.T.N. i-a spus să ştampileze actele necesare împrumutaţilor în relaţia cu banca, dar şi finanţistul şi juristul unităţii militare ca şi şeful resurselor umane.

Inculpatul a mai declarat că nu a avut nicio legătură cu întocmirea contractelor, cu încasarea banilor şi depunerea lor la bancă, după cum nu s-a obţinut niciun beneficiu de pe urma ştampilării actelor.

Nu este probată împrejurarea că inculpatul aplicând parafa unităţii pe contractele cadru în alb sau numai pe actele ce atestau alterat realitatea ar fi urmărit să ajute la inducerea în eroare a conducerii băncii cu care nici n-a avut contacte directe.

Prin urmare, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului P.C. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii în forma complicităţii, urmând ca acesta să răspundă pentru cauzarea prejudiciului cauzat băncii în raport cu contribuţia lui, în baza art. 998 şi urm. C. civ.

Faptele inculpatului cpt.(r) P.F. cu privire la care actul de sesizare reţine că „în perioada 1996-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat singur şi împreună cu inc. C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară şi a mai multor adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realităţii şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice şi creând un prejudiciu cu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cum se reţine în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.

Din actele dosarului a rezultat că inculpatul P.F. a fost coleg cu inculpatul C.L., ambii lucrând în acelaşi birou al unităţii militare din Ploieşti.

Inculpatul s-a ocupat alături de C.L. de strângerea ratelor lunare ale împrumutului, evidenţa datorilor fiind ţinută de C.L. în două caiete.

Totodată, inculpatul P.F. a depus la casieria băncii sumele încasate de la împrumutaţi.

Inculpatul s-a apărat în sensul că nu s-a ocupat de întocmirea contractelor de credit cu banca, împrejurarea necontestată de probele administrate. A mai declarat că nu şi-a însuşit din sumele încasate de la împrumutaţi.

Prima instanţă a reţinut că, în cursul procesului nu s-au făcut probe în sens contrar; nu s-a dovedit că situaţia materială a inculpatului s-a îmbunătăţit în urma activităţilor pentru care a fost trimis în judecată.

Sumele încasate de P.F. de la împrumutaţi, reprezentând ratele la credit şi dobânzile au fost calculate de inculpatul C.L. care nu contestă această împrejurare.

Inculpatul P.F. a mai declarat că banca n-a trimis somaţii restanţierilor la plata ratelor şi dobânzilor.

Pentru aceleaşi motive ca şi în cazul inculpaţilor I.I. şi C.L., activitatea inculpatului P.F. mai redusă decât a celorlalţi doi nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Prima instanţă a apreciat că, în cauză, nu există probe că inculpatul a încercat prin manopere oculte, amăgitoare, să inducă în eroare buna-credinţă a reprezentanţilor băncii în procesul de creditare a persoanelor fizice, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă civil pentru contribuţia efectivă la prejudicierea băncii în baza art. 998 şi urm. C. civ.

Faptele inculpatului lt.col.(r) M.V. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de şef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploieşti, în perioada 1996-decembrie 1996 în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale a inserat date necorespunzătoare realităţii în mai multe adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând şi o serie de semnături ale comandantului unităţii pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum şi unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Inculpatul a fost şeful Biroului Financiar din U.M. Y Ploieşti a semnat din partea unităţii Convenţia cu banca împreună cu comandantul B.G.A., ambii obligându-se prin convenţie că vor reţine pe statele de plată şi vor vira ratele de împrumut din salariile cumpărătorilor, militarii din unităţile militare.

Inculpatul s-a apărat în sensul că acesta Convenţie n-a fost respectată, întrucât banca nu a trimis nicio situaţie pentru reţinerea şi virarea sumelor de bani ce urmau a fi desfăşurate pe persoane.

Această situaţie a fost confirmată de concluziile raportului de expertiză şi de reprezentanţii Băncii Internaţionale a Religiilor, aşa cum s-a arătat în şedinţa publică din 26 martie 2009 care au precizat că banca n-a intrat în relaţii directe cu persoanele creditate, personalul băncii operând în evidenţa fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul împuterniciţilor.

Inculpatul a mai susţinut că prin contabilul S. de la SC T.P. SRL a încercat să obţină de la bancă fişele de credit ale împrumutaţilor.

Aşa cum s-a arătat de chiar reprezentanţii părţii civile acest lucru nu s-a întâmplat.

Nu s-a dovedit că inculpatul a obţinut foloase materiale din activitatea pentru care este trimis în judecată.

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu este dovedită în niciun fel intenţia de a ajuta la fraudarea băncii din partea inculpatului, astfel că, precum în situaţia celorlalţi inculpaţi militari nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru contribuţia la producerea prejudiciului în raport cu dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. pentru fapte de natură civilă cauzatoare de prejudiciu.

Faptele inculpatului N.M. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de administrator al SC T.P. SRL Bucureşti în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat în mod repetat evidenţele contabile ale societăţii comerciale prin încheierea unor state de plată fictive şi care a semnat şi ştampilat o serie de facturi ce conţineau date necorespunzătoare realităţii şi care tot în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite, contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din aceiaşi cauză, să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii.

Inculpatul a fost administratorul SC T.P. SRL prin care erau achiziţionate bunurile electrocasnice sau electronice de la firma SC D.E.R. SRL şi comercializate către persoane fizice, în cauză către militari, cu finanţare prin creditare de către Banca Internaţională a Religiilor.

Rechizitoriul a reţinut că inculpatul N.M. a falsificat evidenţa contabilă din SC T.P. SRL prin întocmirea de state de plată fictive pe seama mai multor persoane cu privire la care s-ar fi stabilit că n-au prestat în realitate servicii în folosul societăţii şi că nu existau contracte de colaborare cu acestea, iar suma totală de 2.331.450 ROL din statele de plată fictive a fost dată inculpatului I.I., care a livrat-o în folosul societăţii în modalitatea arătată în precedent.

Prima instanţă a reţinut că această parte a rechizitoriului care priveşte faptele inculpatului N.M. se referă la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care prin actul de sesizare s-a încetat urmărirea penală ca urmare a prescripţiei.

De asemenea, prima instanţă a mai constatat că aceste fapte n-au o legătură relevantă în ce priveşte relaţia de afaceri cu banca pentru care rechizitoriul reţine în sarcina inculpatului complicitate la infracţiunea de înşelăciune.

S-a mai dispus prin rechizitoriu încetarea urmăririi penale urmare prescripţiei pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., constând în determinarea mai multor salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind la crearea prejudiciului de 1.415.200.960 ROL.

S-a reţinut că faptele inculpatului care stau sub încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care s-a constatat prescripţia, realizează însă şi conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de complicitate în convenţii.

Prima instanţă a constatat că faptele, astfel cum sunt reţinute în rechizitoriu sunt confirmate de probe, inclusiv de cele administrate la cercetarea judecătorească.

Între SC T.P. SRL şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. s-a încheiat Convenţia din 1995 pe larg descrisă mai sus.

Inculpatul a recunoscut faptele descrise şi a precizat că formularele de contract ale băncii cu persoanele împrumutate ajungeau la împuterniciţii, inculpaţi în cauză, prin intermediul său odată cu facturile proforme emise de societatea comercială pe care o administra.

Declaraţia inculpatului a relevat aceeaşi lipsă de interes a conducerii băncii pentru modalitatea de întocmire a contractelor cu persoanele fizice ca şi celelalte probe examinate.

A rezultat că banca era preocupată exclusiv de încheierea unui număr cât mai mare de contracte de împrumut şi în niciun mod de întocmirea şi executarea contractelor, pe care le-a lăsat în seama societăţii comerciale şi a împuterniciţilor-inculpaţi din unităţile militare.

Rechizitoriul a reţinut ca o contribuţie esenţială la comiterea infracţiunii de înşelăciune ştampilarea contractelor în mod nelegal cu ştampila unităţii militare împotriva regulamentelor acesteia.

Or, din declaraţiile inculpatului N.M. a rezultat că la începutul activităţii banca nici nu pretindea ştampilarea contractelor.

Inculpatul a confirmat situaţia rezultată din cercetarea judecătorească potrivit cu care banca s-a dezinteresat total să ceară SC T.P. SRL să plătească restanţele la plata creditelor potrivit convenţiei dintre cele două.

Din interpretarea prevederilor dispoziţiilor legale referitoare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. a rezultat că faptele inculpatului N.M. nu realizează cerinţele prevăzute de lege aşa cum au fost analizate mai sus în analiza elementelor constitutive ale acestei infracţiuni în forma complicităţii.

Nu există niciun ajutor dat unor autori la această infracţiune pentru că aşa cum s-a arătat nici în privinţa celor trimişi în judecată pentru coautorat la înşelăciune nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Aşa fiind şi în cazul inculpatului N.M. răspunderea se va limita la sfera dreptului civil în baza dispoziţiilor art. 998 şi urm. C. civ. şi în legătură cu contribuţia adusă la întinderea prejudiciului.

Faptele inculpatului D.V.E. cu privire la care rechizitoriul reţine că: „în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite, contribuind prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut, în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Faptele şi calitatea inculpatului, astfel cum rezultă din probe au fost arătate în cuprinsul expunerii.

La data derulării afacerii, legea bancară nu reglementa conflictul de interese, iar în C. pen. nu fusese introdusă infracţiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen.

Modul în care a acţionat inculpatul - asistent, consilier al Băncii Internaţionale a Religiilor, dar şi acţionar la SC T.P. SRL, conduc la concluzia că acesta a urmărit, pe de o parte, să sporească profitul băncii prin încheierea cât mai multor contracte de împrumut purtătoare de dobânzi care i-ar fi consolidat poziţia în bancă şi i-ar fi putut creşte veniturile, iar, pe de altă parte, creşterea vânzărilor efectuate de SC T.P. SRL la care era acţionar în scopul de a-i spori valoarea dividendelor.

În realitate din concluziile raportului expertizei contabile realizate în cauză a rezultat că inculpatul D.V.E. a obţinut din contractele derulate cu banca dividente în valoare de 7.017.220 ROL (701,72 RON).

A mai arătat că normele bancare nu permiteau ca alte persoane decât cele specializate şi încadrate în bancă să întocmească, să încheie şi să deruleze contracte bancare cu clienţii.

A susţinut că personal n-a avut cunoştinţă că Sucursala Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor a procedat împotriva acestor reguli.

Prima instanţă a constatat că inculpatul D.V.E. a fost urmărit penal pentru complicitate la înşelăciune şi pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., răspunderea penală fiind prescrisă pentru aceasta din urmă.

Din modul în care sunt rezumate faptele şi din raportarea la dispoziţiile legale se înţelege că aceleaşi fapte realizează concomitent conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni.

Prima instanţă nu a negat posibilitatea realizării pluralităţii de infracţiuni în forma concursului ideal prevăzută de art. 33 lit. b) C. pen.

De asemenea, prima instanţă a constatat că acţiunile inculpatului sunt redate în actul de sesizare ca două infracţiuni de rezultat, pagubă în valoare de 1.415.200.960 ROL.

Or, având aceeaşi urmare imediată, acelaşi element material şi aceeaşi legătură de cauzalitate infracţiunile nu pot să coexiste individual şi distinct, o astfel de abordare fiind redundantă şi nerezonabilă.

Prima instanţă a apreciat că inculpatul n-a exercitat activităţi oculte, amăgitoare în raporturile cu banca pentru a-i crea o reprezentare falsă asupra realităţii.

Conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor, reprezentantă a acestei persoane juridice a luat deciziile legate de operaţiunile ce fac obiectul cauzei în cunoştinţă de cauză şi nu ca urmare a unei activităţi de inducere în eroare, astfel încât, şi cu privire la acest inculpat s-au aplicat prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru prejudiciu ca şi ceilalţi inculpaţi faţă de contribuţia lui la rezultat şi în sfera dreptului civil.

Urmărind contractele desfăşurate în rechizitoriu, văzând şi anexele la raportul de expertiză împreună cu calculele prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte şi faţă de contribuţia fiecăruia la rezultatul păgubitor, prima instanţă a însumat ratele restante la împrumut separat de ratele restante la dobânzi.

În urma acestor calcule a rezultat cuantumul despăgubirilor pe care inculpaţii au fost obligaţi să le plătească.

În legătură cu cererile de despăgubiri a persoanelor fizice împrumutate care s-au constituit părţi civile, acestea au fost respinse, întrucât aceste persoane nu au înregistrat o pagubă efectivă şi exigibilă.

Neplata ratelor la împrumut şi dobânzi a fost contabilizată, atât în actul de sesizare, cât şi în concluziile expertizei şi luate în considerare de prima instanţă, ca prejudiciu în patrimoniu băncii.

Faţă de aceste considerente în temeiul art. 345 alin. (3) teza I C. proc. pen. şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prima instanţă i-a achitat pe inculpaţi pentru infracţiunea de înşelăciune în forma autoratului sau complicităţii, iar pe inculpatul U.D. prin aplicarea art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi art. 18¹ C. pen. şi pentru infracţiunea de luare de mită.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., prima instanţă i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi la despăgubiri către partea civilă conform dispozitivului.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri formulate de părţile civile, iar inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia judiciară penală, inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M. şi expertul B.M.A.

Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorilor aleşi ai recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al recurenţilor inculpaţi au fost consemnate, pe larg, în încheierea din data de 29 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 6863/1/2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia judiciară penală, a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, depus în scris la dosar şi concluziilor orale ale reprezentantului Ministerului Public că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât:

1. Prima instanţă a dat o greşită încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpatul D.V.E., reţinând infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. în loc de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.;

2. Prima instanţă a dat o greşită încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., în cazul infracţiunii de înşelăciune, prin nereţinerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

3. Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declaraţiilor părţilor vătămate şi a părţilor civile şi nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătoreşti;

4. Hotărârea primei instanţe nu cuprinde temeiurile de fapt ale soluţiei pronunţate;

5. Prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpaţilor M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la această infracţiune;

6. Prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului U.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită;

Faţă de motivele de recurs invocate, s-a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Recurentul intimat inculpat M.T.N., prin apărătorul său ales, a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, recursul său privind latura civilă şi fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

A arătat că pretinsul prejudiciu determinat de aplicarea dobânzii legale la perioada de întârziere, nu are un temei legal, iar calculele realizate potrivit expertizei au neglijat faptul că banca nu şi-a pus în întârziere debitorii nici pentru emiterea somaţiilor prevăzute în contractul de credit şi nici nu a formulat cerere în judecată conform dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ.

În consecinţă, a solicitat exonerarea de la plata despăgubirilor.

Recurentul intimat inculpat D.V.E., prin apărătorul său ales, a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a dat o greşită încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpat, reţinând infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., în loc de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

A invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen. şi a solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul intimat inculpat I.I., prin apărătorul său ales, a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, recursul său privind latura civilă şi fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

A arătat că, la dosar, există dovezi care atestă faptul că inculpatul a achitat întreaga sumă, pe care a justificat-o cu chitanţe, iar banca a primit o sumă mai mare decât contravaloarea obligaţiilor restante ale inculpatului, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză contabilă efectuat cu ocazia judecării cauzei în fond, astfel încât apreciază că obligarea inculpatului la plata dobânzilor la zi este nelegală şi netemeinică.

A solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate sub aspectul sus menţionat, neputând fi reţinute în cauză dispoziţiile art. 998 C. civ.

Recurentul intimat inculpat C.L., prin apărător ales, a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, concluziilor scrise şi concluziilor orale ale apărătorului acestuia, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, recursul său privind latura civilă şi fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

A arătat că recurentul inculpat poate răspunde cel mult pentru diferenţa dintre suma efectiv încasată de la titularii de credite, încadraţi sau care figurau la U.M. Y Ploieşti şi suma depusă la bancă.

În concluzie, a apreciat că, în cauză, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat C.L. nu există prejudiciu creat de către acesta şi a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurentul intimat inculpat N.M., prin apărătorul său ales, a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, concluziilor scrise şi concluziilor orale ale apărătorului acestuia că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât inculpatul nu a săvârşit fapte de înşelăciune, practic faptele de înşelăciune în convenţii neexistând şi ca atare, s-ar impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reţinute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, atât pe latura obiectivă, cât şi pe cea subiectivă.

Referitor la obligarea în solidar a inculpatului la plata despăgubirilor civile a inculpaţilor, a arătat că din întreg materialul probator, vinovaţi exclusiv de producerea prejudiciului sunt doar funcţionarii bancari.

A invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar pe latură civilă exonerarea de la plata despăgubirilor.

Recurenta expert B.M.A. nu a depus la dosar nici motive de recurs, nici concluzii scrise şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru susţinerea recursului formulat.

Deşi iniţial inculpaţii U.D. şi M.V. au declarat recurs, la termenul din data de 19 septembrie 2011, după ce au fost legitimaţi au precizat că, nu ei au formulat recursurile, ci apărătorii desemnaţi din oficiu şi au arătat că nu îşi însuşesc recursurile formulate; în aceste condiţii, inculpaţii U.D. şi M.V. au avut doar calitatea de intimaţi inculpaţi în prezenta cauză.

Examinând hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. este întemeiat numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.V.E., în dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

În ceea ce privesc celelalte critici formulate de parchet, în motivele de recurs, precum şi recursurile declarate de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M., precum şi de expertul B.M.A., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

I. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet privind greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpatul D.V.E., în sensul că a fost reţinută infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., în loc de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., ”judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței (…)”.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: prin Rechizitoriul din data de 20 decembrie 2006, s-a dispus, între alții, trimiterea în judecată a inculpatului D.V.E. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., reţinându-se că în perioada 1995-1997, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a ajutat pe ceilalţi inculpaţi să inducă în eroare mai multe persoane fizice şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale, cu ocazia încheierii unor contracte de împrumut, cauzând astfel un prejudiciu de 1.415.200.960 ROL.

Deşi prin rechizitoriul arătat mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.V.E. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., iar pe parcursul procesului penal nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice, atât în minută cât şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 981 din 8 iunie 2010, s-a reţinut doar forma simplă a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., fără a se mai reţine agravanta prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., referitoare la înşelăciunea în convenţie.

Prin urmare, aşa cum s-a motivat în expunerea hotărârii şi în actul de sesizarea al instanţei, atât inculpatul D.V.E., cât şi ceilalţi inculpaţi, din prezenta cauză, au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în modalitatea agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi nu în forma simplă a acestei infracţiuni prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Faţă de cele arătate mai sus se constată că prima instanță a dat o greşită încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.V.E.

Instanţa de recurs consideră că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât varianta de specie prevăzută de dispoziţiile alin. (3) al art. 215 C. pen., reţinută şi în actul de sesizare, vizează numai o concretizare în materia contractelor şi conţine numai o dispoziţie de trimitere cu privire la pedepsele aplicabile la alin. (1) şi respectiv alin. (2), ceea ce nu aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului.

În consecință, Înalta Curte va casa sentinţa atacată numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D.V.E. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

II. În ceea ce privesc celelalte critici formulate de parchet, în motivele de recurs, precum şi recursurile declarate de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M., precum şi de expertul B.M.A., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet privind greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., în cazul infracţiunii de înşelăciune, prin nereţinerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În motivele de recurs invocate de reprezentantul Ministerului Public s-a susținut că prima instanță a dat o greșită încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpații M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., în cazul infracțiunii de înșelăciune, prin nereținerea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât, în cauză, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune s-a realizat prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut și adeverințe de salariu, ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare a realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. pen.: ”Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că împotriva inculpaților I.I., C.L., P.F., P.C., M.V. şi N.M. s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen. și de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen., însă, prin actul de sesizare al instanței s-a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii termenului de prescripție a răspunderii penale, prevăzute de art. 124 C. pen.

În această situație, ”mijlocul fraudulos”, respectiv falsificarea contractelor de împrumut cu unitatea bancară și a adeverințelor de salariu ce păreau a fi emise de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situații necorespunzătoare realității, cât și prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, aplicarea ștampilei unității militare pe mai multe contracte de împrumut cu banca și adeverințe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând și atribuind astfel un presupus caracter oficial conținutului neadevărat al acestora, aplicarea ștampilei pe presupuse semnături ale comandantului despre care se știa că sunt falsificate, falsificarea evidențelor contabile ale societății comerciale prin încheierea unor state de plată fictive, semnarea și ștampilarea unor facturi ce conțineau date necorespunzătoare realității, a constituit prin el însuși o infracțiune, fals material în înscrisuri oficiale sau fals intelectual, însă, așa cum s-a arătat mai sus, pentru acestea a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel încât, în mod corect s-a dispus încetarea urmăririi penale, în temeiul art. 1 pct. 1 lit. c) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că falsurile în sine nu reprezintă o inducere în eroare a băncii care a cunoscut realitatea faptelor, care dimpotrivă, urmărea a capta câți mai mulți clienți și a ”fluidiza activitatea de creditare”, astfel încât acestea nu reprezintă o cauză în producerea rezultatului păgubitor, în accepțiunea dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. pen.

2. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet, în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declaraţiilor părţilor vătămate şi a părţilor civile şi nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte constată că, în cursul cercetării judecătorești, părțile vătămate au fost întrebate dacă se constituie părți civile în cauză, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Fiind audiate în cursul urmăririi penale, părțile vătămate (părți civile) au dat declarații complete și au relatat despre activitățile infracționale ale inculpaților, declarațiile lor coroborându-se cu ansamblul probelor existente în cauză.

În cursul judecății, prima instanță a apreciat, în mod corect, că nu mai este necesară audierea nemijlocită a acestora în condițiile în care declarațiile date la urmărirea penală erau complete, iar în urma efectuării expertizei contabile judiciare, dispusă de instanță la termenul de judecată din data de 9 aprilie 2009 a rezultat că aceste persoane nu au înregistrat nicio pagubă efectivă și exigibilă, iar neplata ratelor la împrumut și dobânzi a fost contabilizată ca prejudiciu în patrimoniul băncii.

În consecință, critica formulată de parchet, în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate în cursul procesului penal, respectiv asupra declarațiilor părților vătămate și a părților civile și nici nu a dispus audierea acestora în cursul cercetării judecătorești, va fi respinsă ca nefondată.

3. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet, în sensul că hotărârea primei instanţe nu cuprinde temeiurile de fapt ale soluţiei pronunţate, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de prima instanță este legală, temeinică și corespunzător motivată, atât pe latura penală a cauzei, cât și pe cea civilă.

Astfel, prima instanță a motivat, atât în fapt hotărârea pronunțată, cât și în drept, descriind pe larg și examinând în mod amanunțit toate faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prima instanţă a făcut toate demersurile necesare pentru administrarea tuturor probelor în vederea aflării adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

În faţa primei instanţe au fost readministrate probele strânse în cursul urmăririi penale, respectiv au fost audiaţi fiecare dintre inculpaţi, martorii propuşi în actul de sesizare al instanţei, precum şi alţi martori, a căror necesitate în audiere a reieşit din dezbateri, s-a efectuat expertiza financiar contabilă și au fost depuse numeroase înscrisuri considerate a fi utile în cauză.

În consecință, hotărârea primei instanțe cuprinde toate temeiurile de fapt, cât și de drept în baza cărora a fost pronunțată soluția adoptată.

4. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet, în sensul că prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpaţilor M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la această infracţiune, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a dispus achitarea inculpaților M.T.N., D.V.E., I.I., C.L., U.D., P.F., P.C., M.V. şi N.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la această infracţiune.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune ”inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă” .

Conform alin. (3) al art. 215 C. pen., ”Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârşit în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente”.

Atât la varianta simplă a înșelăciunii [alin. (1) al art. 215 C. pen.], cât și la varianta calificată [alin. (3) al art. 215 C. pen.], elementul material constă din acțiunea de ”inducere în eroare”, de amăgire, de surprindere a încrederii persoanei față de care se efectuează această acțiune.

Inducerea în eroare, potrivit dispoziției incriminatoare poate avea loc, fie prin ”prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase”, fie prin prezentarea ”ca mincinoasă a unei fapte adevărate”.

Ambele moduri de inducere în eroare constituie alterări ale adevărului prin care se provoacă în mintea unei alte persoane o falsă cunoaștere sau o ignorare a realității.

De asemenea, constituie amăgire, ”menținerea în eroare” a unei persoane”; acest mod este însă prevăzut numai pentru varianta calificată a înșelăciunii, art. 215 alin. (3) C. pen. Pentru această variantă trebuie ca inducerea în eroare să se producă cu ”prilejul încheierii sau executării unui contract”, iar aceasta să se fi produs în așa fel încât, fără acea erijare, cel amăgit nu ar fi încheiat sau nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate, adică amăgirea să fi fost hotărâtoare pentru persoana înșelată.

Raportând aceste considerații teoretice la cazul în speță, acțiunile de inducere în eroare, de înșelare a părții vătămate, Banca Internațională a Religiilor, ar consta în faptele inculpaților de a crea cu prilejul încheierii contractelor de împrumut a persoanelor fizice sau a executării acestora, o altă reprezentare decât cea reală asupra conținutului contractelor și scopului acestora.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, acțiunea de inducere în eroare, de amăgire, pentru a constitui element material al infracțiunii de înșelăciune trebuie din punct de vedere subiectiv să fie săvârșită cu intenție.

Pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune este nevoie ca intenția de a amăgi, de a induce în eroare să fie însoțită de o cerință esențială și anume: făptuitorul să fi efectuat acțiunea de amăgire ”în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust”.

Scopul trebuie să privească un folos, un profit, un avantaj de ordin material și să fie injust, adică obținut pe nedrept.

Pentru existența laturii subiective în cazul variantei calificate a înșelăciunii [alin. (3) al art. 215 C. pen.] este suficientă convingerea că se săvârșește o acțiune de inducere sau menținere în eroare cu ocazia încheierii sau executării unui contract și că fără acea acțiune de amăgire, contractul nu ar putea fi încheiat sau socotit ca fiind executat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că Băncii Internaţionale a Religiilor, parte vătămată în cauză, constituită în parte civilă, s-a dezinteresat total începând de la nivelul conducerii până la nivelul inspectorilor de credit de modul în care erau încheiate contractele de împrumut, preocupându-se, în mod exclusiv, de numărul şi volumul creditelor ce depindeau de volumul bunurilor vândute de SC T.P. SRL către clienţi, neglijând condiţiile de încheiere a contractelor şi externalizând nelegal atributul esenţial de întocmire şi încheiere a contractelor, prin delegarea acestui atribut unor persoane din afara băncii.

Din probele administrate nu a rezultat nici existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune, nefiind dovedită intenţia inculpaţilor că ar fi acţionat în scopul obţinerii unui folos injust.

Câştigurile inculpaţilor, a celor care au fost „împuterniciţi” de bancă să exercite atribuţii specifice funcţionarilor băncii au fost modice, plătite de SC T.P. SRL care era interesată să vândă produse pe seama creditelor acordate de bancă.

Pe de altă parte a mai rezultat că inculpaţii erau persoane modeste, că nu şi-au însuşit sume de bani care să prejudicieze patrimoniul băncii; nici împrumutaţii nici banca ce a efectuat propriile investigaţii cu privire la credibilitatea „împuterniciţilor” cum a fost cazul directorului Sucursalei Municipiului B. Banca Internaţională a Religiilor, L.I.A. nu au constatat că situaţia materială a inculpaţilor s-a îmbunătăţit ca urmare a serviciilor prestate în favoarea băncii şi a societăţii comerciale.

De altfel nici din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă vreo împrejurare care să dovedească că inculpaţii au obţinut foloase injuste pentru ei sau pentru alţii, nu s-au descoperit bunuri, conturi bancare, imobile care să fi fost dobândite de inculpaţi urmare a acţiunilor care fac obiectul cauzei.

Din examinarea declarațiilor martorilor O.C., L.I.A., S.E.A., G.I., P.E.D., D.G.A., N.T.D., L.M.A., C.F.D. și J.R. (martori audiați în cursul cercetării judecătorești), rezultă că, în aceste contracte s-a derogat de la regulile bancare, în sensul că, inculpaţii din cauză au preluat sarcini ce ţineau de atribuţiile salariaţilor băncii în ce priveşte întocmirea şi completarea datelor din contracte şi că ratele scadente la împrumut nu au fost depuse individual la casierie ci în conturi colectoare.

În acest sens, potrivit declaraţiei martorei O.C., fost director al Bancii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului B. în perioada 1995-1996 la o săptămână după încheierea Convenţiei din 28 decembrie 1995 între Banca Internaţională a Religiilor şi U.M. X Bucureşti, inculpaţii N.M. şi D.V.B. i-au adus la cunoştinţă că activitatea de creditare în vederea cumpărării de bunuri de către angajaţii unităţii era slabă, trebuia impulsionată.

Atunci s-a luat hotărârea de către cei trei, respectiv inculpaţii N.M. şi D.V.E. şi directoarea O.C. să-i fie delegate inculpatului I.I. atribuţiile specifice funcţionarilor băncii, astfel ca împrumutaţii, persoane fizice, şi giranţii să semneze în faţa acestuia şi nu în faţa inspectorilor de credit care fuseseră desemnaţi iniţial de bancă să se ocupe de întocmirea contractelor.

O.C. a mai declarat că potrivit normelor bancare, banca trebuia să verifice garanţiile, respectiv adeverinţele de girant. Acest lucru trebuia făcut prin inspectorii de credite, şeful Serviciului Credite şi jurişti. Rezultă din declaraţie, că banca a respectat normele de verificare a actelor prealabile întocmirii contractelor circa o săptămână prin delegarea ofiţerului de credit S.E.A. la U.M. X Bucureşti.

O.C. a arătat că potrivit convenţiei dintre bancă şi unitatea militară ratele la credite trebuiau reţinute pe ştatele de plată ale militarilor. A mai declarat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi că a fost informată în calitate de director al băncii de inculpatul I.I. că Serviciul Financiar al unităţii militare a refuzat reţinerea ratelor pe ştat şi că I.I. aducea ratele colectate de la împrumutaţi şi le depunea lunar la casieria băncii.

Conform declaraţiei martorei banca era obligată să emită somaţii cu arătarea ratelor restante şi dobânzilor către inculpaţi.

Funcţia de director al Sucursalei Municipiului Bucureşti a Băncii Internaţionale a Religiilor a fost preluată de la martora O.C. la 1 noiembrie 1996 de martorul L.I.A. Ca şi martora citată aceasta declară în legătură cu „delegarea” unor atribuţii ale ofiţerilor de credit din bancă către inculpaţii din cauză, că „norma de creditare prevedea ca fiecare persoană creditată să vină la bancă să semneze împreună şi cu girantul şi cu documentele însoţitoare aferente”. Martorul a arătat că procedura n-a fost respectată la întocmirea actelor şi încheierea contractelor de creditare a salariaţilor unităţii militare, întrucât s-a sperat ca prin procedeul iniţiat de bancă se va „fluidiza” procesul de restituirea împrumutului.

Referitor la persoana inculpatului I.I., martorul declară că a făcut investigaţii în legătură cu restanţele militarilor la plata ratelor de credit colectate de acesta. Nu i s-a confirmat bănuiala că inculpatul I.I. ar fi o persoană risipitoare, consumator de alcool sau practicant al jocurilor de noroc şi prin urmare ar fi avut tentaţia să sustragă din încasări.

A mai declarat că deschiderea conturilor colectoare în bancă pe numele inculpaţilor I.I. şi C.L., în care aceştia au depus sumele încasate de la persoanele fizice împrumutate în loc ca aceştia să plătească direct ratele la casieria băncii cum era legal, s-a făcut din iniţiativa conducerii Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., respectiv a directoarei O.C. care a creat „acest cadru metodologic pentru fluidizarea operaţiunii” (de depunere a ratelor creditelor contractate de persoanele fizice n.n.).

Martorul L.I.A. a precizat că întreaga modalitate de lucru a băncii cu persoanele audiate din cadrul unităţilor militare nu s-a înscris în normele convenţionale ale băncii.

Martorul-persoană cu funcţie de răspundere în bancă a mai declarat că relativ la inculpatul D.V.E. nu poate afirma că a fost implicat în determinarea acestei proceduri, situată în afara regulilor bancare.

A mai precizat că în calculul prejudiciului total al băncii, era corect a se limita calculul dobânzilor restante la nivelul anului 1998 când a început urmărirea penală în cauză şi, în mod nejustificat în evaluarea prejudiciului total s-au calculat dobânzi şi pentru perioada cuprinsă între anii 1998 şi 2001.

Martora S.E.A. inspector de credite în cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care în luna decembrie 1995 a fost desemnată să se ocupe din partea băncii de întocmirea contractelor de credit cu militarii, a declarat că din ianuarie 1996 aceste contracte nu s-au mai semnat şi parafat în faţa ei, ci în faţa inculpatului I.I.

Ea nu a mai semnat niciun act, formularele de contracte fiind transferate inculpaţilor salariaţi ai unităţilor militare cărora le era transferată sarcina băncii de a verifica şi completa formularele şi condiţiile referitoare la garanţi şi adeverinţe de salarizare.

Referitor la adresa băncii din 1998 în care se menţionează că I.I. a ridicat din contul colector la 28 martie 1996, 29 martie 1996, 10 iunie 1996 sume de bani, martora a declarat că nu are posibilitatea să opineze dacă sumele respective au fost încasate efectiv de inculpat sau au fost în realitate desfăşurate pe numele împrumutaţilor în contul ratelor scadente.

Martora a mai declarat că nu cunoaşte care au fost cauzele pentru care banca nu a procedat conform normelor legale la executarea garanţiilor.

Din declarația martorei martora G.I., casiera care încasa bani reprezentând rate de la debitori, inclusiv de la inculpatul I.I., a rezultat că, în principiu, casieria putea elibera sume de bani debitorilor. „Acest lucru nu era posibil însă, decât în situaţia în care exista o dispoziţie expresă de la decontări sau de la credite, respectiv de la o persoană responsabilă de derularea unui cont din bancă”.

Referitor la chitanţele pe care salariatele de casieria băncii le eliberau debitorilor, martora a precizat că formularele chitanţelor nu evidenţiau separat rata la credit şi dobânda.

În acelaşi sens este declaraţia casierei P.E.D. potrivit căreia plăţi de la casierie către I.I. s-ar fi putut face numai din ordinul serviciilor decontări sau credite.

Acest martor s-a ocupat de formularele de împrumut ale băncii care i-au parvenit prin intermediul inculpatului I.I.

Martorul a completat formularele contractelor de credit în absenţa funcţionarilor băncii pentru el şi alte persoane din unitatea lui.

Adeverinţele de salarizare pentru împrumutaţi şi giranţi pe care le-a completat nu proveneau de la unitatea militară la care erau angajaţi militarii de la Baza Aeriană O., ci de la U.M. X. Referinţele la venituri şi persoane erau însă reale a declarat martorul, atât în ce-i priveşte pe inculpaţi, cât şi pe giranţi.

Din declarațiile martorului C.F.D., militar în cadrul U.M. C Bucureşti, situată în aceeaşi curte cu U.M. X Bucureşti, rezultă că în anul 1995-1996, în curtea comună celor două unităţi, s-au afişat anunţuri cu privire la posibilitatea achiziţionării de bunuri prin împrumut de la Banca Internaţională a Religiilor. Salariaţi din unitatea martorului s-au arătat interesaţi să cumpere astfel de bunuri. Martorul a fost prezent în sala de festivităţi a U.M. X Bucureşti la primele întâlniri cu inspectorul de credite S.E.A. Salariaţi din unitatea martorului au completat formulare de împrumut cu banca. Martorul declară că a colectat de la colegii săi ratele la împrumut şi le-a predat inculpatului I.I. sau colegilor de birou ai celui din urmă. Sumele rezultate erau trecute în evidenţele personale ale inculpatului I.I., care le depunea la bancă.

Martorul a precizat că banca nu a făcut somaţii cu privire la restanţieri, iar pe de altă parte că rata dobânzilor a ajuns la un moment dat la 200%, fiind fluctuantă. A mai arătat că bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost distribuite uneori către cumpărători chiar înainte de încheierea contractelor.

Au fost situaţii când persoane care au completat contracte de împrumut, solicitând să cumpere bunuri s-au răzgândit. S-a ajuns ca bunul respectiv să fie preluat de altă persoană, dar care plătea ratele la împrumut în numele persoanei care iniţial solicitase cumpărarea bunului. Martorul susţine că I.I. a colectat banii de la beneficiarii bunurilor chiar dacă contractul nu figura pe numele acestora în condiţiile arătate şi că îi depunea la bancă.

Mai declară martorul că persoane din cadrul comandamentului de paraşutişti U.M. D şi U.M. E au dorit să achiziţioneze bunuri prin împrumut de la Banca Internaţională a Religiilor. Martorul recunoaşte că el le-a întocmit adeverinţe de serviciu false în sensul că împrumutaţii figurau în mod nereal ca făcând parte din U.M. W. Concomitent susţine că prin eliberarea adeverinţelor respective nu s-au produs pagube, întrucât a colectat banii de la acele persoane ce figurau în adeverinţe cu numele lor real şi care au achitat ratele către bancă.

Martorul precizează că de aceeaşi manieră a procedat şi inculpatul I.I. trecându-i în adeverinţe pe militarii din U.M. W ca făcând parte din U.M. X, dar că acei militari şi-au achitat ratele prin intermediul lui I.I.

Din declaraţiile martorului rezultă că întocmirea formularelor de contract de credit, în absenţa inspectorilor de credit apare ca o simplă formalitate pentru persoanele din unităţile militare care făceau comenzi pentru cumpărarea de bunuri şi telefonic.

S-au întocmit în aceste condiţii contracte de credit în lipsa beneficiarilor reali în numele cărora în acte semnau colegi de serviciu.

Martorul declară că astfel de contracte s-au întocmit chiar în faţa lui dar că a avut grijă să colecteze ratele la împrumut de la beneficiarul efectiv al contractului de împrumut respectiv de cumpărare a bunului.

Martorul a mai declarat că adeverinţele de salarizare ce însoţeau contractele le-a eliberat iniţial în numele U.M. X pentru persoane ce făceau parte în realitate din altă unitate militară.

A justificat acest fapt prin aceea că se dorea crearea aparenţei de conformare la convenţia băncii cu U.M. X. De altfel, mai menţionează că procedeul era cunoscut de reprezentanţii SC T.P. SRL ce emiteau facturile în baza cărora se completau contractele de credit cu banca. Martorul a mai declarat că a primit în schimbul activităţii prestate suma de 100.000 ROL, atunci echivalentă unei rate bancare pentru achiziţia unui televizor.

Din declaraţiile martorului J.R., referent la serviciul credite rezultă că în calitate de salariat al băncii a avut contacte mai frecvente cu inculpatul C.L. care depunea ratele de împrumut strânse de la colegii săi. Cu ocazia discuţiilor cu inculpatul la a cărui solicitare scotea din calculator listele cu situaţia plăţilor a constatat că între liste şi sumele real colectate erau diferenţe. Martorul a mai precizat că urmărirea conturilor debitorilor era atribuţia inspectorilor de credite care nu au trecut la începerea executării silite.

Pe de altă parte, din examinarea convențiilor încheiate de Banca Internațională a Religiilor cu U.M. X București și U.M. Y Ploiești a rezultat că aceste convenții, care au fost redactate de bancă, aveau ca obiect acordarea de credite personale fizice salariate ale unităţilor militare cu contract de muncă pe durată nedeterminată cu garantarea restituirii creditelor, atât de giranţi persoane fizice salariate ale unităţilor, cât şi de societatea comercială la care împrumutatul şi giranţii lucrează.

Potrivit convențiilor, unităţile militare se obligau ca pentru toţi salariaţii care au contractat un împrumut cu banca, cât şi pentru giranţii acestora să reţină cu regularitate, lunar, sumele ce reprezintă ratele împrumutului şi dobânzile aferente stabilite prin contractul de împrumut semnat, iar virarea sumelor ce reprezintă împrumutul acordat să se facă de bancă în contul SC T.P. SRL în baza facturii proformă emisă de aceasta; împrumuturile contractate de salariaţii unităţilor vor fi garantate de doi giranţi salariaţi cu contact de muncă pe durată nedeterminată ai aceleiaşi societăţi.

În ceea ce privește convenția încheiată cu U.M. X București, banca a recunoscut că șeful unității nu a dorit să semneze această convenție, cel care a semnat-o, în calitate de şef secţie informatică şi automatizarea conducerii, fiind inculpatul I.I. care informase conducerea băncii de refuzul comandantului de a angaja unitatea militară într-o relaţie oficializată cu banca; cel mai probabil, din această cauză, banca nu s-a folosit niciodată de prevederile art. 3 din convenţii care stipulau obligaţia unităţii militare de a reţine lunar sumele reprezentând ratele de împrumut şi dobânzile.

Referitor la convenția încheiată cu U.M. Y Ploiești, deși convenția fusese semnată de comandantul unității, B.G.A., acesta nu a solicitat niciodată ca serviciul financiar să rețină ratele la credit pe statele de plată ale militarilor.

Din probele administrate a rezultat că banca n-a luat în serios convenţiile cu unităţile militare, după cum a nesocotit în mod flagrant normele de încheiere a contractelor de credit cu salariaţii acestora şi normele de derulare a contractelor.

Astfel, n-a avut un contact direct şi permanent cu debitorii, ci a acţionat prin intermediari, în cauză inculpaţii I.I. şi C.L., străini de activitatea bancară.

S-au creat conturi colectoare „pe numele împuterniciţilor”, inculpaţii I.I. şi C.L.

În acest sens este chiar poziţia părţii civile Banca Internaţională a Religiilor prin lichidator RVA I.S. SPRL care a comunicat instanţei „că nu deţine chitanţe sau foi de vărsământ care să ateste încasarea de sume de lei de la salariaţii U.M. X Bucureşti şi U.M. Y Ploieşti, întrucât banca nu a intrat în relaţii directe cu persoanele care au luat credite, personalul băncii operând în evidenţa fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul conturilor celor doi împuterniciţi”.

Or, în aceste condiţii, în care banca, persoană vătămată în cauză, a creat prin propria voinţă un sistem nelegal de încheiere a contractelor cu persoanele fizice nu se poate reţine că a fost victima unor manopere de inducere în eroare din partea inculpaţilor care au procedat după propria lor pricepere în relaţiile cu „clienţii băncii”.

Este evident că banca nu a luat în considerare faptul că pentru întocmirea şi încheierea contractelor este nevoie de o întreagă infrastructură în care intră persoane specializate în operaţii bancare, sisteme de evidenţă proprii acestei activităţi, locuri de asigurare a securităţii acestor evidenţe şi documente.

Pe de altă parte, banca nu s-a preocupat niciodată să verifice dacă SC T.P. SRL s-a asigurat în procentul de 2% din valoarea facturilor, în condițiile în care băncile în relațiile cu clienții, cer partenerilor de afaceri dovada asigurării ca o minimă prudență bancară; tot în același sens, banca nu a cerut SC T.P. SRL să suporte din contul său împrumuturile și dobânzile nerambursate, potrivit dispozițiilor art. 8 din Convenție.

În consecință, toate acestea dovedesc că banca a acţionat în condiţii caracterizate de orice lipsă de responsabilitate care nu îndreptăţesc susţinerea că s-a aflat în postura victimei indusă în eroare.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.T.N., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu există nicio probă din care să rezulte că acesta a desfăşurat acţiuni de inducere în eroare a băncii cu prilejul încheierii sau executării contractelor de împrumut ale băncii cu persoanele fizice.

Din probele dosarului rezultă că inculpatul gen.(r) M.T.N. a avut cunoştinţă despre împrejurarea că în unitate se demarase activitatea de creditare a salariaţilor şi că generalul S.I.A. a fost de acord cu aceasta, chiar dacă nu a semnat Convenţia cu Banca Internaţională a Religiilor.

A acceptat ca ştampila unităţii aflată în custodia inculpatului P.C. să fie aplicată pe actele necesare încheierii contractelor. Chiar inculpatul recunoaşte aceasta, în finalul declaraţiilor sale, arătând că era conştient că acţiunea sa se afla în afara cadrului regulamentar.

Pe de altă parte, nu există niciun element de fapt din care să rezulte că inculpatul a ajutat efectiv pe ceilalţi inculpaţi la întocmirea contractelor de credit. Acţiunea sa de a pune la dispoziţie parafa unităţii este fără relevanţă în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune. Fiind străin de modul în care s-a derulat activitatea băncii, nu este probat în niciun fel că inculpatul a acţionat cu intenţia de a induce banca în eroare în scopul realizării unui fals material injust pentru el sau pentru alţii

În mod corect, prima instanţa a reţinut că fapta sa prezintă relevanţa unei condiţii care a favorizat producerea unui prejudiciu băncii, respectiv o faptă de natură să atragă exclusiv răspunderea civilă.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului gen.(r) M.T.N. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1995-decembrie 1996 a pus la dispoziţia inc. lt.col(r) I.I., ştampila din dotarea cabinetului său iar acesta din urmă a aplicat-o pe mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente” cu consecinţa păgubirii Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B., nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.I., Înalta Curte constată că acesta a semnat Convenţia din 28 decembrie 1995 cu Banca Internaţională a Religiilor care avea ca obiect creditarea persoanelor fizice salariate ale U.M. X Bucureşti, că inculpatul a semnat Convenţia în nume propriu, cu acceptul comandantului unităţii gen. S.I.A. care a cunoscut că în unitate se desfăşoară activităţi comerciale, iar persoanele din conducerea băncii au cunoscut împrejurările în care inculpatul a semnat actul.

Din expertiza financiar contabilă, dispusă în cauză de către prima instanță a rezultat că întocmirea contractelor de împrumut, încheierea şi executarea defectuoasă a acestora s-a făcut cu încălcarea normelor bancare prin voinţa expresă a personalului băncii, inclusiv a celor din conducere, în sarcina cărora s-a reţinut că au comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. în formă continuată şi în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen.

Astfel, raportul de expertiză consemnează că deficitul înregistrat de bancă în urma creditării militarilor a apărut pe fondul încălcării normelor bancare şi a circularelor interne ale Băncii Internaţionale a Religiilor, în condiţiile creşterii rapide a numărului de contracte, dispersia mare în teritoriu a persoanelor împrumutate, inexistenţa unui protocol al colectării şi depunerii în bancă a sumelor colectate, a nerespectării contractului cadru de împrumut, a modificării procentelor iniţiale de dobândă fără transmiterea de noi fişe ale creditului.

S-a stabilit prin obiectivele expertizei că banca nu a făcut comunicări cu privire la dobânzile cu procente diferite faţă de cele trecute în contractele semnate de părţi, deşi exista această obligaţie prescrisă de art. 7 al contractului cadru, penalităţile nu au fost comunicate de bancă clienţilor şi nu au fost corect calculate din punct de vedere al normelor bancare, banca nu a făcut notificări către clienţi cu privire la restanţe, nu a adresat nicio notificare SC T.P. SRL în realizarea obligaţiilor asumate de aceasta din urmă în baza pct. 8 din Convenţia din 1995 cu privire la plata către bancă a sumelor, reprezentând împrumuturi şi dobânzi restante.

Din răspunsul la obiectivul 7 al expertizei, în sensul că nu există persoane împrumutate care să figureze a nu fi restituit nimic din valoarea împrumuturilor luate în vederea cumpărării de bunuri, rezultă că inculpaţii I.I. şi C.L., care au fost împuterniciţi de bancă să întocmească contractele în numele băncii au evidenţiat, în aceste acte, persoanele contractante, fie ele din interiorul sau din afara celor două unităţi militare (U.M. X Bucureşti şi U.M. Y Ploieşti), astfel încât nu ar fi putut să-şi însuşească din sumele colectate de la acestea.

Deşi inculpaţii au făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în contractele cadru, în sensul că au consemnat neadevărat că unii contractanţi făceau parte din cele două unităţi , acest lucru fiind neadevărat, aceştia făcând parte din alte unităţi, unii în afara Ministerului Apărării Naţionale, persoanele respective şi-au plătit din ratele la credit şi dobânzi și în consecință, contractele încheiate şi adeverinţele de salariu eliberate, chiar prin consemnarea unor date neadevărate cu privire la apartenenţa reală la o anumită unitate, nu au avut un caracter ocult, banca având posibilitatea să notifice sau să recupereze datoriile (în acelaşi sens sunt şi contractele încheiate pe numele unor persoane care au consimţit să încheierea contracte de achiziţii de bunuri având ca beneficiari alte persoane din afara unităţii).

În aceste condiții nu se poate susține că banca a fost indusă în eroare, iar acţiunea de inducere în eroare a fost îndreptată împotriva băncii în scopul realizării unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Nu există probe că inculpaţii I.I., C.L., acuzaţi în aceiaşi termeni ar fi urmărit prin manopere amăgitoare faţă de bancă să realizeze foloase materiale prin însuşirea banilor din patrimoniul băncii în mod injust.

În obiectivul 9 al raportului de expertiză s-a stabilit că între bancă şi împrumutaţi sau între bancă şi inculpaţii care au colectat ratele, I.I. şi C.L., nu s-a încheiat un act referitor la a 13-a rată, însă, „Toate valorile restituite în 13 rate şi care au fost verificate de expert, stingeau suma din scadenţarul de 12 rate, deci nu au fost încasate sume în plus, ci doar reîmpărţite sumele împrumutate în 13 rate egale”; aşa fiind iniţiativa inculpaţilor de a împărţi în 13 rate în loc de 12 restituirea împrumuturilor, iniţiativă care de altfel a avut acordul împrumutaţilor nu poate fi interpretată ca o faptă mincinoasă, ca o manoperă de inducere în eroare a băncii.

Banca a externalizat în mod nepermis de normele bancare, transferul acestei activităţi prin decizia conducerii băncii, către inculpaţii I.I. şi C.L., ceea ce reprezintă o renunţare conştientă la aplicarea normelor legale în materie şi nu o manoperă ocultă de inducere în eroare din partea inculpatului I.I., respectiv a lui C.L.

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune nici cu privire la faptele inculpatului I.I.

Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a reținut că angajarea liber consimţită a inculpatului I.I. în acest tip de activităţi, fără o pregătire profesională în materie, fără mijloace specifice unei bănci, are relevanţă la producerea prejudiciului, astfel că potrivit normelor legale de drept civil trebuie să răspundă pentru partea de prejudiciu cauzată în solidar cu ceilalţi coparticipanţi.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului lt.col.(r) I.I. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B., căreia i-a produs un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul unităţii bancare să-i delege „de facto" pentru a încheia mai multe sute contracte de împrumut cu persoane fizice şi să colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.L., Înalta Curte va reține aceleași considerente ca cele avute în vedere pentru inculpatul I.I., cu următoarele precizări: inculpatul a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul băncii să-l delege pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut şi să colecteze de la persoanele împrumutate ratele lunare.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că în cauză nu există probe care să susţină că inculpatul a determinat, a instigat, în sensul dreptului penal, pe salariaţii din conducerea băncii, să-l delege „de facto” la întocmirea contractelor, iar pe de altă parte că, cei din conducerea băncii l-au delegat de drept, atât pe C.L., cât şi pe I.I. să întocmească contractele şi să colecteze ratele considerând legal acest fapt în considerarea convenţiilor cu banca, deși acest procedeu este în afara normelor şi reglementărilor bancare aşa cum s-a mai arătat.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului C.L., cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, respectiv contracte de împrumut cu o unitate bancară şi adeverinţe de salariu ce păreau a fi emise de unităţi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, atât prin atestarea în cuprinsul acestor documente a unor situaţii necorespunzătoare realităţii, cât şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând în eroare mai multe sute de persoane fizice, cât şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. căreia i-a produs un prejudiciu de 498.393.950 ROL, şi care, în sensul săvârşirii acestor fapte penale a determinat în acelaşi timp mai mulţi salariaţi din cadrul cadrul băncii să-l delege „de facto” pentru a încheia mai multe sute de contracte de împrumut cu persoane fizice să şi colecteze de la acestea ratele lunare” nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul U.D., Înalta Curte constată că în declaraţiile acestuia de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, inculpatul mr.(r) U.D. recunoaşte că a deţinut ştampila unităţii militare şi a aplicat-o pe adeverinţele de salariu întocmite de inculpatul C.L., însă nu-şi mai aduce aminte dacă a aplicat această ştampilă şi pe contractele prezentate de C.L.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a aplicat ştampila şi pe contractele cadru de împrumut, întrucât contractele întocmite de inculpatul C.L. sunt ştampilate cu parafa aflată în custodia lui.

În opinia Înaltei Curți, simpla parafare de către inculpatul U.D. a actelor ce i-au fost prezentate de C.L. nu întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune.

În acest sens, la dosarul cauzei, nu există probe că inculpatul ar fi fost preocupat de a da ajutor la manipularea conştientă a bunei-credinţe a conducerii băncii în scopul de a o induce în eroare cu prilejul întocmirii şi executării contractelor de credit în scopul de a realiza un folos material injust.

Înalta Curte apreciază însă că, în mod corect, prima instanță l-a obligat pe inculpatul la repararea prejudiciului băncii în proporţie cu contribuţia lui la cauzarea acestuia în condiţiile art. 998 şi urm. C. civ.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului U.D., cu privire la care rechizitoriul reţine că „în perioada decembrie 1996-1997 fiind şef de cabinet al comandantului U.M. Y Ploieşti, având în păstrare ştampila comandantului, la două date separate şi în baza a două rezoluţii infracţionale separate a primit de la inculpatul mr.(r) C.L. suma de 200.000 ROL pentru a aplica ştampila unităţii militare pe mai multe contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară atestând şi atribuind astfel un presupus caracter oficial conţinutului neadevărat al acelor acte şi totodată aplicând aceste ştampile pe presupuse semnături ale comandantului despre care ştia că sunt falsificate, fapte prin care s-a contribuit la inducerea în eroare a titularilor de contract persoane fizice, precum şi Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. care a înregistrat un prejudiciu de peste 129.692.360 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cum se reţine în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.C., Înalta Curte constată că din declaraţiile inculpatului M.T.N., comandantul inculpatului P.C., rezultă că primul a fost de acord ca inculpatul P.C. să ştampileze adeverinţele de salariu şi contractele întocmite de inculpatul I.I.

Nu există elemente de fapt care să demonstreze că inculpatul ar fi acţionat în scopul realizării unui folos material injust sau că prin ştampilarea actelor ar fi urmărit să ajute la amăgirea bunei-credinţe a reprezentanţilor băncii, astfel încât, în cauză nu sunt întrunite elementele infracţiunii de complicitate la înşelăciune, urmând ca inculpatul să răspundă pentru cauzarea prejudiciului cauzat băncii în raport cu contribuţia lui, în baza art. 998 şi urm. C. civ.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului P.C. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de fost şef de cabinet al inculpatului M.T.N., având în păstrare ştampila comandantului, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a aplicat fără drept, în perioada decembrie 1995-octombrie 1997 această ştampilă pe o serie de contracte de împrumut cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. şi pe o serie de adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară cunoscând că acestea conţin date necorespunzătoare realităţii şi că semnătura comandantului este contrafăcută, ajutându-i astfel pe alţi inculpaţi să inducă în eroare mai multe sute de titulari de contract, precum şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. ce a suferit un prejudiciu de 1.166.043.365 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.F., Înalta Curte constată că acesta a fost coleg cu inculpatul C.L. ambii lucrând în acelaşi birou al unităţii militare din Ploieşti, că s-a ocupat alături de C.L. de strângerea ratelor lunare ale împrumutului, evidenţa datorilor fiind ţinută de C.L. în două caiete, că a depus la casieria băncii sumele încasate de la împrumutaţi.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că nu s-a ocupat de întocmirea contractelor de credit cu banca, împrejurare necontestată de probele administrate și că nu şi-a însuşit din sumele încasate de la împrumutaţi, că banca n-a trimis somaţii restanţierilor la plata ratelor şi dobânzilor.

Sumele încasate de P.F. de la împrumutaţi, reprezentând ratele la credit şi dobânzile au fost calculate de inculpatul C.L. care nu contestă această împrejurare.

Pentru aceleaşi motive ca şi în cazul inculpaţilor I.I. şi C.L. activitatea inculpatului P.F. mai redusă decât a celorlalţi doi nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În cauză nu există probe că inculpatul a încercat prin manopere oculte, amăgitoare, să inducă în eroare buna-credinţă a reprezentanţilor băncii în procesul de creditare a persoanelor fizice, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste, inculpatul urmând, însă, să răspundă civil pentru contribuţia efectivă la prejudicierea băncii în baza art. 998 şi urm. C. civ.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului cpt.(r) P.F. cu privire la care actul de sesizare reţine că „în perioada 1996-octombrie 1997 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat singur şi împreună cu inculpatul C.L. mai multe contracte de împrumut cu unitatea bancară şi mai multe adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea militară din care făcea parte, documente falsificate prin inserarea unor date necorespunzătoare realităţii şi prin contrafacerea semnăturilor de pe aceste documente, inducând astfel în eroare mai multe sute de persoane fizice şi creând un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 129.547.705 lei”, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cum se reţine în rechizitoriu, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.V., Înalta Curte constată că acesta a fost şeful Biroului Financiar din U.M. Y Ploieşti, că a semnat din partea unităţii Convenţia cu banca împreună cu comandantul B.G.A., ambii obligându-se prin convenţie că vor reţine pe statele de plată şi vor vira ratele de împrumut din salariile cumpărătorilor, militarii din unităţile militare.

Din declarațiile inculpatului rezultă că această Convenţie n-a fost respectată, întrucât banca nu a trimis nicio situaţie pentru reţinerea şi virarea sumelor de bani ce urmau a fi desfăşurate pe persoane, situație confirmată și de concluziile raportului de expertiză şi de reprezentanţii Băncii Internaţionale a Religiilor, aşa cum s-a arătat în şedinţa publică din 26 martie 2009 care au precizat că banca n-a intrat în relaţii directe cu persoanele creditate, personalul băncii operând în evidenţa fiecărui debitor sumele încasate prin intermediul împuterniciţilor.

În declarațiile date, inculpatul a mai susţinut că, prin contabilul S. de la SC T.P. SRL, a încercat să obţină de la bancă fişele de credit ale împrumutaţilor, însă, aşa cum s-a arătat de chiar reprezentanţii părţii civile acest lucru nu s-a întâmplat.

Înalta Curte constată că nu s-a dovedit că inculpatul a obţinut foloase materiale din activitatea pentru care este trimis în judecată și că nu este dovedită în niciun fel intenţia de a ajuta la fraudarea băncii din partea inculpatului, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., urmând ca acesta să răspundă pentru contribuţia la producerea prejudiciului în raport cu dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ. pentru fapte de natură civilă cauzatoare de prejudiciu.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului lt.col.(r) M.V. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de şef Serviciu Financiar al U.M. Y Ploieşti, în perioada 1996-decembrie 1996 în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale a inserat date necorespunzătoare realităţii în mai multe adeverinţe de salariu ce trebuiau emise de unitatea din care făcea parte, contrafăcând şi o serie de semnături ale comandantului unităţii pe aceste documente ce făceau parte integrantă din mai multe contracte de împrumut ale unor persoane fizice cu Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului Bucureşti, ajutând astfel celelalte persoane implicate să inducă în eroare mai multe persoane fizice titulare de contract de împrumut, precum şi unitatea bancară ce a suferit un prejudiciu penal de 118.026.980 ROL” nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., Înalta Curte constată că acesta a fost administratorul SC T.P. SRL prin care erau achiziţionate bunurile electrocasnice sau electronice de la firma SC D.E.R. SRL şi comercializate către persoane fizice, în cauză către militari, cu finanţare prin creditare de către Banca Internaţională a Religiilor, că între SC T.P. SRL şi Banca Internaţională a Religiilor Sucursala Municipiului B. s-a încheiat convenţia din 1995.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că acesta a recunoacut faptele descrise şi a precizat că formularele de contract ale băncii cu persoanele împrumutate ajungeau la împuterniciţii, inculpaţi în cauză, prin intermediul său, odată cu facturile proforme emise de societatea comercială pe care o administra.

Declaraţia inculpatului relevă aceeaşi lipsă de interes a conducerii băncii pentru modalitatea de întocmire a contractelor cu persoanele fizice ca şi celelalte probe examinate, ceea ce conduce la întărirea ipotezei susținută anterior, în sensul că banca era preocupată exclusiv de încheierea unui număr cât mai mare de contracte de împrumut şi în niciun mod de întocmirea şi executarea contractelor, pe care le-a lăsat în seama societăţii comerciale şi a împuterniciţilor-inculpaţi din unităţile militare.

Rechizitoriul reţine ca o contribuţie esenţială la comiterea infracţiunii de înşelăciune ştampilarea contractelor în mod nelegal cu ştampila unităţii militare împotriva regulamentelor acesteia, însă din declaraţiile inculpatului N.M. rezultă că la începutul activităţii banca nici nu pretindea ştampilarea contractelor.

Tot din declarațiile date de inculpat a mai rezultat că banca s-a dezinteresat total să ceară SC T.P. SRL să plătească restanţele la plata creditelor potrivit convenţiei dintre cele două.

Din interpretarea prevederilor dispoziţiilor legale referitoare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. rezultă că faptele inculpatului N.M. nu realizează cerinţele prevăzute de lege aşa cum au fost arătate mai sus în analiza elementelor constitutive ale acestei infracţiuni în forma complicităţii.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului N.M. cu privire la care rechizitoriul reţine că „în calitate de administrator al SC T.P. SRL Bucureşti în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat în mod repetat evidenţele contabile ale societăţii comerciale prin încheierea unor state de plată fictive şi care a semnat şi ştampilat o serie de facturi ce conţineau date necorespunzătoare realităţii şi care tot în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din aceiaşi cauza sa inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N.M., Înalta Curte constată că la data derulării afacerii, legea bancară nu reglementa conflictul de interese iar în C. pen. nu fusese introdusă infracţiunea prevăzută de art. 253¹ C. pen.

Este evident că în modul în care a acţionat inculpatul-asistent, consilier al Băncii Internaţionale a Religiilor dar şi acţionar la SC T.P. SRL a urmărit pe de-o parte să sporească profitul băncii prin încheierea cât mai multor contracte de împrumut purtătoare de dobânzi care i-ar fi consolidat poziţia în bancă şi i-ar fi putut creşte veniturile, iar, pe de altă parte creşterea vânzărilor efectuate de SC T.P. SRL la care era acţionar i-ar fi sporit valorarea dividendelor.

Din concluziile raportului expertizei contabile realizate în cauză a rezultat că inculpatul D.V.E. a obţinut din contractele derulate cu banca dividende în valoare de 7.017.220 ROL (701,72 RON).

În declaraţia inculpatului, inculpatul a arătat că Sucursala Municipiului B. trebuia să comunice debitorilor orice modificare la contractul iniţial, inclusiv cele referitoare la dobânzi, ceea ce nu s-a întâmplat, că normele bancare nu permiteau ca alte persoane decât cele specializate şi încadrate în bancă să întocmească, să încheie şi să deruleze contracte bancare cu clienţii, că personal n-a avut cunoştinţă că Sucursala Municipiului Bucureşti a Băncii Internaţionale a Religiilor a procedat împotriva acestor reguli.

Înalta Curte apreciază că inculpatul nu a exercitat activităţi oculte, amăgitoare în raporturile cu banca pentru a-i crea o reprezentare falsă asupra realităţii, conducerea Sucursalei Municipiului B. a Băncii Internaţionale a Religiilor luând deciziile legate de operaţiunile bancare în cunoştinţă de cauză şi nu ca urmare a unei activităţi de inducere în eroare, astfel încât şi cu privire la acest inculpat sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul urmând să răspundă pentru prejudiciu, faţă de contribuţia lui la rezultat şi în sfera dreptului civil.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului D.V.E. cu privire la care rechizitoriul reţine că: „în perioada 1995-1997 în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din cauză să inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. de 1.415.200.960 ROL”, nu întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

5. În ceea ce priveşte critica formulată de parchet, în sensul că prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului U.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză s-a dovedit că inculpatul U.D. a dobândit suma de 200.000 ROL echivalentul a 20 RON de la inculpatul C.L., acesta din urmă susţinând că „i-a făcut cinste cu bere”, pentru a aplica ștampila pe adeverințele de salariu întocmite de inculpatul C.L. şi pe contractele prezentate de acesta din urmă.

Inculpatul U.D. a recunoscut la urmărirea penală că a primit în două rânduri câte 100.000 ROL vechi de la C.L. şi nu există motive pentru a aprecia că această declaraţie este nesinceră.

Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că aceste fapte nu prezintă pericolul social al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. pentru care inculpatul U.D. este trimis în judecată, întrucât prin conţinutul lor concret, respectiv valoarea mică a folosului egală cu 20 RON, a adus o atingere minimă valorii apărate de lege, fiind lipsită de importanţă, în contextul în care faptele au fost comise în urmă cu 13-14 ani.

Aşa fiind, în mod corect, în cauză au fost aplicate prevederile art. 18¹ C. pen. şi art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (referitor la legea penală mai favorabilă): inculpatul a fost achitat, în baza art. 10 lit. b¹) şi i s-a aplicat o amendă de 20 RON, suma de 20 RON primită din infracţiune, urmând să fie confiscată conform art. 254 alin. (3) C. pen.

6. În ceea ce privesc criticile formulate de recurenţii intimaţi inculpaţi M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M. privind latura civilă a cauzei, în sensul că, în mod greşit au fost obligaţi, în solidar, la plata despăgubirilor către partea civilă Banca Internaţională a Religiilor, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen., „când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b¹) ori pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale potrivit legii civile.

Cum achitarea inculpaților a fost dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (pentru considerentele mai sus enunțate) și cum, potrivit raportului de expertiză financiar contabilă, în cauză s-a constatat existența unui prejudiciu cauzat părții civile Banca Internațională a Religiilor, în mod corect, prima instanță, i-a obligat pe inculpați la plata despăgubirilor.

Astfel, potrivit contractelor indicate în rechizitoriu, pe care parchetul le-a desfășurat conform tabelelor menționate și în hotărîrea instanței de fond, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit anexelor la raportul de expertiză împreună cu calculele prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte și faţă de contribuția fiecăruia la rezultatul păgubitor, potrivit răspunsurilor la obiecţiunile cu privire la concluziile raportului de expertiză, prima instanță a examinat în detaliu și a calculat, în mod corect, ratele restante la împrumut, separat de ratele restante la dobânzi, rezultând următoarele:

1.inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., D.V.E. şi N.M., la plata sumelor de 37.455,99 RON, reprezentând credite restante şi 27.007,69 RON dobândă;

2.inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., C.L., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 7.615,93 RON, reprezentând credite restante şi 4.463,88 RON dobândă;

3.inculpaţii M.T.N., I.I., P.C., C.L., P.F., N.M. şi D.V.E. la plata sumelor de 1.119,37 RON, reprezentând credite restante şi 480,67 RON dobândă;

4.inculpaţii C.L., M.V., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 5.321,05 RON, reprezentând credite restante şi 736,61 RON dobândă;

5.inculpaţii C.L., M.V., U.D. N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 249,56 RON reprezentând credite restante şi 5,27 RON dobândă;

6.inculpaţii C.L., P.F., M.V., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 330,42 RON reprezentând credite restante şi 43,81 RON dobândă;

7.inculpaţii C.L., P.F., U.D., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 1.643,87 RON, reprezentând credite restante şi 348,89 RON dobândă;

8.inculpaţii P.F., M.V., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 1.046,18 RON, reprezentând credite restante şi 294,47 RON dobândă;

9.inculpaţii C.L., U.D., N.M. şi D.V.E., la plata sumelor de 8.676,40 RON, reprezentând credite restante şi 1.689,22 RON dobândă.

În consecință, raportul de expertiză financiar-bancară întocmit în cauză a reținut în mod corect existența prejudiciului astfel cum a fost mai sus indicat, iar expertul a răspuns la toate obiecţiunile aduse raportului de expertiză de către inculpați.

7. În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul intimat inculpat N.M., în sensul că, în mod greşit a fost achitat de către prima instanţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Achitarea unui inculpat în temeiul art. 11 pct. 1it. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. presupune ca fapta să nu existe în materialitatea sa, adică să nu fi fost săvârşită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.

Or, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recurentul inculpat N.M., „în calitate de administrator al SC T.P. SRL Bucureşti în perioada 1995-octombrie 1997, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat în mod repetat evidenţele contabile ale societăţii comerciale prin încheierea unor state de plată fictive şi care a semnat şi ştampilat o serie de facturi ce conţineau date necorespunzătoare realităţii şi care tot în baza unei rezoluţii infracţionale unice a determinat mai mulţi salariaţi ai Băncii Internaţionale a Religiilor Sucursala Municipiului B. să semneze o serie de contracte de împrumut care nu erau legal întocmite contribuind astfel prin faptele sale la ajutarea altor inculpaţi din aceiaşi cauză sa inducă în eroare mai multe sute de persoane fizice ca titulari de contract de împrumut în condiţiile în care s-a creat prin aceste fapte un prejudiciu Băncii Internaţionale a Religiilor, Sucursala Municipiului Bucureşti de 1.415.200.960 ROL”, săvârşind în acest fel fapte care există în materialitatea lor, care au produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.

În consecință, cu referire la achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceasta susținere nu poate fi primită, în cauză, probându-se situația de fapt așa cum s-a arătat în considerentele anterioare.

8. În ceea ce priveşte recursul declarat de expertul B.M.A., Înalta Curte constată următoarele:

Expertul contabil B.M.A. a formulat recurs în ceea ce privește neplata de către inculpatul I.I. a cotei părți din onorariul cuvenit pentru efectuarea expertizei (2.000 RON).

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că , în ședința din 9 aprilie 2009, inculpații I.I., D.V.B., C.L. și N.M. au ridicat obiecțiuni cu privire la expertizele contabile efectuate în cursul urmăririi penale, situație în care, în vederea garantării dreptului la apărare al inculpaților în cadrul unui proces echitabil, prima instanță a admis, prin încheierea pronunțată la acel termen de judecată cererile inculpaților de efectuare a unei noi expertize financiar-bancare cu obiective precise care să lămurească aspectele tehnice legate de contractarea, derularea și volumul creditelor care fac obiectul cauzei, precum și întinderea prejudiciului.

După numirea expertului și discutarea obiectivelor expertizei, în ședința din 26 iunie 2009, s-a stabilit termenul de efectuare a expertizei (1 septembrie 2009) și onorariul cuvenit cu care părțile, inclusiv inculpații care au solicitat administrarea acestei probe au fost de acord.

La termenele ulterioare, expertul a solicitat amânări succesive, pînă la 11 ianuarie 2010, când a depus raportul de expertiză, motivând prin complexitatea și volumul mare de date din dosar și, pe același temeiuri, și-a întemeiat nota de evaluare, prin care a solicitat, față de onorariul inițial propus și acceptat de inculpații care au cerut administrarea probei (7.500 RON), încă 6.000 RON.

La termenul din 5 februarie 2010, expertul a fost solicitat să dea lămuriri, cerute de procuror și de părți, iar, prin încheierea din aceeași zi s-a dispus de instanță completarea raportului de expertiză cu răspunsurile la obiecțiunile ridicate în ședința publică.

Prin încheierea din 1 martie 2010, s-a repus în discuția părților suplimentarea onorariului cuvenit expertului, cu suma de 6.000 RON potrivit notei de evaluare.

În şedinţa din 1 martie 2010 Curtea s-a şi pronunţat în acest sens şi a dispus ca plata diferenţei de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpaţii care au solicitat noua expertiză.

Răspunsurile la obiecţiunile aduse raportului de expertiză au fost depuse la dosar.

În condițiile în care prima instanță s-a pronunțat cu privire la solicitarea expertului (prin încheierea din 1 martie 2010) și a și dispus ca plata diferenței de 6.000 RON datorată expertului să fie plătită în cote egale de către inculpații care au solicitat noua expertiză, criticile recurentei expert contabil B.M.A., în sensul că inculpatul I.I. nu a achitat partea sa din onorariu, vor fi respinse ca nefondate.

III. În consecinţă, pentru considerentele sus menţionate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., va casa sentinţa atacată numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Va menţine soluţia de achitare a inculpatului D.V.E. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru noua infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M. şi de expert B.M.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., va obliga pe recurenţii inculpaţi M.T.N., D.V.E., C.L. şi N.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat I.I. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenta expert B.M.A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru intimaţii inculpaţi P.F. şi P.C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.V. şi U.D., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia judiciară penală împotriva sentinţei nr. 981 din 8 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 16423/1/2006.

Casează sentinţa atacată numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.V.E. în dispoziţiile art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D.V.E. din art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Menţine soluţia de achitare a inculpatului D.V.E. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru noua infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.T.N., D.V.E., I.I., C.L. şi N.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta expert B.M.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă pe recurenţii inculpaţi M.T.N., D.V.E., C.L. şi N.M. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă pe recurentul inculpat I.I. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe recurenta expert B.M.A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.V. şi U.D., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.

← Imobil preluat abuziv. 1) Hotărâre C.E.D.O. de condamnare a...		Cerere de recurs. Indicarea şi dezvoltarea motivelor de casare →

ICCJ. Decizia nr. 422/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 422/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI