ICCJ. Decizia nr. 485/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 485/2010
Dosar nr.6323/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 769 din 4 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1334/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de I.V. – general de brigadă, magistrat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 şi art. 271 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 105/C/2010 din 3 februarie 2010.
Procurorii au reţinut că în sarcina intimatului nu se poate reţine săvârşirea niciunei fapte de natură penală, întrucât acesta şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale şi având în vedere probele administrate în cauză.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 769 din 4 mai 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.
Împotriva acestei sentinţe, petentul A.I. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.
În cauza de faţă, magistratul intimat V.I., în calitate de procuror militar din cadrul Secţiei Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi-a exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lui obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistratul V.I. a emis rezoluţii de respingere a plângerii în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu se poate reţine în sarcina intimatului nici infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a relevat existenţa vreunui ajutor dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Referitor la infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prin încheierea nr. 63 din 5 mai 2003 la care petentul a făcut trimitere în mai toate demersurile sale, Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 judecători, a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de petiţionarul A.I. prin care acesta solicită revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar Timişoara, iar prin sentinţa nr. 128 din 08 octombrie 2003 Tribunalul Militar Timişoara a hotărât respingerea cererii de revizuire.
De asemenea, prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005, rămasă definitivă prin Decizia nr. 53 din 13 februarie 2006, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus scoaterea de pe rolul instanţei a plângerii formulate de A.I. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea urmăririi penale privind pe J.S. Cauza a fost înregistrată sub nr. 18/P/2006, iar prin rezoluţia din data de 02 august 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a dispus neînceperea urmăririi penale, în niciuna din situaţiile prezentate mai sus, petentul neînţelegând caracterul definitiv al soluţiilor date de organele judiciare şi faptul că cererile sale au fost respinse în mod temeinic şi legal.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii şi că nu există indicii vizând falsificarea unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 769 din 4 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1334/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 484/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 486/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|