ICCJ. Decizia nr. 483/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 483/2010
Dosar nr.6262/1/2011
Şedinţa publică din28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1687 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7212/1/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 6942/1549/VIII/1/2009 din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 6942/1549/VIII/1/2009 din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de numitul A.I. împotriva magistratului C.M., procurorla Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală si criminalistică.
S-a reţinut că la data de 09 martie 2009, în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie petentul a solicitat cercetarea penală a celor mai sus menţionaţi, deoarece consideră că se face „vinovat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, şi fals intelectual. Astfel petentul a susţinut că prin rezoluţia adoptată în dosarul nr. 123/P/2009 a încălcat prevederile art. 49 alin. (2) C. proc. pen.
Procurorul a reţinut că în urma examinării plângerii depuse, petentul în loc să urmărească o logică a expunerii, să realizeze o prezentare clară şi coerentă a situaţiei de fapt prin descrierea şi explicarea infracţiunilor pentru care solicită efectuarea de cercetări şi să indice ce solicită în cauză faţă de persoana a cărei cercetare o vrea, să ataşeze mijloacele materiale de probă necesare pentru susţinerea afirmaţiilor sale, se rezumă, de altfel, de cele mai multe ori, la folosirea unui limbaj inadecvat cu privire la magistraţi, astfel încât a respins, ca neîntemeiată, plângerea acestuia.
Împotriva acestei rezoluţii a procurorului, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petentul A.I. la data de 8 septembrie 2009.
Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 1687 din 21 octombrie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu întruneşte cerinţele unei plângeri penale directe, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 222 din acelaşi cod.
Împotriva acestei sentinţe, petentul A.I. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu estefondat.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Rezultă aşadar, din cuprinsul normelor legale enunţate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluţie sau ordonanţă a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu priveşte o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultând că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat acestuia o soluţie de netrimitere în judecată.
Pe de altă parte, plângerea petentului nu conturează nici conţinutul unei plângeri ca act de sesizare al organelor de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în alin. (2) al acestui text legal, întrucât în conţinutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul şi împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârşite.
Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., este greşită, întrucât , astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., deoarece petentul nu a făcut dovada existenţei unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1687 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7212/1/2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1687 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7212/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 484/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
