ICCJ. Decizia nr. 555/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 555
Dosar nr. 616/2003
Şedinţa din Camera de consiliu de la 24 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 septembrie 2003, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost înregistrate, sub nr. 2889/2003 al acestei instanţe, recursurile declarate de inculpaţii D.M. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 1215 din 28 august 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2501/2003.
La termenul din 29 septembrie 2003, fixat pentru judecarea recursurilor menţionate, inculpatul D.M., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea încheierii unui contract de asistenţă juridică cu un apărător ales.
Curtea a admis cererea recurentului-inculpat şi a amânat judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2003.
La acest din urmă termen, inculpatul a formulat, din nou, o cerere privind amânarea judecării recursurilor în vederea angajării unui apărător.
Constatând că inculpatului i-a fost asigurat dreptul la apărare, prin desemnarea unui apărător din oficiu şi prin amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, Curtea a respins această nouă cerere şi a menţinut delegaţia apărătorului desemnat din oficiu.
Susţinând că nu doreşte să fie judecat în lipsa coinculpatului aflat în stare de libertate şi în lipsa unui apărător ales, recurentul-inculpat D.M. a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Învestită cu soluţionarea cererii de recuzare, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, prin încheierea nr. 105 pronunţată la data de 22 octombrie 2003 în dosarul nr. 4735/2003, a respins cererea formulată de petentul D.M. privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., atunci când recuzarea priveşte întreaga instanţă, cererea trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Or, petentul nu a îndeplinit condiţia menţionată, cerută de legea procesuală penală.
Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În susţinerea recursului declarat împotriva încheierii menţionate, recurentul a arătat că, pentru a lua legătura cu familia, acesta a solicitat instanţei amânarea judecării cauzei cu o lună.
Admiţându-i-se în parte cererea, în sensul că instanţa a amânat judecarea cauzei, dar nu cu o lună, ci numai cu trei săptămâni, acesta nu a putut lua legătura cu familia.
Ca atare, nu s-a putut încheia contractul de asistenţă juridică cu apărătorul ales, împrejurare în raport de care acesta consideră că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare.
Pe de altă parte, la termenul de judecată din 20 octombrie 2003, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, în sensul că recurentul-coinculpat C.M. nu a fost citat la adresa depusă la dosarul cauzei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, petentul, în calitate de recurent-inculpat în procesul penal, a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, fără a indica nici unul din motivele de recuzare prevăzute de Codul de procedură penală.
Cererea de recuzare formulată de către acesta exprima, în fapt, nemulţumirea inculpatului generată de respingerea unei cereri repetate de amânare a judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător, soluţie apreciată ca nelegală, prin încălcarea dreptului la apărare.
Totodată, nemulţumirea acestuia era generată de lipsa coinculpatului la judecarea cauzei, apreciată de acesta ca o continuare a judecăţii cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii procesuale penale.
Or, este adevărat că părţile care se adresează unei jurisdicţii sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată care, în egală măsură depinde atât de pregătirea judecătorilor cât şi de imparţialitatea acestora.
Acestei necesităţi, în raport de care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, printre altele, a instituţiei recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei cauze, formând o cerere de recuzare.
Cum însă un mijloc, având ca finalitate păstrarea neştirbită a prestigiului justiţiei, nu se poate transforma într-o procedură, la îndemâna părţii, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanţă la o altă instanţă egală în grad, cu înfrângerea dispoziţiilor procesuale privind competenţa soluţionării respectivei cauze, în fond sau în căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecăţii, prin art. 51 din C. proc. pen., cu referire la art. 46 - 48 din acelaşi cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare.
Potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., recuzarea se formulează în scris sau oral, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.
În cazul în care recuzarea priveşte mai mulţi judecători, această cerinţă urmează a fi observată cu privire la fiecare dintre magistraţii a căror îndepărtare de la judecarea pricinii se cere.
Totodată, în raport de specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfăşurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor şi realizarea îndatoririlor părţilor, recuzarea nu poate fi cerută pentru alte motive decât cele prevăzute de textele legale menţionate.
Or, cererea formulată de inculpatul D.M. nu satisface condiţiile legale impuse de legea procesuală penală, aşa încât soluţia secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, de respingere a cererii informe cu care a fost învestită, este temeinică şi legală.
Ca atare, recursul declarat împotriva acestei încheieri apare ca fiind nefondat.
Totodată, criticile formulate de recurent în calea exercitată împotriva încheierii pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie nu sunt susceptibile de a fi considerate motive de casare în sensul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul D.M., ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul D.M. împotriva încheierii nr. 105 din 22 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4735/2003, ca inadmisibil.
Obligă petentul D.M. să plătească statului 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi 24 noiembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 557/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
