ICCJ. Decizia nr. 571/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 571
Dosar nr. 555/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Călăraşi a condamnat, între alţii, pe inculpatul Ş.C. la 11 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi i) şi la art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., iar pe inculpatul P.M. la 8 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) şi i) şi la art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul P.M. să execute şi această pedeapsă, în total 10 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, pentru inculpatul Ş.C., cu începere de la 3 august 2001 până la 14 aprilie 2003, iar pentru inculpatul P.M. cu începere de la 14 august 2001 până la 14 aprilie 2003, menţinându-se, totodată, starea de arest a ambilor inculpaţi.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apel, ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 420/A din 24 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind fixat termen, în vederea judecării la 19 noiembrie 2003.
Prin încheierea din 20 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 21 septembrie 2003.
La data de 17 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpaţilor şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acesteia până la 21 octombrie 2003, iar prin încheierea din 15 octombrie 2003 a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor până la 19 noiembrie 2003 inclusiv.
Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei ultime încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării încheierii atacate, s-a prevăzut că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce în alin. (2) al aceluiaşiarticol era menţionat că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu a fost prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66/2003, s-a prevăzut că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs, legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) şi ale art. 141 alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate, urmează ca acestea să fie respinse cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi Ş.C. împotriva încheierii din 15 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3659/2003.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 570/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 572/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|