CSJ. Decizia nr. 57/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 57
Dosar nr. 5/2003
Şedinţa publică din 7 aprilie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 26 iulie 2001, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul M.D., după respingerea cererilor acestuia privind schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 183 C. pen. şi privitoare la reţinerea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., la 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 din acelaşi cod.
S-a reţinut că în noaptea de 1/2 februarie 2001, pe fondul unui conflict spontan, cu intenţia de a suprima viaţa victimei D.I., inculpatul M.D., a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, cauzându-i multiple leziuni, care au dus la decesul acesteia.
Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) rezultă că moartea victimei D.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui politraumatism cranio-brahio-toraco-abdomino-pelvin cu multiple fracturi costale şi rupturi de ficat.
S-a mai arătat că leziunile toraco-abdominale s-au produs prin lovire cu corp dur şi comprimare între două corpuri dure. Totodată, s-a mai arătat că sângele recoltat de la cadavrul victimei conţine 3,20‰ alcool.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 691 din 18 decembrie 2001, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi a interzis inculpatului M.D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de către inculpat a fost respins, ca nefondat.
Prin Decizia nr. 2121 din 23 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., susţinând că prin nereţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) C. pen., faptei săvârşite de inculpatul M.D. i s-a dat o greşită încadrare juridică.
S-a susţinut că, la momentul săvârşirii faptei, victima prezenta o stare avansată de intoxicaţie, peste limita instalării comei alcoolice, fiind în imposibilitate de a se apăra şi de a reacţiona împotriva agresiunii exercitate de inculpatul care, cunoscând şi profitând de această împrejurare, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, provocându-i suferinţe şi leziuni ce au provocat decesul.
Pe de altă parte, din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a aplicat victimei, în curtea locuinţei, cu ferocitate, multiple lovituri cu pumnii pe întreaga suprafaţă a corpului, continuând agresiunea prin comprimarea şi lovirea repetată cu picioarele încălţate în bocanci, chiar şi după căderea victimei la pământ.
Ca atare, fapta inculpatului care, cunoscând şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, cauzată de consumul voluntar de băuturi alcoolice, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zone vitale ale corpului, producând leziuni grave generatoare de suferinţe prelungite ce au dus, după abandonarea victimei, la instalarea unei morţi lente, constituie infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 174 combinat cu art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. a) C. pen.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi rejudecarea cauzei între aceste limite.
Recursul în anulare este nefondat.
Cu referire la infracţiunea de omor, prezentând în toate cazurile aceleaşi caracteristici, respectiv acţiunea de a ucide cu intenţie o fiinţă omenească, având ca rezultat moartea victimei, elementele circumstanţiale care atrag incidenţa agravantei prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. privesc, concomitent, starea de neputinţă a victimei de a se apăra, preexistentă agresiunii şi, privitor la agresor, cunoaşterea şi profitarea de această împrejurare.
Starea de neputinţă a victimei de a se apăra, se apreciază prin recursul în anulare că este dată de intoxicaţia alcoolică.
Starea de beţie invocată este necontestată, fiind observată de martorii M.A., A.M. şi V.C., cunoscută de inculpat şi constatată prin raportul medico-legal.
Însă, cum reactivitatea sistemului nervos central este diferită, starea de beţie patologică are o gradualitate specifică fiecărui individ sub aspectul tulburărilor psiho-senzoriale şi neuromusculare, necaracterizată exclusiv de nivelul alcoolemiei, de la atenuarea discernământului şi actelor făptuitorului, până la paralizarea energiei fizice şi totala întunecare a facultăţilor psihice, sinonimă cu starea de neputinţă a victimei de a se apăra, în sensul dispoziţiilor art. 175 lit. d) C. pen.
Or, din declaraţiile concordante ale aceloraşi martori rezultă că în jurul orei 19,00 victima fusese în vizită, iar în jurul orei 21,00 a ieşit în curtea fermei, unde a început să strige "hoţii…", după care a mers la uşa martorului M.P.
Ca atare, starea de neputinţă în sensul dispoziţiilor menţionate nu este dovedită, aşa încât, în mod corect, instanţele nu au schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul particularizării acesteia sub aspectul gradului de pericol social, prin reţinerea agravantei prevăzute de art. 175 lit. d) C. pen.
Pe de altă parte, reţinerea infracţiunii de omor deosebit de grav în varianta constând în uciderea victimei prin cruzimi implică săvârşirea faptei în anumite circumstanţe din care rezultă caracterul omogen al conceperii şi executării faptei cu ferocitate, în sensul producerii victimei de suferinţe mult mai mari decât cele inerente oricărei acţiuni de suprimare a vieţii acesteia.
Din actele dosarului rezultă că ferma nr. 4 în care locuia inculpatul, soţia acestuia şi victima şi ferma nr. 5 în care locuia martorul M.P. şi soţia acestuia erau alăturate, separate printr-un gard.
Din declaraţiile martorilor M.A., M.P. şi A.M. rezultă că, ulterior reintrării în locuinţe, aceştia nu au mai auzit zgomote din curtea unde rămăseseră doar inculpatul şi victima. Totodată, ulterior agresiunii, respectiv în dimineaţa zilei următoare, victima a fost găsită în locuinţa sa, unde fusese dusă de către inculpat. Nu rezultă aşadar din probatoriul administrat în cauză că agresiunea, care a avut ca urmare moartea victimei, s-a produs în circumstanţe care să atragă încadrarea omorului şi în dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen., aşa încât faptei săvârşite de inculpat i s-a dat încadrarea juridică corectă.
Aşadar, condamnând inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., instanţele au dat o încadrare corectă faptei săvârşită de acesta.
Ca atare, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 419 alin. (1) partea I pct. 7 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va dispune ca onorariul de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, potrivit dispozitivului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 47 din 26 iulie 2001 a Tribunalului Călăraşi, deciziei penale nr. 691 din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi deciziei nr. 2121 din 23 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul M.D., ca nefondat.
Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 570/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
