ICCJ. Decizia nr. 73/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 73/2006
Dosar nr. 1269/1/2005
(Nr. în format vechi: 243/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis în parte contestaţia precizată, formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu Primăria comunei Zemeş, a anulat în parte dispoziţia nr. 8 din 11 februarie 2002, a Primarului comunei Zemeş, a obligat Primăria, să restituie reclamantului, suprafeţele de 1310 m2 şi, respectiv, 1255,03 m2, conform raportului de expertiză M.B., situate în intravilanul comunei Zemeş şi a menţinut măsura acordării de despăgubiri în echivalent pentru suprafaţa de 268,98 m2.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 77 din 16 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeş, împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia nr. 6585 din 24 noiembrie 2004, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei instanţei de control judiciar.
Prin aceeaşi hotărâre, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeş, împotriva deciziei pronunţate în apel, a fost admis, a fost casată hotărârea atacată, precum şi hotărârea primei instanţe şi a fost înlăturată obligaţia restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1255,03 m2.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea reclamantului R.M., privind revizuirea deciziei pronunţate în recurs.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuientul R.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul contrarietăţii de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era şi ea susceptibilă de recurs.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, formulată de contestatorul R.M.
Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată, ca atare, de lege.
De altfel, această concluzie dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispoziţiile legii procesual-civile, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, este susţinută de dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării căii de atac exercitate de revizuentul menţionat, potrivit cărora hotărârile date în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt exceptate expres de la controlul judiciar prin exercitarea recursului.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24, din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul R.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul R.M. împotriva deciziei nr. 4438 din 26 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 14669/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 72/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 74/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
