Imunitate parlamentară. Fapte săvârşite înainte de dobândirea calităţii de senator sau deputat
| Comentarii |
|
Pentru fapte săvârşite înaintea dobândirii calităţii de parlamentar, anumite acte procesuale şi judecata pot avea loc fără încuviinţarea Camerei din care aceasta face parte, prevederile art. 69 alin. 1 din Constituţie nefiind incidente.
Dacă inculpatul devine deputat ori senator după săvârşirea faptei, competenţa de a judeca revine instanţei competente după materie, iar nu Curţii Supreme de Justiţie, după calitatea persoanei; în atare situaţie sunt aplicabile prevederile art. 40 alin. 2 C. pr. pen., şi nu cele ale art. 29 alin. 1 lit. a din acelaşi cod.
(Completul de 9 judecători, decizia nr. 65 din 17 septembrie 2001)
Partea vătămată s-a adresat la 26 noiembrie 1999, cu plângere prealabilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, solicitând judecarea şi condamnarea inculpatei S.E. pentru infracţiunile de insultă prevăzută de art. 205 C. pen. şi de calomnie prevăzută de art. 206 din acelaşi cod, săvârşite la data de 10 noiembrie 1999.
S-a susţinut că, pe baza afirmaţiilor făcute de inculpată cu ocazia unui interviu, într-un articol publicat într-un cotidian s-a afirmat că, abuzând de funcţia avută, a săvârşit fapte incorecte.
Prin sentinţa penală nr. 212 din 15 februarie 2001 ,intemeindu-se pe dispoziţiile art. 42 C. pr. pen., Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa de a soluţiona cauza Curţii Supreme de Justiţie.
S-a motivat că soluţia se impune deoarece prin hotărâre a Senatului din 21 decembrie 2000 a fost validat mandatul de senator al inculpatei, iar potrivit art. 69 alin. 1 din Constituţie competenţa de a judeca, în cazul senatorilor şi deputaţilor, aparţine Curţii Supreme de Justiţie, învederându-se că este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă fapta a fost
comisă anterior sau după dobândirea calităţii de parlamentar.
Sesizată în acest fel, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, prin încheierea nr. 8 din 26 aprilie 2001, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în vederea efectuării procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare a inculpatei.
S-a motivat că dobândirea ulterioară a calităţii de senator şi, implicit, a imunităţii, trebuie socotită ca o cauză de împiedicare a exercitării procesului penal până la adoptarea în această privinţă a hotărârii Camerei din care inculpata face parte, ceea ce impune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, competent să iniţieze procedura de ridicare a imunităţii parlamentare.
S-a mai relevat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. 2 C. pr. pen., potrivit cărora dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, deoarece aplicarea acestei prevederi ar da posibilitate la chemarea în judecată şi chiar la arestarea cu rea-credinţă a persoanelor alese ulterior în
Parlament, ceea ce ar face iluzorie imunitatea dobândită, ar avea consecinţe periculoase şi ar contraveni prevederilor Constituţiei.
împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs, cu motivarea că soluţia adoptată de Curte nu este legală.
în dezvoltarea motivului de casare formulat, s-a susţinut că, în raport de prevederile art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie trebuia făcută prin sentinţă, iar nu prin încheiere.
S-a mai susţinut că din prevederile art. 69 alin. 1 din Constituţia României şi din cele ale art. 29 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pr. pen. rezultă că, numai săvârşirea infracţiunilor în perioada exercitării mandatului parlamentar atrage competenţa de judecată în primă instanţă a Curţii Supreme de Justiţie.
De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 40 alin. 1 C. pr. pen., în cazul competenţei determinate de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, iar conform alineatului 2 al aceluiaşi articol dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei.
S-a învederat că dispoziţiile referitoare la imunitatea deputaţilor şi senatorilor, cuprinse în art. 69 şi 70 din Constituţie, nu exclud de la aplicare normele înscrise în art. 40 C. pr. pen., astfel că aceste norme nu pot fi considerate neconstituţionale.
S-a menţionat că, din moment ce comiterea faptei şi depunerea plângerii prealabile sunt anterioare dobândirii de către inculpată a calităţii de senator, sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 alin. 2 C. pr. pen., astfel că în mod legal plângerea prealabilă a fost adresată Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, căreia îi revine competenţa de a soluţiona cauza.
Recursul este fondat.
Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. 1 lit. a C. pr. pen. infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi se judecă în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie.
Dar, este de observat că judecarea persoanelor menţionate, în primă instanţă, de către Curtea Supremă de Justiţie, este condiţionată de împrejurarea dacă au avut calitatea de deputaţi sau senatori în momentul comiterii infracţiunii.
Săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a dobândit ulterior o atare calitate nu determină competenţa în primă instanţă a Curţii Supreme de justiţie, pentru că ar contraveni principiilor ce decurg din textele de lege aplicabile în această materie.
Astfel, prin art. 40 alin. 2 C. pr. pen. se prevede că dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei.
Or, prin plângerea prealabilă cu care partea vătămată s-a adresat instanţei la data de 26 noiembrie 1999 se afirmă că fapta a fost săvârşită la 10 noiembrie 1999, când inculpata încă nu avea calitatea de parlamentar, această calitate dobândind-o ulterior, ca urmare a validării mandatului său de senator prin hotărâre a Senatului din 21 decembrie 2000.
în raport cu această situaţie şi ţinând seama de prevederile textului de lege menţionat, inculpata nu poate fi judecată de Curtea Supremă de Justiţie, în primă instanţă, pentru o infracţiune săvârşită la data de 10 noiembrie 1999, când nu avea calitatea de senator.
Aşa fiind, se impune ca Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie să constate că nu-i revenea competenţa de a judeca în primă instanţă şi să trimită cauza Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
în consecinţă, constatându-se că prin încheierea atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce constituie caz de casare în sensul prevăzut de art. 3859 alin. 171 C. pr. pen., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la judecătoria competentă, în vederea continuării judecăţii.
| ← Act administrativ al Ministerului Justiţiei în aplicarea art.... | ÎNFIINŢAREA CULTELOR RELIGIOASE. ABROGAREA PARŢIALĂ A... → |
|---|
