Act administrativ al Ministerului Justiţiei în aplicarea art. 103 din Legea nr. 92/ 1992 - republicată
| Comentarii |
|
Magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi 43 alin. 2 din Legea nr. 921 1992 - republicată, iar nu şi pentru vechimea în alte funcţii juridice.
(Completul de 9 judecători, decizia nr. 94 din 23 septembrie 2002)
Reclamanta S. M. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând să se dispună modificarea cuantumului adaosului la indemnizaţia de încadrare de la 5% cât a fost stabilit printr-un Ordin al ministrului, la 20% cât este legal în raport de vechimea în magistratură.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că: este judecător; în perioada 1 septembrie 1980 -1 ianuarie 1994 a fost avocat; la data de 1 ianuarie 1994 a fost numită în magistratură; întrucât legiuitorul a înţeles să asimileze funcţiile de specialitate juridică, inclusiv cea de avocat, aceleia de magistrat, în mod eronat a fost redusă perioada respectivă din calculul vechimii în magistratură, cu consecinţa reducerii adaosului de ia 20% la 5%, desi adaosul, potrivit legii, era de 20%.
Prin sentinţa nr. 23/F-C din 21 februarie 2001, Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis cererea.
Instanţa a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 42,43 şi 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare şi art. 5 din O. G. nr. 83/2000, rezultă că acest ultim text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art. 44 din Legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din care face parte şi vechimea în funcţiile de specialitate juridică asimilate.
Noţiunile de vechime în magistratură şi vechime efectivă în magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleaşi efecte cu privire la adaosul la indemnizaţia lunară de încadrare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei susţinând, în esenţă, că vechimea efectivă în magistratură şi vechimea în magistratură reprezintă noţiuni diferite, consecinţele luării în considerare a uneia sau alteia fiind, de asemenea, diferite; vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condiţiile art. 42 şi 43 alin. 2 din Legea de
organizare judecătorească; pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia iunară de încadrare, prin art. 5 alin. 1 din O. G. nr. 83/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în magistratură; dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare, care reglementează vechimea în magistratură nu sunt incidente în aplicarea art. 5 din O. G. nr. 83/2000.
Recursul a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2061 din 29 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
în motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 5 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.
Prin art. 5 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 s-a stipulat expres că adaosul prevăzut la alin. 1 se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în magistratură.
Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/1999 de modificare a Legii nr. 92/1992. în urma acestei modificări, art. 44 din Legea nr. 92/1992 menţionează explicit şi expres că perioada în care o persoană a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic constituie vechime în magistratură.
Coroborând acest text, rezultă că la calcularea adaosului, prevăzut de art. 5 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum este reglementată de art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.
împotriva celor două hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie
administrative poate fi considerată că reprezintă îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât raţiunea de substanţă a legii a fost satisfăcută.
Caracterul atipic al situaţiei în care s-a aflat petentul impune o soluţionare care, fără a încălca exigenţele recursului administrativ, să asigure cu precădere respectarea principiilor de echitate şi raţionalitate a legii, a cărei finalitate nu poate fi aceea de a obstrucţiona exerciţiul unui drept, ci de a asigura realizarea lui.
Rezultă, aşadar, că reclamantul s-a conformat dispoziţiilor legale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 521 din Legea nr. 3/1977 modificată, adresându-se autorităţii emitente.
Pe de altă parte, este de reţinut că acest fine de neprimire prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 are ca scop soluţionarea cererii petentului de către autoritatea emitentă, în vederea evitării, pe cât posibil, a litigiilor, revenindu-i deci, acesteia din urmă, revocarea actului administrativ ilegal şi satisfacerea pretenţiei reclamantului, în limitele legii aplicabile.
Ca atare, condiţia realizării procedurii prealabile anterior sesizării instanţei de contencios administrativ apare ca fiind satisfăcută în acest caz.
Aşa fiind, în mod greşit a fost admis recursul pârâtei şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea ca fiind prematur introdusă, critica acestuia prin recursul în anulare, sub acest aspect, fiind întemeiată, în cauză fiind incident deci, motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. pr. civ.
Cum instanţa s-a pronunţat în cauză reţinând ca întemeiată excepţia de prematuritate şi nu a statuat asupra fondului procesului, stabilind situaţia de fapt şi temeiurile legale, conform art. 314 din Codul de procedură civilă, acestea nu pot fi analizate direct în calea extraordinară a recursului în anulare.
în consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată şi în temeiul art. 3303raportat la an. 313 C. pr. civ., a trimis cauza Curţii Supreme de Justiţie -Secţia de contencios administrativ în vederea rejudecării recursului declarat de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2012. Completul de 9 Judecători | Imunitate parlamentară. Fapte săvârşite înainte de... → |
|---|
