Confiscare specială (art.315 lit. c NCPP). Încheierea nr. 33/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 33/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 9289/176/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
Încheiere penală nr. 33/CC/2015
Ședința Camerei de Consiliu din 13.02.2015
Judecător de Cameră Preliminară: B. D. M.
Grefier: N. A.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe intimatul N. R. M. având ca obiect desființare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP)
Fără participarea părților și a procurorului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.02.2015, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 20.11.2014 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria A. I. a solicitat judecătorului de cameră preliminară confiscarea specială a armei de tir cu aer comprimat marca SUHL, seria_, cal.4.5 mm.
Cererii i-a fost atașat dosarul penal nr. 2433/P/2014 și ordonanța din data de 11.09.2014 dată în același dosar penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 549 ind. 1 C.pr.pen. prin rezoluția judecătorului de Cameră Preliminară din data de 21.11.2014 s-a dispus comunicarea unei copii a ordonanței procurorului către numitul N. R. M. cu mențiunea că poate depune note scrise în termen de 10 zile de la primirea acesteia.
Susnumitul nu a depus la dosar note scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătorul de Cameră Preliminară, reține următoarele:
Prin ordonanța din data de 11.09.2014, dată în dosarul penal nr. 2433/p/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. s-a dispus clasarea cauzei cu nr. de mai sus privind pe intimatul N. R. M.- cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. 6 Cod penal.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut de către procurorul de caz existența unor cauze care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale în ceea ce privește infracțiunile cercetate- prevăzut de dispozițiile art. 16 alin.1 lit. b) C.pr.pen., constând în aceea că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
De la făptuitor au fost ridicate și depuse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ-A., conform dovezii ., nr._ din data de 03.07.2014: o armă de tir cu aer comprimat marca Suhl, seria_, cal. 4,5 mm, în stare de funcționare.
Ca urmare a acestei soluții, prin aceeași ordonanță s-a dispus sesizarea judecătorului de Camera preliminară cu propunerea de confiscare specială a bunurilor ridicate conform dovezii antemenționate.
Or, având în vedere că deținerea de arme și de muniție este interzisă în lipsa unei autorizații valabile în acest sens, văzând prevederile art. 315 alin. 2 C.pr.pen. conform cărora ordonanța de clasare a procurorului trebuie să cuprindă și dispoziții privind sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale, a dispozițiile art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal conform cărora sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală, judecătorul apreciază întemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..
Ca atare, în baza art. 549 ind. 1 alin. 3 lit b) C.pr.pen. va admite cererea Ministerului Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. privind confiscarea specială a bunurilor ridicate prin procesului verbal ., nr._/03.07.2014, ca urmare a emiterii ordonanței de clasare din data de 11.09.2014 din dosarul penal nr. 2433/P/2014, față de intimatul N. R. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. 6 Cod penal, și în consecință:
Va dispune confiscarea următoarelor bunuri depuse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ-A., conform procesului verbal ., nr._ din data de 03.07.2014: armă de tir cu aer comprimat marca Suhl, seria_, cal. 4,5 mm, în stare de funcționare.
În baza art. 574 lit. b) c.pr.pen. o copie după dispozitivul prezentei încheieri se va comunică Inspectoratului de Poliție al Județului A..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 549 ind. 1 alin. 3 lit b) C.pr.pen. admite cererea Ministerului Public- P. de pe lângă Judecătoria A. I. privind confiscarea specială a bunurilor ridicate prin procesului verbal ., nr._/03.07.2014, ca urmare a emiterii ordonanței de clasare din data de 11.09.2014 din dosarul penal nr. 2433/P/2014, față de intimatul N. R. M. (domiciliat în A. I., .. 55, ., CNP_) cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. 6 Cod penal, și în consecință:
Dispune confiscarea următoarelor bunuri depuse în Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ-A., conform procesului verbal ., nr._ din data de 03.07.2014: armă de tir cu aer comprimat marca Suhl, seria_, cal. 4,5 mm, în stare de funcționare.
În baza art. 574 lit. b) c.pr.pen. o copie după dispozitivul prezentei încheieri se comunică Inspectoratului de Poliție al Județului A..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 13. 02. 2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
B. D. M.
GREFIER
N. A.
Red. BDM/Tehn. NA/12.03.2015
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Furtul (art.208 C.p.). Sentința nr. 69/2015. Judecătoria ALBA... → |
---|