Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Sentința nr. 326/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 326/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 6633/176/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 326/2015
Ședința publică din 16.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: E. R. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentat de procuror G. O..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. V. M. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art. 5 alin.1 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15.09.2015, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 583/P/2011 emis la data de 30.07.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul C. V. M. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art. 5 alin.1 C.pen.
În actul de sesizare se arată că inculpatul C. V. M. în calitate de administrator al ., cu intenție, în perioada martie 2009 – septembrie 2010, a reținut și nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului sumele de bani reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă cauzând un prejudiciu de_ de lei de lei (_ de lei – debit și_ de lei accesorii), deși societatea avea disponibilități bănești pentru achitarea acestor sume de bani.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizarea nr._/16.02.2011 a AFP A. I.; adresele AFP A. I. nr._/15.11.2012 și nr._/18.02.2014; proces – verbal din data de 13.06.2013 de consemnare a actelor premergătoare efectuate; declarațiile inculpatului C. V. M.; declarațiile martorului A. L. Ș.; lista administratorilor și asociaților .; fișa sintetică totală privind obligațiile de plată către bugetul de stat ale . la data de 16.02.2011; situația . cu privire la active, datorii și capitaluri proprii la data de 30.06.2010; situația contului de profit și pierdere a . data de 30.06.2010; bilanț prescurtat la data de 31.12.2009; situația contului de profit și pierdere la data de 31.12.2009; situația activelor imobilizate la data de 31.12.2009; balanțe de verificare în perioada martie 2009 – decembrie 2010; registru de casă în perioada aprilie 2009 – decembrie 2012; statele de plată ale salariaților . în perioada 25.05.2009 – 16.02.2010; extrase conturilor deținute de . la BRD SA, BCR SA și Bancpost SA; verificarea în evidența Administrației Naționale a Penitenciarelor a inculpatului C. V. M.; acte de citare și de căutare a inculpatului C. V. M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 01.08.2014 sub dosar nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la administrarea următoarelor mijloace de probă: declarația martorului A. L. Ș. (f. 342) și înscrisuri.
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei s-a depus fișa de cazier judiciar al inculpatului (f. 285).
În cauză persoana vătămată Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. s-a constituit parte civilă cu suma de 24.986 lei cu titlu de despăgubiri civile. (f. 296 – 297)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
- În fapt și în drept:
Inculpatul C. V. M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 583/P/2011 emis la data de 30.07.2014 de P. de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., totul cu aplicarea art. 5 alin.1 C.pen.
În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta în calitate de administrator al ., cu intenție, în perioada martie 2009 – septembrie 2010, a reținut și nu a vărsat la bugetul general consolidat al statului sumele de bani reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă cauzând un prejudiciu de_ de lei de lei (_ de lei – debit și_ de lei accesorii), deși societatea avea disponibilități bănești pentru achitarea acestor sume de bani.
Prin decizia nr. 363/7.05.2015 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, în data de 6 iulie 2015 s-a constatat neconstituționalitatea art. 6 din Legea nr. 241/2005. În considerentele Deciziei antemenționate s-a arătat în esență, pe de o parte, că modul de definire a infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu respectă condițiile de calitate a unei legi, nestabilind cu claritate și precizie obiectul material al infracțiunii, respectiv noțiunea de „impozit cu reținere la sursă” nu este clar și precis astfel ca destinatarul normei să își poată să își ordoneze conduita, în funcție de ipoteza normativă a legii, iar pe de altă parte, nu respectă nici cerința de accesibilitate a legii, întrucât dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă” nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate în mod concret norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă. Prin urmare Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție, astfel că nu se poate pretinde unui subiect de drept să repsecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Față de aceasta, instanța constată că de la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv 6.07.2015 s-a împlinit termenul de 45 zile în care prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 puteau fi puse de acord cu dispozițiile Constituției.
Consecința prevăzută de dispozițiile constituționale menționate anterior este de încetare a efectelor art. 6 din Legea nr. 241/2005, care incriminează fapta de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, cu reținere la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Din punctul de vedere al legii penale, încetarea efectelor art. 6 din Legea nr. 241/2005 echivalează cu dezincriminarea faptei de reținere și nevărsare cu intenție cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, cu reținere la sursă, fiind incidente dispozițiile art. 4 Cod penal, potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni în legea nouă. Deopotrivă instanța reține și incidența dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal, care reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiuni până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, dispoziții care conform alin. 2 al aceluiași articol se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale.
Raportându-ne la Noul cod de procedură penală, din analiza art. 16 din Noul cod de pr. pen. rezultă că este suprimată distincția realizată sub legea veche între lipsa prevederii faptei în legea penală și lipsa unui element constitutiv al infracțiunii. Aplicând dreptul incident la situația de fapt mai sus expusă, instanța nu poate să ajungă decât la concluzia că fapta săvârșită în concret de către inculpatul C. V. M. a fost dezincriminată odată cu publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015. Or, potrivit prevederilor art. 16 C.pr.pen. „(1) acțiunea penală…, când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată când … b) fapta nu este prevăzută de legea penală [...]”, pentru ca potrivit art. 396 alin. 5, când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute „de art. 16 alin. 1 lit. a) –d) instanța să pronunțe achitarea inculpatului”.
Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art. 4 din Noul cod penal, art. 5 Noul cod penal, coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. b) teza-I-a C.pr.pen., în prezent fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nefiind prevăzută de legea penală, îl va achita pe inculpatul C. V. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 republicată.
2. Asupra laturii civile din cauză:
În cauză, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.-prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., s-a constituit parte civilă având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri civile.
În analiza privind soluționarea acțiunii civile în cauză, instanța pornește de la prevederile art. 25 alin. 5 C.pr.pen. conform cărora în caz de achitare a inculpatului [...] în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi, [...], instanța lasă nesoluționată acțiunea acțiunea civilă. În continuare, reține că art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi reglementează cazul de împiedicare a punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale constând în neprevederea faptei de legea penală, respectiv dezincriminarea faptei săvârșită de inculpat.
Or, reținând că în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în secțiunea precedentă se va dispune achitarea inculpatului, ca urmare a dezincriminării faptei de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 republicată, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b ) teza întâi, instanța dând aplicabilitate textului legal mai sus enunțat (art. 25.alin. 5 C.pr.pen.) va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauză de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.-prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Sub același aspect, al soluționării acțiunii civile, reținând dispozițiile art. 397 alin. 5 C.pr.pen., conform cărora „în cazul în care instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asiguratorii se mențin„, va menține măsura asiguratorie constând în sechestrul asiguratoriu instituit prin Ordonanța procurorului nr. 583/P/2011 din data de 19.06.2013, măsură asiguratorie care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
3. Asupra cheltuielilor din cursul procesului penal:
Potrivit art. 272 alin. 1 C.pr.pen. cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocațiilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți.
În baza art. 275 alin. 3 c.pr.pen. în cauza de față, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat- avocat Agoșton V. în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 666/3.03.2015-f. 315 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C. Pr.pen., art. 4 Noul cod penal, art. 5 Noul Cod penal cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 363/7.05.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 495/6.07.2015, achită pe inculpatul C. V. M. (fiul lui D. și C., născut la data de 14.08.1975 în Ocna M., jud. A., domiciliat în A. I.- Micești, .. 2A, jud. A., CNP_ ), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevirare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. 5 C.pr.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B.-prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 397 alin. 5 C.pr.pen. menține măsura asiguratorie constând în sechestrul asiguratoriu instituit prin Ordonanța procurorului nr. 583/P/2011 din data de 19.06.2013, măsură asiguratorie care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat- avocat Agoșton V. în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 666/3.03.2015-f. 315 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi data de 16.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. D. M. E. R. T.
Red. BDM/Tehnored. ERT/5ex/26.09. 2015
← Confiscare specială (art.315 lit. c NCPP). Încheierea nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 328/2015.... → |
---|