Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Sentința nr. 73/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 73/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 577/176/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 73/CC/2015
Ședința camerei de consiliu de la 06 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. P.
Grefier M. G.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe revizuent Ț. M.- administrator la ., având ca obiect revizuire ( plângere soluții de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa revizuentului.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că a fost comunicat și atașat la dosarul cauzei, dosarul penal nr._ .
În baza art. 459 C.pr.penală instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă deoarece potrivit deciziei nr.42/2005 pot fi atacate cu revizuire doar hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei. Solicită să fie obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 03.02.2015 sub nr._ revizuentul Ț. M.- administrator la . a solicitat revizuirea s. .p. nr, 40/2015 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._
În motivarea cererii, revizuentul a arătat în esență că hotărârea pronunțată este incompatibilă cu s.p. nr. 550/2013 a Judecătoriei A. I..
În drept a invocat disp. art. 453 al. 1 lit a C.pr.penală.
Examinând cererea de revizuire, instanța constată că, cererea este inadmisibilă raportat la următoarele aspecte:
Conform disp. art 453 C pr pen, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt,, cazurile de revizuire fiind expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Din analiza cererii ce face obiectul prezentului dosar, reiese că această cale extraordinară de atac vizează s p. nr, 40/2015 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ prin care judecătorul de cameră preliminară, a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul revizuient Ț. M., fiind menținută ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I., nr 1653/P/2014 din data de 25.07..2014 de clasare a cauzei penale privind pe intimații M. R. și ..
Din analiza disp. art. 453 Cpp reiese că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, iar pe de altă parte, întrucât scopul acestei căi de atac este înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, reiese că sunt supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești ce conțin o rezolvare a fondului cauzei, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual principal . Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală . Practic, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța soluționează acțiunea penală și pronunță, după caz, o soluție de achitare, de condamnare, de încetare a procesului penal ori de renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, conform art. 396 Cpp
Pe cale de consecință, având în vedere că prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești prin care nu s-a soluționat fondul cauzei ., în baza art. 459 alin. 5 rap. la art.452, art. 453 C.pr.pen. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul Ț. M., administrator la ., împotriva s.p. 40/2015 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă revizuentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 459 alin. 5 rap. la art.452, art. 453 C.pr.pen. respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul Ț. M., CNP_, domiciliat în Zlatna, .. 16, jud. A. împotriva s.p. nr., 40/2015 pronunțată de către Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă revizuentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica, din data de 06.04.2015.
Președinte,
D. E. P.
Grefier,
M. G.
Red. P.D.E.
Tehnored MG./4ex/10.04.2015
← Abandonul de familie (art. 305 C.p.). Sentința nr. 183/2015.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 169/2015. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|