Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 169/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 9416/176/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 169/2015
Ședința publică din 07.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. D. E.
Grefier G. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror O. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul H. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal totul cu aplicarea art. 41 al 1 C. penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării de la 06.04.2015, care este parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 4433/P/2014 emis la data de 26.11.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul H. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal totul cu aplicarea art. 41 al 1 C. penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 27.11.2014 sub nr._ .
În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că:
1) În noaptea de 01/02.11.2014, după ce a participat cu inculpatul F. R. C. la sustragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare_ montate pe autoturismul marca Opel Astra, aparținând numitei M. C. R., a montat împreună cu susnumitul plăcuțele sustrase pe autoturismul marca Opel Astra folosit de către inculpatul F. R. C. și s-au deplasat cu acest autoturism la stația de carburanți aparținând . SRL situată în Oarda de Jos, unde au alimentat cantitatea de 65 de litri motorină fără a achita contravaloarea carburantului
2) în dimineața zilei de 06.11.2014, a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . ., deși avea permisul de conducere suspendat
Analizând mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: denunțul numitei N. A. L.; proces - verbal de sesizare din oficiu din data de 06.11.2014 și anexele acestuia (schițe, planșă fotografică); declarațiile inculpaților H. G. și F. R. C.; declarațiile martorilor N. A. L. și B. A.; proces - verbal de reconstituire din data de 06.11.2014; proces - verbal din data de 04.11.2014 de vizionare a imaginilor înregistrate la stația de carburanți în data de 02.11.2014; DVD cu imagini înregistrate la stația de carburanți în data de 02.11.2014; planșă fotografică cu imagini înregistrate la stația de carburanți în data de 02.11.2014; fișă de evidență a vehiculului Opel Astra cu număail de înmatriculare_, folosit de inculpatul F. R. C.; dovezi din data de 06.11.2014 de ridicare a articolelor de îmbrăcăminte purtate de inculpați la săvârșirea faptei de furt calificat; proces - verbal din data de 14.11.2014 de identificare a articolelor de îmbrăcăminte purtate de inculpați la săvârșirea faptei de furt calificat; planșă fotografică cu articolele de îmbrăcăminte purtate de inculpați la săvârșirea faptei de furt calificat și ridicate de la aceștia în data de 06.11.2014; proces - verbal din data de 06.11.2014 de recunoaștere după fotografie; fișă de urgență prespitalicească din data de 06.11.2014 întocmită pentru martorul B. A.; procese - verbale de investigații din data de 05.11.2014; proces - verbal din data de 06.11.2014 de conducere în teren; proces - verbal din 06.11.2014 de achitare a prejudiciului către . SRL; copie a plângerii persoanei vătămate M. C. R. privnd furtul plăcuțelor de înmatriculare, înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria S.; fișe de evidență ale vehiculului Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, folosit de M. C. R.; copii ale actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 1619/P/2014 privind furtul de carburant săvârșit în localitatea de S. de către H. G. și F. R. C.; dovezi de predare la Camera de Corpuri Delicte a IPJ A. a articolelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpați; procese - verbale de percheziție din data de 06.11.2014., instanța reține următoarea situație de fapt:
1) Inculpatul H. G. și inculpatul F. R. C., în noaptea de 01/02.11.2014, după ce au sustras plăcuțele cu numărul de înmatriculare_ montate pe autoturismul marca Opel Astra, aparținând numitei M. C. R., au montat plăcuțele sustrase pe autoturismul marca Opel Astra folosit de către inculpatul F. R. C. și s-au deplasat cu acest autoturism la stația de carburanți aparținând . SRL situată în Oarda de Jos, unde au alimentat cantitatea de 65 de litri motorină, părăsind stația de carburanți fără a achita contravaloarea carburantului.
Din probele aflate la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că inculpatul H. G. a săvârșit infracțiunile de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat și de furt calificat.
Astfel, inculpatul H. G. declară că împreună cu inculpatul F. R. C. au sustras numerele de înmatriculare montate pe un alt autoturism parcat în localitatea S. și le-au montat pe autoturismul folosit de către inculpatul F. R. C.. Inculpatul H. G. arată că s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul F. R. C. în stația de carburanți din localitatea Oarda de Jos, unde au alimentat motorină fără a achita contravaloarea carburantului.
Inculpatul F. R. C. declară că în data de 01.11.2014 s-a deplasat în S. cu autotusimul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, unde, împreună cu inculpatul H. G., a sustras plăcuțele de înmatriculare ale unui alt autoturism, pe care le-au montat pe autoturismul cu care se deplasau. Inculpatul F. R. C. arată că se înțelesese cu inculpatul H. G. să sustragă plăcuțe cu numere de înmatriculare de la un alt autoturism pentru a le monta pe autoturismul folosit de către ei în vederea sustragerii de carburant de la stații aflate pe raza județului A.. Inculpatul F. R. C. afirmă că a condus autoturismul pe care erau montate plăcuțele de înmatriculare sustrase până în localitatea Oarda de Jos, unde au intrat într-o stație de carburanți și au alimentat cantitatea de 65 de litri de motorină, părăsind stația fără a achita combustibilul. Inculpatul F. R. C. arată că au aruncat plăcuțele de înmatriculare pe câmp după comiterea faptei și că în data de 05.11.2014 a înstrăinat autoturismul către numitul K. Ș..
Martorul N. A. L. declară că în data de 01/02.11.2014, în jurul orei 00:15, a observat, pe camerele de supraveghere ale stației de carburanți unde este angajată, persoane necunoscute de sex bărbătesc care au sosit cu autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ în stația de carburanți situată în Oarda de Jos, unde au alimentat în recipiente aflate pe bancheta din spate a autoturismului cantitatea de 65 de litri de motorină în valoare de 393 de lei și au plecat fără a achita contravaloarea carburantului. Martorul N. A. L. arată că a observat că în autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ se mai afla o persoană pe scaunul șoferului.
Din plângerea persoanei vătămate M. C. R., înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria S. sub numărul 1608/P/2014, rezultă că în data de 01.11.2014 persoane necunoscute i-au sustras plăcuțele cu numărul de înmatriculare_ .
Din procesul - verbal de efectuare a reconstituirii, încheiat în data de 06.11.2014, rezultă faptul că inculpatul F. R. C. a condus organele de poliție în teren și a arătat, fară ezitare și în mod detaliat, locurile și modalitățile în care a săvârșit faptele împreună cu inculpatul H. G..
Din procesul - verbal din data de 04.11.2014 de vizionare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere aflate în stația de carburanți din Oarda de Jos rezultă faptul că persoana care ocupa locul pasagerului din dreapta șoferului și care alimentează carburantul este inculpatul H. G.. De asemenea, din procesul - verbal reiese faptul că autoturismul care apare în imagini este cel folosit în mod exclusiv de către inculpatul F. R. C., vehiculul fiind înmatriculat cu numărul_ .
Din dovezile de ridicare de bunuri din data de 06.11.2014 rezultă faptul că organele de cercetare penală au ridicat o geacă de culoare neagră din material tip piele de la domiciliul inculpatului H. G. și o geacă de culoare închisă de la inculpatul F. R. C., fiind întocmite și planșe fotografice cu aceste articole de îmbrăcăminte.
Din procesul - verbal din data de 14.11.2014 și din planșa fotografică anexată rezultă faptul că articolele de îmbrăcăminte ridicate de la inculpații H. G. și F. R. C. corespund cu cele purtate de aceștia la data comiterii faptei de furt de carburant de la stația din localitatea Oarda de Jos.
Din procesul - verbal din data de 06.11.2014 reiese faptul că inculpatul F. R. C. a condus organele de poliție în teren și a indicat locul unde se află în prezent autoturismul folosit la comiterea infracțiunilor, pe care 1-a înstrăinat către K. Ș..
Din procesul - verbal din data de 06.11.2014 semnat de avocatul inculpatului H. G. și de reprezentantul . SRL rezultă faptul că s-a achitat contravaloarea carburantului sustras de inculpații H. G. și F. R. C..
Din procesul - verbal din data de 07.11.2014 rezultă faptul că reprezentanții . SRL nu se constituie parte civilă în cauză întrucât prejudiciul a fost recuperat.
2) In dimineața zilei de 06.11.2014, inculpatul H. G. a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . ., deși avea permisul de conducere suspendat, și a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit de gardul imobilului aparținând ., rezultând vătămarea martorului B. A., după care a părăsit locul accidentului fără încuviințare.
Din probele aflate la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că inculpatul H. G. a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul fară permis de conducere.
Astfel, inculpatul H. G. declară că în noaptea de 06.11.2014 s-a întâlnit cu martorul B. A. în gara CFR aflată în ., stabilind cu acesta să îl transporte în Sighișoara cu autoturismul contra unei sume de 300 de lei. Inculpatul H. G. arată că a luat de la domiciliul său autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ și, la volanul acestuia, s-a deplasat în stația de carburanți unde a alimentat cu carburant. Inculpatul H. G. afirmă că, ulterior, a condus din nou acest autoturism pe drumul public, încercând că meargă la un prieten, pe care vroia să îl roage să conducă autoturismul până la Sighișoara, deoarece el avea suspendat dreptul de a conduce. Inculpatul H. G. declară că în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe drumul public, la unul dintre cauciucuri a făcut pană, astfel că a ieșit cu autoturismul pe marginea drumului. Inculpatul H. G. arată că martorul B. A. s-a aflat în tot acest timp în autoturism pe scaunul din dreapta șoferului.
Martorul B. A. declară că în noaptea de 05/06.11.2014, în jurul orelor 03:00, a ajuns în gara CFR din ., întâlnindu-se cu inculpatul H. G. în barul situat în incinta gării. Martorul B. A. arată că a stabilit cu inculpatul H. G. ca acesta că îl transporte cu autoturismul său în .. Martorul B. A. afirmă că s-a urcat cu inculpatul H. G. într-un autoturism de culoare neagră cu numărul de înmatriculare_, pe care inculpatul 1-a condus până într-o benzinărie, unde a alimentat cu carburant, ulterior ieșind din nou pe drumul public, cu această ocazie inculpatul H. G. pierzând controlul autoturismului și intrând într-un gard de beton. Martorul B. A. declară că în momentul accidentului s-a lovit cu capul de parbrizul autoturismului. Martorul B. A. arată că inculpatul H. G. a părăsit locul accidentului cu autoturismul și împreună s-au deplasat către un imobil unde a încercat să schimbe roata autoturismului, fără a reuși. Martorul B. A. declară că a refuzat să fie transportat la Spitalul din S. de către echipajul de ambulanță sosit la fața locului întrucât a suferit leziuni minore, arătând și că nu se constituie parte civilă în cauză.
Din procesul - verbal din data de 06.11.2014 rezultă faptul că martorul B. A. 1-a indicat, fară rezerve, pe inculpatul H. G. ca fiind conducătorul autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare_, persoană cu care stabilise să îl transporte în județul M..
Din fișa de urgență prespitaliceacă întocmită în data de 06.11.2014 de către echipajul ambulanței venită la fața locului în urma accidentului în care a fost implicat H. G. reiese faptul că martorul B. A. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut în urma accidentului rutier, prezentând o plagă pe cutia craniană.
Din procesul - verbal de sesizare din oficiu, întocmit în data de 06.11.2014, și din planșa fotografică anexată rezultă faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, utilizat de inculpatul H. G., a suferit avarii specifice unui accident rutier. De asemenea, din procesul - verbal rezultă faptul că inculpatul H. G. a fost verificat în bazele de date ocazie cu care s-a stabilit că figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Persoana vătămată . SRL nu s-a constituit parte civilă.
ÎN D.:
Faptele inculpatului H. G. constând în aceea că:
1) în noaptea de 01/02.11.2014, după ce a participat cu inculpatul F. R. C. la sustragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare_ montate pe autoturismul marca Opel Astra, aparținând numitei M. C. R., a montat împreună cu susnumitul plăcuțele sustrase pe autoturismul marca Opel Astra folosit de către inculpatul F. R. C. și s-au deplasat cu acest autoturism la stația de carburanți aparținând . SRL situată în Oarda de Jos, unde au alimentat cantitatea de 65 de litri motorină fără a achita contravaloarea carburantului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b C.P.., de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 48 C.P.. raportat la art. 334 alin. 2 C.P..,
2) în dimineața zilei de 06.11.2014, a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . ., deși avea permisul de conducere suspendat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul tară permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. 2 C.P.., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.P.., totul cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.P..
În ceea ce privește sesizarea din oficiu cu privire la schimbarea încadrării juridice, a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal totul cu aplicarea art. 41 al 1 C. penal în cele de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal, invocată de instanță din oficiu, instanța o va respinge raportat la împrejurarea că, din lecturarea s.p. nr.369/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ reiese că inculpatul a comis o nouă infracțiune înainte de împlinirea termenului de reabilitare din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 278/2005 a Tribunalului A., chiar și prin luarea în calcul a termenelor de reabilitare prevăzute de lege de Noul Cod penal, mai favorabile inculpatului. Astfel, pedeapsa aplicată ar fi fost considerată executată la data de 25.05.2007, termenul de reabilitare conform Noului cod penal ar fi fost de 4 ani, însă inculpatul a comis o nouă infracțiune la data de 13.05.2011, deci cu câteva zile înainte de împlinirea termenului de reabilitare.
Cu privirea la infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpatului, instanța reține că la termenul de judecată din data de 06.04.2015, cu procedura legal îndeplinită, prezenți personal în fața instanței de judecată, persoana vătămată O. P. Marketing SRL prin reprezentant Murguleascu M. și inculpatul au arătat că s-au împăcat, împrejurare față de care instanța a procedat la luarea unei declarații comune acestora, consemnată și atașată la dosar (f 222).
Fapta de furt calificat reținută în sarcina inculpatului este prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 al. 1 lit. b Noul Cod penal, iar art. 231 alin. 2 Noul cod penal prevede că în cazul faptelor prevăzute la art. 228, 229 al. 1, al 2 lit b și c și art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.
În atare situație, reținând că a intervenit împăcarea părților și că potrivit art. 396 alin. 6 C.pr.pen. instanța pronunță încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. e)-j) C.pr.pen, lit g a art. 16 alin. 1 lit. g prevăzând că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit [...] împăcarea, coroborate cu dispozițiile art. 17 alin. 2 C.pr.pen. potrivit cărora în cursul judecății, acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de [...] încetare a procesului penal și cu art. 159 Noul cod penal, instanța va înceta procesul penal față de inculpatul H. G., fiul lui A. și V., născut la data de_, în A. I., jud. A., domiciliat în ., ., ., jud. A., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, muncitor,, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 al. 1 lit. b Noul Cod penal în condițiile art. 41 al. 1 Noul Cod Penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată . SRL, cu sediul în București, sector 1, atr. Coralilor, nr. 22, Clădirea Infinity, ., CUI RO_
În baza disp. art. 25 al.5 C pr pen, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL .
În baza art. 272, 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) C.pr.pen. va obliga inculpatul și persoana vătămată . SRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiecare câte 385 lei.
Referitor la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța reține faptul că la termenul de judecată din data de 06.04.2015 instanța, potrivit disp. art.374 alin. 4 C.p.p., a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a unor eventuale înscrisuri prezentate, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, aducând totodată la cunoștința inculpatului și conținutul disp. art.396 alin. 10 C.p.p.
Inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art.375 C.p.p., arătând că înțelege să recunoască în totalitate învinuirea ce i s-a adus prin actul de sesizare. Astfel fiind, s-a procedat la audierea inculpatului, potrivit disp. art.378 – art.379 rap. la art.375 alin. 1 C.p.p., cele declarate fiind consemnate în proces – verbal aparte de ascultare, atașat la dosarul cauzei (f. 223). În raport de declarația inculpatului, care a recunoscut în totalitate învinuirea, adică săvârșirea tuturor celor 2 fapte sub aspectul cărora a fost trimis în judecată, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța, văzând și disp. art.375 alin. 2 rap. la art.374 alin. 4 C.p.p. a admis cererea formulată privind aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, sens în care a procedat la demararea cercetării judecătorești potrivit procedurii prev. de art.377 C.p.p., întrebând inculpatul dacă are de administrat probe cu înscrisuri sau dacă înțelege să solicite acordarea unui singur termen pentru a depune înscrisuri la dosar. Inculpatul a arătat că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă pe care instanța a încuviințat-o ca fiind admisibililă. .
Așa cum s-a expus mai sus, inculpatul a recunoscut învinuirea așa cum i s-a adus prin actul de sesizare al instanței, instanța reținând că cele 2 infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, fiind incidente disp. art.38 alin.1 C.p. (mai multe infracțiuni săvârșite de același inculpat, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea). Totodată, se constată că, faptele au fost comise și în stare de recidivă raportat la împrejurarea că toate faptele reținute în sarcina sa au fost comise după împlinirea termenul de încercare al liberării condiționate din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.. 278/2005 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr.4297/2005, definitivă prin decizia penală nr.46/A/2006 a Curții de Apel A. I...
Constatând că, din probele administrate în cauza penală de față, coroborate cu declarația inculpatului care prezent la termenul de judecată din data de 06.04.2015, a declarat că recunoaște învinuirea ce i se aduce fiind de acord ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere ., toate în condițiile art.41 alin. 1 C.p. și cu aplic. art.38 alin. 1 C.p. și au fost săvârșite de inculpat, cu intenție, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.396 alin. 2 C.pr.pen., urmând a pronunța condamnarea acestuia.
La stabilirea și individualizarea pedepselor instanța are în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 N.C.P., raportate asupra cauzei penale de față, respectiv gravitatea infracțiunilor și periculozitatea inculpatului, prin aplicarea următoarelor criterii: imprejurarile si modul de comitere a infractiunilor, precum si mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valorile sociale ocrotite, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunilor, motivul savarsirii infractiunilor si scopul urmarit, natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal respectiv nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Raportat la cele de mai sus, în baza disp.. 48 Cp rap. la art. 334 al. 2 Cp, cu aplic. art. 41 al. 1 Cp. și a art. 396 alin.2, alin 10 C.pr.pen, va condamna pe inculpatul H. G., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat
În baza disp. art. 335 al. 2 Cp, cu aplic. art. 41 al. 1 Cp și a art. 396 alin. 2, alin 10 C.pr.pen, va condamna pe inculpatul H. G., cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere .
În baza disp. art. 38 al. 1 Cp și art. 39 al. 1 lit. b Cp va contopi pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită și anume 1 lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 (nouă ) luni închisoare.
În temeiul disp. 72 alin. 1 teza I C.p. va computa perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu a inculpatului, de la data de 06.11.2014 la zi .
În ceea ce privește măsurile preventive dispuse în cauză față de inculpatul H. G., instanța reține că față de inculpat s-a luat măsura arestului la domiciliu ca urmare a înlocuirii la data de 16.12.2014 a măsurii arestării preventive luată față de inculpat prin prin încheierea nr. 147/CC/2014 pronunțată de Judecătoria A. I., fiind emis M.A.P nr. 29/UP/07.11.2014.
Potrivit disp art. 399 alin. 1 C.proc pen “instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra menținerii, revocării ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe parcursul procesului cu privire la inculpat”.
Instanța apreciază că temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive față de inculpat continuă să subziste. Față de circumstanțele cauzei și față de pericolul social derivat din activitatea și personalitatea inculpatului, generat și de bogata antecedență penală a inculpatului, acesta suferind alte două condamnări pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare, reținând că fiecare dintre pedepsele aplicate au fost cu executare în regim de detenție, din executarea cărora inculpatul a fost liberat condiționat, instanța apreciază că se impune menținerea măsurii preventive-arest la domiciliu- a inculpatului H. G..
Ca urmare, menținând măsura preventivă dispusă față de inculpat, instanța va dispune comunicarea unui exemplar din prezenta către IPJ A.- Serviciul Investigații Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare
În temeiul art. 255 C.proc.pen., va dispune restituirea către inculpat a unei geci din material tip piele de culoare neagră, ridicată de la inculpat conform dovezii ., nr._ din data de 18.11.2014 și aflată la camera de corpuri delicte a IPJ A. .
În baza disp. art. 114 al.1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 203 al. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii sale definitive la Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Serviciul Poliției Rutiere în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal totul cu aplicarea art. 41 al 1 C. penal în cele de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit. b C. penal, de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 48 C. penal rap. la art. 334 al 2 C. penal și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al 2 C. penal cu aplicarea art. 38 al 1 C. penal, invocată de instanță din oficiu.
I. În baza art. 396 alin. 6, art. 17 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) C.pr.pen., art. 159 Noul cod penal, încetează procesul penal față de inculpatul H. G., fiul lui A. și V., născut la data de_, în A. I., jud. A., domiciliat în ., ., ., jud. A., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, muncitor,, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 al. 1 lit. b Noul Cod penal în condițiile art. 41 al. 1 Noul Cod Penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată . SRL, cu sediul în București, sector 1, atr. Coralilor, nr. 22, Clădirea Infinity, ., CUI RO_
În baza disp. art. 25 al.5 C pr pen, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL .
În baza art. 272, 275 alin. 1 pct. 2 lit. d) C.pr.pen. obligă inculpatul și persoana vătămată . SRL la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiecare câte 385 lei.
II. În baza disp.. 48 Cp rap. la art. 334 al. 2 Cp, cu aplic. art. 41 al. 1 Cp. și a art. 396 alin.2, alin 10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul H. G., fiul lui A. și V., născut la data de_, în A. I., jud. A., domiciliat în ., ., ., jud. A., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, muncitor,, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat
În baza disp. art. 335 al. 2 Cp, cu aplic. art. 41 al. 1 Cp și a art. 396 alin. 2, alin 10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul H. G., cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere .
În baza disp. art. 38 al. 1 Cp și art. 39 al. 1 lit. b Cp contopește pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită și anume 1 lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 (nouă ) luni închisoare.
În temeiul disp. 72 alin. 1 teza I C.p. compută perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu a inculpatului, de la data de 06.11.2014 la zi .
În temeiul disp. art. 399 al. 1 Cpp menține măsura arestului la domiciliu a inculpatuluI H. G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP/07.11.2014 emis de Judecătoria A. I..
În temeiul art. 255 C.proc.pen., dispune restituirea către inculpat a unei geci din material tip piele de culoare neagră, ridicată de la inculpat conform dovezii ., nr._ din data de 18.11.2014 și aflată la camera de corpuri delicte a IPJ A. .
În baza disp. art. 114 al.1 din OUG 195/2002 raportat la disp. art. 203 al. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006, dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii sale definitive la Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Serviciul Poliției Rutiere în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Dispune comunicarea unui exemplar din prezenta către IPJ A.- Serviciul Investigații Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
Președinte, Grefier,
P. D. E. G. M.
Red. DEP
Tehnored GM/5ex/20.04.2015
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 167/2015.... → |
---|