Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 25/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 1848/177/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ALEȘD
JUDEȚUL BIHOR
DOSAR NR._ .
SENTINȚA PENALĂ NR. 25/2015.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.02.2015.
PREȘEDINTE: C. A.
GREFIER: B. M.
Ministerul public este reprezentat de către d-na procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 alin 1 c.p.p
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul U. D., dom în loc. Vârciorog, nr.222, jud. Bihor, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev de art. 336 alin 1 Cpen.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13.02.2015, dată la care părțile au pus concluzii pe fond, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când judecătoria a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 20.02.2015, respectiv 27.02.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, din data de 09.09.2014, înregistrat la instanță la 19.09.2014, sub nr. dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului U. D., fiind acuzat de comiterea infracțiunii, prev de art. 336 alin 1 Cpen.
S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, faptul că inculpatul U. D., la data de 06.04.2014, a condus pe drumurile publice DN1 E60, autoturismul cu număr de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,20 grame la mie.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.
În ședința publică din data de 13.02.2015, inculpatul U. D., a recunoscut comiterea faptei pusă în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în condițiile art. 375 Cpen. Această cerere a fost admisă de instanță prin încheierea pronunțată la aceeași dată.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probele din cursul judecății instanța reține următoarele:
Lucrătorii de poliție care asigurau supravegherea traficului în localitatea Lugasu de Jos, pe DN1, în jurul orelor 11,0354, au oprit autoturismul marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpatul U. D..
Testat fiind cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,52 mg/ litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală de specialitate, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
S-a constatat cu acest prilej, că inculpatul prezenta în sânge o alcoolemie de 1,20 grame/ mie alcool pur în sânge, aspect ce rezultă din conținutul buletinului de analiză toxicologică nr. 491/08.04.2014 emis de S.ML. Bihor.
Această stare de fapt a fost reținută de instanță ca urmare a coroborării mijloacelor de probă reprezentând: Ordonanță de continuare a cercetărilor față de suspect ( fila 6 dosar u.p.), Ordonanță de începere a urmăririi penale ( fila 8 dosar u.p.), Ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale ( fila 4 dosar u.p.), Proces verbal de constatare a faptei ( fila 9-10 dosar u.p.), Declarațiile martorului Bot F. ( filele 11-12 dosar u.p.),Proces verbale de consimțământ ( fila 14 dosar u.p.), Buletin de examinare clinică ( fila 15 dosar u.p.), Proces verbal de prelevare probe biologice ( fila 16 dosar u.p.), Rezultat alcooltest și buletin de analiză toxicologică ( fila 17 dosar u.p.), cazier rutier ( fila 20 dosar u.p), Proces verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect și inculpat ( filele 21,25 dosar u.p.), Declarații suspect ( filele 22-28 dosar u.p.), Cazier judiciar ( fila 20 dosar u.p.).
În drept, fapta inculpatului U. D., de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, în condițiile descrise mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. art. 336 alin.1 NCpen, text de lege în baza căruia instanța făcând aplicarea art. 396 alin 10 Cp.p îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere fapta comisă de inculpat, pericolul social al acesteia, împrejurările în care aceasta a fost comisă, atitudinea de recunoaștere și regretare a faptelor manifestată de inculpat precum și lipsa antecedentelor penale.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, acesta fiind fără antecedente penale conform datelor de cazier existente la dosar, reținând și acordul acestuia de a presta o muncă nerenumerată în folosul comunității, instanța în baza art. 91 NCpen, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere, în privința inculpatului, de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cpen.
În baza art. 93 alin 1 NCpen, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin 2 lit b NCpen, va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin 3 NCpen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Vârciorog, jud. Bihor, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin 4 NCpen, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 NCpen.
În baza art. 274 N C.p.p, instanța va obliga inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMEL LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 336 alin 1 NCpen, cu aplicarea art. 396 alin 10 Cp.p, condamnă pe inculpatul U. D., fiul lui M. și M., ns la data de 17.09.1972 în loc. Oradea, jud. Bihor, cetățean român, fără antecedente penale, dom în loc. Vârciorog, nr. 222, jud. Bihor, CNP._, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influiența alcoolului sau altor substanțe, la o pedeapsă de:
-8 (opt) luni închisoare
În baza art. 91 NCpen, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere, în privința inculpatului, de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cpen.
În baza art. 93 alin 1 NCpen, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin 2 lit b NCpen, impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin 3 NCpen, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Vârciorog, pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin 4 NCpen, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 NCpen.
În baza art. 274 NC.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. B. M.
Red.Jud. C.A.
Dact. Gref. B.M.
5 ex/24.03.2015.
..03.2015.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Distrugerea (art.253 NCP). Sentința nr. 23/2015. Judecătoria... → |
|---|








