Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Sentința nr. 4/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 2083/177/2014
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD
JUDETUL BIHOR
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 4/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.02.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: C. D. A.
GREFIER: V. M.
Ministerul public este reprezentat de procuror, P. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul U. V. domiciliat în localitatea Aleșd, .. 34/B, jud. Bihor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de avocat P. M. în baza delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 108/14.01.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Condamnatul U. V. arată că nu are alte probe de solicitat în cauză.
Reprezentanta parchetului de asemenea arată că nu are alte probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul părților.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea cererii formulate de condamnat, a se constata faptul că fapta pentru care acesta a fost condamnat a fost dezincriminată și se impune achitarea condamnatului.
Avocata condamnatului față de dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, solicită admiterea contestației la executare formulată de contestatorul U. V. și achitarea acestuia. Cu cheltuieli de judecată privind onorariul avocațial.
Contestatorul având cuvântul solicită admiterea cererii.
JUDECATORIA
DELIBERÂND
Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 15.10.2014 condamnatul U. V. a contestat executarea pedepsei de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată aplicată prin sentința penală nr. 203/12.11.2013 a Judecătoriei Aleșd, modificată prin decizia penală nr. 31/R/2014 a Curții de Apel Oradea, solicitând să se constate dezincriminarea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal din 1969 și să se înlăture executarea pedepsei.
În motivarea cererii s-a arătat că petentul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă ce a avut ca urmare cauzarea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 65-70 zile de îngrijiri medicale, faptă ce a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 595 C.p.p., art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, art. 23 din Legea nr. 255/2013, art. 4 Cod penal și OG nr. 21/2014.
Analizând actele șui lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 203/2013 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosarul_, modificată prin decizia penală nr. 31/R/2014 a Curții de Apel Oradea,s-a dispus în baza art. 184 al. 2 și 4 Cod penal condamnarea inculpatului U. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de: 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 C.p.p.,s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14, 15 și 346 C.p.p. raportat la art. 1357 cod civil a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă . GROUP SA, să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea suma de 1252,25 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile I. R. în perioada 21.12._11, suma de 144,26 lei reprezentând dobânzi de întârziere calculate până la data de 30.10.2012 și suma de 187,84 lei reprezentând penalități de întârziere, cu majorări de întârziere calculate de la data de 30.10.2012 și până la data plății efective.
În baza art. 14, 15 și 346 C.p.p. raportat la art. 1357 Cod civil a fost obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă . GROUP SA, să plătească părții civile I. R. suma de 1.545,23 lei reprezentând despăgubiri materiale, suma de 50.000 lei reprezentând daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor civile formulate de partea civilă I. R., reprezentată de tatăl său I. F..
Prin decizia penală nr. 31/R/2014 a Curții de Apel Oradea s-au admis recursurile declarate în cauză de terțul asigurător și inculpatul U. V. și s-a înlăturat dispoziția privind obligarea terțului asigurător la plata alături de inculpat a dobânzilor și penalităților de întârziere precum și a majorărilor de întârziere aferente cheltuielilor de spitalizare și s-a redus cuantumul daunelor morale acordate părți civile I. R. de la suma de 50.000 lei la până la suma de 40.000 lei.
În fapt s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 21.12.2011, în jurul orei 16,00, în timp ce partea vătămată minoră I. R. S. s-a angajat să traverseze DN 1 pe trecerea de pietoni situată în centrul orașului Aleșd, în fața primăriei, a fost lovită de autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul U. V., care circula din direcția Oradea - Cluj. Ca urmare a impactului, victima a fost proiectată pe carosabil la o distanță între 2,5 - 5 m.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență Oradea fiind internată până la data de 23.12.2011. Potrivit certificatului medico-legal nr. 3657/I/f/394 din 29.12.2011 partea vătămată I. R. S. prezenta leziuni posttraumatice ce datează din data de 21.12.2011 și care s-au produs prin lovirea victimei de un autoturism în mișcare urmată de cădere pe un plan dur, leziunile necesitând pentru vindecare un nr. de 55 zile îngrijiri medicale.
Potrivit raportului de expertiză medico - legală nr. 918/IIi/61 din 25.02.2012 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor, minora I. R. S. în urma accidentului rutier suferit la data de 21.12.2011 a prezentat un politraumatism constând în TCC acut închis minor și traumatism membru inferior stâng, cu fractură bimaleolară stânga cu deplasare. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei de către un autovehicul aflat în mișcare, urmată de cădere pe un plan dur, necesitând pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale, timp în care a fost inclus și tratamentul de recuperare fizioterapică.
În cursul judecății s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză medico-legală nr. 918/IIi/61 din 08.03.2012 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor, în concluziile raportului precizându-se că leziunile au necesitat pentru vindecare până în prezent un număr de 70 zile de îngrijiri medicale. Se arată în raport că partea civilă I. R. Ș. nu se încadrează în grad de invaliditate, nu are deficit funcțional la nivelul membrului inferior stâng, prezintă o incapacitate adaptivă de 20%.
Instanța reține că potrivit art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
Modul de interpretare a acestui text de lege este dat de art. 3 alin 1 și 2 din Legea nr 187/2012. Conform acestuia, dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Spre deosebire de vechea legislație, care presupunea o analiză in abstracto pentru a se verifica incidența dezincriminării, actualul Cod penal presupune o apreciere in concreto a intervenției legii de dezincriminare, în sensul că se poate vorbi de dezincriminare atunci când fapta concretă, reținută potrivit legii vechi, nu mai atrage răspunderea penală potrivit legii noi. O astfel de interpretare este consacrată expres de art. 3 alin 1 și 2 din Legea nr 187/2012.
O astfel de analiză presupune verificarea uneia din următoarele două ipoteze: dacă legea nouă suprimă incriminarea anterioară, care nu se mai regăsește nici în partea specială a Codului penal nici în legile speciale, chiar și sub o altă denumire; dacă, potrivit legii noi, se restrânge sfera de incidență a unui anumit text de o așa manieră încât fapta concretă pentru care o persoană a fost condamnată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, potrivit legii noi.
În cazul în care verificarea incidenței legii de dezincriminare se realizează conform art 595 C.pr.pen., cu privire la fapta pentru care o persoană a fost condamnată definitiv, analiza incidenței uneia din cele două ipoteze trebuie să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive atât cu privire la întreaga situație de fapt reținută, cât și cu privire la încadrarea juridică dată acesteia.
În aceste limite, verificând incidența uneia din cele două ipoteze în ceea ce-l privește pe condamnatul U. V., instanța reține că pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă a intervenit la data de 01.02.2014, dezincriminarea, în concret, a infracțiunii.
Infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 cu 4 se regăsește în noul cod penal în dispozițiile art. 196 alin. 2 și 3 și constă în fapta de vătămare din culpă a unei personae ca urmare a nerespectări dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: o infirmitate, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav sau permanent, avortul și punerea în primejdie a vieții persoanei.
Cu toate acestea, în concret, fapta de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul U. V. a fost condamnat definitiv, nu mai reprezintă infracțiune, art 196 alin. 2 și 3 C.pen. restrângând sfera de incidență a unei astfel de fapte la situațiile limitative arătate mai sus care însă nici una nu se regăsește în prezenta speță.
În aceasta situație este aplicabilă cea de-a doua ipoteză dintre cele două anterior expuse, anume că potrivit legii noi, se restrânge sfera de incidență a unui anumit text de o așa manieră încât fapta concretă pentru care o persoană a fost condamnată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, potrivit legii noi.
Devine incident art 4 C.pen. rap la art. 3 alin 1 și 2 din Legea nr 187/2012.
Aplicabilitatea art 4 C.pen. este necondiționată, obligatorie, indiferent de efectul pe care îl produce în privința pedepsei rezultante, spre deosebire de criteriile de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, care condiționează, conform art 6 alin 1 C.pen., aplicarea acestui text de lege de raportul dintre sancțiunea aplicată și maximul special prevăzut de legea nouă.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că se impune aplicarea întocmai a efectului prev de art 4 C.pen., anume înlăturarea executării pedepsei pentru infracțiunea dezincriminată.
Tototdată se va dispune anularea formelor de executare cu privire la pedepsele principale și accesorii.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 595 C. proc. pen., admite cererea formulată de condamnatul U. V., fiul lui V. și F., ns la 12.03.1951 în localitatea Subpiatră, jud. Bihor, domiciliat în Aleșd, .. 34 B, Jud. Bihor, CNP_ și în consecință:
În baza art. 4 C. pen. cu aplic art. 3 din Legea nr. 187/2012 constată intervenită la data de 01.02.2014 dezincriminarea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C. pen. din 1969 pentru care U. V. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 203/12.11.2013 a Judecătoriei Aleșd, modificată prin decizia penală nr. 31/R/2014 a Curții de Apel Oradea și înlătură executarea acestei pedepse.
Dispune anularea formelor de executare cu privire la pedepsele principale și accesorii.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. ANCAVALCELAN M.
Red. Jud. C.D.A
Tehnored. Gref. V.M
19.02.2015
| ← Distrugerea (art.253 NCP). Sentința nr. 23/2015. Judecătoria... | Furt (art.228 NCP). Sentința nr. 9/2015. Judecătoria ALESD → |
|---|








