Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Hotărâre din 10-07-2015, Judecătoria ALESD

Hotărâre pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 689/177/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ALEȘD

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._ .

HOTĂRÂREA PENALĂ NR. 5/2015 - revizuire

Camera de consiliu din data de 10.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: B. M.

Ministerul public este reprezentat de procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 304 c.p.p.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de petentul Popute I., dom ales în loc. Orvișele, nr. 207, jud. Bihor.

Cererea se judecă fără citarea părților.

Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 19.06.2015, când părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul din data de 03.07.2015, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul din data de 10.07.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

D E L I B E RÂ N D:

Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 23.04.2015, revizuientul P. I., a solicitat instanței revizuirea încheierii penale nr. 113/16.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Aleșd.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că la momentul judecării plângerii art.341 alin 5 NCPP, a prevăzut, in mod expres ca Judecătorul de camera preliminară se pronunța asupra plângerii prin încheiere motivația, in camera de consiliu, fara participarea petentului, a procurorului si a intimaților".

În prezent aceasta prevedere legala a fost declarata neconstituționala, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DCC NR. 599/2014 a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(5) din Codul de procedură penală, ridicată de M. S. în Dosarul nr._ al Curții de Apel Bacău — Secția penală, cauze cu minori și familie și de M. L. în Dosarul nr._ al Judecătoriei Avrig, și constată că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului,procurorului și a intimaților" este neconstituțională. Judecătorii CCR susțin, în motivare că dreptul la un proces echitabil trebuie impus, întrucât există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea plângerii să fie decisiv pentru stabilirea unei acuza pi în materie penală"și că este nevoie de "așezarea judecăți pe principiul contradictorialităpi", întrucât acesta "implică egalitatea de arme atât în privința iaturii penale, cât și în privința laturii civile" In motivarea deciziei de neconstituționalitate a articolului 341aliniat (5) din Codul de Procedură Penală, CCR invocă faptul că "garanțiiile referitoare la un proces echitabil implică și dreptul participanțílor la proces de a lua cunostină de orice înscris sau observație prezentata instanței și să o dezbată", precizând că "acest aspect este esențial pentru încrederea justițiabililor în funcționarea justiției și se bazează pe siguranța pârâtilor că s-au putut exprima cu privire la orice înscris din dosar" în plus, Curtea Constituțională consideră că persoana vătămată și suspectul dintr-un proces penal, "în calitate de subiect procesual principal, nu are posibilitatea de a-și face apărarea cu privire la susținerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. Or, în situația în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, subiecții procesuali principali sunt privați de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conținutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Așa fiind, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunța asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii și orale".De asemenea, Curtea constată că "un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu și să existe o egalitate a armelor între acuzare și apărare". "Principiul egalității armelor unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil - prevede ca fiecare parte să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație dezavantajoasă față de adversarul său. Or, din această perspectivă, Curtea constată că prin absența dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri și să ridice excepți cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu poate contesta în niciun fel aceste cereri sau exceppi, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.374 alin.(7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești.

Raportat la aceste împrejurări susține ca a fost privat de dreptul la un proces echitabil si de a produce proba in susținerea plângerii formulate de persoana sa.

În drept, au fost invocate disp. art 452 NCPP.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine în fapt următoarele:

Prin încheierea nr. 113/2014 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr._, s-a dispus în baza art. 341 alin. 6 lit. a Cod de procedură penală, respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentul P. I., împotriva ordonanței de clasare din data 29.04.2014 în dosar nr. 240/P/2014 menținută de ordonanța prim-procurorului din data de 05.06.2014 în dosar nr. 95/II.2/2014 ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd .

În baza art. 275 alin. 2,5 Cod de procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

În legătură cu cazul de revizuire invocat de petent, respectiv cel prevăzut la art. 453 alin 1 lit f C.p.p, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile aliniatului 3 al aceluiași articol „ Cazul prevăzut la alineatul 1 lit a și f, pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea pedepsei”.

Din aceasta reglementare rezultă că faptele și împrejurările invocate de petent în cererea de revizuire trebuie să se refere strict la hotărârile de natura celor invocate în dispozițiile legale mai sus enunțate, cererea de revizuire nefiind admisibilă în legătură cu hotărâri pronunțate în procedura plângerii împotriva actelor procurorului, cum este cazul de față.

De asemenea în conformitate cu Decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii este inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 2781 alin. 8 lit. a și b din C.p.p., ( plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată ) reținându-se în considerentele acestei decizii faptul că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Așadar, sunt supuse revizuirii numai acele hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat raportul juridic de drept substanțial cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei..

Pe de altă parte, motivele exprimate se referă la aplicarea unor norme de procedură penală de către instanța de fond a căror neconstituționalitate a fost declarată în baza Deciziei nr. 599/2014, motive care nu se circumscriu în nici un fel cazurilor de revizuire prevăzute de art. 453 C.p.p.

Față de cererea formulată de revizuient, instanța reține că revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce privește exclusiv hotărârile prevăzute în art. 452 din C.p.p., cazurile în care aceasta poate fi exercitată fiind în mod expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură penală.

Astfel, este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul Popute I., împotriva Încheierii penale nr. 113/16.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Aleșd.

În baza art. 275 alin 2 Cpp va obliga revizuientul la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

.

În baza art. 459 alin 5 Cpp respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul P. I., domiciliat în loc. Orvișele, nr. 207, jud. Bihor, împotriva Încheierii penale nr. 113/16.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Aleșd.

În baza art. 275 alin 2 Cpp obligă revizuientul la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

Definitivă.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. B. M.

Red. jud. C.A.

Tehnored. Gref. B.M

5 ex/20.07.2015

..07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Hotărâre din 10-07-2015, Judecătoria ALESD