Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria ALESD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 104/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 630/177/2015
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD JUDETUL BIHOR
DOSAR NR.630/ 177/2015.
SENTINTA PENALA NR :104/2015.
ȘEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 21.07.2015
P.: C. A.
GREFIER: BOHUS M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror P. R., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 alin 1 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul V. V. A., deținut în Penitenciarul Oradea.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul asistat de avocat Pășcui C. în substituirea avocatei P. C. în conform delegației nr.2458/2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestatorul prezent în instanță depune la dosar un memoriu
Instanța având în vedere faptul că, partea contestatoare se află încarcerată în Penitenciarul Oradea, încă de la momentul formulării și înregistrării cererii de contestație la executare, în raport cu dispozițiile art. 598 alin 2 N C.p.p., cu referire la art. 597 alin 6 N C.p.p. pune în discuție excepția de necompetentă teritorială a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, instanță în a cărei rază teritorială se află locul de deținere unde condamnatul execută pedeapsa.
Reprezentantul parchetului solicită declinarea prezentei cauze la Judecătoria Oradea, întrucât competența teritorială aparține instanței unde se află locul de deținere în care condamnatul execută pedeapsa.
Apărătorul contestatorului și contestatorul pune concluzii de admitere, considerând că este competentă să soluționeze cauza instanța de la locul deținerii condamnatului.
Instanța consideră cauza lămurită, închide faza de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
JUDECATORIA
D E L I B E R A N D:
Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 17.04.2015, condamnatul V. V. A. a formulat o cerere de liberare condiționată, arătând că a fost propus de comisia de liberare pentru data de 19.06.2014, însă aceasta chestiune a fost amânată timp mde 12 luni.
Cererea nu este motivată în drept.
În ședința publică din data de 21.07.2015, instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială și declinarea cauzei în favoarea instanței competente- Judecătoria Oradea.
Analizând excepția invocată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.587 al.1 Cod de procedură penală, instanța competentă să dispună asupra cererii de liberare condiționată este judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Având în vedere faptul că condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul Oradea, unitate de deținere care se află în circumscripția Judecătoriei Oradea, instanța, în baza art. 587 al.1 C.p.p., considerând întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Aleșd invocată în cauză de reprezentantul parchetului, o va admite și, în baza art. 50 C.p.p., va declina competența de soluționare a cererii având ca obiect liberare condiționată, formulată de condamnatul V. V. A., în favoarea Judecătoriei Oradea.
În baza art. 275 al.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H OTĂRĂȘTE:
În baza art. 50 C.p.p. raportat la art. 587 alin 1 C.p.p. declină competența de soluționare a cererii având ca obiect liberare condiționată, formulată de condamnatul V. V. A., deținut în Penitenciarul ORADEA, în favoarea instanței competente:
JUDECĂTORIA ORADEA
Onorariul avocatului din oficiu P. A. C. în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, conform delegației nr.2458/2015 .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică azi 21.07.2015.
P. GREFIER
C. A. B. M.
Red.jud.C.A.
Dact.gref. B.M.
6 ex/22.07.2015. emis 2 .
ROMANIA
JUDECATORIA ALESD
JUDETUL BIHOR
DOSAR NR._ .
Din 22.07.2015/2ex.
C Ă T R E
JUDECĂTORIA ORADEA
Alăturat prezentei vă trimitem dosarul nr._ al Judecătoriei Aleșd, privind cererea de contestație la executare formulată de partea contestatoare V. V., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, întrucât prin sentința penală nr.104/2015 s-a dispus declinarea de competență în favoarea instanței dvs.
Prezentul dosar cuprinde file.
P. GREFIER
C. A. B. M.
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340... → |
|---|








