Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 8/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 1762/185/2014

Dosar nr._ art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002

Operator de date cu caracter personal 4126

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința penală nr. 8

Ședința publică din 12 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - R. V.-O., judecător

Grefier - P. E.

Ministerul Public reprezentat de C. D.-I., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești

Pe rol este judecarea procesului penal privind pe inculpatul B. V., domiciliat în Tg. J., ., ., ., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul B. V..

Procedura de citare legal îndeplinită.

În conformitate cu disp. art.369 alin.1 C.pr.pen., desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată pe suport audio.

În temeiul art.104 alin.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei, după care:

Potrivit art.372 C.pr.pen., președintele procedează la verificarea identității inculpatului B. V..

În condițiile disp. art.374 alin.2 C.pr.pen., președintele explică inculpatului B. V. în ce constă învinuirea ce i se aduce.

În condițiile disp. art.374 alin.4 C.pr.pen., președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i totodată la cunoștință disp. art.396 alin.10 C.pr.pen.

Inculpatul B. V., având cuvântul, solicită ca judecata să aibă loc în condițiile art.374 alin.4 C.pr.pen., numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, înțelegând să recunoască în totalitate fapta reținută în sarcina sa.

Instanța, în contextul disp. art.375 alin.1 C.pr.pen., procedează la ascultarea inculpatului B. V., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare.

Instanța acordă cuvântul asupra admisibilității cererii formulată, în condițiile disp. art.374 alin.4 C.pr.pen, de inculpatul B. V., aplicării legii penale mai favorabile, potrivit disp. art.5 alin.1 C.pen., respectiv asupra schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., în art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.5 C.pen. și pentru dezbateri pe fond în ordinea statornicită de disp. art. 388 C.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază îndeplinite condițiile art.375 alin.1 C.pr.pen., astfel că pune concluzii de admitere a cererii formulată de inculpat prin care solicită ca judecata să aibă loc în condițiile art.374 alin.4 C.pr.pen. Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare din art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., în art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., dispozițiile codului penal anterior fiind mai favorabile față de criteriile de individualizare a pedepsei. Pe fondul cauzei arată că, în fapt la data de 12.04.2013, în jurul orei 0300, inculpatul a condus autoturism marca Vw cu nr. de înmatriculare_, pe DN 65 C, pe raza comunei Fârtățești, DJ 64, pe raza comunei Stănești și pe DN 85 C, pe raza comunei Lădești și Fârtățești, iar la un moment dat s-a urcat la volanul autoturismului aparținând martorului B. M., fiind sub influența băuturilor alcoolice. Organele de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Măciuca, aflate în serviciul de patrulare pe raza . că un autoturism marca Vw cu nr. de înmatriculare_ se afla pe marginea drumului public prezentând avarii la partea frontală, roțile de pe puntea spate fiind în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul auto la volan. Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului în persoana inculpatului B. V. căruia, întrucât prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest marca Drager pentru a se stabili dacă acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest marca Drager a rezultat o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal D. în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, stabilindu-se la prima probă o îmbibație alcoolică de 1,70 g/l alcool pur în sânge, iar la a doua probă 1,45 l alcool pur în sânge. La individualizarea judiciară a pedepsei urmează a se reține gravitatea faptei, cantitatea de alcool în sânge, urmarea acestei stări, solicitând a se aplica o pedeapsă raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, cu suspendarea condiționată sub supraveghere, cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen. și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

Inculpatul B. V., având ultimul cuvânt, potrivit disp. art.389 C.pr.pen., arată că regretă fapta săvârșită.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 01.10.2014, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bălcești cu nr._, rechizitoriul nr. 555/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, prin care a fost trimis în judecată inculpatul B. V., domiciliat în Tg. J., ., ., ., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen.

Prin încheierea penală din data de 24 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.555/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind inculpatul B. V..

Procedura judiciară aplicabilă în cauză este aceea a recunoașterii învinuirii (art. 374 alin.4, art. 375 și art. 377C.pr.pen.).

În ședința publică din data de 12 ianuarie 2015, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește. Poziția sa procesuală a fost consemnată în declarația dată, cu ocazia audierii, la termenul de judecată menționat.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374 alin.4 C.pr.pen., instanța va admite cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La același termen de judecată din data de 12.01.2015, a fost pusă în discuție problema incidenței legii penale mai favorabile, potrivit prevederilor art. 5 C.pen., și, corelativ, schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, instanța ascultând concluziile inculpatului, precum și ale procurorului.

În fapt, pe baza recunoașterii învinuirii de către inculpat, din materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale, constând în procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de depistare, adresele oficiale, buletine de analiză toxicologică alcoolemie, declarațiile martorilor, alte înscrisuri, instanța reține următoarele:

S-a reținut în actul de sesizare, în fapt că la data de 12.04.2013 în jurul orei 0300, organele de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Măciuca, aflate în serviciul de patrulare pe raza comunei Fârtățești, au constatat că un autoturism marca VW, cu nr. de înmatriculare_, se afla pe marginea drumului public prezentând avarii la partea frontală, roțile de pe puntea spate fiind în șanțul de pe marginea drumului, conducătorul auto aflându-se la volan.

Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului în persoana inculpatului B. V. căruia, întrucât prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest marca Drager pentru a se stabili dacă acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest marca Drager a rezultat o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal D. în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În sensul celor constatate, s-a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 12.04.201 și procesul verbal de cercetare la fața locului, semnate de inculpat fără obiecțiuni (procesul verbal de sesizare din oficiu din 12.04.2013 -f.13, procesul verbal de cercetare la fața locului - f.19 dosar de urmărire penală, rezultatul testării cu aparatul Drager-f.14 dosar de urmărire penală).

În urma recoltării de probe biologice, prin buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 412, 413 din 17.04.2013 s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,70 g%o la proba I luată la ora 05.30, respectiv 1,45 g%o la proba II luată la ora 06.30 (f.15 dosar de urmărire penală).

Cu privire la împrejurările săvârșirii faptei, la natura și intervalul orar al consumului de alcool, se reține că în seara zilei de 11.04.2013 inculpatul a consumat băuturi alcoolice (circa 1 litru de vin) în timp ce se afla la locuința numitului B. D. din loc.Stănești, ..V.. Potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a plecat apoi la volanul autoturismului marca Vw cu nr. de înmatriculare_ aparținând numitului B. M. pentru a găsi un magazin de unde să cumpere țigări. Întrucât nu cunoștea zona inculpatul s-a rătăcit, ajungând inițial pe raza . în . aflării sale sub influența alcoolului, a acroșat cu partea frontală o grămadă de balastru de pe marginea drumului public, avariind autovehiculul.

Inculpatul și-a continuat apoi deplasarea în direcția C., în timp ce se deplasa pe DC 65C pe raza loc.Șotani intenționând să întoarcă autovehiculul, moment în care a pierdut controlul asupra volanului, autoturismul intrând cu roțile din spate în șanțul de pe marginea părții carosabile, suspendat pe praguri, cu fața pe partea carosabilă, perpendicular pe axul drumului. Martorul D. D. care locuia în apropiere a confirmat aspectele mai sus menționate, precizând totodată că inculpatul emana miros de alcool și își păstra cu greu echilibrul, martorul fiind cel care a apelat organele de poliție care s-au deplasat în scurt timp la fața locului (declarațiile martorului D. D.-f35-37, declarațiile martorului B. D. -f33-34, declarațiile inculpatului -f22, 24-31 dosar de urmărire penală).

Declarațiile referitoare la cantitatea de alcool consumată de inculpat sunt confirmate în parte de reținerile din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice din 12.04.2013, semnat de inculpat, în cuprinsul căruia se consemnează că acesta a recunoscut consumul unei cantități de 500 ml. de vin în intervalul orar 13.00 - 19.00. în cuprinsul acestuia se menționează că la momentul examinării inculpatul prezenta o comportare dezordonată, atenția dispersată, reținându-se totodată că acesta „pare" sub influența alcoolului (f.18 dosar de urmărire penală).

Analizând problema incidenței legii penale mai favorabile, potrivit prevederilor art. 5 din Codul penal, instanța constată că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum este reținută în rechizitoriu, în raport de dispozițiile Codului penal intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, din infracțiunea prevăzută de art.336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art.5 din Codul penal, în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, întrucât vechea reglementare este lege mai favorabilă din perspectiva coroborării limitelor de pedeapsă (pedeapsa închisorii, spre care se orientează, în speță, instanța) cu regimul individualizării pedepselor.

Conchizând, în drept, fapta inculpatului B. V., care în noaptea de 11/12.04.2013 a condus pe drumurile publice de pe raza localităților Stănești, Lădești și Fârtățești din județul V., autoturismul marca Vw cu nr. de înmatriculare_ având o alcoolemie de 1,70 g%o la proba I, respectiv 1,45 g%o la proba II, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, urmând a se dispune condamnarea acestuia în baza textului de lege menționat.

Întrunite fiind condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, instanța apreciază că se impune pronunțarea unei soluții de condamnare, respectiv aplicarea unei pedepse privative de libertate, circumscrisă limitelor de pedeapsă impuse de incidența, în cauză, a prevederilor alineatului (10) al art. 396 C.pr.pen..

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, vor fi, astfel, avute în vedere dispozițiile art. 396alin. (10) Cod procedură penală șicriteriile generale de individualizare, împrejurările ce caracterizează persoana inculpatului, gradul de alcoolemie prezentat de acesta, lipsa antecedentelor penale, situația socială și familială.

În acest context, însă, trebuie precizat că simpla atitudine de recunoaștere a faptei, deși corectă din punct de vedere moral, nu constituie per se circumstanță atenuantă. Fapta, în modalitatea ei concretă de săvârșire nu este de natură a atrage un regim sancționator atenuant doar în temeiul recunoașterii și a lipsei de antecedență penală, cărora, de altfel, li se va acorda relevanța cuvenită, după cum s-a menționat mai sus.

Consumul de alcool generează el însuși, pe plan biologic, o încetinire a funcțiilor de concentrare și a reflexelor, atribute esențiale pentru conducătorii de autovehicule pe drumurile publice. Conducerea pe drumul public în această stare denotă iresponsabilitate atât în raport de propria persoană cât de pentru integritatea corporală și viața celorlalți participanți la trafic, cu atât mai mult cu cât accidentele rutiere cu cele mai regretabile urmări se înmulțesc exponențial în realitatea socială prezentă.

De aceea, instanța, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 din Codul penal, va avea în vedere la individualizare numai limitele de pedeapsă stabilite de lege, fără aplicarea regimului circumstanțelor atenuante, urmând a da efect atitudinii de recunoaștere a faptei numai la dozarea pedepsei între aceste limite.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare față de inculpatul B. V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, este de natură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța apreciază, astfel că, în funcție de toate circumstanțele reale și personale, această pedeapsă constituie o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Fapta reținută în sarcina inculpatului, prin modul și mijloacele în care s-a comis, gradul de pericol social, îl fac nedemn de a exercita drepturile la care se referă dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969, astfel încât instanța va restrânge exercitarea acestora.

Instanța, analizând temeinic criteriile de individualizare a executării pedepsei, luând în considerare și tendințele actuale promovate de organismele internaționale în direcția aplicării unor tratamente penale adaptate fiecărui inculpat, care să contribuie în același timp la realizarea represiunii penale, apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate. Convingerea instanței, formată pe parcursul procesului penal, este aceea că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

Prin urmare, constatând că sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art.81 C.pen. din 1969 și, considerând că pedeapsa își poate atinge în acest fel scopul educativ, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării acesteia, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.81-82 din C.pen. din 1969.

Instanța va atrage atenția inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni, potrivit dispozițiilor art.83 C.pen.. Va atrage, de asemenea, atenția asupra dispozițiilor art. 15 alin.2 din Legea nr. 187 din 2012, care prevăd că „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.

Se vor aplica prevederile art.71 alin.5 C.pen. din 1969, în sensul că pe durata suspendării pedepsei principale a închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În acord cu dispozițiile legale incidente în materie, inculpatul, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligat la acoperirea cheltuielilor judiciare ocazionate de acest proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de recunoaștere a învinuirii formulată de inculpatul B. V..

Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.5 C.pen., în art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.5 C.pen.;

În baza art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.5 C.pen., cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen.;

Condamnă pe inculpatul B. V., fiul lui G. și V., născut la data de 15.11.1974 în Filiași, județul D., domiciliat în Târgu J., ., ., ., cetățenia română, CNP_, fără antecedente penale, studii 12 clase, la 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Aplică art.71 C.pen.1969, rap. la art.64 lit. a teza II-a și lit.b) C.pen.1969;

În baza art.81 C.pen.1969, art.82 C.pen.1969, cu aplicarea art.5 C.pen.;

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termen de încercare de 3 ani.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de lege în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.

Aplică art. 71 alin.5 C.pen.1969.

Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședință publică din 12 ianuarie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte,Grefier,

Red. R.V. O./Tehnored. P.E./4 ex./22.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 8/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI