Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 213/2015. Judecătoria BÂRLAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 213/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 6016/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA PENALĂ Nr. 213/2015
Ședința publică de la 15 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier L. N.
Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria Bârlad
a fost reprezentat de procuror B. L. G.
Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe inculpata S. M. și părțile civile D. V., S. M. DE URGENȚĂ E. B. BÂRLAD, având ca obiect tâlhărie (art.233 NCP) tentativă.
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul art. 391 al. 1 NCPP, instanța a acordat termen pentru deliberare și pronunțare la data de 01.07.2015, apoi a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Prin rechizitoriul nr. 2315/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a fost trimis în judecată inculpata S. M. pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie, faptă prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C.pen.
În fapt, în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 03.06.2014, în jurul orei 11.00, inculpata S. M., profitând de neatenția persoanei vătămate, D. V., a încercat să-i sustragă geanta pe care o avea asupra sa, D. V. s-a împotrivit și întrucât inculpata trăgea cu putere de geantă, persoana vătămată s-a dezechilibrat și s-a lovit la călcâiul piciorului stâng de un corp dur.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 03.12.2014 sub nr._ .
Prin Încheierea din data de 12.02.2015 s-a constatat în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. legalitatea rechizitoriului cu nr. 2315/P/2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală dispunându-se totodată începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, înainte de citirea în extras de către grefierul de ședință a actului de sesizare, instanța a întrebat inculpata dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 374, alin.4 din codul de procedură penală, precum și aspectul că în cazul său nu poate fi aplicată reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei întrucât fiind minoră nu i se poate aplica o pedeapsă.
Inculpata S. M. a arătat ca recunoaște fapta, își însușește probatoriul administrat și dorește ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Având în vedere poziția inculpatei, instanța, reținând aplicabilitatea în cauză a normelor procedurale invocate, date fiind aspectele arătate, a încuviințat cererea formulată, prezenta procedură judiciară derulându-se în conformitate cu dispozițiile art. 375, Cod proc.penală ce reglementează judecata în cazul recunoașterii învinuirii.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține situația de fapt, astfel cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului.
Astfel, la data de 03.06.2014, în jurul orei 11.00, persoana vătămată D. V. a mers în vizită la numita O. I., a cărei locuință este situată pe . din oraș M.. În timp ce persoana vătămată se afla la poarta numitei O. I., așteptând ca aceasta să-i deschidă poarta, inculpata S. M., profitând de neatenția persoanei vătămate, a venit în spatele ei și a început să tragă de geanta pe care vătămata o avea asupra sa. Persoana vătămată D. V. s-a împotrivit și întrucât inculpata trăgea cu putere de geantă, s-a dezechilibrat și s-a lovit la călcâiul piciorului stâng de un corp dur situat în fața porții. Inculpata, văzând că nu poate lua geanta persoanei vătămate, a fugit. Fiind alarmată de strigătele de ajutor ale persoanei vătămate, martora O. I. a ieșit la poartă, unde a găsit-o pe numita D. căzută.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1680/E/02.07.2014 emis de S. județean de medicină legală B. numita D. V. a prezentat leziuni care au necesitat aprox. 40 - 45 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Situația de fapt reținută în sarcina inculpatei se probează cu plângere și declarație persoanei vătămate; raport de expertiză medico-legală nr. 1680/E/02.07.2014 emis de S. județean de medicină legală B. (f. 15); declarație martor O. I. (f. 23, dup; f. 65-66, d.i.); declarații inculpat S. M. (f. 31, 37 dup; f. 48-49, d.i.).
Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatei sunt pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală din care rezultă existența tentativei la infracțiunea de tâlhărie.
De asemenea, în cauză s-a dispus întocmirea unui referat de evaluare în ceea ce o privește pe inculpată, de către S. de Probațiune V..
În drept, fapta inculpatei constând în aceea că, la data de 03.06.2014, în jurul orei 11.00 a încercat să sustragă, prin violență, geanta persoanei vătămate D. V., întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor.
La individualizarea măsurii educative ce urmează a fi aplicată inculpatei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța reține că inculpata a săvârșit fapta urmărind obținerea unor beneficii materiale imediate și nemeritate.
Se mai au în vedere și prejudiciile fizice și psihice cauzate părțile civile, precum și atitudinea inculpatei după săvârșirea faptei, acesta recunoscând săvârșirea faptelor și exprimându-și disponibilitatea de a acoperi prejudiciul material.
Astfel, cu privire la inculpata S. M., coroborând toate elementele referitoare la circumstanțele comiterii faptei și la persoana acesteia, instanța, având în vedere și concluziile referatului de evaluare întocmit de S. de Probațiune, urmează a-i aplica acesteia măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, măsură necesară, în opinia instanței, pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor măsurilor educative. La stabilirea în concret a măsurii educative s-a avut în vedere gravitatea faptei, vârsta inculpatei, dar și concluziile raportului de evaluare în care se menționează că inculpata este la prima abatere de natură penală deși au mai existat conflicte în care a fost implicată.
Luând în considerare concluziile referatului de evaluare, potrivit căruia, printre factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional se află și faptul că acesta are o rezistență scăzută la influențele anturajului și o capacitate scăzută de anticipare a consecințelor comportamentului propriu, precum și că evoluția acesteia în plan comportamental va fi influențată, printre altele, și de susținerea părinților, instanța apreciază că prin măsura educativă dispusă este posibilă inhibarea riscului ca acesta să comită alte fapte antisociale.
Având în vedere concluziile referatului de evaluare, potrivit căruia, printre factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional se află și faptul că acesta a abandonat școala, precum și că evoluția acesteia în plan comportamental va fi influențată, printre altele, și de implicarea în activități lucrative, instanța apreciază că dobândirea unei noi calificări profesionale sau urmarea unui curs de pregătire școlară ar avea un efect benefic asupra posibilităților viitoare ale inculpatei de a realiza venituri licite.
Pentru acest motiv, în baza art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., va impune inculpatei ca pe durata executării măsurii educative a asistării să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.
Supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..
Instanța va atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În ceea ce privește latura civilă, instanța reține că, în cursul procesului penal, respectiv în faza de urmărire penală, S. M. de urgență „E. B.” Bârlad s-a constituit parte civilă cu suma de 85,188 lei daune materiale conform decont (fila 47 dup) la care se adaugă suma de 20 lei cheltuieli suplimentare (fără a depune înscrisuri doveditoare pentru aceasta), iar persoana vătămată D. V., s-a constituit parte civilă în cauză ulterior, în faza de judecată precizând cuantumul solicitat la suma de 1 000 lei daune materiale și 50 000 lei daune materiale.
Potrivit art. 1357 cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2), autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, reiese că prin infracțiunile săvârșite, inculpata a cauzat un prejudiciu constând în sumele cheltuite de persoana vătămată în vederea recuperării sănătății ca urmare a leziunilor produse de fapta inculpatei și având în vedere poziția inculpatei și a reprezentanților legali ai acesteia, care au arătat că sunt de acord să achite suma solicitată de partea civilă (încheierea din data de 07.05.2015, filele 50-51, d.i.), instanța va admite acțiunea civilă și va obliga inculpata în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1 000 lei reprezentând daune materiale.
În ceea ce privește daunele morale în cuantum de 50 000 lei solicitate de persoana vătămată D. V., instanța reține că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație părții vătămate pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatului.
În consecință, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale, instanța are în vedere faptul că leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare un număr de 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal (fila 15 d.u.p.) i-au cauzat persoanei vătămate nu doar suferințe fizice, inerente traumatismelor produse prin lovire, ci și psihice, ca urmare a leziunilor suferite.
Instanța apreciază că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate însă să repună partea civilă în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmă, nefiind vorba de o reparație integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral, ceea ce nu are corespondent pecuniar. Recunoașterea în patrimoniul părții civile a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanța a dorit să ofere acesteia o satisfacție care să compenseze efectul vătămării, fără a-l putea face însă să dispară.
Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate și acordate, în lipsa unor criterii legale certe și obligatorii, având în vedere și împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echitații, instanța apreciază că suma solicitată de partea civila cu titlul de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50 000 lei este prea ridicată în caz concret, ea urmând să fie redusă la 8 000 lei, suma pe care instanța o apreciază ca reprezentând o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de partea vătămată ca urmare a leziunilor suferite.
Astfel, în baza art. 25, Cod de procedură penală cu referire la art. 397, Cod de procedură penală raportat la art. 1357, C. civ., instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-parte civilă D. V. și va obliga inculpata, la plata sumei de 1 000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și 8 000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, în baza art. 25, Cod de procedură penală cu referire la art. 397, Cod de procedură penală raportat la art. 1357, C. civ., instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. de urgență E. B. și va obliga inculpata, la plata sumei de 85,188 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale (doar această sumă fiind dovedită).
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., va obliga inculpata în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1 000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă în care sunt incluse și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale în cuantum de 300 lei (întrucât restul până la suma de 500 lei reprezintă cheltuieli cu asistența din oficiu care, potrivit art. art. 274, alin.1, teza finală Cod Proc.P.., rămân în sarcina statului).
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.120, Cod Penal, aplică inculpatei S. M., fiica lui J. și M., născut la data de 18.04.1998, în oraș M., jud. V., domiciliată în oraș M., .. 83 jud. V., CNP_, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.
În baza art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., impune ca inculpata, pe durata executării măsurii educative a asistării, să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.
Supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..
Atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.
În temeiul art. 397, alin. 1, și art. 25, Cod Proc.P.., raportat la art. 1357, Noul Cod Civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V. și obligă pe inculpata S. M. în solidar cu S. J. și S. M., părți responsabile civilmente, la plata sumei de 1 000 lei reprezentând daune materiale și 8 000 lei reprezentând daune morale către partea civilă D. V..
În temeiul art. 397, alin. 1, și art. 25, Cod Proc.P.., raportat la art. 1357, Noul Cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, S. de Urgență E. B. din Bârlad și obligă inculpata S. M. în solidar cu S. J. și S. M., părți responsabile civilmente, la plata sumei de 85,188 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
În temeiul art. 274 alin. 2, Cod de procedură penală obligă pe inculpata S. M. în solidar cu S. J. și S. M., părți responsabile civilmente, la plata sumei de 1 000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă în care sunt incluse și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale .
În baza art. 274, alin.1, teza finală Cod Proc.P.., cheltuielile privind apărătorul din oficiu al părții civile rămân în sarcina statului și dispune avansarea și plata onorariului acestuia în cuantum total de 150 lei din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul V..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.07.2015.
Președinte, Grefier,
C. R. L. N.
Red. C.R./
Tehnored. L.N.
9 ex./15.07.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 209/2015.... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr.... → |
---|