Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria BÂRLAD

Judecătoria BÂRLAD - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 212/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 489/189/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

Bârlad, ., județul V.

Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3380/2006

Tel: 0235/_; Tel/Fax: 0235/_; Fax: 0235/_; E-mail :_

Dosar penal nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.212/2015

Ședința publică din 02.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. - O. O.

Grefier: A. V.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror: B. G. L. de la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad

Pe rol este pronunțarea în cauza penală privind pe inculpata C. C. și pe partea civilă S. M. DE URGENȚĂ E. B. BARLAD, parte civilă R. M., având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP), cauză ale căror dezbateri au avut loc în ședința din 25.06.2015, și care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, și pentru care, în temeiul art. 391 al. 1 cod procedură penală, s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 02.07.2015, fără citarea părților.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr. 458/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015 sub nr._, a fost trimisă în judecată inculpata C. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin.2, 3 C.pen. si părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. l C.pen., cu aplic. art. 38 alin. l C.pen. și art. 5 C.pen., reținându-se în esență că, în data de 18.01.2012, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Bârlad, a surprins și accidentat pe persoana vătămată D. V., producându-i leziuni care au necesitat un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, după care părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului si planșă foto (f. 19-25 d.u.p.), declarația persoanei vătămate (f. 26 d.u.p.), raport de nouă expertiză medico-legală (f. 34 d.u.p.), raport de expertiză medico-legală (f. 37 d.u.p.), adresa nr.5579/06.04.2012 emisă de Primăria Mun. Bârlad (f.42 d.u.p.), declarație martor B. C. (f.44 d.u.p.), declarație martor L. C. (f. 45 d.u.p.), declarație martor P. Octaviana (f. 46, 49 d.u.p.), declarație martor D. M. (f. 51, 55 d.u.p.), raport de expertiză criminalistică (f. 58 d.u.p.), planșă foto (f. 80-92 d.u.p.), declarații inculpat (f. 65, 66, 69, 71 d.u.p.), alte înscrisuri.

Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:

Prin încheierea din camera de consiliu din 02.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpată și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art. 346 alin. 2 C.proc.pen., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 458/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și, în consecință, a dispus începerea judecății, stabilind termen de judecată la data de 30.04.2015.

În cauză s-au constituit părți civile S. Mun. de Urgență „E. B." Bârlad, pentru suma de 523,56 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea persoanei vătămate, precum și numita R. M., succesoare a persoanei vătămate, prin cererea depusă la data de 30.04.2015, pentru suma de 5 000 lei – daune materiale reprezentând cheltuieli medicale, 10 000 lei – daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, respectiv suma de 100 000 lei – daune morale reprezentând suferința provocată de moartea persoanei vătămate.

La termenul de judecată din ședința publică din 18.06.2015, fiindu-i aduse la cunoștință dispozițiile art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., inculpata a arătat că recunoaște faptele în modalitatea descrisă în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind audiată sub acest aspect, declarația fiind atașată la dosarul cauzei (f. 64 ds.)

La termenul de judecată din data de 25.06.2015, instanța a apreciat că în cauză este necesară și utilă pentru justa soluționare a laturii civile a cauzei, administrarea probei cu înscrisuri și cu martorii N. ZONIA, P. IOZEFINA și T. C., motiv pentru care, conf. disp. art. 26 alin. 1 și 2 Cod proc. pen., a dispus disjungerea laturii civile și formarea unui nou dosar (ds. nr._ ), în vederea administrării probatoriului propus de către partea civilă R. M..

Situația de fapt reținută de instanță:

La data de 18.01.2012, în jurul orei 11.00, inculpata C. C. a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe . Bârlad, din direcția Primărie spre . dreptul cofetăriei C., a virat către stânga cu intenția de a pătrunde pe . cu parcarea blocului Nr. 4, moment în care a surprins și accidentat persoana vătămată D. V., în vârstă de 83 ani, care se angajase în traversarea carosabilului, prin loc nemarcat.

Imediat după impact, inculpata a oprit autoturismul, a coborât și 1-a ajutat pe vătămat să se ridice. De asemenea, inculpata 1-a condus pe vătămat la Policlinica Spitalului de Adulți unde acesta din urmă intenționase inițial să ajungă și 1-a lăsat la un cabinet medical, afirmând că va merge să caute un medic.

La solicitarea vătămatului de a-i spune numele si numărul de înmatriculare al autoturismului, inculpata i-a scris pe un bilet un alt număr de înmatriculare decât cel real, după care a plecat, fără să anunțe evenimentul organelor de politie.

Persoana vătămată a relatat personalului medical faptul că a fost victima unui accident rutier, produs de femeia care 1-a însoțit la spital, motiv pentru care acesta a fost condus la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mun. de Urgență „E. B." Bârlad unde a fost examinat, după care a fost internat la Secția Ortopedie și Traumatologie, în perioada 18-20.01.2012.

Din certificatul medico-legal eliberat în cauză a rezultat că în urma accidentului, vătămatul a suferit leziuni care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar din raportul de nouă expertiză medico-legală a rezultat că leziunile prezentate de persoana vătămată au necesitat un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale.

La data de 14.06.2012 a survenit decesul persoanei vătămate.

Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală, între leziunile traumatice prezentate de vătămat - consecințe ale accidentului rutier - și deces, nu există legătură de cauzalitate.

În cauză a fost audiată martora D. M., care a declarat că la data faptelor efectua stagiul de practică în cadrul Policlinicii Spitalului Mun. de Urgență „E. B." Bârlad și a fost de față când inculpata s-a prezentat cu persoana vătămată la cabinetul de chirurgie, a solicitat un pix și a scris pe biletul de trimitere al vătămatului un număr de înmatriculare, număr pe care colega sa 1-a transcris pe un formular de rețetă medicală (fila 54 dosar).

De asemenea, martora a declarat că inculpata a afirmat că merge să ia ceva din mașină, însă nu a mai revenit.

După ieșirea inculpatei din cabinet, persoana vătămată a relatat asistentei că a fost accidentat cu mașina condusă de femeia care 1-a însoțit în cabinet. În urma investigațiilor, a audierii martorilor oculari B. C., L. C., P. Octaviana, a fost identificat autoturismul în cauză și conducătoarea auto, în persoana numitei C. C..

Fiind audiată, inițial inculpata a declarat că 1-a văzut pe vătămat intenționând să traverseze . de frânare și, cu toate acestea 1-a acroșat ușor cu partea din față a autoturismului. Ulterior, inculpata nu a recunoscut producerea accidentului și a susținut că vătămatul s-a dezechilibrat întrucât i-a alunecat bastonul si a căzut pe sol, după care 1-a ajutat să se deplaseze la spital unde nu 1-a abandonat, ci 1-a lăsat în grija unor asistente medicale.

Inculpata a recunoscut că, la cererea persoanei vătămate de a-i spune numărul de înmatriculare al mașinii, i-a scris pe un bilet un număr incorect și că nu a anunțat incidentul organelor de poliție.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize privind dinamica producerii accidentului.

Raportul de expertiză criminalistică nr. 12 din 19.01.2013 concluzionează că inculpata putea preveni producerea accidentului dacă ar fi luat măsurile de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, respectiv putea opri autovehiculul până în planul determinat de traiectoria în traversare a victimei.

De altfel, s-a reținut că persoana vătămată putea preveni producerea evenimentului dacă, înainte de a se angaja în traversarea carosabilului, se asigura și acorda prioritate de trecere autoturismului condus de inculpată.

Inculpata a fost audiată și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptelor, așa cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței.

Încadrarea juridică a faptelor reținute de către instanță:

Analizând cu prioritate cererea părții civile, formulată prin apărătorul ales, la termenul precedent, din data de 25.06.2015, prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009, în infracțiunea de ucidere din culpă, în varianta art. 192 alin. 2 C.pen. 2009, instanța apreciază că această solicitare este neîntemeiată, pentru motivele ce succed.

În fapt, ulterior evenimentului rutier din data de 18.01.2012, persoana vătămată D. V. a decedat - la data 14.06.2012. Pentru ca urmarea mai gravă, cea a decesului persoanei vătămate, să atragă după sine schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, este esențială stabilirea legăturii de cauzalitate, chiar și indirectă, între acțiunile inculpatei și decesul persoanei vătămate.

În acest sens, instanța reține ca fiind pe deplin lămuritor raportul de expertiză medico-legală efectuată în cauză, din data de 25.10.2013 (filele 24-26 d.u.p.), din care a rezultat, așa cum se arată la punctul nr. 5 din concluzii că ,,între leziunile prezentate de sus-numitul (n.i. persoana vătămată D. V.), consecințe ale accidentului rutier și deces, nu există legătură de cauzalitate.

Totodată, s-a mai reținut că persoana vătămată a decedat la data de 14.06.2012, având diagnosticul: ,,Comă. Sindrom pseudobulbar. Accident vascular cerebral. Hipertensiune arterială. Tahicardie paroxistică supraventriculară.”

În redactarea concluziilor raportului de expertiză medico-legală, s-a avut în vedere istoricul afecțiunilor de sănătate ale persoanei vătămate, care a figurat, în intervalul 2007-2011 cu mai multe afecțiuni cardiovasculare și neurologice - sechele A.V.C., hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, cardiopatie ischemică cronică dureroasă, sechele infarct miocardic […] – culminând cu diagnosticul stabilit conform biletului de ieșire din S.M.U. Bârlad, secția Neurologie, pacientul fiind internat în perioada 03-14.05.2012, cu diagnosticul ,,infarct subcortical frontal dr. sdr. Pseudobulbar. Hipertensiune arterială st. III grup de risc foarte înalt. Sdr. Piramidal stâng sechelar. Cardiopatie hipertensivă. Tahicardie paroxistică supraventriculară reversivă. HBAS. Ateroscleroză cerebrală. Atrofie cerebrală”

În consecință, s-a reținut că decesul persoanei vătămate a survenit în contextul preexistenței a numeroase afecțiuni cardiovasculare și neurologice, diagnosticate ca atare cu mult timp înainte de săvârșirea faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

În raport de actele și lucrările dosarului de față, constată instanța de judecată că între accidentul rutier din data 18.02.2012 și decesul ulterior al persoanei vătămate nu există o legătură de cauzalitate, directă sau indirectă. Cu aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea părții civile, formulată prin apărătorul ales, la termenul precedent, din data de 25.06.2015, prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009, în infracțiunea de ucidere din culpă, în varianta art. 192 alin. 2 C.pen. 2009.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile

Instanța constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art. 5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art. 477¹ din C.proc.pen.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri penale și de a aplica inculpatei mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Sub acest aspect, din perspectiva limitelor de pedeapsă, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen., se observă că acestea sunt aceleași cu cele prevăzute la art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968 – închisoarea de la 6 luni la 3 ani, respectiv de la 4 luni la 2 ani ca urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu mențiunea că potrivit art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009, inculpatei i s-ar putea aplica și pedeapsa amenzii penale.

Însă, simpla posibilitate de aplicare a pedepsei amenzii penale nu poate conduce automat la concluzia că legea nouă este mai favorabilă, câtă vreme instanța, pentru motivele ce vor fi detaliate la individualizarea pedepsei, se va orienta către pedeapsa închisorii. Prin urmare, nu prin raportare la limitele de pedeapsă va fi determinată legea penală mai favorabilă în speță.

Pe de altă parte, în ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului, varianta tip, reținută în sarcina inculpatei, este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, atât în baza vechii legi – art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată, precum și în varianta art. 338 alin. 1 C.pen. 2009.

Mai mult, legea veche – Codul penal 1968 - este mai favorabilă din perspectiva posibilităților aplicării circumstanțelor atenuante facultative, conform art. 74 C.pen., sfera acestora fiind mai largă decât cele prevăzute la art. 75 alin. 2 C.pen. 2009.

Nu în ultimul rând, instanța va ține cont, în stabilirea legii penale mai favorabile, de faptul că în cauza de față, inculpata a fost trimisă pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni, or, regimul sancționator al concursului de infracțiuni este mai sever potrivit Codului Penal în vigoare (2009), în raport de obligativitatea aplicării sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea aplicată pe lângă cea mai grea dintre ele, conform disp. art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. Potrivit disp. art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. 1968, în cazul concursului de infracțiuni pentru care s-a dispus pedeapsa închisorii, atât sporirea pedepsei celei mai grele până la maximul special prevăzut de lege, cât și aplicarea unui spor de pedeapsă – sunt facultative.

În aceste condiții, mergând mai departe, chiar și sub aspectul posibilităților de individualizare judiciară a executării pedepsei, legea veche este mai favorabilă. Pentru motivele ce vor fi arătate, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, opțiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal amânarea aplicării pedepsei. Rămâne așadar a se stabili care dintre cele două instituții este mai favorabilă pentru inculpată.

Astfel, în cazul suspendării condiționate a executării pdepsei (art. 81 și urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpata nu i se poate impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligații precum în cazul amânării aplicării pedepsei (art. 85 C.pen. 2009).

Or, este evident că este mai favorabilă pentru inculpată suspendarea executării pedepsei în raport cu amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligații, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunță o hotărâre de condamnare, inculpata nefiind supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art. 90 alin.1 C.pen. 2009), evident cu condiția să nu săvârșească din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere și să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei.

Cu toate acestea, în aceeași situație este și persoana condamnată pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, din moment ce inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art.71 alin.5 C.pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare condamnatul este de drept reabilitat (art.86 C.pen. 1969).

În consecință, în baza art. 386 alin.1 C.proc.pen. instanța va admite cererea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Bârladși, în consecință, va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracținile de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009 și părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen. 2009 în infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968 și părăsirea locului accidentului, prevăzută de disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea disp. art. 5 C.pen. 2009.

Legea veche este mai favorabilă și va ultraactiva, astfel încât faptele inculpatei C. C., care în data de 18.01.2012, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Bârlad, a surprins și accidentat pe persoana vătămată D. V., producându-i leziuni care au necesitat un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale, după care părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968 și părăsirea locului accidentului, prevăzută de disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea disp. art. 5 C.pen. 2009.

Cu referire la infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968,elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de vătămare a integrității fizice a persoanei vătămate, urmare a nerespectării normelor de circulație rutieră în vigoare, cauzând leziuni ce au necesitat un număr de 100-110 zile de îngrijiri medicale.

Instanța constată, astfel, că fapta inculpatei de a nu opri autoturismul condus în condiții de siguranță pentru ceilalți participanți la trafic (obligație impusă de prev. art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002), la momentul observării persoanei vătămate pe carosabil (deși aceasta se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis) a fost cauza principală și determinantă a producerii accidentului.

În acest sens, se rețin concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 12 din 19.01.2013 (f. 69-75 ds.), conform cărora viteza autoturismului condus de către inculpată era, la momentul producerii accidentului era de aproximativ 15 km/h, condiții în care aceasta ar fi putut evita producerea accidentului, dacă lua măsurile de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent.

Referitor la urmarea imediată, acesta s-a produs potrivit art. 184 alin. 1 și 2 C.pen., întrucât din raportul de nouă expertiză medico-legală (f. 26 d.u.p.) rezultă că leziunile traumatice cauzate persoanei vătămate D. V. au necesitat 100-110 zile de îngrijiri medicale (prin urmare, mai mult de 60 de zile).

De altfel, în lumina deciziei nr. 4/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora ,,infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 teza I (când fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. 1) și alin. 4 din Codul penal din 1969 în ipoteza în care fapta a produs o vătămare ce a necesitat între 11 și 90 de zile îngrijiri medicale și nu îndeplinește una dintre condițiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014”, se constată că fapta inculpatei se plasează în sfera ilicitului penal și potrivit noii reglementări, având drept urmare leziuni ce au necesitat un număr de peste 90 de zile de îngrijiri medicale.

În legătură cu raportul de cauzalitate, acesta rezultă din probele administrate în cauză, vătămarea corporală a părții civile datând din 18.01.2012 și fiind posibil produsă prin lovirea de către un autovehicul în mișcare, posibil în cadrul accidentului rutier din data de 18.01.2012, fiind necesare 100-110 zile de îngrijiri medicale. În nexul cauzal contribuția inculpatei a fost singura care a avut relevanță (f. 26 d.u.p.)

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a săvârșit fapta cu vinovăție în forma culpei fără prevedere (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b C.pen. 1969) întrucât aceasta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să o facă; După cum s-a amintit anterior, potrivit disp. art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private..

Obligația de prudență impusă conducătorilor auto este ridicată la nivel de principiu în actul normativ de referință. Cu toate că însuși raportul de expertiză a relevat faptul că starea de pericol a fost generată de angajarea în traversare a persoanei vătămate, prin loc nepermis, în condițiile date, inculpata ar fi putut evita producerea accidentului, dacă lua măsurile de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, cu atât mai mult cu cât viteza de rulare a autovehiculului a fost stabilită la aproximativ 15 km/h, inferioară vitezei maxime la care evenimentul rutier, ar fi putut fi evitată – de 16,6 km/h (f. 73 – 74 d.u.p.)

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin 2 C.proc.pen., fiind probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, instanța urmează să o condamne pe aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1969 cu reținerea art. 5 C.pen. 2009 și art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată constă în părăsirea locului accidentului de către inculpata C. C., după implicarea într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanei vătămate D. V., fără încuviințarea organelor de poliție.

La data producerii accidentului rutier 18.01.2012, în jurul orei 11.00, inculpata însăși a ajutat persoana vătămată să se ridice și chiar a transportat-o la Policlinica Spitalului de Adulți, unde aceasta intenționase inițial să ajungă. Cu toate acestea, ulterior, la cererea persoanei vătămate de a-i spune numărul de înmatriculare al mașinii, i-a scris pe un bilet un număr incorect și nici nu a anunțat incidentul organelor de poliție.

Situația premisă constă în producerea unui accident de circulație anterior realizării elementului material.

În cazul producerii unui accident de circulație, conducătorul vehiculului implicat în producerea acestuia, în cazul în care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.

OUG nr. 195/2002 republicată conține o normă interpretativă prin care ne este indicată sfera noțiunii de accident. Astfel, potrivit art. 75, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

- s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

- în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare;

- a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale, toate cele trei condiții sus amintite fiind îndeplinite în cauza de față.

Relevantă pentru existența situației premisă este condiția numărului de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunii victimei, produse prin accidentul de circulație, chiar dacă imediat după producerea accidentului leziunile par superficiale.

Astfel, în speță sunt îndeplinite condițiile stabilite prin decizia ÎCCJ, dată în soluționarea recursului în interesul legii - Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, conform căreia Sintagma *vătămarea integrității corporale ori sănătații uneia sau mai multor persoane*, conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni constă într-o stare de pericol pentru activitatea de stabilire a adevărului în ceea ce privește accidentele rutiere ce au avut ca urmare vătămarea integrității corporale și sănătății uneia sau mai multor persoane.

Raportul de cauzalitate rezultă ex re din săvârșirea faptei. Fiind vorba despre o infracțiune de pericol, raportul de cauzalitate nu trebuie dovedit, ci se prezumă.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a săvârșit fapta cu vinovăție în forma intenției indirecte (art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pen. 1969) întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.

În acest sens, este relevantă poziția inculpatei exprimată cu ocazia audierii de către organele de urmărire penală, aceasta arătând că ,,nu a dorit să aibă alte obligații în legătură cu acest incident”

Este lipsit de echivoc că, la momentul producerii impactului, inculpata a prevăzut posibilitatea producerii unor leziuni persoanei vătămate, în pofida impactului minor, însă, cu atât mai mult, raportat la vârsta înaintată a acesteia.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin 2 C.proc.pen., fiind probată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată, instanța urmează să o condamne pe aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu reținerea art. 5 C.pen. 2009 și art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Individualizarea judiciară a pedepsei

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art. 52 C.pen, și dispozițiile art. 72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968 – se reține că gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 6 luni la 3 ani închisoare și, ca urmare a aplicării art. 396alin. 10, de la 4 luni la 2 ani închisoare.

Referitor la gravitatea în concret a faptei, instanța are în vedere că fapta inculpatei a avut ca urmare vătămarea corporală a persoanei vătămate, având ca urmare provocarea unor leziuni ce au necesitat în final un număr relativ mare de zile de îngrijiri medicale (100-110). Totuși, în aprecierea consecințelor vătămătoare a acțiunii inculpatei, se va ține cont și de vârsta înaintată a persoanei vătămate, numărul de zile necesare recuperării medicale crescând exponențial în acest caz, prin comparație cu o persoană de vârstă medie supusă acelorași vătămări.

Deși obligația inculpatei de a avea în trafic un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor a fost încălcată, instanța de judecată nu poate ignora culpa comună a persoanei vătămate la producerea accidentului, care a traversat . nepermis.

Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, viteza de rulare a autovehiculului a fost stabilită la aproximativ 15 km/h, inferioară vitezei maxime la care evenimentul rutier, ar fi putut fi evitată – de 16,6 km/h (f. 73 – 74 d.u.p.)

Cu alte cuvinte, producerea accidentului poate fi pusă mai mult pe lipsa de atenție și/sau de reacție a conducătoarei auto și nu pe o culpă preexistentă în neadaptarea vitezei la condițiile de drum de la acel moment.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatei, instanța reține că acesta are 61 de ani, este cetățean român, are studii superioare, necunoscută fiind cu antecedente penale, de profesie economist, actualmente pensionară.

De asemenea, din înscrisul depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din 26.06.2015, constând în caracterizarea persoanei inculpatei, de la ultimul loc de muncă, a rezultat că aceasta a avut un comportament exemplar pe parcursul desfășurării activității profesionale în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice V., în intervalul 2003-2013, raporturile de muncă încetând prin pensionare.

Prin cumulul circumstanțelor personale ce se dovedesc a fi favorabile inculpatei, instanța va face aplicarea disp. art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. 1968, reținând în favoarea acesteia circumstanța atenuantă a conduitei bune înainte de săvârșirea infracțiunii, cu consecința prevăzută la art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. 1968, respectiv coborârea pedepsei aplicabile inculptei sub limita minimă specială de 4 luni închisoare (urmare a aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.) și, astfel,

În baza disp. art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. 2009, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și disp. art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. 1968, va condamna pe inculpata C. C. la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În privința pedepselor accesorii, potrivit art. 12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).

Or, natura faptelor săvârșite de inculpată, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptelor nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

În consecință, în baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969, va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968, instanța va reține atitudinea inculpatei, care – în urma acroșării persoanei vătămate, a ajutat-o să se ridice și chiar a condus-o la Policlinica S.M.U. Bârlad, unde aceasta din urmă intenționa inițial să ajungă, înainte de producerea accidentului.

Într-adevăr, modalitatea de săvârșire a infracțiunii de părăsire a locului accidentului este una atipică, însă nu de natură a minimiza consecințele grave ale acesteia. În fapt, inculpata a conștientizat și a urmărit sustragerea de la efectuarea de cercetări în cauză de către organele abilitate.

Pe de altă parte, pentru aceleași motive expuse anterior, instanța va reține conduita bună a inculpatei, avută înainte de săvârșirea infracțiunii, dând valoare circumstanței atenuante prevăzute la art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. 1968, cu consecința prevăzută la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. 1968, respectiv coborârea pedepsei aplicabile inculptei sub limita minimă specială de 1 an și 4 luni închisoare (urmare a aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.) și, astfel,

În baza disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. 2009, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și disp. art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. 1968, va condamna pe inculpata C. C., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

Pentru motivele deja expuse, în baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969, va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969.

Întrucât infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată au fost săvârșite înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța va constata incidența art. 33 lit. a C.pen. 1968 și, prin aplicarea disp. art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. 1969, va dispune contopirea pedepselor mai sus stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969 se va aplica pe lângă pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei nu depășește 2 ani închisoare, iar aceasta nu a mai fost condamnată anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta și gradul ridicat de educație, de faptul că este actualmente pensionară, fiind în prezent integrată în societate, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatei, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce o va determina pe acesta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea infracțiunii săvârșite.

Având în vedere argumentele anterioare, instanța consideră că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei, în temeiul art. 81 C.pen. 1968, pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni calculat conform art. 82 alin. 2 C.pen. 1968.

Față de această modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii, în baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei vor fi suspendate și pedepsele accesorii.

În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

Alte măsuri

Cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de prelevare a probelor biologice de la inculpată, în baza prev. legii nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța constată următoarele:

Așa cum se arată în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, această lege are drept scop constituirea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism.

A.. (2) al aceluiași art. 1 din lege arată în mod expres că: "prezenta lege stabilește condițiile în care pot fi prelevate probe biologice de la anumite persoane fizice sau din urmele rămase la locul comiterii unor infracțiuni, în vederea determinării profilului genetic, precum și condițiile în care pot fi prelucrate datele cuprinse în S.N.D.G.J."

De asemenea, art. 3 din Legea nr. 76/2008 se referă la "infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.", respectiv cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din lege și în care, într-adevăr, la pct. 7 figurează și infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Mai mult, instanța are în vedere și Decizia ÎCCJ nr. 18 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 18/2013) privind examinarea recursului formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel B., vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, prin care s-a statuat că:

,,Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare poate fi dispusă și în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiționat sau sub supraveghere”.

În aceste condiții, interpretarea textelor legale mai sus evocate conduce la concluzia că utilizarea verbului "a putea" (poate fi dispusă, pot fi prelevate) contrazice susținerea caracterului obligatoriu al prelevării de probe biologice, aceasta fiind, așadar, cu caracter facultativ.

Pe cale de consecință, instanța va analiza oportunitatea măsurii solicitate de către reprezentantul Ministerului Public, în concordanță cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește protejarea dreptului la viață privată (art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, parte a dreptului intern, în conformitate cu art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei republicată).

În primul rând, Curtea a stabilit că stocarea eșantioanelor celulare cât și a profilelelor ADN este analizată ca o ingerință în dreptul la respectarea vieții private în sensul art. 8 alineat 1 din Convenție (Cauza S. și Marper c. Regatului-Unit, cererile nr._/04 et_/04, Marea Camera, hotărârea din 4 decembrie 2008).

În continuare, se constată că ingerința este prevăzută de o lege internă - Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008, care prevede, în Anexă, lista de infracțiuni pentru care instanța de judecată poate să dispună prelevarea probelor biologice.

Deși, așa cum s-a arătat, această procedură este facultativă, legea nu stabilește criteriile în bază cărora organul judiciar va stabili oportunitatea dispunerii acestei măsuri.

În acest sens, Curtea a arătat în nenumărate rânduri că legea internă trebuie să prevadă cu suficientă claritate, întinderea și modul de exercitare a puterii conferite autorităților interne competente (R. c. României [GC], nr_/95, § 55, CEDO 2000 V).

Fără ca instanța de judecată să poată aprecia în sensul că actul normativ de referință ar fi lipsit de previzibilitate în ceea ce privește condițiile de obligare a persoanelor condamnate la prelevarea de probe biologice, vor fi analizate, succesiv, criteriile stabilite de instanța de contencios european a drepturilor omului în materia art. 8 alin. 1 din Convenție.

Este acceptat că prelevarea și conservarea probelor biologice urmărește un scop legitim și anume depistarea și pe cale de consecință, prevenirea infracțiunilor, urmărirea acestei finalități fiind necesară într-o societate democratică, însă numai în condițiile păstrării unei proporționalități între ingerința provocată și scopul urmărit.

Conservarea eșantioanelor celulare este în mod special intruzivă, ținând cont de bogăția de informații genetice și referitoare la sănătate, conținute de acestea. Dispunerea de către instanța de judecată ope legis a acestei măsuri nu poate fi acceptată fără o anumită nuanțare – în funcție de particularitățile concrete ale fiecărei cauze în parte.

Spre acest final, instanța reține că infracțiunea pentru care inculpata a fost condamnată – vătămarea corporală din culpă – este de un pericol social scăzut, dovadă fiind și pedeapsa orientată către minimul general, stabilită de către instanța de judecată. Instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în cauza de față chiar și fără executarea în regim de detenție a pedepsei închisorii, inculpata prezentând suficiente garanții că nu va mai comite pe viitor și alte infracțiuni, pentru aceleași motive considerându-se că nu se impune prelevarea probelor biologice de la inculpată, contrar susținerilor Parchetului.

Pentru aceste motive, în baza disp. art. 7 alin. 1 cu raportare la disp. art. 3 din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, va respinge ca neîntemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de prelevare a probelor biologice de la inculpată.

Cheltuieli judiciare:

Urmare a soluției de condamnare a inculpatei, dispusă în cauza de față, în baza art. 272 raportat la art. 274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpata la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (400 lei din cursul urmăririi penale și 400 de lei din faza de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

În baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată cererea părții civile R. M., formulată prin apărătorul ales av. P. E., de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009 în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 C.pen. 2009.

În baza art. 386 alin. 1 C.proc.pen. admite cererea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Bârlad și, în consecință, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei C. C., din infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. 2009 și părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen. 2009 în infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968 și părăsirea locului accidentului, prevăzută de disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea disp. art. 5 C.pen. 2009.

În baza disp. art. 184 alin. 2 și 4 C.pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C.pen. 2009, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și disp. art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. 1968, condamnă pe inculpata C. C., fiica lui P. și R., născută la data de 01.11.1953, în Rădăuți, jud. Suceava, domiciliată în Bârlad, . nr. 32, .. A, ., cetățean român, fără antecedente penale, studii superioare, de profesie economist, actualmente pensionară, CNP –_, la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În baza disp. art. 89 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C.pen. 2009, art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și disp. art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. 1968, condamnă pe inculpata C. C., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

În baza disp. art. 33 lit. a C.pen. 1969, constată că infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată au fost săvârșite în concurs real.

În baza prev. art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. 1969, dispune contopirea pedepselor mai sus stabilite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 71 alin. 1 C.pen. 1969, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. 1969 se aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

În baza art. 81 alin. 2 C.pen. 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii stabilite în sarcina inculpatei, pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat conform art. 82 alin. 1 C.pen. 1969, cu începere de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii aplicate.

În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza disp. art. 7 alin. 1 cu raportare la disp. art. 3 din Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, respinge ca neîntemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de prelevare a probelor biologice de la inculpată.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (400 lei din cursul urmăririi penale și 400 de lei din faza de judecată).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea soluției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. O. O. A. V.

Tehnored. Jud. I.O.O./07.07. 2015

Tehnored./List. Gref. A.V. 07.07.2015/ 4 ex.

← Tâlhărie (art.233 NCP). Sentința nr. 213/2015. Judecătoria BÂRLAD		Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 217/2015. Judecătoria BÂRLAD →

Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria BÂRLAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria BÂRLAD