Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 322/2016. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 322/2016 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 322/2016
Cod ECLI
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 322
Ședința publică din data de 19.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: A. A.
Grefier: C. C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror M. M. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
Pentru astăzi fiind stabilit termenul de pronunțare asupra cauzei penale privind pe petentul KITIUȚĂ I., având ca obiect contestație împotriva hotărârii judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr .602/04.12.2015.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. (1) Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 27.01.2016 astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsa de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 11.02.2016 și apoi pentru 19.02.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2015 sub număr de dosar_, petentul condamnat Kitiuță I. a formulat contestație împotriva încheierii nr. 602/04.12.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care s-a respins plângerea petentului împotriva hotărârii nr. 1006 din data de 18 noiembrie 2015 a Comisiei de individualizare din cadrul Penitenciarului C..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 631/2015 al Penitenciarului C. cuprinzând plângerea formulată de deținut (f 2), hotărârea nr. 75/09.11.2015 a comisiei de disciplină( f. 3 ),proces- verbal de aducere la cunoștiința persoanei condamnate a deciziei comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate ( f. 3), raportul nr 1006din data de 18.11.2015 al Comisiei de individualizare din cadrul Penitenciarului C.( f. 5-8) și încheierea nr 602/04.12.2015 a judecătorului de supravegherea a privării de libertate( f. 9 ).
Instanța la termenul de judecată din data de 27.01.2016, instanța a dispus audierea petentului.
Petentul a depus la dosar un memoriu prin care a susținut că,decizia ce a dus la schimbarea regimului a fost un raport ce i-a fost întocmit în mod abuziv.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 1006 din data de 26 noiembrie 2015 Comisia din cadrul Penitenciarului C., în urma analizei situației deținutului Kitiută I., a decis schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim semideschis în regim închis,motivat de faptul că acesta a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat disciplinar la data de 09 noiembrie 2015, pentru săvârșirea unei abateri deosebit de grave.
Petentul a formulat plângere împotriva acestei hotărâri.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea arătând că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei abateri disciplinare foarte grave, astfel că în mod temeinic s-a dispus trecerea la regim închis de executare a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestație care nu a fost motivată în fapt sau în drept.
În memoriul depus la data de 27 .01.2016, petentul a susținut că i s-a înlocuit regimul de executarea pedepsei, în urma întocmirii unui raport de pedepsire încheiat în mod abuziv,respectiv pentru faptul că s-a dus la cabinetul medical neînsoțit de gardian.
Analizând contestația formulată, instanța reține că, în conformitate cu art. 40 al. 6 din Legea nr. 254/2013 schimbarea regimului de executare într-un regim de executare mai sever se poate realiza, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.
În speță, se constată că deținutul a fost sancționat disciplinar prin hotărârea Comisiei de disciplină nr.1006 din 18 noiembrie 2015 pentru o abatere disciplinară foarte gravă conform art. 100 alin. 1 din Legea 254/2013, respectiv cea prevăzută de art. 82 lit. i din acest act normativ vizând deținerea de telefon mobil.
Ținând cont de această abatere, reținând în special natura ei și pericolul pe care îl determină pentru mediul penitenciar, instanța consideră că în mod corect s-a dispus schimbarea regimului de executare al contestatorului în așa fel încât acesta să fie supus unor măsuri de supraveghere mai severe.
Pe cale de consecință încheierea judecătorului de supraveghere prin care s-a respins plângerea deținutului este legală și temeinică astfel că în baza art. 40 alin. 18 din Legea 254/2013 rap. la art. 40 alin. 6 din Legea 254/2013 instanța va respinge ca nefondată contestația împotriva încheierii amintite formulate de petentul Kitiuță I..
În baza art. 275 alin. 2 Cpp va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 70 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 40 alin. 18 din Legea 254/2013 rap. la art. 40 alin. 6 din Legea 254/2013 respinge ca nefondată contestația împotriva încheierii nr. 602/04 decembrie 2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate formulată de petentul Kitiuță I., fiul lui A. și L., născut la data de 01 noiembrie 1978, deținut în P. C..
În baza art. 275 alin. 2 Cpp oblig contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 70 de lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,19.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. E. C. C. G.
A.A. 19 Februarie 2016/ 5 ex
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 196/2016. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|








