Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 180/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 180/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 3268/202/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.180
Ședința camerei de consiliu din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: O. V.
Grefier: V. G.
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași
Procuror – S. G.
Pe rol judecarea cauzei penale privind cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul S. C. A..
La apelul nominal s-a prezentat av. Ș. A. pentru petent în temeiul împuternicirii avocațiale nr.23/2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei, procedura de citare, învederându-se prezența la dosar a cazierului judiciar al petentului, după care:
Instanța, având în vedere că în fișa de cazier judiciar al inculpatului în este prevăzută mențiunea „reabilitat de drept conform art. 86 C.p.” acordă cuvântul.
La interpelarea instanței, av. Ș. A. pentru petent, înțelege să renunțe la cererea de reabilitare judecătorească formulat.ă față de mențiunea din fișa de cazier judiciar.
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la cererii de reabilitare judecătorească formulată de petent.
Reprezentantul Parchetului, nu se opune cererii de renunțare formulată de petent.
Av. Ș. A. pentru petent, solicită a se lua act de cererea de renunțare la cererea de reabilitare judecătorească.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 29.05.2015 și înregistrată sub nr._, petentul S. C.-A., domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași, a solicitat să se constatate intervenită reabilitarea de drept pentru condamnarea de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 din Vechiul Cod Penal dispusă prin sentința penală nr. 194/02.05.2011 a Judecătoriei Călărași pronunțată în dosarul nr._ .
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 194/02.05.2011 a Judecătoriei Călărași a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicare art. 81-82 din vechiul cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 2 lit. b din Vechiul Cod Penal, având un termen de încercare de 4 ani.
Petentul a mai arătat că nu a mai săvârșit din nou o infracțiune în termenul de încercare și nici nu s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei în baza art. 83 și 84 din vechiul cod penal, că de la momentul pronunțării condamnării și până în prezent a locuit în Spania - localitatea Lucena Del Puerto unde muncește cu contract de muncă, astfel că solicită constatarea că este reabilitat de drept.
În drept se invocă disp. art. 86 din vechiul cod penal.
Pentru dovedirea cererii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin rezoluție, la primirea dosarului, instanța a dispus efectuarea de verificări de către Biroul Executări Penale, precum și adresa prin care s-a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar.
Întrucât în fișa de cazier judiciar a petentului apare mențiunea „reabilitat de drept conform art. 86 C.p.”, petentul, prin apărător, a înțeles să renunțe la soluționarea cererii de reabilitare judecătorească formulată.
Față de manifestarea de voință, exprimată verbal în camera de consiliu, aptă să producă efecte juridice, instanța va lua act de renunțarea petentului la soluționarea cererii de reabilitare formulată.
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea petentului la soluționarea cererii de reabilitare formulată.
În temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul Călărași.
Pronunțată în cameră de consiliu, conform art.549 alin 3 C.p.p. astăzi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red.O.V.
Tehnored. V.G.
Ex.5/ 18.06.2015
| ← Mărturia mincinoasă (art.273 NCP). Hotărâre din 16-06-2015,... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|








