Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 840/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 840/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 23090/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._ /2015

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ NR.840/2015

Ședința nepublică din data de 19 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. L. I.

Grefier L. B.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. M., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Pe rol este pronuntarea hotararii în cauza penală privind pe inculpatul D. A., trimis in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N. emis in dosar nr. 2892/P/2014 la data de 16 octombrie 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin.1 rap. La art. 129 alin.1 lit. b C.P. cu aplic. art. 113 alin.2 C.P.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința nepublică de la data de 05.06.2015, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat deliberarea și pronunțarea pentru data de 19.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. emis în dosar nr. 2892/P/2014 la data de 16.10.2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 21.10.2014 sub nr. dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor D. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev și ped de art. 228 alin.1- art. 229 alin.1 lit.b Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal.

În actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului, sub aspectul acuzației că în seara zilei de zilei de 12. 03. 2014, în jurul orelor 21,00, a sustras prin smulgere geanta de umăr a persoanei vătămate C. G. L., în timp ce acesta de deplasa pe .. Cluj-N., cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei (telefon mobil, mp 4 player și suma de 60 lei).

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarații persoană vătămată C. G. L. (file 12-14); facturi de achiziționare a telefonului sustras (file 18-22); dovezi de predare-primire (file 23-25); declarație martor Băndulă G. I. (fila 26-28); declarație martor N. R. L. (file 29-30); declarații inculpat D. A. (file 40-42, 45-46); raport de anchetă socială (file 51-53); raport de expertiză medico-legală nr. 3437/IV/a/32 din data de 25. 06. 2014 (file 56-57).

În faza de urmarire penală inculpatul D. A. a avut o atitudine de cooperare cu organele de urmarire penala, a recunoscut săvârșirea faptei, iar persoana vatamata C. G. L. s-a constituit parte civila in cursul urmaririi penale cu suma de 1000 lei( f. 14 dosar UP).

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22.12.2014, rămasă definitivă, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea inculpatului D. A. prin aparatorul desemnat din oficiu privind constatarea nulitatii tuturor actelor de urmărire penală și restituirea cauzei la P. in vederea refacerii rechizitoriului, a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății(f. 31-33 dosar I).

În faza de judecată, întrucât inculpatul D. A., minor, asistat de catre aparatorul desemnat din oficiu, a arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale in conditiile art. 374 alin.7 Cod Procedura Penala, instanța nu a procedat la readministrarea acestui probatoriu, ci doar la audierea inculpatului minor D. A. și a persoanei vătămate/ parte civila C. G. L.( declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar f. 78-79, f.80-81 dosar I).

Anterior începerii cercetarii judecătoresti persoana vatamata C. G. L. prezenta in sedinta nepublică din data de 03.04.2015 a aratat ca îsi mentine constituirea de parte civila solicitand obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras si a gentii, pozitie procesuala consemnata in încheierea de sedinta de la acea data ( f. 68 verso dosar I).

La dosarul cauzei au mai fost depuse: referat de evaluare al inculpatului D. A. ( f. 66-67 dosar I), cazier judiciar ( f. 87 dosar I), certificat de incadrare in grad de handicap și copie carte de identitate D. G.( f. 76, 77 dosar I), extras literatura de specialitate ( f. 82 dosar I) și practica judiciara ( f. 89-98).

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța constată:

Cu privire la starea de fapt

În jurul datei de 09. 03. 2014 inculpatul D. A., în vârstă de 15 ani, a abordat martorul Băndulă G. I., în vârstă de 13 ani, propunându-i ca împreună să se deplaseze din localitățile de domiciliu, Viișoara și respectiv Câmpia Turzii, în mun. Cluj-N., pentru a se plimba, propunere acceptată de către martor, conform declarațiilor acestora (f. 27, f.41 dosar UP).

Din momentul în care au ajuns în mun. Cluj-N. inculpatul D. A. împreună cu martorul Băndulă G. I. s-au plimbat în diferite zone ale orașului, peste noapte dormind fie în scări de . ale acestora (aceleași declarații).

În seara zilei de 12. 03. 2014, în jurul orei 20,30, inculpatul D. A. s-a deplasat singur în zona străzii Bucegi din mun. Cluj-N. și a observat persoana vătămată C. G. L., în vârstă de 17 ani, care se deplasa înspre . sa o geantă de umăr (declarații persoană vătămată C. G. L. – f. 12, 13 verso dosar UP; declarație inculpat D. A. – f. 41 dosar UP).

Profitând de faptul că în zonă nu se aflau alte persoane, inculpatul s-a apropiat din spatele persoanei vătămate, întrebând-o inițial cât este ora apoi a smuls geanta pe care acesta o avea și a părăsit în fugă locul (aceleași declarații).

În acest sens persoana vatamata a aratat în cursul urmaririi penale că (inculpatul) nu a reusit sa o ia(geanta) intrucat am opus rezistenta ( f. 12 dosar UP) pentru ca in fata instantei de judecata aceasta să redea mai amănunțit împrejurări esentiale cu privire la fapta comisă. Astfel aceasta a aratat că (...) la un moment dat l-am simtit pe inculpat in spatele meu, am simtit ca urmeaza sa se intample ceva neplacut si am grabit pasul, inculpatul m-a urmat si m-a intrebat cat e ceasul, nu i-am raspuns moment in care acesta a prins de geanta pe care o aveam pe umar și a tras-o pana cand s-a rupt. În momentul in care am simtit ca geanta imi este trasa m-am intors și am incercat sao tin mai aproape de mine si i-am spus sa imi lase geanta. Acesta a tras in continuare de ea, s-a rupt si inculpatul a fugit cu ea. Nu am reusit sa il urmaresc mai departe chiar daca am pornit dupa el. (....) am opus rezistenta referindu-ma la faptul ca in momentul in care am simtit ca acesta smulge geanta m-am tras si i-am spus sa lase geanta. Prin modalitatea în care s-a actionat m-am simțit bruscata, iar la nivel psihic am simtit si un soc chiar daca totul s-a petrecut repede.

Pe de alta parte conform declaratiei inculpatului data in fata instantei de judecată (...) am vazut-o pe persoana vatamata. Aceasta tinea in mână cred o geanta, pe care din fuga i-am smuls-o de umar. Aceasta a reactionat respectiv a incept să fugă după mine insă nu m-a prins (...) persoana vatamata a si strigat după mine să îi dau geanta însă eu nu m-am oprit și am fugit in continuare( f. 78-79 dosar I).

După comiterea faptei, inculpatul D. A. a scos din geantă bunurile sustrase, respectiv, un telefon mobil marca Orange Hero, un mp 4 player marca Zipy și un portmoneu cu acte de identitate și suma de 60 lei apoi a aruncat geanta într-un șanț după care s-a reîntâlnit cu martorul Bândulă G. I. căruia i-a povestit despre furt (declarație inculpat D. A. – f. 41 verso dosar UP, f. 78-79 dosar I; declarație martor Băndulă G. I. – f.27 verso dosar UP).

A doua zi inculpatul a înmânat martorului Băndulă G. I. cartela telefonului sustras, acesta din urmă procedând la predarea acesteia organelor de poliție (declarație martor Bândulă G. I. – f. 27 verso dosar UP; declarație inculpat D. A. – f. 41 verso dosar UP; dovadă de ridicare – f. 24 dosar UP).

Telefonul sustras a fost valorificat ulterior de inculpat împreună cu o persoană de sex feminin rămasă neidentificată martorului N. R. L. din loc. Câmpia Turzii, contra sumei de 150 lei (declarație martor N. R. L. – f.29 verso dosar UP; declarație inculpat D. A. – f. 42 dosar UP).

La datele de 18. 03. 2014 și 29. 04. 2014 organele de cercetare penală au procedat la ridicarea de la inculpatul D. A. și predarea către persoana vătămată C. G. L. a unui aparat mp 4 cu inscripția Zipy și a unei cartele S., bunuri pe care aceasta le-a recunoscut ca aparținându-i ( procese verbale – f. 23, 24 dosar UP).

Constituie infractiunea de tâlhărie potrivit art. 233 Cod Penal furt săvârsit prin intrebuintare de violente sau amenintari(...), noua reglementare mentinând in totalitate conditiile de incriminare prevazute de dispozitiile art. 211 Cod Penal 1969.

În ceea ce priveste notiunea de violente în literatura de specialitate ( Codul Penal comentat Vol II Partea speciala- Editura Hamangiu 2008 f. 416 ) s-a apreciat ca si violenta săvârșită asupra bunului care se gaseste in mana persoanei vatamate constituie tâlhărie, întrucat smulgand prin surprindere obiectul, faptuitorul infrange in mod violent contactul victimei cu bunul sau, in masura in care violenta asupra lucrului este de natura a crea o temere, să reprezinte o amenintare pentru detentor ori este savarsita in astfel de conditii in care sa faca posibila reactia, rezistenta, opunerea acsetuia și apoi abandonarea lucrului in mana agresorului.

Astfel, violentele ( ca actiune adiacenta din alcatuirea complexa a elementului material al infractiunii de talharie) trebuie sa fie exercitate direct impotriva persoanei ( victimei), însă violentele fata de lucruri pot constitui insa uneori o amenintare atata timp cat violentarea lucrului s-a rasfrant asupra persoanei insasi, ceea ce inseamna ca prin savarsirea faptei s-a adus atingere ambelor obiecte juridice .

Or, sustragerea de catre inculpat a gentii persoanei vatamate care se afla pe umarul acesteia in conditiile in care anterior agresiunii aceasta din urma a realizat ca ceva rau i se va intampla, a grabit pasul, inculpatul urmand-o iar in momentul in care victima nu a raspuns intrebarii inculaptului, acesta a prins de geanta și a tras-o pana cand s-a rupt, persoana vatamata s-a intors și a incercat sa o tina mai aproape de ea, insa inculpatul a tras in continuare de ea, s-a rupt si inculpatul a fugit realizeaza continutul constitutiv complex al infractiunii de talharie atata timp cat este dincolo de orice indoiala ca victima a incercat sa opuna rezistenta insa nu a reusit, luarea bunului nefiind realizata printr-o simpla detasare a acestuia dintr-un contact nemijlocit superficial fara ca detinatorul sa poate opune vreo rezistenta, ci dimpotriva persoana vatamata s-a simțit bruscata, a simtit si un soc chiar daca totul s-a petrecut repede.

Pentru argumentele expuse în temeiul art. 386 Cod Procedura Penala schimba încadrarea juridica a faptei pentru care inculpatul D. A. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N. emis in dosar nr. 2892/P/2014 la data de 16.10.2014 din infractiunea de furt calificat prev și ped de art. 228 alin.1 – art. 229 alin.1 lit.b Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal în infractiunea de talharie prev și ped de art. 234 alin.1 lit.d Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal.

Cu privire la încadrarea juridica a faptei

Asadar , în drept, fapta inculpatului D. A., in varsta de 15 ani, care în seara zilei de zilei de 12. 03. 2014, în jurul orei 21,00, a sustras prin violenta (smulgere) în scopul însusirii pe nedrept geanta de umăr a persoanei vătămate C. G. L., în timp ce acesta de deplasa pe .. Cluj-N., cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei (telefon mobil, mp 4 player și suma de 60 lei) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de talharie prev și ped de art. 233 – art. 234 alin.1 lit. d Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal.

Fapta prevăzută de art. 233 Cod Penal și săvârșită de inculpat este o infracțiune complexă în structura căreia intră infracțiunea de loviri sau alte violențe/ amenintare și cea de furt. Așadar elementul material al laturii obiective este complex, constând pe de o parte în acțiunea inculpatului de luare fără drept a bunului din patrimoniul persoanei vătămate cu scopul de a și-l însuși fără drept, iar pe de altă parte în acțiunea inculpatului de smulgere. Acest act de executare reprezintă un act de violență fiind o modalitate de exercitare a unei forțe brutale care a cauzat o suferință fizică dar si psihica persoanei vătămate.

Furtul a fost săvârșit prin executarea actului violent al smulgerii, cele două activități fiind comise în aceeași împrejurare, la intervale de timp extrem de scurte, chiar concomitente, ceea ce determină încadrarea faptei potrivit art.233 Cod Penal.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni este, de asemenea complexă, constând pe de o parte într-o atingere gravă adusă patrimoniului persoanei vătămate, iar pe de altă parte într-o suferință fizică și psihica cauzata acesteia.

Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă din probele administrate în cauză, prejudiciul patrimonial și atingerea adusă integrității fizice și psihice sunt consecința directă a acțiunii inculpatului de sustragere a bunului prin smulgere, săvârșite concomitent.

Reținerea elementului circumstanțial al săvârșirii faptei pe timp de noapte respectiv a dispozitiilor art. 234 alin.1 lit. d Cod Penal reiese din împrejurările în care a fost comisă infracțiunea.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu vinovăția cerută de textul incriminator, sub forma intenției directe prev de art.16 alin.3 lit.a Cod Penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatele socialmente periculoase ale activității sale și a urmărit producerea acestor consecințe.

Potrivit prevederilor art. 114 Cod Penal fata de minorul care la data savarsirii infractiunii, avea varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani se ia o masura educativă neprivativa de libertate ( alin.1 ) la alegerea careia se va tine de cont de criteriile generale prevazute de art. 74 Cod Penal respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În privinta inculpatului minor D. A. care la data comiterii faptei implinse varsta de 15 ani( in prezent 17 ani), la alegerea masurii educative neprivative de libertate ce urmeaza a se aplica acestuia, instanta va porni de la premisa ca raspunderea penala a acestuia se circumscrie prevederilor legale speciale reglementate de dispozitiile art. 117-123 Cod Penal dar si unor nevoi sociale si personale evidente constând in reeducarea acesteia in vederea integrarii cu usurinta si rapide in societate, corijandu-se atitudinile neconforme cu regulile sociale în vederea înlaturarii neajunsurilor izvorand din insuficienta dezvoltare a personalitatii acesteia, supusa unor influente nefaste carora adolescentii nu sunt in masura sa le faca fata, neputand ignora si faptul ca acesta aflandu-se . evolutie si de dezvoltare persoanala nefinalizat inca, nu poate si nu trebuie sa primeasca acelasi tratament sanctionator aplicabil adultilor, pentru minori fiind prioritara educatia si resocializarea acestora .

Astfel, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei comise instanta il apreciaza ca fiind unul relativ ridicat, raportat la modalitatea de comitere a faptei și valorile sociale ocrotite, inculpatul săvârșind fapta prin smulgerea posetei pe care victima si ea minora o purta asupra sa, sub brat, pe timp de noapte, inculpatul dovedind curaj și indiferenta fata de faptul ca va fi prins in conditiile in care a actionat . a mun. Cluj-N., profitand de faptul ca victima era o persoana vulnerabila, iar sub pretextul ca il interesa cat este ceasul a actionat in mod spontan tragand si rupand poseta victimeo, dovedind lipsa de empatie și datorita faptului ca dupa insusirea bunului a fugit de la fata locului in ciuda strigatelor persoanei vatamate, prin actiunea sa inculpatul aducând astfel atingere patrimoniului dar și integrității fizice și psihice a persoanei vătămate, prejudiciul relativ ridicat cauzat persoanei vătămate, care nu a fost recuperat numai in parte.

În ceea ce privește conduita procesuala a inculpatului D. A. instanța va constata ca aceasta a fost una în mod constant corespunzatoare, atat pe parcursul urmaririi penale cat si in fata instantei de judecata acesta colaborand cu organele judiciare, a recunoscut in totalitate comiterea activitatii infractionale detaliind imprejurarile comiterii acesteia, regretand implicarea sa în aceasta.

Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima abatere de natură penală, astfel cum rezulta din fisa de cazier judiciar a acestuia, însă din informatiile obtinute de la Politia comunei Viisoara cu prilejul efectuarii referatului de evaluare, minorul este cunoscut pentru comportamentul deviant in cadrul familiei, concretizat prin fuga de la domiciliu precum și manifestarile infractionale in alte localitati ( Campia Turzii si mun. Tg. M.)( f. 67 dosar I). Inculpatul minor în vârsta de 17 ani in prezent, are cetățenia română, este necăsătorit, a parcurs 5 clase, dupa care a abandonat scoala. De asemenea in ciuda eforturilor familiei de a-l incuraja pe acesta sa se implice in muncă( alaturi de mama in agricultura) precum și in oferirea de ajutor in treburile casnice, dupa ce acesta a lucrat aproximativ 2luni in cursul anului 2014, mai apoi a preferat compania prietenilor unii dintre ei cunoscuti in comunitate ca participanti la comiterea de infractiuni fapt ce a generat conflicte cu parinti ceea ce a determinat plecarea inculpatului de acasa pentru perioade mai indelungate de timp cuprinse intre o luna si trei luni .

Potrivit referatului de evaluare, întocmit de S. de Probațiune Cluj (f. 66-67 dosar I) traiectoria inculpatului din punct de vedere social a fost una problematica, marcata de acte deviante, manifestate atat in mediul social proxim cat si prin abateri de la normele legale, parintii aflandu-se in imposibilitate de a supraveghea si controla conduita acestuia. Beneficiaza de resurse personale, familiale si comunitare care il pot determina sa adopte un comportament in acord cu normele sociale si legale, insa avand in vedere factorii care au determinat implicarea in activitatea infractionala( adoptarea unui stil de viata caracterizat de vagabondaj, indificienta internalizare a normelor sociale si morale, atitudinea defavorabila respectarii legii si autoritatii, lipsa empatiei fata de victimele unor infractiuni si dificultatile financiare familiale dar si nivelul educational scazut ) s-a apreciat ca riscul de reitera conduita infractionala este unul crescut.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 120 Cod Penal rap la art. 115 alin.1 pct.1 lit.d Cod Penal va aplica inculpatului minor D. A. măsura educativă a asistarii zilnice pe o durată de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probatiune Cluj, pentru săvârșirea infractiunii de talharie prev și ped de art. 234 alin.1 lit.d Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal, urmand a aprecia ca aceasta masura educativa neprivativa de libertate este cea oportuna in privinta acestuia avand din vedere circumstantele comiterii faptei dar si aspectele personale ale inculpatului.

Instanța apreciază că dobândirea unei noi calificări profesionale sau urmarea unui curs de pregătire școlară ar avea un efect benefic asupra posibilităților viitoare ale inculpatului de a realiza venituri licite, motiv pentru care, în temeiul art. 121 Cod Penal va impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative a asistarii zilnice să respecte obligatia de a urma un curs de pregătire școlară sau formare profesională.

În vederea eliminării riscului săvârșirii de noi infracțiuni precum și in scopul de a stopa vagabondajul minorului, instanța va obliga inculpatul să respecte și următoarele obligații: să nu depaseasca fara acordul serviciului de probatiune limita teritoriala a judetului Cluj și sa se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de acesta.

Mai apoi instanța va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistarii zilnice conform art. 123 Cod Penal.

În temeiul art. 397 Cod Procedura Penala cu referire la art. 1357, art. 1372, art. 1382 și art. 1386 cod civil ( Legea nr. 287/2009) va admite actiunea civila promovata in cadrul procesului penal de catre persoana vatamata C. G. L., cu domiciliul in localitatea Maguri Racatau . .. Cluj și resedinta in mun. Cluj-N., . 11 . si va obliga inculpatul in solidar cu partile responsabile civilmente D. G. si D. M. la plata catre partea civila a sumei de 1000 lei, cu titlu despagubiri civile pentru daune materiale reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase prin violenta si nerestituite acesteia.

În baza art. 274 alin.1 și 3 Cod Procedura Penala va obliga inculpatul minor D. A. în solidar cu partile responsabile civilmente D. G. si D. M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 si art. 274 alin.1 Cod Procedura Penala onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu avocat C. H. pentru asistenta juridica asigurata inculpatului D. A. in faza de judecata și avocat B. O. I. pentru asistenta juridica asigurata persoanei vatamate C. G. L., minora, in faza de judecata, in cuantum de 150 lei fiecare, vor rămâne in sarcina statului, urmand a fi avansate din FMJ catre Baroul de Avocati Cluj .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 386 Cod Procedura Penala schimba încadrarea juridica a faptei pentru care inculpatul D. A. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-N. emis in dosar nr. 2892/P/2014 la data de 16.10.2014 din infractiunea de furt calificat prev și ped de art. 228 alin.1 – art. 229 alin.1 lit.b Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal în infractiunea de talharie prev și ped de art. 234 alin.1 lit.d Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal.

În temeiul art. 120 Cod Penal rap la art. 115 alin.1 pct.1 lit.d Cod Penal aplică inculpatului minor D. A., fiul lui G. și M., născut la data de 05. 07. 1998 în mun. București, CNP_, domiciliat în loc. Viișoara, nr. 1307, ., cetățenie română, fără antecedente penale, măsura educativă a asistarii zilnice pe o durată de 6 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probatiune Cluj, pentru săvârșirea infractiunii de talharie prev și ped de art. 234 alin.1 lit.d Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin.2 Cod Penal.

În temeiul art. 121 Cod Penal impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative a asistarii zilnice să respecte următoarele obligații:

a) sa urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională,

b) să nu depaseasca fara acordul serviciului de probatiune limita teritoriala a judetului Cluj,

c) sa se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de acesta.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistarii zilnice conform art. 123 Cod Penal.

În temeiul art. 397 Cod Procedura Penala cu referire la art. 1357, art. 1372, art. 1382 și art. 1386 Cod Civil ( Legea nr. 287/2009) admite actiunea civila promovata in cadrul procesului penal de catre persoana vatamata C. G. L., cu domiciliul in localitatea Maguri Racatau . . Racatau jud. Cluj și resedinta in mun. Cluj-N., . 11 . si obliga inculpatul in solidar cu partile responsabile civilmente D. G. si D. M. la plata catre partea civila a sumei de 1000 lei, cu titlu despagubiri civile pentru daune materiale.

În baza art. 274 alin.1 și 3 Cod Procedura Penala obliga inculpatul minor D. A. în solidar cu partile responsabile civilmente D. G. si D. M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 si art. 274 alin.1 Cod Procedura Penala onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu avocat C. H. pentru asistenta juridica asigurata inculpatului D. A. in faza de judecata și avocat B. O. I. pentru asistenta juridica asigurata persoanei vatamate C. G. L., minora, in faza de judecata, in cuantum de 150 lei fiecare, rămân in sarcina statului, urmand a fi avansate din FMJ catre Baroul de Avocati Cluj .

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minuta conform art. 410 Cod Procedura Penala .

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. L. I. L. B.

TehnRed. TLI/7ex./26-28.07.2015

L.B. 25 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 840/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA